Povară grea ne-a mai lăsat Istoria! Dacă în perioada interbelică n-ar fi domnit atîta iresponsabilitate, la cele mai înalte niveluri, dacă nu s-ar fi săvîrşit atîtea fraude în Armată, dacă am fi suprimat din vreme coloana a V-a kominternistă şi calul troian unguresc - cu siguranţă că dramaticul an 1940 nu ne-ar fi găsit aşa descoperiţi. Nu-mi amintesc să fi existat vreun stat naţional care să fi pierdut în numai 4 luni 4 teritorii ale sale, aşa cum s-a petrecut cu România în 1940: Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord-Vest şi Cadrilaterul. Raportate la această tragedie, politica partidelor istorice care s-au tot succedat şi alternat la guvernare în perioada 1930-1938, precum şi politica lui Carol al II-lea, ne apar în toată falimentarea şi hidoşenia lor. Nu v-aţi învrednicit să ţineţi ţara în hotarele ei fireşti, domnilor, iar pe mîna voastră suferă, de o jumătate de veac, vreo trei generaţii de români, adică milioane şi milioane de suflete. Orice ar replica aceia care maimuţăresc azi firmele ţărăniste şi liberale, justeţea unei politici se vede în efectele ei în timp. Ori, efectele au fost şi au rămas catastrofale. Unul dintre aceste efecte este pierderea Basarabiei. Crimele comise de Stalin acolo sînt monstruoase. Şi nu mă refer numai la asasinatele şi deportările din acea epocă, ci şi la inocularea viruşilor sovietici, de la om la om, de la familie la familie, de la stradă la stradă. Atrăgeam atenţia într-o cuvîntare rostită la Senat (pentru care dl. Ion Predescu de la F.S.N. încă nu m-a chemat la Comisia de Disciplină, dar mai are timp) că puştanii care învăţau carte în anii ’40 şi ’50 după abecedarele sovietice, în care erau studiaţi Lenin, Stalin, Voroşilov, Molotov, Kalinin, Ceapaev şi alţi criminali - sînt maturii de azi, care fac politică activă sau care votează, încerc să-i înţeleg, omeneşte vorbind. Ei aşa au apucat să crească, ani de-a rîndul li s-a vîrît în cap capitolul „Ruskii haractir“ din romanul „Soarta unui om“ de Boris Polevoi, sau viaţa Zoiei Kosmodemianskaia, ani de zile au văzut pelicula MOSFILM şi au tremurat de emoţie la competiţiile sportive ale marii Uniuni Sovietice, în fine, ani de zile li s-a tot demonstrat că poporul moldovean şi limba moldovenească sînt cu totul şi cu totul altceva decît Poporul Român şi limba românească, românii fiind tovarăşii lor de lagăr socialist, pe care i-au eliberat şi i-au civilizat, desigur, dar să vedeţi, rebiata, că pînă nu demult acolo domnea un regim burghezo-moşieresc nemilos, care timp de 20 de ani a furat Moldova de la sînul maicii sale, patria şi lumina tuturor noroadelor, U.R.S.S. Încercaţi să smulgeţi reperele de mai sus din ţesătura vieţii acestor români şi pînza se va rupe. Pentru că le luaţi ce au ei mai sfînt pe lume: copilăria! „Există un timp pentru toate“, spune Ecleziastul, iar timpul poveştilor, legendelor la gura sobei, care înaripează imaginaţia şi modelează caractere, numai acela poate fi, în primii 10-15 ani de viaţă. Şi iată cum Stalin cucereşte şi domină popoare chiar şi după moartea lui.
Sincer să fiu, nu-mi făceam mari iluzii cu privire la alegerile din Republica Moldova. Aş enumera doar cîteva dintre condiţiile obiective şi subiective care au dus la durerosul eşec al forţelor unioniste:
1) Marile cantităţi de mîl lăsate de refluxul Imperiului Sovietic, în instituţii, în conştiinţe.
2) Schimbarea, de-a lungul deceniilor, a raporturilor, demografice, ceea ce a dus la anomalia de a întîlni sute de mii de români prin vastitatea temniţei popoarelor, din Caucaz pînă în Siberia şi, totodată, de a înregistra ruşi, cazaci şi găgăuţi pe teritoriul românesc.
3) Eşecul alarmant al aşa-zişelor reforme de tip occidental, atît în Basarabia, cît şi în România.
4) Sloganurile încrîncenate, anticomuniste, ale Frontului Popular Creştin Democrat, condus de dl. Iurie Roşca, lozinci artificiale, care i-au speriat pe mulţi alegători, tot astfel după cum şi în România, alţi creştini şi democraţi (ţărăniştii) i-au înspăimintat pe alegători; aici, de fapt, se poate vorbi de falimentul total al politicii americane în Europa răsăriteană, fiindcă nici un om cu judecată sănătoasă nu va accepta schimbări radicale de 180 de grade, care să le arate că toată viaţa lor a fost pînă atunci un gunoi, că ţara lor n-a fost în stare de nimic şi a produs mormane de fiare vechi, noroc cu nişte agenţi C.I.A. şi cîteva cozi de topor dizidente care ne vor învăţa pe toţi mersul biped şi alfabetul.
5) Eterna sfîşiere şi lupta fratricidă între români precum şi orgoliile bolnave ale unor politicieni ca Mircea Snegur şi Piotr Lucinschi de a fi primii în raionul lor, iar nu figuri de linia a doua sau a treia într-o Românie Unită.
6) Lipsa unui program strategic de integrare a Basarabiei, pe multiple planuri, pe care Guvernul României, indiferent cine l-ar fi condus după decembrie 1989, ar fi trebuit să-1 elaboreze si să-1 aplice cu toată seriozitatea. Podurile de Flori ale d-lul Victor Crăciun şi ale preaiubiţilor noştri poeţi erau minunate, expresii ale inimilor descătuşate de apele primăverii, dar ele trebuiau dublate de poduri de burse pentru elevi şi studenţi, de poduri de ziare şi cărţi, de poduri de ajutoare pe toate planurile şi de susţinere internaţională a tinerei republici; n-a fost să fie aşa, principalele publicaţii unioniste conduse de marii poeţi Leonida Lari, Dumitru Matcovschi şi Nicolae Dabija de-abia mai pîlpîiau, n-aveau bani de hîrtie şi de salarii, l-am rugat personal pe preşedintele Ion Iliescu, în cadrul unei recepţii de la Cercul Militar Naţional, să se implice pe faţă, să întreprindă ceva pentru dirijarea ajutoarelor către forţele unioniste, împiedicînd livrarea lor haotică, de parcă ar fi fost pachete paraşutate din avion în Somalia sau Bosnia; unul dintre liderii Partidului Republican, criticul literar Gh. Maziliu, şi-a exprimat public nemulţumirea pentru că „România n-a elaborat un plan strategie de colaborare cu Republica Moldova“ (conform ziarului „Observatorul de Chişinău“ din 8 febr. 1994).
7) Pe românii noştri dragi de peste Prut i-a mai speriat şi ţiganiada vieţii social-politice şi economice din România; la ce unire să vină ei, cu cine să trăiască în aceeaşi casă, cu fosile care vor să-1 aducă în fruntea ţării pe un personaj sinistru, care i-a vîndut la ruşi în 23 august 1944, cu dezechilibraţi ca Vasile Popovici, Alexandru Popovici, Valentin Gabrielescu, Ion Cristoiu, Aristide Dragomir, cu infractori dovediţi ca Petre Roman (odraslă de general sovietic!), Traian Băsescu, Adrian Severin, Triţă Făniţă, Nicolae Dide, P.M. Băcanu, Gh. Florică şi Niculae Spiroiu, care, fanfaron cum îl ştie toată lumea, se lăuda la beţie că a topit tancurile Armatei a 14-a în vreme ce, iată, avioanele noastre militare cad ca muştele, necontenit? Ce unire să facă oamenii aceia scăpaţi din ocna întunecată a Moscovei cu o Românie condusă de un preşedinte ce n-are altceva mai bun de făcut decît să vîneze statuile Mareşalului Antonescu, adică ale Martirului care i-a înfruntat pe ruşi şi a eliberat Basarabia?; cum să vină ei cu braţele deschise spre noi cînd, aşa după cum îmi mărturisea Dumitru Matcovschi, au văzut la Televiziunea Română cum s-au inversat ciclurile agrare, statornicite de milenii, adică pe fondul vieţii noastre ANARHICE s-au recoltat strugurii înaintea grîului, pe care i-a apucat bruma lui octombrie pe cîmpii?; către ce comuniune să se îndrepte bucuroşi aceşti fraţi ai noştri cînd, la obrăznicia rusească şi găgăuză, s-ar adăuga şi neruşinarea ungurească, de care pe ei, cel puţin pînă acum, i-a ferit Dumnezeu, dar care nouă ne face zile negre, pe fondul pasivităţii condamnabile a Puterii şi în temeiul cîrdăşiei iresponsabile a Opoziţiei, aliată cu organizaţia teroristă U.D.M.R.? Chiar aşa, nu văd nici o diferenţă între U.D.M.R. şi Republica-fantomă a lui Smirnov; de ce ne-ar crede pe cuvînt românii de peste Prut cînd şi în Basarabia, şi în România sînt vînaţi sistematic marii militanţi ai spiritului unionist Leonida Lari, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Mircea Muşat, Ion Gheorghe, George Alboiu, Gabriel Iuga, Iosif Constantin Drăgan, Paul Everac, Marin Sorescu, Sergiu Nicolaescu, Ileana Vulpescu, Romulus Vulpescu, Mircea Druc, Gheorghe Funar, Gheorghe Buzatu şi, iată, acei canari de geniu, care s-au şi prăpădit, Doina şi Ion Aldea Teodorovici?
8) În fine, starea de spirit din Basarabia a fost viciată grav, de aproape 3 ani încoace, de politica necinstită a „dublului standard“ aplicată de Occident: într-un fel a fost susţinută desprinderea Ţărilor Baltice din blocul sovietic, în alt fel s-au petrecut lucrurile cu Republica Moldova, care nu s-a bucurat de nici un fel de sprijin logistic major; observatorii străini trimişi la alegeri n-au putut culege decît roadele politicii naive a Occidentului; aşa după cum îmi spunea fostul premier Mircea Druc, care m-a vizitat recent la Senat, s-ar putea ca Zidul Berlinului să se mute în curînd pe Prut, la Ungheni, şi ar fi un păcat de moarte.
Avem tot timpul să tragem concluziile care se impun. Dacă, fireşte, vrem să privim realitatea în faţă: cei mai mari duşmani ai Unirii Basarabiei cu România sînt tocmai sărmanii români minţiţi, îndobitociţi, înfricoşaţi de propaganda bolşevică a atîtor amar de ani. Şi cu ei n-ai cum să te lupţi. Şi nici nu trebuie să te lupţi. Va trebui să aşteptăm, poate, creşterea unei noi generaţii de români, cu o altă mentalitate, conformă cu adevărurile fundamentale ale Istoriei. Pe aceşti copii, care cresc acum, trebuie să-i păzim de două pericole, vorba inimosului basarabean Pintilie Ţurcanu: „De Satana şi de Moş Martin din Siberia“. Va adera Republica Moldova la zona rublei? Va intra în CSI, forma cosmetizată a URSS-ului? Va fi schimbat Imnul de Stat: „Deşteaptă-te, române!“, aşa cum au declarat Mircea Snegur, Victor Puşcaşu, Dumitru Moţpan? Ce va păţi oare inimoasa deputată Lidia Istrate, care, la toate mitingurile desfăşurate lîngă statuia lui Lenin din Chişinău, striga: „Trăiască România Mare“?! Şi ce-a vrut să spună ministrul de Externe rus, Andrei Kozîrev, atunci cînd a declarat, cu figura lui angelică şi plină de enigme, că „tot spaţiul fostei URSS constituie zona de interese VITALE ale Rusiei“? Am înţeles din presa basarabeană, care îmi soseşte săptămînal acasă, că Societatea „Gazprom“ din Rusia i-a ameninţat pe cetăţenii Republicii Moldova, la 1 februarie, că le va tăia gazele. Deci, timp de 20 de ani de ocupaţie rusească în România, între 1944 şi 1964, ruşii au tot pompat pe gratis, în conductele de gaz şi petrol, dar nu din URSS spre România, ci din România spre URSS. Şi după ce ne-au vlăguit şi pe noi, şi pe basarabeni, acum ne şantajează cu închiderea robinetului! Ar fi cu totul regretabil dacă ameninţarea asta, făcută înainte de alegeri, ar fi putut influenţa votul unei populaţii înnebunite de lipsuri. După cîte ştiu eu, Unirea cea Mare şi Veşnică din 1918 nu a ţinut seama de nici un fel de conductă. Epopeea unui neam nu se închide şi se deschide, după program, la nici un robinet. Flacăra candelei sacre de la Mormîntul lui Ştefan cel Mare, aflat la Mînăstirea Putna, nu arde cu gaz metan, ci cu uleiul de oase al martirilor neamului.
Totuşi, alegerile din Basarabia au avut trei aspecte pozitive:
1) A fost ales ca parlamentar curajosul luptător Ilie Ilaşcu, care din condamnat la moarte a ajuns condamnat la eternitate;
2) Vedem acum măsura exactă a lucrurilor şi vom şti ce avem de făcut;
3) S-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că Occidentul nu numai că nu ne ajută, dar îi menajează pe ruşi.
Fireşte, avem de-a face doar cu o etapă. Procesul de însănătoşire şi de recuperare a acelor străvechi pămînturi româneşti va fi de lungă durată. Mai ales că atît Rusia cît şi întregul ei spaţiu de iradiere se află într-un continuu proces de prefacere, într-o primejdioasă criză politică, socială, economică şi, nu în ultimul rînd, de identitate. S-ar putea ca peste un singur an, alegerile din acest februarie zgribulit să nu mai valoreze nimic.Cine ştie? Personal, eu sînt încrezător în viitor. Nu se poate ca minciuna, furtul şi ticăloşia să guverneze lumea. Acelea sînt teritorii româneşti şi va veni o vreme cînd Unirea tot o vom săvîrşi. E o chestiune de timp. Şi de maturizare a vieţii politice româneşti. Şi de ieşire grabnică din criză, pentu că în jugul sărăciei nu intră nimeni. Pînă una-alta, rezultatele scrutinului au dovedit că fraţii noştri de peste Prut preferă o sărăcie pe care măcar o cunosc, decît o sărăcie aventuristă, care îi înfricoşează. Închei, încercînd să privesc alegerile din Basarabia ca un medic: avem de-a face cu o radiografie precisă, cu un diagnostic exact, ori aşa ceva e un bun cîştigat. Să tragem învăţămintele care se impun. Nici un pact strîmb n-a durat în Istorie mai mult decît acordul de la 23 august 1939 dintre Ribbentrop şi Molotov, ca dovadă desfigurarea dureroasă a fizionomiei sociale şi demografice din Basarabia. Totuşi orice sacrilegiu are un sfîrşit. Dumnezeu e cu noi.
CORNELIU VADIM TUDOR (1994)
Ziarul TRICOLORUL, nr 2067 - 19.01.2011
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu