JAFUL DIN COMPANIILE DE STAT

Aşa-zisele revoluţii din Est au adus multă confuzie în privinţa sistemului social-economic care ar fi trebuit adoptat în urma desfiinţării „cortinei de fier” , mai ales în încercarea manipulatoare de identificare a capitalismului cu democraţia, ca şi cînd acestea ar putea să funcţioneze numai împreună. Fără să ne pierdem în teorii, pentru care există o sumedenie de specialişti, mai mult sau mai puţin ancoraţi în politică, iată că, după 20 de ani, denumiţi eufemistic de „tranziţie”, în România, cel puţin, nu putem discuta nici despre democraţie, ca autentică putere a poporului - şi nici despre capitalism, avînd ca însuşiri de bază economia de piaţă, libera iniţiativă  şi concurenţa loială. Şi aceasta, pentru simplul motiv că istoria nu poate fi oprită din evoluţie, fie că ne convine sau nu. Rămînem la concluzia că o îmbinare inteligentă între cele două sisteme ar fi fost benefică pentru popoarele din Est. Fiindcă nimeni nu ne va convinge vreodată că românul de rînd preferă o organizare social-economică aducătoare de şomaj şi polarizare socială, de îndatorare pe viaţă a familiilor, în contextul nesiguranţei zilei de mîine, al lipsei unui acoperiş deasupra capului şi al evoluţiei necontrolate a preţurilor la alimente, apă, căldură şi lumină, elemente de bază pentru o viaţă decentă. Aşadar, pe fondul haosului general din economie şi al confuziilor ideologice, în România au fost propulsate la conducere persoane fără pregătire economică solidă, fără experienţă sau mînate de rea-credinţă şi lăcomie, care nu au ştiut, sau nu au vrut, să gestioneze în interes naţional imensa bază de resurse umane şi materiale ale României, ţară care putea să-şi construiască un viitor sigur şi prosper, fără povara vreunei datorii externe.  Ne „supărăm” că Jeffrey Franks, omul cu pantofii găuriţi, îşi permite să dea lecţii guvernanţilor noştri, posesori de ceasuri şi genţi  valorînd cît sute de încălţări obişnuite, dar considerăm absolut firesc ca în Parlament, Guvern, ministere şi în alte foruri de decizie să fie alese sau numite personaje care nu au creat niciodată un loc de muncă, ba, dimpotrivă, le-au desfiinţat şi pe cele existente. Aceste lucruri au fost repetate  de noi mereu, demascînd proporţiile jafului naţional postdecembrist. Nu am fi readus aceste realităţi în discuţie, dacă, pe agenda săptămînii, nu s-ar fi aflat în dezbatere aducerea unui manager privat, român sau străin, la companiile de stat în fruntea cărora tronează, după cum afirma preşedintele Traian Băsescu, adevaraţii „boieri ai economiei româneşti”. Dezbaterea publică a problemei este deviată, adesea, de intersele personale sau de grup, de natura politică sau economică a celor care controlează (nu neapărat şi conduc) mass-media românească. Am spus-o de nenumărate ori, răspicat: companiile care gestionează resurse importante pentru dezvoltarea economiei şi pentru prosperitatea cetăţeanului trebuie să rămînă în proprietatea statului, ba chiar mai mult, cele privatizate fraudulos sau înstrăinate din motive obscure ar trebui naţionalizate, iar preţurile pe care le practică trebuie controlate, plafonate şi chiar subvenţionate, în beneficiul contribuabilului. Nu pledăm pentru întoarcerea la economia „planificată”, care creează frisoane îmbogăţiţilor peste noapte din bani publici şi afaceri dubioase cu statul. Culmea tupeului,  aceştia pledează pentru „statul minimal”, care ar trebui lăsat, în opinia lor, probabil la cheremul Mafiei transpartinice autohtone sau la bunul plac al trusturilor, monopolurilor şi corporaţiilor străine. Numai că, s-a dovedit deja, Statul Român a suferit o transformare teribilă în ultimii ani, devenind - din garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, al egalităţii de şanse şi al unui nivel de trai decent - o structură abuzivă, clientelară, ba chiar de tip mafiot. Aşa încît companiile de stat s-au transformat, între timp, în rezervoare care alimentează firmele-căpuşă ale clienţilor politici, surse de fonduri necontrolabile pentru campaniile electorale ale tuturor partidelor care guvernează de 20 de ani încoace sau sinecuri neruşinate pentru neamuri, fini, amante ş.a. Autonomia de care se bucură aceste companii de stat este prost înţeleasă şi păguboasă pentru restul populaţiei.  Pe de o parte sînt considerate „găuri negre” ale economiei, cu datorii uriaşe la Bugetul de Stat; pe de altă parte, directorii şi membrii Consiliilor de Administraţie sînt beneficiarii unor venituri  şi privilegii uriaşe, cu drept de decizie discreţionar asupra modului de realizare a achiziţiilor şi licitaţiilor din cadrul respectivelor instituţii. Aşadar, dilema este uriaşă şi greu de rezolvat în contextul politic actual, în care lupta pentru putere şi control al banului public a atins cote groteşti, fără precedent în istoria noastră recentă. Noi, cei de la PRM, putem oferi oricînd soluţii la problemele economice şi sociale cu care se confruntă România, inclusiv la rentabilizarea companiilor de stat, pe care a pus ochii, printre alţii, şi FMI  din motive pe care nu le analizăm acum. Justiţia trebuie să devină independentă de factorul politic, astfel încît gestionarea frauduloasă a bunurilor statului şi subminarea economiei naţionale să poată fi sancţionate cu asprime. Particularizînd, probabil pe unii îi încălzeşte ideea că dl. Necolaiciuc  sau alţii ca el vor fi deferiţi acestei Justiţii aservite politic. Am risca un prognostic de genul că nici unul dintre artizanii distrugerii economiei românesti nu va face mulţi purici în puşcărie. În fond, cel mai mult contează unde sînt banii delapidaţi şi cum va reintra Statul Român în posesia lor. Şi, mai apoi, ce drum vor lua banii, dacă vor fi recuperaţi? În buzunarul unui alt Necolaiciuc? Românii pot decide. Prin prezenţa masivă la vot şi prin respingerea fermă a oricărei forme de fraudare a alegerilor.

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/jaful-din-companiile-de-stat.html