Imaginile incredibile prezentate pe toate posturile de televiziune, cu bolnavii evacuaţi din spitale, ar fi trebuit să şocheze opinia publică. Şi nu ne referim aici la „societatea civilă”, cumpărată în viu de Putere (indiferent de culoarea politică) prin contracte cu statul, posturi gras remunerate din bani publici sau prin accesul la diverse privilegii suportate de contribuabilii români. Într-o lume democratică, civilizată, care clamează apărarea drepturilor omului, populaţia ar fi trebuit să facă rapid un cordon viu în jurul spitalului respectiv. Sau nici măcar să aştepte actul concret al evacuării şi să reacţioneze chiar în clipa în care Guvernul a decis închiderea a zeci de unităţi spitaliceşti. Numai că o societate în care se promovează individualismul, consumismul, precaritatea, derizoriul, vrajba şi imoralitatea poate, iată, rămîne insensibilă în faţa acţiunilor dezastruoase ale celor care o conduc. Nu credem că medicii, asistentele şi cei aruncaţi de pe patul de spital, cu perfuziile atîrnînd pe targă, sau nou- născuţii prematur, trambalaţi cu incubator cu tot prin tot oraşul, sînt singuri pe lume. Cu siguranţă, fiecare are o familie şi cîţiva prieteni, care, în total, ar fi adunat 2-3.000 de oameni în semn de protest, măcar în scopul exprimării indignării la adresa politicienilor care iau decizii inumane, ignorînd total nevoile celor care i-au ales. N-am văzut pe nimeni protestînd cu adevărat, vehement, chiar dacă în România acest drept, considerat în 1989 un ideal, a devenit strict formal, iar exercitarea lui este privită cu amuzament nedisimulat de guvernanţi şi, în general, nici nu mai generează efecte concrete. Am acuzat Guvernul Băsescu-Boc de multe rele, inclusiv de incompetenţă, rea-credinţă şi jefuirea banului public. Dar, nici măcar o secundă, nu îl putem suspecta de necunoaşterea aprofundată a psihologiei şi a vitezei de reacţie a românilor, care nu explodează decît de doua ori pe secol, şi atunci, din nefericire, stimulaţi de forţe din exteriorul ţării. De accea, nu trebuie să ne mirăm că, în toate domeniile, se întinde coarda, ca într-un experiment diabolic de testare a gradului de suportabilitate a naţiunii noastre, extrem de tolerantă, iertătoare şi cu memorie foarte scurtă şi atît de selectivă. Am amintit, la un moment dat, despre strategia PDL pe termen lung, care constă în restituirea drepturilor salariale pierdute de cetăţeni, planificată, conform declaraţiilor premierului, pentru anul 2012. An electoral, desigur, în care mita şi fraudarea electronică a alegerilor vor fi preocupările de bază ale partidului de guvernămînt. Istoria recentă ne obligă să presupunem că românii vor da uitării privaţiunile şi umilinţele suportate în decurs de patru ani şi se vor lăsa păcăliţi din nou. Altminteri, nu se explică de ce permit rotirea la Putere a aceloraşi partide, responsabile de tîlhărirea ţării, subminarea economiei naţionale şi polarizarea socială. Mai ales că actualul USL, creditat în sondajele mincinoase cu procente mai mari decît în realitate, va avea motive suficiente să invoce „greaua moştenire” lăsată de PDL, cu sprijinul fripturiştilor neruşinaţi adunaţi sub sigla UNPR. La cei de la UDMR nu ne referim, pentru că au dovedit, prin politica paşilor marunţi, că îşi cunosc şi îşi promovează cu obstinaţie interesele proprii, indiferent cu cine trebuie să se alieze în acest scop. Dar, cum am fost învăţaţi, în mod greşit, credem noi, că speranţa moare ultima, vrem să credem că, măcar după 22 de ani, românii se vor trezi, vor lăsa deoparte lehamitea şi nepăsarea şi vor aduce la Putere forţele naţionale, singurele capabile să gestioneze o economie vlăguită, un buget căpuşat de interese meschine şi o societate atît de pulverizată în ansamblul ei încît priveşte cu o nepăsare condamnabilă închiderea spitalelor, a şcolilor şi mărirea vîrstei de pensionare a cetăţenilor ca prime etape ale genocidului programat împotriva Poporului Român.
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/genocid-mpotriva-poporului-romn.html
vineri, 8 aprilie 2011
Genocid împotriva Poporului Român
Etichete:
2011,
aprilie,
emil boc,
OFRM,
pc,
pd-l,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
Romania,
RUXANDRA LUNGU,
traian basescu,
udmr,
unpr,
Ziarul Tricolorul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu