– Eu cu cine votez? – Lăsaţi copiii să refacă România Mare!
-Cum făcea amor Gigi Becali – Alianţa Mafiei parlamentare împotriva DNA –
Bunicul-porno – Războiul chiloţilor – „Poveşti nemuritoare”, de Dacian
Julien Sörös – Pielene, blana înapoi!
– Iliescu nu se dă dus – Pensie de 24.000 de lei – Cu vaca-n portbagaj –
Culmea plagiatului – Biroul Ovul – E femeile mai şucare decît bărbaţii?
– La ce vîrstă se maturizează bărbaţii?
– Elena Udrea se dă la alt mongol – Marea viermuială
– A devenit o modă, de la Caragiale încoace, să întrebi ca prostu’:
eu cu cine votez? Măcar cetăţeanul turmentat avea scuza că nu-şi luase
jocul, dar contemporanii noştri n-au nici una. O fac din laşitate, nu
din ambiguitate. O fac cu bună ştiinţă, nu din neştiinţă. O fac cu
interes, nu din dezinteres. Sînt bine informaţi, dar în spatele
întrebării pseudo-tragi-comice îşi ascund adevăratele intenţii. Au avut
întotdeauna cu cine vota, dar au preferat ochelarii de cal, spiritul de
turmă, satisfacţia primară de a fi în tabăra învingătorilor. A
jefuitorilor. N-au votat niciodată cu capul. Nici cu inima. Au votat
întotdeauna cu burdihanul. Cei mai parşivi sînt aceia care se consideră
deasupra spectacolului public, care pretind că sînt spirite superioare
ce nu pun botul la vrăjeală, deşi, prin non-combat, girează, de fapt,
marile fărădelegi care se comit în numele democraţiei. Au dreptate,
parţial, doar aceia care sînt sinceri. Cu marile partide chiar nu merită
să votezi. Sînt nişte găşti de cartier formate din bagabonţi, curve
politice şi peşti, aspirante la statutul de mafii. Chelneri de bacşişuri
mici, în spirit, mari şpăgari, în fapte. Dar în cazanul electoral fierb
întotdeauna şi oameni de calitate, oneşti, demni, patrioţi, inteligenţe
sclipitoare. Ei pot fi găsiţi la partidele mici, fiindcă numai oamenii
de mare caracter participă la războaie inegale, cu scopul de a schimba
în bine societatea mizeră în care trăim, pentru a nivela nedreptăţile
înfiorătoare. Nu mai veniţi cu scuza că ,,n-am cu cine să votez”, că nu
mai ţine. Aveţi cu cine vota, şi aţi avut întotdeauna, numai că aţi fost
nedrepţi şi aţi căutat pete în soare. Uite, eu critic nenorocirile din
societatea mizeră în care trăim, văd că ne conduce o clasă politică
depravată, chiar criminală, dar am avut întotdeauna cu cine să votez. Şi
n-am regretat niciodată votul meu. Nu-mi plec privirea cînd mă uit în
oglindă. Am votat întotdeauna cu România Mare, în speranţa că, într-o
zi, acest partid se va desfiinţa şi va deveni o patrie. Faceţi ca mine,
şi veţi redescoperi mersul biped! – Politicieni de doi bani manipulează
mişcarea unionistă în scopuri electorale. Îi întreb şi eu pe Popeye
Marinarul, pe Mickey Mouse şi pe ceilalţi nevlegi, de ce n-au făcut
nimic pentru unire cînd au fost la putere? Pe Iohannis n-are rost să-l
întrebi ceva, pînă vine răspunsul, îşi termină mandatul. Şi altul nu mai
pupă, mai ales după ce a pus jandarmii să-i cotonogească pe tinerii
unionişti. Băi, aceştia, voi nu sînteţi români? Lăsaţi copiii patriei să
înfăptuiască România Mare! Lăsaţi istoria să-şi urmeze cursul! ,,Cine a
îndrăgit străinii, mînca-i-ar inima cîinii…”. Parcă aşa scria Eminescu,
românul absolut.
– ,,Studenţii români sînt adevăraţi zei! Ei ştiu totul despre orice
domeniu, iar eu abia dacă ştiu ceva”. Aşa i-a caracterizat o studentă
britanică pe tinerii români studioşi din Regatul Unit. Ce nu ştie
englezoaica e că în România, ţara cu cel mai mare surplus de materie
cenuşie pe cap de locuitor, n-au dreptul să conducă decît proştii. – Nu
vă mai spun că şefa de promoţie de la Sorbona este Andreea Grad, o
bistriţeancă din Lunca Ilvei, că iar v-o luaţi în cap! – Cardul de
sănătate n-a funcţionat 3 zile! O eternitate, pentru cei aflaţi la
graniţa dintre viaţă şi moarte. Şi ce face tehnocratul Voiculescu în
vremea asta? Se hîrjoneşte cu liberala Alinuţa…
care-a căzut şi şi-a rupt puţa. – Teodosie Petrescu, arhiepiscopul
Tomisului, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Nu, nu pentru delictul de ,,ochi alunecoşi, inimă zburdalnică”, ci
pentru infracţiunile de fraudă cu fonduri europene şi luare de mită.
Padre, n-ai ştiut că banu-i ochiul dracului, sau la voi e sarcină de
serviciu? Ce Dumnezeu furaţi aşa, ca în tîrgul lui Cremene?! Nu-mi mai
amintesc exact, preasfinţiei tale i se spunea Teodosie Şpagoveanu?
– Citim pe Net şi ne îngrozim: ,,Gigi Becali făcea amor cu lumina stinsă
şi cu ciorapii de lînă în picioare” (Bravo lui, aşa se apără scriitorii
de răceală!); ,,Ejacularea feminină, cel mai mare mister al omenirii!”
(Poate pentru Cătălin Botezatu). Băi, aceştia, ia mai terminaţi cu
prostiile, că vă aud copiii de la şcoala ajutătoare: Nicuşor, Dacian,
Victoraş, Daniel, Bogdănel, Alinuţa… – Unii se miră că C.P. Moliceanu
le-a cerut colegilor de bancă parlamentară să se alieze, indiferent de
mafia din care fac parte, împotriva DNA. De ce vă miraţi, deontologilor?
Astea sînt regulile jocului ,,hoţii şi vardiştii”, la care asistaţi
impasibili. – Să vedem, la alegeri, cîţi români votează împotriva
justiţiei şi, mai ales, a tragerii la răspundere a derbedeilor politici.
Îşi va mai permite electoratul lui Motocicleanu să paraziteze sistemul
politic? În mod normal, golanii ăştia de la ALDE, PMP, PTRU şi celelalte
păduchelniţe antinaţionale nu vor intra în Parlamentul României.
Aceeaşi soartă ar avea-o şi organizaţia fripturisto-teroristă UDMR, dacă
nu i-ar face respiraţie gură la gură şi PNL, şi PSD, în acelaşi timp… –
Guristul Mihai Trăistariu este revoltat că pozele sale în portjartier
şi cu chiloţii de tablă la purtător, postate pe Net, au un impact mult
mai mare în raport cu cele 5 piese înregistrate anul acesta. Nu te mai
revolta, prefăcutule! Îmbracă-te şi cîntă! L-a văzut cineva pe Dan
Spătaru în chiloţi (cu excepţia Sidei, soţia sa)? Nu-i nimeni vinovat
că-ţi vizitează profilul de cocotă masculină mai mulţi obsedaţi sexual
decît melomani. – Chinezul Wang Deshum a debutat în modă la 80 de ani,
fiind supranumit bunicul-sexi. E un fel de Mircea Ionescu-Quintus,
bunicul-porno al defilărilor politice româneşti. – După invazia
bărbaţilor mai vechi decît piramidele, au intrat în războiul internautic
şi voluptuoasele, care se consideră mult mai hot decît osoasele.
Această desfăşurare de forţe, acest război necruţător al chiloţilor, se
desfăşoară sub ochii bulbucaţi de curiozitate ai obsedaţilor de… frumos.
– Bogdan Diaconu, prietenul electoral al lui Victor Ponta, susţine, în
nişte înregistrări publicate pe diferite site-uri, că ,,Ponta e fricos
şi instabil, are probleme psihice. (…) Zici că-i o femeie la ciclu”.
Dacă-i aşa, de ce nu-l daţi jos de pe cort pe puradel? Mă, dar ce
prieteni are şi Ponta! Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă, Bogdan Diaconu!
Unde i-o fi cunoscut? La şcoala de corecţie? În Parlament? – Anunţ
important: Editura ,,Profitorul oficial” a reluat colecţia de mare
succes ,,Poveşti nemuritoare”. Primul volum se numeşte ,,Platforma
România 100” şi este semnat de Dacian Julien Sörös. – Soţia lui Marius
Pieleanu, sociologul (ce glumă bună!) de serviciu al PSD, a fost
avansată de Iohannis la gradul profesional de chestor de penitenciare.
Evident că doamna Maricica n-are nici o vină că soţul ei violează cu
sălbăticie sociologia. Nu ştiu dacă Marius a întors deja armele şi, de
acum, Iohannis va apărea cu procentul de 150% la capitolul încredere,
cert este că distinsul ciufulit are o datorie morală faţă de PSD şi
compania de hoţomani. Ar trebui, pînă nu va avea soarta ursului de la
Sibiu, să le cam dea pielea înapoi. – Klaus Iohannis a declarat, de luni
pînă sîmbătă, că n-are nimic împotriva căsătoriei persoanelor de
acelaşi sex. Al dracu, Pieleanu! – Un fost sepepist, decorat de Cîrpa
Kaghebistă, a fost arestat pentru că întreţinea relaţii sexuale cu nişte
copiliţe cu vîrste cuprinse între 13 şi 16 ani, cu bomboane, ciungă şi
bani de-o citronadă. Nu vă mai spunem că filmările se desfăşurau în
judeţul Vaslui, iar fostul sepepist era angajat la bordelul
autointitulat ,,România TV”. Lucrurile astea se înţeleg de la sine. –
Radu Cîmpeanu, primul preşedinte al PNL după cacealmaua din 1989, a
încetat din viaţă la vîrsta de 94 de ani. A fost un personaj interesant
al anilor ’90, obţinînd 10,64% la alegerile din Duminica Orbului, după
bolşevicul travestit în om de bine. Dumnezeu să-l ierte! Nu pe Iliescu,
pe Cîmpeanu! – În aceeaşi zi s-a stins şi Elisabeth Raţiu, soţia celui
de-al treilea clasat (din trei candidaţi) la alegerile din 20 mai 1990.
Numai pe Iliescu-l doare-n basca proletară.
– Fostul procuror general Ilie Botoş s-a pensionat la vîrsta de 51 de
ani. Generalul cu patru stele va avea de înfruntat greutăţile vieţii,
dintr-o pensie de 240 de milioane de lei vechi! Pe lună, nu pe an, cum
ar putea crede oamenii cinstiţi. Bă, mînca-v-aş ochii, pe englezeşte, ce
ţară e asta?! – Nişte brăileni, veri buni cu Tîndală, au fost surprinşi
pe o şosea din Buzău cu o vacă în portbagajul Daciei 1310. Boii încă nu
ieşiseră de la şedinţa solemnă a celor două Camere. – Titlul
programului ,,România 100” al lui Cioloş este un plagiat după Victor
Ponta. Asta-i culmea plagiatului! Totuşi, Victor Viorel are umor,
susţinînd că restul nu-i plagiat. Încă. Şi că nici el nu s-a apucat de
treabă, fiindcă are o problemă juridică cu tasta Copy Paste. Al naibii
cîrlan! Orice ar spune detractorii lui, doctorul e doctor şi-n pielea
politică goală… – Întrebări chinuitoare: primarul din Voluntari este
peste primarul Capitalei, sau invers? – Va deveni Bill Clinton primul
domn al SUA, fiind soţul soţiei sale? Ar cam fi timpul, căci pe vremea
cînd era şef la Casa Albă, i-a bombardat pe toţi, din toate poziţiile:
şi pe sîrbi, şi pe irakieni, şi pe Monica Lewinski. – În mod sigur, după
alegeri, Biroul Oval se va numi Biroul Ovul. – E femeile mai deştepte
decît bărbaţii, sau e mai şucare? Hillary Clinton, Angela Merkel, Teresa
May, Gabriela Vrânceanu Firea, Carmen Iohannis şi alte gagici conduc
mapamondul lumii. Ne-am întors în matriarhat şi nici măcar n-am avut
nimic de obiectat. Femeile e ca pisicile: pîş, pîş, pîş, te adorm şi, pe
urmă, redecorează planeta. Colo o bombă, dincolo niscai refugiaţi, mai
hacana un exit fără preaviz, pe televizor – un peşte de sticlă, la
Cotroceni – o nouă cantină… Nu vă mai spun că-n matriarhat nu prea ştie
nimeni cine-i tatăl şi cu ce se ocupă cînd nu procreează. – Cercetătorii
britanici au stabilit că bărbaţii se maturizează la 43 de ani! Fugiţi,
bă, de acilea! I-aţi văzut pe Băsescu, Iohannis şi gaşca de weekend? Par
ăştia că ştiu pe ce lume sînt? Dar Charles al vostru ce cusur are?
Singurul bărbat care s-a maturizat la 43 de ani este Elton John. S-a
căsătorit cu David Furnish, celălalt bărbat din Regatul Unit. – Cît
despre noi, aflaţi că sîntem bine, sănătoşi, şi că în România bărbaţii
preferă să bea decît să se maturizeze. – Romantic incurabil, Traian
Băsescu îi sugerează Elenei Udrea să mai facă şi ceva activ după
refugierea în religie. Păi tot ce ştie să facă blonda de la drept e
imoral, e ilegal, sau e păzit. – Andreea Paul Vass, nepoata Ghizelei
Vass şi verişoara lui Bogdan Olteanu, e contrariată că există persoane
care ,,au rentă viageră pe viaţă”. De aceea le recomandă să facă un pas
înapoi în spate. – De-a dreptul criminal dispreţul cu care au fost
tratate sănătatea şi educaţia românilor după lovitura de stat din 1989.
Dacă în 1990 îşi desfăşurau activitatea 59.000 de medici, acum mai sînt
aproape 39.000, o scădere de 42%! Din 27.327 de unităţi şcolare au mai
rămas 18.707, iar populaţia şcolară a scăzut de la 5.544.648 la
aproximativ 3,5 milioane, în condiţiile unui abandon şcolar de 17%! În
schimb, avem veşti bune dinspre cei 245.000 de analfabeţi: s-au înscris
în politică şi o duc bine. Peste 90% dintre ei au devenit (şi) doctori.
Dar nu e periculoşi, nu face injecţii… – În timp ce Benone Sinulescu
crede că n-are toată ţigla pe casă (,,Nu ştiu însă dacă sînt sănătos la
cap”), Ciprian Marica e convins că toate cremele pe care le foloseşte
pentru a-şi hidrata tenul îl vor ajuta în cariera de linge pizza, pe
care o practică după ce a părăsit fotbalul. Adică după ce a plecat de la
Şahtiorul lui Lucescu. – Cercetătorii în vagine de piatră au descoperit
că virusul HPV a fost transmis pe cale sexuală (cum altcumva?) către
homo sapiens, după ce maimuţicile lor s-au dat în bărci cu
neanderthalienii, mai alaltăieri, acum abia 100.000 de ani. Nu te joci
cu oamenii de ştiinţă! Ceea ce nu au aflat liber cugetătorii e că
neanderthalienii foloseau prezervative de piatră cu care, în preludiu,
îşi linişteau partenera. Sau partenerul, că Iohannis deja acceptase
ideea de parteneriat civil. Pentru cine a deschis ochii mai tîrziu, pe
atunci, prezervativul proteja mîna păroasă (au trebuit tot 100.000 de
ani ca un alt cercetător de obeliscuri să coboare husa mai jos) cu care
tovarăşa Nina era lovită-n occipitalul capului. Dacă-şi mai revenea,
bine, dacă nu, intrau în scenă cercetătorii obraznici. Pardon,
britanici. – Elena Udrea, cea care a vrut să lichideze monarhia
norvegiană, ea fiind o republicană devotată, a dat de pămînt şi cu
Attila, conducătorul hunilor, cel care-n anul 452 s-a oprit ca prostul
la porţile Romei, numai pentru că Papa Leon s-a îmbrăcat la ţol festiv
şi i-a ieşit în întîmpinare cu nişte tovarăşi din subordine. Masteranda
în teologie neortodoxă susţine că n-a fost Attila, ci Ginghis Han, chit
că mai avea de aşteptat vreo şapte secole ca să vadă lumina de la
capătul tunelului intrauterin. Pe biata fată o trage aţa către asiatici;
deşi ambii conducători au abuzat sexual o mulţime de consiliere
planturoase, se zice că Ginghis Han e number one, peste Traian Băsescu,
celălalt mongol sadic. Aşa că-i recomandăm junei, cu toată consideraţia
pentru jertfa-i intelectuală, să urmeze şi un master în istorie. S-o ia
uşor, să înceapă cu Fărîmiţă Lambru, după care să se bage cu toată
încrederea şi în Vlad Ţepeş. Pe urmă poate să fumeze şi o ţigară, fără a
se simţi vinovată că l-a tras în piept pe Diavolul Chior. – Pînă la
urmă, Elena a înţeles că ea avea fantezii cu Ginghis Han, dar o
satisfăcea Attila. Totuşi, se bucură pînă la orgasm că nu a confundat
Dieta de la Augsburg cu vreo cură de slăbire în grup. Aici e psihanaliză
curată, pe biata fată, această martiră a mitei, o trădează
subconştientul. – A început marea viermuială. Care-i pupă moaştele lui
Dragnea, care se dă în bărci cu Cioloş, care o trage de şurubel pe
Alinuţa… Toţi gîndacii de bucătărie şi-au dat cu cremă de ghete şi au
ieşit la vînătoare de furnici. Şi-n vremea asta, în România, în fiecare
seară, 200.000 de copii se culcă flămînzi. Nenorociţilor, ce-aţi făcut
cu ţara noastră?
CONTELE DE MONTE-CRISTO
http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-88/
duminică, 6 noiembrie 2016
Săptămîna pe scurt - 05.11.2016
Etichete:
2016,
ALDE,
CONTELE DE MONTE-CRISTO,
CORNELIU VADIM TUDOR,
dna,
noiembrie,
pmp,
pnl,
Presă,
prm,
psd,
Revista România Mare,
saptamana pe scurt,
udmr
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu