IN
MEMORIAM
CORNELIU
VADIM TUDOR
(n.
28 noiembrie 1949, Bucureşti -
d.
14 septembrie 2015, Bucureşti)
(poza)
Corneliu
Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949, Bucureşti - d. 14 septembrie 2015,
Bucureşti) a fost un scriitor, un politician şi un publicist român, care a
deţinut funcţiile de senator şi europarlamentar.
A
fondat Partidul România Mare (cunoscut ca PRM). Apogeul carierei sale politice
l-a atins în anul 2000, cînd s-a plasat pe locul II în primul tur al alegerilor
prezidenţiale. A fost învins în al II-lea tur de Ion Iliescu.
A
fost discipolul scriitorului Eugen Barbu. A urmat cursurile Colegiului Naţional
„Sfîntul Sava" din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1967. În 1971, a
obţinut licenţa la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, cu o
teză despre Sociologia Religiei. Între 1978 şi 1979, a beneficiat de Bursa
Premiului Internaţional Herder, care fusese acordată magistrului său,
scriitorul Eugen Barbu, şi a făcut studii de Istorie la Viena. Corneliu Vadim
Tudor a fost fondatorul Partidului România Mare şi al publicaţiilor afiliate,
„România Mare", „Politica" şi „Tricolorul". A fost senator în
Parlamentul României, în perioada 1992-2008.
A
candidat la alegerile prezidenţiale din 1996, clasîndu-se pe locul 5 din 16
candidaţi. La alegerile prezidenţiale din 2000, a ajuns în turul II, unde a
obţinut 33,17% din voturi. În 2004, a candidat la Preşedinţia României şi a
obţinut 12,57% din voturi. La alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie 2009,
lista PRM pe care a candidat a obţinut votul a numai 540.380 români, adică
5,56% dintre votanţi.În 2014, Corneliu Vadim Tudor şi-a depus candidatura
pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie.
Conform
rezultatelor finale ale alegerilor din noiembrie 2014, Vadim Tudor a obţinut în
primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un
număr de 349.416 voturi, din numărul total de 9.723.232, situîndu-se pe locul 7
din 14 şi cumulînd circa 3,68% din toate voturile exprimate şi validate. La 7
iunie 2009, a fost ales în Parlamentul European pe lista Partidului România
Mare, în 9 luni, pînă în martie 2010, a participat la 15 din 37 de şedinţe în
plen - prezenţă de 40,54 %.
Vadim
Tudor a murit la 14 septembrie 2015, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli
Cardiovasculare al Armatei, unde a fost transportat după ce i se făcuse rău.
Starea lui s-a agravat după internare: se pare că a suferit un infarct
miocardic şi decesul a fost înregistrat la orele 18,30,
Vadim
Tudor a publicat 38 de cărţi, din care volume de poezie şi publicistică, unele
editate şi în franceză, engleză şi arabă, şi a scris piese de teatru.
A
scris împreună cu Sergiu Nicolaescu scenariului filmului „Triunghiul
Morţii", regizat de celebrul actor.
* 1977: Poezii, Editura Eminescu
*
1977: Epistole vieneze, Ed. Eminescu
*
1979: Poeme de dragoste, ură şi speranţă, Ed. Eminescu
*
1981: Idealuri, Ed. Eminescu
*
1983: Saturnalii, Ed. Albatros
*
1983: Istorie şi civilizaţie - Ed. Eminescu
*
1983: Mîndria de a fi români - Ed. sport-turism
*
1986: Miracole, Ed. Albatros,
*
1986: Carte românească de învăţătură, Ed. Fundaţiei România Mare
*
1990, 1991 şi 1992: Jurnal de vacanţă
*
1996: Poems, Ed. Fundaţiei România Mare & Editura Aggi, Torino
*
1998: Piesele de teatru radiofonic:
*
Colindul puiului de cerb, 1968,
*
Secerişul de iarnă, 1976
*
Domnul Tudor din Vladimiri, 1977
*
Adevărul la puterea I-a, 1977
*
Toată lumea ştie fotbal (premieră în decembrie 1989 la teatrul Constantin
Tănase)
*
Europa Creştină, 2010, Ed. Fundaţiei România Mare
*
Europa Naţiunilor, partea I şi partea a II-a, Ed. Fundaţiei România Mare
*
Europa are nevoie de o mare reformă, partea I şi partea a II-a, Ed. Fundaţiei
România Mare
*
Artificii, 2010, Ed. Fundaţiei România Mare
*
Elegii pentru suflete nobile, 2015, Ed. Fundaţiei România Mare
* Pamflete explozive, 2015, Ed. Fundaţiei România
Mare.
Editorial
Condamnat
post-mortem
De
către oficialii Statului Român. Este vorba despre Corneliu Vadim Tudor. A fost
16 ani senator al României. A fost votat de un sfert dintre cetăţeni. A fost
secretar şi vicepreşedinte al Senatului. Şi a condus un partid politic timp de
un sfert de secol. Iar acum, după ce a trecut în veşnicie, ce aflăm? Că i se
interzice trupului său neînsufleţit să poposească, pentru o zi-două, înainte de
a intra definitiv în pămînt, în holul Senatului României. Corneliu Vadim Tudor
este condamnat, astfel, post-mortem. De către cine şi de ce?
Nimeni
în această ţară nu m-ar putea suspecta că aş fi avut, în trecutul
post-comunist, relaţii de prietenie, sau măcar amicale ori de colaborare în
vreun fel cu cel care a fost Corneliu Vadim Tudor. Pur şi simplu, viaţa ne-a
plasat în tabere total diferite. Au existat chiar între noi şi conflicte
publice, destul de răsunătoare. Şi, cu toate astea, nu mi-ar fi trecut prin cap
vreodată, dacă aş fi fost pus în această situaţie, ca, după moartea acestuia,
să-i refuz cuvenitele onoruri, ori semne de recunoştinţă pentru calităţile şi
meritele pe care acest om le-a avut.
Cum
a fost posibil ca ditamai conducerea Senatului României să aştepte ca familia
lui Corneliu Vadim Tudor să facă o solicitare scrisă, prin care să ceară ca
trupul neînsufleţit al acestuia să fie expus în holul Senatului României? Cum
de a fost posibil ca instituţia Senatului să nu aibă, ea însăşi, această
iniţiativă? Şi, mai ales, cum a fost posibil un refuz?
L-am
auzit comentînd acest caz, pe care nu mă feresc să-l taxez drept scandalos,
umilitor, înjositor şi degradant pentru Senatul României, pe cine altul decît
pe domnul Ilie Sîrbu.
Acesta,
în două fraze simple, a reuşit să strecoare întreaga otravă de care poate fi
capabilă, în aceste zile, societatea românească. Decedatului Corneliu Vadim
Tudor i-a fost refuzat un ultim popas în instituţia pe care a slujit-o timp de
16 ani, aflîndu-se, în două rînduri, chiar la conducerea acestuia, pentru că,
aşa cum precizează Ilie Sîrbu, „comportamentul său faţă de unii senatori a
deranjat". Chiar aşa? Las la o parte faptul că Ilie Sîrbu, fie el şi
ofiţer DIE sub acoperire, a absolvit, de bine, de rău, studii teologice şi prin
grija Securităţii a ajuns chiar absolvent al unor cursuri post-universitare în
materie. Făcute în străinătate, aşa cum îi stătea bine unui spion. Dar chiar şi
fără a fi studiat, în mod aprofundat, cartea sfînta a iubirii şi toleranţei,
Ilie Sîrbu ar fi trebuit să se abţină de la asemenea consideraţii făcute
împotriva unui fost coleg de al său. Nu numai din cauze ţinînd de doctrina
creştină. În definitiv, Corneliu Vadim Tudor a fost, şi nu de puţine ori, aliat
politic al partidului pe care Ilie Sîrbu pretinde că îl slujeşte cu cinste.
Sînt
sigur că, în viitor, acest refuz violent şi de neînţeles, în urma căruia unui
om, care a fost atît de mult timp demnitar al Statului Român şi care rămîne în
Istoria acestei ţări drept un scriitor de marcă, va rămîne, pur şi simplu, o
pagină neagră. La care noi şi alte generaţii ne vom raporta cu ruşine.
Dincolo
de faptul că Ilie Sîrbu - care îşi va consuma sinecura într-o înaltă funcţie de
conducere la Curtea de Conturi, o sinecură în deplină incompatibilitate cu
poziţia sa de socru al şefului unui Guvern, pe care el şi subordonaţii săi vor
avea obligaţia să-l controleze - s-a exprimat, cum s-a exprimat, atunci cînd
românii, cei care l-au iubit şi cei care nu l-au iubit, dar l-au apreciat, şi
cei care nu l-au apreciat, dar l-au respectat, s-au despărţit de Corneliu Vadim
Tudor, problema pe care eu mi-o pun, acum, este următoarea: în cît timp, măcar
în acest caz, societatea românească va reuşi să se vindece?
În
cît timp vom şti să alegem din viaţa şi opera acestei personalităţi accentuate,
extrem de controversate, care a fost Corneliu Vadim Tudor lucrurile bune?
Punîndu-le cu grijă alături de alte lucruri bune, în patrimonial cultural şi
spiritual al românilor. Ceasul care numără acest timp ticăie ca un veritabil
instrument ce măsoară conştiinţa noastră colectivă.
SORIN
ROŞCA STĂNESCU
Mesajul
Patriarhului, la vestea trecerii la cele veşnice a lui Corneliu Vadim Tudor
Patriarhul
României a adresat familiei lui Corneliu Vadim Tudor un mesaj de condoleanţe, ca
urmare a trecerii sale în eternitate, luni, 14 septembrie 2015:
Familiei
domnului Corneliu Vadim Tudor
Îndurerată
familie,
Am
primit cu tristeţe vestea trecerii neaşteptate din această viaţă a domnului
Corneliu Vadim Tudor, scriitor, jurnalist şi om politic, implicat activ în
viaţa publică românească, mai ales după anul 1990.
Om
credincios şi erudit, patriot şi bun orator, domnul Corneliu Vadim Tudor va
rămîne în memoria românilor pentru pasiunea şi spiritul său dinamic, dovedite
în susţinerea propriilor sale convingeri.
În
aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru dvs. şi toţi cei care l-au
cunoscut, rugăciunea pentru el şi pomenirea lui cu recunoştinţă rămîn legătură
de iubire mai tare decît moartea şi mîngîiere pentru suflet.
Ne
rugăm Mîntuitorului Isus Christos, Biruitorul Morţii şi Domnul Vieţii, Care ne
spune: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!" (Ioan 11, 25),
să aşeze sufletul lui Corneliu Vadim Tudor împreună cu drepţii, în lumina şi
iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin,
ci viaţă fără de sfîrşit!
Veşnica
lui pomenire din neam în neam!
Cu
părinteşti condoleanţe şi binecuvîntări pentru familia îndurerată,
DANIEL
Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române
BIROUL
DE PRESĂ AL
PATRIARHIEI
ROMÂNE
Bucureşti,
15 septembrie 2015
Comunicat
de Presă
Comitetul
Director al Partidului România Mare anunţă cu tristeţe nemărginită încetarea
din viaţă a celui care a fost preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor.
Corpul neînsufleţit a fost depus la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, de la
Kilometrul Zero al Bucureştilor, începînd de ieri, 15 septembrie 2015, orele
14. Pot să-i aducă un ultim omagiu toţi cei care l-au iubit şi l-au apreciat
pînă joi, 17 septembrie.
Conform
ultimelor date pe care le avem din partea familiei, programul anunţat anterior
s-a modificat, astfel că se va pleca de la Biserica Gheorghe Nou la orele 10,
urmînd ca slujba de înmormîntare să aibă loc la Cimitirul Ghencea Civil, la
orele 12.
Toţi
membrii şi simpatizanţii partidului România Mare transmit condoleanţe familiei
îndoliate.
BIROUL
DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
În
memoria lui Corneliu Vadim Tudor
Corneliu
Vadim Tudor s-a stins fulgerător, în linişte, diferit de cum a trăit. La 28
noiembrie ar fi împlinit 66 de ani, dublul numărului fatidic 33. Cu o
premoniţie specifică spiritelor elevate, într-un monolog poetic, şi-a presimţit
moartea, pe care n-a putut-o învinge nici cu şoricioaică.
Moartea
este destinul tragic asumat al fiinţei umane. Dispariţia lui Vadim este cu atît
mai tragică cu cît în viaţă a promovat şi cultivat înalte valori şi virtuţi
naţionale. Personalitate complexă, multilaterală, temperament vulcanic,
impetuos, exigent, dar nu rău, Corneliu Vadim Tudor s-a angrenat puternic în
viaţa publică, a fost scriitor, scenarist de filme, a înfiinţat un partid
naţional, o doctrină politică, publicaţii politice şi culturale, a fost
senator, candidat de mai multe ori la funcţia de preşedinte al României, membru
în Parlamentul European. Ştirile din mass-media despre dispariţia prematură a
lui Vadim nu omit să amintească faptul că, înainte de Revoluţie, Tribunul
ridica în slăvi cuplul dictatorial Ceauşescu, dar uită că sub acelaşi regim, în
1980, Corneliu Vadim Tudor a fost prima personalitate culturală care a înviat
memoria lui Iuliu Maniu, provocînd un scandal politic uriaş. După numai 3 ani,
în 1983, lui Vadim i-a fost interzisă publicarea volumului „Saturnalii",
numai fiindcă l-a apărat pe Eminescu de antisemitism. Lui Vadim Tudor îi plăcea
să spună că Eminescu, dacă ar trăi, ar face parte din Partidul România Mare,
alături de secretara lui, Mitzura Arghezi. În februarie 1989, cu cîteva luni
înainte de Revoluţie, Corneliu Vadim Tudor şi-a depus carnetul de membru PCR
direct pe adresa lui Ceauşescu. Fronda cu pancarte, organizată de Vadim din
Parlamentul post-decembrist împotriva condamnării băsiste, ipocrite a
comunismului, a fost urmărită şi apreciată de foarte mulţi români. „Vina"
lui Vadim, comună cu a majorităţii Poporului Român, a fost că a suportat prea
mult, din instinct de conservare şi insuficient exerciţiu al facultăţilor
libertare, totalitarismul comunist. Am făcut parte din Partidul România Mare şi
nu îmi pare rău, pînă la ruperea trupului şi împărţirea lui între Funar şi
Vadim, cînd eu, neputîndu-mă frînge, am rămas numai cu sufletul. De altfel, am
mai spus-o şi repet că azi Partidul România Mare este doar o stare de spirit,
care îi caracterizează pe toţi românii patrioţi, indiferent de partidul din
care fac parte. Am fost două mandate parlamentar din partea Partidului România
Mare şi mă mîndresc cu acest lucru. I-am propus de mai multe ori lui Vadim şi
celor din imediata sa apropiere, Lucian Bolcaş, Gheorghe Funar, Ilie Merce, să
nu mai numească doctrina partidului naţionalistă, care în lume are mai mult conotaţii
negative, ci de identitate naţională, de apărare devotată a identităţii
Poporului Român. Americanii, pragmatici cum îi ştim, numesc naţionalismul
pozitiv, filantropic, nu xenofob, patriotism. Corneliu Vadim Tudor a fost un
patriot român în înţelesul autentic, genuin al termenului, cel mai mare orator
politic din ultimii 25 de ani, care ştia să vorbească bine, frumos şi
convingător despre marile probleme ale ţării şi ale umanităţii. Ispitele
lumeşti nu l-au ocolit, dar a ştiut să lupte cu Răul, cu devălmăşia
sentimentelor bune şi rele, convins că, în lupta pentru Adevăr, Bine şi Frumos,
omul poate fi înfrînt, dar niciodată nimicit. Parcă văd trupa de îngeri
deasupra Spitalului Militar, nu departe de Biserica Sfîntul Gheorghe Nou,
ridicînd spre cer sufletul lui Vadim, intonînd în cor, ca în finalul poemului
dramatic „Faust", de Goethe: „Cine cu zel s-a străduit,/ Merită să fie
mîntuit!"
Filele
cărţii lui Vadim s-au închis la pagina 66. Au şi vieţile, nu numai cărţile,
destinul lor. Experienţa vieţii lui Vadim, cu bune şi rele, merită să fie
cunoscută şi valorificată. Corneliu Vadim Tudor va rămîne în memoria celor care
l-au cunoscut şi l-au apreciat ca un monument de patriotism peren, ca şi arama.
Prof.
univ. dr. PAUL MAGHERU
Pentru
împrospătarea memoriei
Scrisoare
Deschisă
Salvaţi
cîinii fără stăpîn!
În
aceste zile de sfîrşit de an m-am hotărît să preiau, personal, problema
cîinilor comunitari din Capitală şi din ţară. Această acţiune de anvergură se
va derula sub egida Fundaţiei „România Mare" şi va purta denumirea
„Salvaţi cîinii fără stăpîn!". Ea are un triplu scop:
1)
Ocrotirea acestor făpturi admirabile, care sînt cei mai buni prieteni ai omului
şi au contribuit, în mod decisiv, la socializarea speciei umane de-a lungul
timpului;
2)
Evitarea scenelor nedorite, în care haitele de cîini, sălbăticiţi de foame, îi
atacă pe trecători;
3)
Protejarea imaginii externe a ţării noastre, care a avut mult de suferit ca
urmare a masacrării barbare a cîinilor comunitari.
Este
neîndoielnic că o societate care nu e în stare să rezolve problema animalelor
fără stăpîn nu e capabilă să rezolve nici problemele, cu mult mai complexe, ale
oamenilor. Pentru impasul în care s-a ajuns nu vietăţile necuvîntătoare sînt de
vină - ci noi, oamenii, prin egoismul şi indolenţa noastră. La toate acestea au
contribuit şi unele asociaţii şi fundaţii, care nu numai că n-au făcut nimic
pentru ajutorarea cîinilor, dar au deturnat fondurile internaţionale şi şi-au
compromis total credibilitatea, atît în ţară, cît şi peste hotare.
În
mod concret, am intervenit pe lîngă factorii responsabili din Capitală să nu-i
ucidă pe cei cca 400 de cîini depuşi în cele două baze ale ecarisajului, de pe
Str. Theodor Pallady şi din comuna Chiajna, pe care îi va prelua Fundaţia
noastră. În acest scop, vom amenaja două stabilimente lîngă Bucureşti, cu
dotările şi personalul care sînt necesare hrănirii şi îngrijirii patrupedelor,
din punct de vedere igienic şi medical. Nu va mai fi euthanasiat nici un cîine,
indiferent cît de bătrîn şi de bolnav ar fi. Am să mă ocup, nemijlocit, de buna
desfăşurare a acestui program, ajutat de primarul comunei Mogoşoaia, dr. Dan
Claudiu Tănăsescu, şi de doamnele din conducerea Fundaţiei mele: Mitzura
Arghezi, Mihaela Ionescu, Ana Mureşan, Stana Buzatu, Ana şi Marcelina Pătraşcu,
Alexandra Şeptilici. Nutresc speranţa că, în maximum 1 an, pe străzile
Capitalei nu vor mai fi cîini fără stăpîn. Acest program va fi extins, cu
timpul, la nivelul întregii ţări, idee în care i-am rugat pe acei membri PRM
care sînt preşedinţi sau vicepreşedinţi de Consilii Judeţene să aplice
soluţiile respective, pe cît de simple, pe atît de eficiente. Altminteri, ne
degradăm ca ţară şi ca popor şi oferim un spectacol de o mare cruzime copiilor
noştri, dar şi comunităţii internaţionale. Nicăieri, în Europa - în afară de
România - nu se mai văd pe străzi şi pe şosele cadavre de cîini, striviţi de
maşini. Această situaţie inacceptabilă trebuie să ia sfîrşit. Acele persoane
fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate, care vor să contribuie cu
fonduri la funcţionarea programului nostru pot apela la Contul RO 69 RNCB 5010
0000 4194 0001, deschis la Banca Comercială Română - Sucursala Sector 1. Cei
care doresc să afle mai multe amănunte se pot adresa la telefonul 314.07.66 -
evident, rugăm să nu fim apelaţi decît în chestiuni utile, de principiu sau de
logistică, nu pentru deplasări pe teren, fiindcă nu ne ocupăm cu aşa ceva.
Ştiu
că m-am angajat la o treabă dificilă, în care voi avea de luptat nu cu bietele
animale - care nu fac nici un rău şi sînt supuse - ci cu mentalitatea şi cu
răutatea unor oameni. Dar cineva trebuie să o facă şi pe-asta, în conformitate
cu iubirea, cu bunătatea şi mila infinită care se degajă din învăţăturile lui
Isus Christos. Ce Dumnezeu, sîntem la începutul Mileniului III creştin, nu mai
putem trăi ca în Evul Mediu! Forţe ale răului mă împiedică să-mi salvez ţara -
atunci măcar acestor îngeri neprihăniţi, pe care îi iubesc atît de mult, să le
întind o mînă de ajutor. Am voie?
6
decembrie 2004, de Moş Nicolae
(„Tricolorul"
nr. 217, din 7 decembrie 2004,
şi
„România Mare" nr. 752, din 10 decembrie 2004)
ANUNŢ
IMPORTANT
Din
cauza ultimelor evenimente, respectiv tragicul deces al redactorului-şef al
ziarului „Tricolorul“, ne vedem nevoiţi să vă anunţăm cu tristeţe că publicaţia
îşi va înceta temporar apariţia din data de 18 septembrie 2015. În cazul în
care se vor produce modificări, vor fi anunţate prin intermediul mass-media. Vă
mulţumim pentru înţelegere.
Redacţia
ziarului „TRICOLORUL“
…
„dar nu va fi nimeni să afle vreodată/ce-i în sufletul meu, ce-i în sufletul
meu…"
Este
poate cel mai dificil articol pe care îl scriu din 1990 încoace.
Nu
e sarcină de serviciu, nu e politic, nu e interviu, nu e promoţional sau
cultural, nici măcar un reportaj.
Este
un „in memoriam".
Am
mai pierdut un prieten - Corneliu Vadim Tudor. El a fost omul care mi-a
schimbat destinul, lîngă care am crescut drept, şi dacă e să mă gîndesc bine,
ceea ce sînt astăzi i se datorează lui. RESPECT! Fiecare dintre noi, cei care
am stat, din varii motive, în preajma lui, putem spune că, într-un fel sau
altul, ne-a schimbat viaţa. Mie - în bine.
În
asemenea situaţii, prea multe cuvinte sînt de prisos; poate de aceea s-a
inventat formula de politeţe „condoleanţe", un cuvînt franţuzesc, care
exprimă regretul şi participarea la durerea unei persoane căreia i-a murit
cineva apropiat. Pe reţeaua de socializare la care am cont, apropiaţii au făcut
acest lucru. Mulţi s-ar întreba de ce? Şi de aici dau drumul poveştii…
Eram
studentă la ziaristică, şi proaspăt angajată la cotidianul „Dimineaţa".
Încă din primul an, am vrut să „fur" tot ce se poate din această meserie.
Pusesem
un pariu cu mine, cu mama şi cu viaţa de după '90, că voi fi mai aplecată spre
a învăţa, acum, cînd democraţia mi-a dat dreptul la libertatea de exprimare. Întîmplarea,
sigur şi destinul, au făcut să fiu trimisă la Conferinţele de Presă ale
poetului, istoricului şi omului de litere Corneliu Vadim Tudor.
Recunosc
că Istoria nu a fost punctul meu forte în anii de şcoală elementară, gimnazială
şi liceu; dar acum, povestită de acest om, suna parcă altfel. Şi mai învăţasem
un lucru: să scriu exact ce se întîmplă, să nu fac prea multe comentarii şi să
stau în banca mea. Asta m-a ajutat să fiu „remarcată", pe lîngă rochia mea
albă de vară, cu care m-am dus de cîteva ori la conferinţe. Într-o vineri, după
Conferinţa de Presă, am fost invitată în biroul din Calea Victoriei, să am un
mini-dialog cu Tribunul - deja lumea îşi făcuse o părere despre ce orientare
politică are Vadim. Atmosfera era destinsă, lumea se comporta ca la o reuniune
de familie. Biroul era frumos aranjat, cu multe cărţi, tablouri, icoane. Am
fost felicitată pentru ceea ce relatasem de la conferinţele sale şi invitată la
Restaurantul Bucur, la o masă „aşa, între prieteni". Cu emoţie am
acceptat, deşi mi se părea că locul meu nu este acolo, între titani: scriitorul
Eugen Barbu, istoricul Mircea Muşat, generalii Alexandru Munteanu şi Theodor
Paraschiv. Mi se părea că fac parte dintr-o poveste reală, cu oameni, de care
mai auzisem înainte de momentul '89 vorbindu-se în şoaptă, ca despre un mare
secret. Aşa am intrat eu în „anturajul lui Vadim" şi, timp de 18 ani,
neîncetat, i-am fost unul dintre colaboratorii apropiaţi: corector la revista
„Politica", apoi secretar de redacţie la acelaşi săptămînal, apoi secretar
general de redacţie la revista „România Mare", „iar cînd am mai crescut,
şi am meritat", cum spunea şeful meu, am devenit şi consultant la grupul
PRM din Camera Deputaţilor, ajungînd pînă la funcţia maximă de consilier
parlamentar. Cum se spune: am început de jos şi am ajuns sus.
Pe
rînd, am învăţat cum să trăieşti, uneori să supravieţuieşti, lîngă oameni mari,
exigenţi, personalităţi marcante ale scenei publice - politice şi culturale,
cum se pierd şi se cîştigă alegerile, cum se face campanie electorală, cum să
fiu „neagră în cerul gurii, pentru că am şcoala lui Vadim". Am învăţat ce
înseamnă să exişti lîngă patronul revistelor, şeful partidului, politicianul,
scriitorul, dar, înainte de toate, omul Vadim. Deşi poziţia pe care a ocupat-o
întotdeauna i-ar fi permis o oarecare aroganţă, am constatat, ulterior, că este
şeful care ştia cu hotărîre ce să ceară, folosea cuvintele „te rog" şi
„mulţumesc" şi, mai presus de toate, ştia cînd să prezinte şi scuze, dacă
era nevoie. Asta nu ţine decît de educaţia şi cei 7 ani de acasă ai fiecăruia.
Am
învăţat ce se ascundea în spatele cuvintelor duioase „măi mititico", dar
şi ce ar trebui să fac dacă mă lua cu „măi fetiţo". Să fiu apreciată la
modul general ca fiind „o distinsă domnişoară cu care lucrez la revistă",
pentru ceea ce eram eu de cînd mă cunoscuse el.
Timp
de 18 ani şi după, am avut lîngă mine VALOAREA: am învăţat să trăiesc după
reguli bine stabilite, să fiu un om moral, să trăiesc cu valorile
moral-creştine ale familiei, să cred în ceea ce vreau, dar să o fac cu
convingere, pentru că altfel nu iese nimic. Că slujba-i slujbă, şi drujba-i
drujbă. Şi am făcut-o! Însă ceea ce este cel mai important pentru meseria mea,
şi nu numai, a fost să învăţ corect Limba Română şi să am proprietatea
cuvintelor, lucru de prea mică importanţă pentru societatea în care trăim în
prezent.
Sînt
mîndră de asta! De zilele şi nopţile petrecute împreună, în care am clădit,
număr de număr…. zeci de numere, ale revistelor „Politica" şi „România
Mare"! De săptămînile întregi petrecute prin ţară, în campanii electorale!
De week-end-urile de lucru, de evenimentele speciale din viaţa noastră (nuntă,
botez, înmormîntare), a tuturor din „mare noastră familie România Mare",
aşa cum îi plăcea să spună. De cărţi, de filme, de muzică, de ţări şi oraşe -
pe care neapărat trebuia să le citesc, văd, ascult, cutreier…
Vara
trecută ne-am văzut la biroul de la Casa Scînteii…. Era o seară caldă, iar acel
loc, drag mie, un fel de casă a mea timp de 18 ani, îmi aducea aminte de cine
am fost şi cine am ajuns… Prietenul meu era trist, voia să îşi vîndă din
colecţii. Eu ştiam foarte bine ce înseamnă asta, dar nu l-am putut ajuta cu
nimic; colecţiile sînt mult prea valoroase, au prea mare încărcătură
sufletească…
Apoi
am mai vorbit de cîteva ori la telefon, penultima dată de ziua lui. Serba prin
muncă, se apucase să scrie editorialul şi urma să meargă la ziar. Am vorbit
mult, ca în zilele bune, împărtăşindu-ne din probleme şi încurajîndu-ne
reciproc.
Duminică,
pe 13 septembrie, am avut toată ziua o mare nelinişte. Una dintre prietenele
mele, care mă cunoaşte bine, m-a întrebat ce am? Am spus că nu ştiu, nu am
nimic, doar o stare de parcă s-ar întîmpla ceva…
Acum
ştiu… şi gîndul îmi zboară la o strofă foarte dragă mine:
„Iar
clipa din urmă ca mîine se-arată
la
ea mă gîndesc de o vreme mereu
dar
nici Dumnezeu n-o să afle vreodată
ce-i
în sufletul meu, ce-i în sufletul meu…"
(Corneliu
Vadim Tudor , 1985)
Sînt
CARMEN DENISA ION (fost corector şi secretar general de redacţie între 1990 şi
2008) şi sînt mîndră că sînt un jurnalist 100% şcoala lui Vadim!
P.S.
Ruşine Senatului României şi celor care nu au învăţat că dacă nu pot să uite,
atunci măcar trebuie, uneori, să tacă.
UVERTURA
UNEI MORŢI ANUNŢATE
În
numărul de marţi al ziarului „Tricolorul" am republicat ultima poezie a
lui Corneliu Vadim Tudor, din noaptea de 6 spre 7 septembrie 2015, „Ultima
cafea", care s-ar putea numi „Uvertura unei morţi anunţate", ca o
parafrazare a lui Luis Garcia Marques „Cronica unei morţi anunţate". O
re-re-publicăm astăzi, din nou, în ziua în care Tribunul tuturor românilor
adevăraţi şi iubitori de ţară pleacă pe ultimul său drum. A fost atît de
vizionar în tot ceea ce a spus, la fel ca şi Mihai Eminescu, unul dintre idolii
săi, care a fost depus pe catafalc tot la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, încît
şi-a prevestit pînă şi moartea. Simţea că firul din ghemul vieţii lui ajunge la
capăt, dar încă se lupta să trăiască, să ducă mai departe idealurile României
Mari. Steaua care l-a călăuzit toată viaţa nu se va stinge niciodată, pentru că
a lăsat în urma lui ceva de care să ne amintim: o opera de excepţie, compusă
din discursuri, pamflete, poezii de mare sensibilitate sufletească, materiale
publicate în ziarele sale de suflet „România Mare", „Politica" şi
„Tricolorul", şi tot ce-a apărut sub semnătura lui. Era foarte interesat
de latura spirituală, de fenomenele paranormle, poate şi pentru că el însuşi
era un fenomen. Avea o capacitate atît de mare de muncă, încît uneori ne
întrebam de unde atîta putere. Se pare că se hrănea din lumea spirituală,
citind şi iar citind, nopţi şi zile în şir, fără nici un pic de odihnă. Cărţile
erau hrana lui, putea să nu mănînce ore în şir, dar putea să citească pînă la
infinit, şi să reţină cum puţini pot să o facă. Era o întragă enciclopedie în
mintea lui, aranjată metodic pe sertăraşe, pe care doar le deschidea şi-ţi
dădea informaţiile de care aveai nevoie. O asemenea minte se naşte o dată la
1.000 de ani, şi noi am avut bucuria să o cunoaştem şi să o apreciem. A fost un
om integru, iar pentru acest lucru şi pentru faptul că umbla cu stindardul
Dreptăţii în vîrf de băţ, a fost vînat, dat la o parte, marginalizat de mai
toate posturile de televiziune, pentru că spunea lucrurilor pe nume şi deranja.
Dar
asta nu l-a împiedicat să „intre pe geam", aşa cum îmi spunea mie: „Măi,
Ionică, măi micuţo, de tine nu scapă omul, eşti ca scaiul prins de blana
oii", sau „Eu te dau afara pe uşă şi tu te întorci înapoi pe geam".
Pentru că asta a fost relaţia mea cu Corneliu Vadim Tudor. Îl cunosc din 1995,
dintr-un moment de cumpănă în viaţa mea, cînd mi-a întins o mînă de ajutor,
oferindu-mi un loc de muncă la revista „România Mare". A fost ca o mană
cerească pentru mine. Mai apoi, m-a ocrotit atunci cînd tatăl meu a trecut în
lumea celor drepţi, fiindu-mi ca un al doilea tată. Mai mult, a avut grijă şi
de familia mea, aducînd-o şi pe fiica mea mai mică să lucreze împreună cu mine.
A ajutat atît de mulţi oameni, încît ar trebui ca Dumnezeu să-i ofere cel mai
bun loc în „Tribuna Cerească", de unde sînt sigură că ne va veghea în
continuare cu aceeaşi dragoste părintească. Pentru el, noi toţi am fost copiii
lui, pentru care se îngrijora cînd nu avea bani să ne plătească, pentru că era
pîinea noastră cea de toate zilele. Şi el ştia asta, şi îl măcina vina, pentru
că a fost corect întotdeauna şi iubitor de oameni. Altfel n-ar fi strîns în
jurul lui atîta popor, care l-a aplaudat şi l-a susţinut în campaniile
electorale, 5 la număr, cînd a candidat la Preşedinţie. Dar n-a fost să fie.
Zarurile le-au fost favorabile altora, care au trişat pe toate fronturile.
Toate aceste dezamăgiri s-au dus la inima lui mare şi generoasă. Şi această
inimă a explodat de prea multă dragoste. N-a mai avut loc să stea în pieptul
lui de Hercule. Pentru că avea o statură herculeană, care impunea respect. Pe
unde apărea, totul se lumina în jur, fiindcă ştia să-i facă pe oameni să-l
asculte şi să-l înţeleagă. Era apropiat de acest popor oropsit şi l-a iubit ca
pe lumina ochilor. Popor Român, cinsteşte-l pe cel care a fost Corneliu Vadim
Tudor, şi ruşine tuturor celor care nu-l lasă să se odihnească în pace, nici
măcar în al 11-lea ceas, mă refer la unele posturi de televiziune, care scot
din sertare lucruri care nu ar fi trebuit spuse în asemenea momente. Isus a
zis, cînd lumea s-a adunat să arunce cu pietre în Maria Magdalena: „Cel fără de
păcat dintre voi să arunce cel dintîi piatra asupra ei. Iar ei auzind aceasta
şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul cîte unul, începînd de la cei mai
bătrîni şi pînă la cel din urmă, şi a rămas Isus singur şi femeia, stînd în
mijloc". (Evanghelia după Ioan; Ioan 8:3-11) Maria Magdalena avea să-I
devină lui Isus cel mai devotat discipol. Aşa vă spun şi vouă: dacă vă
consideraţi fără de păcate, continuaţi să-l aduceţi în prim-plan, cu păcatele
lui, iar dacă nu, daţi-i pace, şi lăsaţi familia să-l plîngă aşa cum se cuvine
unui român adevărat. Pace ţie, Corneliu Vadim Tudor şi bunul Dumnezeu să-ţi
ierte toate păcatele, şi cele cu vină, şi cele fără de vină. Amin
Aşa
cum anunţat la început, voi reda ultima poezie:
„Ultima
cafea":
Hai,
Moarte, să bem o cafea
Ţi-o
fac cu caimac, aromată
Mai
leapădă-ţi coasa cea grea
Şi
mantia asta ciudată.
Te
rog să iei loc în fotoliu
Nu
mă supăr dacă fumezi
După
cine eşti, Moarte, în doliu?
De
ce tot suspini şi oftezi?
E
foarte fierbinte cafeaua
Nu
te grăbi, că te frigi
Mai
lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă
eu am să mor, ce cîştigi?
Ai
venit să mă iei în persoană
Prea
mare onoare îmi faci
Din
toată specia asta umană
Numai
pe mine mă placi?
Hai
să-ţi ghicesc în cafea
E
bine să ştii ce te-aşteaptă
O
cumpănă grea vei avea
Dar
tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti
tot timpul în criză de bani
Aici,
te asemeni cu mine
De
ce să fim noi doi duşmani?
Eu
te-nţeleg cel mai bine.
Lumea
te aplaudă de departe
În
zvon de corrida, olé!
Fii
bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să
văd: după tine ce e?
Acum
eşti captivă la mine
Am
vrut să-ţi arăt, draga mea
Că
nu-mi este frică de tine:
Ţi-am
pus şoricioaică-n cafea.
CORNELIU
VADIM TUDOR
Noaptea
de duminică spre luni,
6
spre 7 septembrie 2015
Din
păcate, Moartea a schimbat ceştile, pe negîndite, şi zaţul de pe fund a spus
altceva: Vadim Tudor va merge cu mine. „Ilustra" Moarte, de care n-avea
teamă, l-a luat cu ea, ca să mai bea împreună o altă cafea.
CARMEN
IONICĂ
PAG
2
LUPTA
CU ÎNGERUL
(poza)
Motto:
„Şi moartea nu va avea împărăţie".
(DYLAN
THOMAS)
Reintră
sufletul în corp
E
ora 5 a dimineţii
În
timpul somnului profund
A
fost pe unde merg profeţii.
El
a zburat cu aripi moi
Prin
universuri paralele
A
dus mesaje despre noi
Spre
alte lumi, din alte stele.
Apoi,
revine fericit
Ca
pe-un portavion, la bază
Dar
şocul poate fi cumplit
Iar
muşchiul inimii cedează.
Infarctul
face praf un trup
Slăbit
de boli şi insomnie
La
ora 5, îndeosebi
Lumea
rămîne mai pustie.
Ce
se întîmplă? De ce mor
Atîţia
oameni dimineaţă?
E
sufletul nerăbdător
Întors,
subit, din altă viaţă.
Ce-i
şocul reintrării lui
În
corpul care îl aşteaptă?
Defibrilare
de statui
Lupta
cu Îngerul, nedreaptă.
Se
duce duhul înapoi
Uimit
că nu-l mai vrea stăpînul
Un
cal întors de la război
Să
îşi primească apa, fînul.
El
a ieşit de mii de ori
Cutreierînd
prin vămi celeste
Azi,
însă, clopotele-n zori
Îi
dară cea mai tristă veste.
A
încercat să intre iar
În
cel pe care îl slujise
Prin
cleştii capului, prin nări
Urzind,
din nou, un somn cu vise.
Dar,
vai, ulciorul n-a mai mers
Acum,
fîntîna e secată
El
caută prin Univers
Reîncarnarea
mult visată.
Dar
unde este Dumnezeu?
El
ştie asta, sau nu ştie?
E
şi-n creştin, e şi-n ateu
Iar
moartea - deşi ne e greu -
Nu
va avea împărăţie.
CORNELIU
VADIM TUDOR
24
aprilie 2015
(Poezie
din volumul
„Elegii
pentru suflete nobile“, apărut la Editura Fundaţiei România Mare)
UN
TUDOR AL ZILELOR NOASTRE...
(poza
Vadim pe cal)
Ursitoarele
i-au dat pruncului Vadim tot ce
şi-ar
fi putut dori un om: inimă, minte, hotărîre nestrămutată, curaj, talent şi o
nesfîrşită dragoste de Ţară şi de Neam
Greaua
şi trista încercare prin care trece familia dvs. şi cei apropiaţi, prin
trecerea spre cele veşnice a marelui român şi patriot, Corneliu Vadim Tudor, mă
determină să vă asigur de întreaga noastră compasiune, respect şi susţinere, şi
să vă rog să acceptaţi condoleanţele noastre sincere.
Cînd
în 1949 demiurgul şi-a trimis ursitoarele la patul pruncului Vadim, le-a cerut
să-i dea tot ce şi-ar fi putut dori un om: inimă, minte, hotărîre nestrămutată,
curaj, talent şi o nesfîrşită dragoste de Ţară şi de Neam. Sînt calităţi care
l-au însoţit toată viaţa, au mobilizat oameni cinstiţi, cărora le-a dat
speranţa de mai bine, calităţi pe care, punîndu-le în valoare cu dărnicie şi
dragoste de oameni, îşi vor perpetua luminoasa prezenţă în Istoria Poporului
Român şi a trăitorilor din ţară şi din lume.
Regretăm
cu toţii că demiurgul a hotărît să îl lase printre noi atît de puţin,
limitîndu-i realizările la aproape 66 de ani, cum de fapt s-a întîmplat şi cu un
alt mare român patriot şi prieten de idei şi suferinţă cu marele Vadim, facem
vorbire despre Adrian Păunescu.
Dumnezeu
să-l odihnească, iar ţărîna în care ne întoarcem, atunci cînd ne vine sorocul,
să-i fie cît mai uşoară.
Diplomat
economist ŞTEFAN D. POPA,
Vicepreşedinte
al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (fondată în 1880)
Preşedinte
al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (2005-2008)
16
septembrie 2015
PAG
3
NECROLOG
CORNELIU
VADIM TUDOR
De
două zile încoace, schimb posturile din telecomandă, văzînd acelaşi mesaj parcă
incredibil: „Vadim a murit!". Aştept, parcă, din clipă în clipă, să intre
în direct în platou, sau măcar telefonic, chiar Tribunul, să ne spună părerea
lui pe marginea acestui subiect. În orice caz, titlurile date de majoritatea
covîrşitoare a presei sînt total eronate. Vadim nu a murit - Vadim a intrat în
eternitate, Vadim s-a dus şi stă de-a dreapta Tatălui. Tatăl se pare că are
planuri mari cu el, din moment ce l-a chemat chiar de ziua Înălţării Sfintei
Cruci.
Vadim
Tudor nu a ajuns preşedinte al României, dar Istoria îl va păstra în memorie ca
un exponent de seamă al naţionalismului creştin şi luminat românesc. Vadim
Tudor a fost ultimul politician de rasă, de fapt singurul politician autentic
al ultimilor 70 de ani. El poate fi încadrat în galeria politicienilor care au
format crema personalităţilor politice din perioada interbelică: Brătienii,
Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Take Ionescu, Nicolae Titulescu etc.
Din
păcate, Poporul Român nu l-a înţeles şi, probabil, că nu l-a meritat. Poate
prin trecerea sa la cele veşnice a tras un ultim semnal de alarmă, care va duce
la ÎNVIEREA NEAMULUI ROMÂNESC.
Nu
a apucat să-şi vadă de aici, de pe pămînt, visul împlinit, şi anume refacerea
României Mari în graniţele dintre anii 1918-1940. Nu-i nimic, îl asigurăm că le
va vedea la un moment dat de acolo, de sus, acel moment astral va veni pentru
Poporul Român şi simt că nu este departe. Acea graniţă vremelnică şi
artificială, stabilită de doi mari răufăcători ai Istoriei nu mai poate dura
mult; dacă umanitatea i-a condamnat, de ce faptele lor şi urmările faptelor lor
continuă să stea în picioare? ("E sfîrtecată harta cu hangerul/ Un rîu
secat ne minte în zadar/ Pămîntu-i rupt, dar oglindeşte Cerul/ Adevărata piatră
de hotar" - Corneliu Vadim Tudor).
Îi
mulţumesc lui Corneliu Vadim Tudor pentru că a activat în mine gena dragostei
de Neam, de Ţară şi de Dumnezeu şi nu pot decît să-i mulţumesc Tatălui Ceresc
pentru faptul că am fost contemporan cu un asemenea om, ba mai mult, am avut
onoarea de a fi şi preşedinte al organizaţiei PRM Timiş.
Închei
cu un cîntec creştin, o bijuterie scrisă în anul 2006 de cel care astăzi ne
părăseşte, intitulat „Aşa lucrează Dumnezeu":
Tu,
care zaci pe-un pat de flori
Ne
luăm acum la revedere
Cu-o
moarte toti sîntem datori
Dar
ştim că numai trupul piere.
Ce-nseninat
e chipul tău
El
vede-acum acea minune
De
parcă, dincolo de rău,
Stai
cu Iisus în rugăciune.
Refren:
Asa lucrează Dumnezeu
Prin semne si minuni
El e păstorul tău si-al meu
Si din acest calvar mereu
Îi ia pe cei mai buni.
Ne
despărtim îndureraţi,
Dar
moartea nu-i biruitoare
Noi
toţi sîntem surori şi fraţi
Şi-n
cer e viaţa ce nu moare.
La
Tatăl numai prin Isus
Noi
vom ajunge, toţi creştinii.
Aşteaptă-ne
acolo, sus,
În
Ţara Slavei şi-a Luminii.
Dr.
LIVIUS ŢÎRNEA,
Fost
preşedinte al PRM Timiş
15
septembrie 2015
ICOANA
CARE PLÎNGE
Icoană
byzantină, care plînge
Cu
lacrimi de lumină şi de sînge.
De
ce plîngi tu şi nu te mai opreşti?
,,Plîng
pentru soarta Ţării Româneşti!"
Cînd
meşterul ţăran te-a zugrăvit
Ce-a
vrut, de fapt? La ce s-o fi gîndit?
A
pus halou de aur, pentru sfinţi
Şi
purpură-n veşmintele cuminţi.
Puţin
albastru cald, de Voroneţ
Şi
alb, şi negru-n Biblia de preţ.
Atîta
timp nimic nu s-a-ntîmplat…
Atîţia
credincioşi s-au închinat…
Biserica
de ţară i-a primit
De
Paşte şi Crăciun, la spovedit.
Te-ai
bucurat la nunţi de oameni buni,
Icoană
făcătoare de minuni.
I-ai
petrecut pe pruncii botezaţi
Dar
şi pe cei spre alt tărîm plecaţi.
Ai fost mereu acolo, în altar
Şi-ai
revărsat în jur atîta har!
La
tine s-au uitat, ca-ntr-o oglindă
Mireasa,
şi bătrîna suferindă
Ţăranul
obidit, cu mîini crăpate
Soldatul
brav, cu raniţa în spate.
Te-au
mîngîiat duios, te-au sărutat
Învăţătorul,
pruncii unui sat.
Doar
tu ştiai ce vor şi ce îi doare,
Icoană
veche, tămăduitoare.
Isus-copil,
la sînul maicii Sale
Făcea
minuni cu palmele Lui goale.
Dar
dintr-odată, totul s-a schimbat:
Sfînta
Fecioară, oh, a lăcrimat!
A plîns
o zi, a plîns o săptămînă
Iar
roua ei ni s-a prelins pe mînă.
E
plîns adevărat şi omenesc
Neîndoielnic,
e un semn ceresc.
Şi,
intrigaţi, savanţii se perindă
Acest
miracol vor să îl cuprindă.
Se
miră toţi, cu minţile înguste
Pun
lacrima pe limbă, să o guste
Au
aparate scumpe, cercetează:
De
ce icoana asta lăcrimează?
Ce
e în spate, oare, un izvor?
Poate-i
un truc de om înşelător…
Însă
icoana plînge înainte
Ea
la nimic nu vrea să ia aminte.
Iar
lacrimile ei tulburătoare
Fac
valuri ca un fluviu către mare.
Icoană
scumpă, spune, ce vesteşti?
Cînd
vei avea de gînd să te opreşti?
Nu
vezi că spulberi totu-n calea ta
Şi
nici un Noe nu ne va salva?
,,Eu
am să curm, cîndva, acest şuvoi
Prevestitor
de moarte şi război
Abia
atunci cînd vă veţi pocăi
Şi
pe cei drepţi nu-i veţi mai prigoni.
Acest
popor trăieşte în păcat
De
bunul Dumnezeu s-a lepădat.
Îşi
face rău el singur, zi de zi
Se
jură strîmb, pe cruce şi copii.
El
zi de zi-n picioare e călcat
Mentalitate
proastă, de argat.
E
sfînt doar unu dintr-un milion -
Apocalipsa
nu dă telefon.
Ea
nu bate la uşă, n-are vreme…
Şi
totuşi, ţară bună, nu te teme!
Aşteaptă
să se-ntîmple ce e scris
Iar
Dumnezeu te va salva, precis!"
CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea
de duminică spre luni,
5
spre 6 octombrie 2014
PAG
4
MESAJE
DE CONDOLEANŢE
Salariaţii
Tipografiei Cromoman, locul unde revista "România Mare" şi cotidianul
"Tricolorul" văd lumina tiparului, transmit familiei marelui patriot,
Corneliu Vadim Tudor, sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ninel
Ciupitu,
directorul
Tipografiei Cromoman
* * *
Corneliu
Vadim Tudor s-a dus... dintre noi! Eu sînt în stare de şoc! Dumnezeu să-l
odihnească. Şi care dintre voi se bucură, apoi aşa să vă ajute Dumnezeu! Atît
pot să spun acum. Şi nu va dau voie să vă bateţi joc de memoria lui. Orice
comentariu neadecvat va fi tratat ca atare! Şi oricare "prieteni" să
se abţină de la comentarii indecente. Că pe ăştia, NU-I IERT!
Ruxandra
Lungu
* * *
Au
scris ziarele din ţară că a murit un mare
patriot. Şi alergaţi să-i puneţi numele întreg. Sînt trist! Nu văd un Tricolor
la nici un stîlp. Din cînd în cînd, se aude cîte-un clopot. El, totuşi, a
plecat! De ce s-a grăbit atît de tare? A vrut să scrie-n stele? Şi avea atîta
treabă pe Pămînt… Sau i-a fost mai drag de Dumnezeu? Pesemne, a fost chemat la
Cer să-l facă Mare, mai Mare, aşa cum a vrut să facă şi România! Să aibă grija
şi de acolo de noi şi de animale. Ţărîna lui va fi liant în glie. Ne vom uni cu
toţii, aşa cum şi-a dorit! Popor român şi moldovean, de peste Prut. Un vis!
Ajuns acum, o dată cu moartea lui, un pas spre realitate. Cînd n-o să mai
puteţi, o să ţipaţi, fraţii noştri, şi noi vom fi aici să vă primim în braţele
noastre! Vă veţi trezi pierduţi, fără Vadim. Ca el nu sînt alţi "nebuni"
mai înfocaţi pentru această Ţară Românească. Şi- o să doriţi să nu fi murit.
Odihna fie-i uşoară şi plină de pace!
OPREA
GEORGE
* * *
Transmit
sincere condoleanţe familie lui Corneliu Vadin Tudor.
GARAIMAN
CONSTANTIN SORIN
* * *
Împreună
cu majoritatea colegilor mei din Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu
sîntem trişti că ne-a părăsit un bun român, Corneliu Vadim Tudor. Poet şi
politician, om al cetăţii, acesta nu se temea să spună lucrurilor pe nume, era
inteligent, curajos, diplomat, pînă acolo unde se rosteau vorbe grele, prin
inexactitatea lor, despre români, România şi Limba Română. Atunci se schimba la
faţă şi nu-i mai stătea nimeni în cale, "îmbrăcînd armura de
luptător", invocînd legi, tratate, date istorice. Exerciţiul acesta
trebuie, desigur, legat de felul său de a fi, dar şi de calitatea de apreciat
pamfletar. Iubit de cei din jurul său, prieteni, colaboratori, reprezentanţi ai
instituţiilor ţării, Corneliu Vadim Tudor va rămîne, pentru mulţi români, un
mare patriot. Vocea lui puternică se făcea auzită de cei care trebuiau să audă,
ba chiar şi de cei care făceau pe surzii. Se simţea capabil să facă mai mult
pentru ţară şi popor, pentru că avea dar şi har de la bunul Dumnezeu.
Deopotrivă, lăudători şi critici îi vor simţi lipsa după cum, tot împreună, îi
vor construi povestea de parcă ar rămîne viu printre noi. Ne-a părăsit prea
devreme, cu frumoasele sale taine ale iubirii, ale vieţii, lăsîndu-ne îndemnul de a continua lupta
pentru dreptate şi adevăr. Mulţi români îi vor simţi lipsa celui care a crezut
în Crăişorul Munţilor, Avram Iancu, despre care vorbea atît de frumos la Ţebea,
la Vidra, la Cluj şi în toată ţara. Adresăm sincere condoleanţe familiei
îndoliate! Dormi în pace, Poete Tribun!
Victor
Bercea,
Preşedintele
Societăţii Cultural-Patriotice
AVRAM
IANCU,
din
România Cluj-Napoca, 16 septembrie 2015
* * *
Memorie
şi vise! A plecat dintre noi un mare poet, lăsînd un gol mare de tot! Un om cît
se poate de complet, pentru unii era despot! Român era, ştim prea bine, limbă
ascuţită şi ageră avea! Cît sînge şi putere îi curgeau în vene... Era o
întreagă enciclopedie. Nu spun prea multe, pentru că ar fi prea puţin pentru un
om atît de mare. Mă duc mai bine să deschid o sticlă de vin, să beau în cinstea
omului apus, care nici în ultima clipă nu s-a lăsat răpus. Îmi vei rămîne în
memorie ca un mare scriitor. Vieru, Păunescu, Vadim sînt stele nemuritoare,
călăuzitoare, şi totuşi căzătoare, dar, în acelaşi timp, înălţătoare.
Odihneşte-te în pace, Corneliu Vadim Tudor.
Enache
Armand Iustinian,
15
septembrie 2015
* * *
Am
fost profund impresionat de moartea lui Corneliu Vadim Tudor. S-a trezit în
mine spiritul dac al străbunilor noştri, ca urmare, i-am compus o poezie, pe
care cu mare stimă, respect şi drag, faţă de persoana lui Corneliu Vadim Tudor
v-o trimit. Putem compara persoana, spiritul acestuia cu simbolul dacic
străbun, lupul alb, fapt pentru care am intitulat această poezie "Lupul
Alb".
Simbol
străbun Lupul Alb, simbol străbun
O,
dacule, Lup Alb, sortit neamului românesc,
Ai
primit chemarea străbunilor şi ai plecat,
Zamolxe
şi Deceneu, oare te-au chemat?
Tu
ne-ai amintit că în noi regii daci s-au întrupat
Şi
pentru viitorul nostru s-au jertfit şi s-au luptat
Ne-ai
învăţat să fim patrioţi români şi nu nebuni,
Ne-ai
învăţat să avem credinţă, atunci cînd sîntem în suferinţă
Ai
luptat cum ai ştiut, pentru un vis care oare acum, este un abis?
Dă
visul şi crezul lui Mihai Viteazul, visul nostru, al românilor,
Visul
României Mari, o Românie mai bună, şi mai tare,
Respectat
în orice zare, Lupule Alb, te-ai bătut cu leii,
Te-ai
bătut cu fariseii, ai încercat să arăţi un drum,
Pentru
bunul tău român, poate ai venit pe astă lume prea devreme,
Ca
noi românii să te putem înţelege, Lupule Alb,
Ai
plecat dintre noi cu o lacrimă pe obraz, o lacrimă de iubire,
O
lacrimă de regret, o lacrimă de speranţă
De
ce, Doamne, ni l-ai luat pe Lupul nostru Alb,
Bărbat,
iubitor de Ţară şi de Neam?
Oare
chiar ne-ai pedepsit,
Că
noi l-am oropsit şi nu am respectat ce ne-ai dăruit?
Lupule
Alb, dacii te-au chemat?,
Du-te,
şi nu fi supărat, pentru că legenda spune...
Lupul
Alb renaşte mereu şi mereu,
Pentru
a conduce acest popor către un ţel nou
Da,
vei renaşte din nou şi ne vei reaminti
Ca
în noi dacii s-au întrupat, acel popor minunat, demn şi mîndru
Care
a trăit, a muncit pentru libertate şi unitate
S-au
jertfit, Lupule Alb, nu fi trist, eşti simbolul nostru străbun
De
acolo unde eşti acum, roagă-te lui Dumnezeu,
Ca
prin jertfa ta să ne ierte nouă păcatele că nu am preţuit
Ce
El ne-a dăruit
Adio,
Lupule Alb,
Adio,
nu fi trist!
Lupule
Alb, simbol străbun, acum, cînd în ceruri ai plecat, oare noi ce am învăţat? Să
ne iubim, să ne urîm?
DUMNEZEU
SĂ-I ODIHNEASCĂ SUFLETUL ÎN PACE ŞI DE ACOLO, DIN CERURI, SĂ VEGHEZE SPIRITUL
POPORULUI ROMÂN
Mitrache
CĂtĂlin Gheorghe
* * *
Îmi
pare foarte rău că a murit Vadim Tudor! Îl urmăream mereu la emisiunile de la
"Te pui cu blondele". Pentru mine, era o comoara a României, un
tezaur! De la el puteam învăţa cum să ne iubim ţara şi s-o apreciem aşa cum o
avem. Dumnezeu să-l odihnească.
Georgiana
Stan
* * *
Către
tine... MOARTE! Se pare că te-ai prins, nebuno, şi n-ai băut cafeaua pe care
ţi-am oferit-o. Dar te anunţ cu fast şi pompă că eu, "Tribunul", n-am
murit! Sfidez cuvîntul ăsta din neanturi şi chiar mă bucur c-am plecat. Acuma
văd adevărata faţă a lumii. Şi sînt în ceruri... împăcat. Cu tot respectul
pentru tine, te rog să te îndrepţi cît mai curînd către ceilalţi, care fac
umbră pămîntului degeaba. Iar eu, din Ceruri îmi continui lupta şi-o să înving
într-un final. Toţi cei care merită pedeapsa vor sta la rînd, acolo unde, din
păcate, eu nu am loc să odihnesc o minte super-sclipitoare şi-un trup 100%
românesc.
Vico
Daniela
* * *
Iertare,
Tribunule, mea culpa. Recunosc că te-am considerat exagerat, chiar extremist
naţionalist, şi de aceea am fost mereu împotriva atitudinii tale, care, pe
alocuri, devia. Asta m-a făcut să mă ţin departe de tot ceea ce reprezentai sau
făceai. Regret astăzi că nu am avut inspiraţia să te fi studiat îndeaproape şi,
în felul acesta, să te fi înţeles mai bine. Azi, în cîteva ore, am aflat atît
de multe despre tot ce a însemnat, a creat sau a influenţat impunătoarea ta
persoană şi personalitate, încît să pot spune: cred, cu adevărat, că ai fost un
excepţional patriot şi un impresionant om de cultură, şi recunosc astăzi,
privind în urmă cu jale, că poate România ar fi ajuns mai bine astăzi, dacă
patriotul Corneliu Vadim Tudor ar fi devenit preşedintele ţării, în anul 2000.
Bunul Dumnezeu să te odihnescă cu drepţii Lui, întru veşnicie, şi să ne ierte
pe noi cei rămaşi în urmă că am greşit judecîndu-te poate prea aspru şi
nedrept. Condoleanţe familiei. Condoleanţe, România.
Constantin
Roman
* * *
Fie
ca odihna veşnică să îi aducă numai bucurii în suflet. Dumnezeu să îl
odihnească şi e mare păcat mare că s-a stins din viaţă. O să fiu alături de
familia lor şi o voi ajuta, mai ales pe fetele lui şi pe soţia lui. Dumnezeu să
îl odihnească în pace.
Florin
Canigia
* * *
Cei
mulţi vom începe să înţelegem, în anii care vor urma, cine a fost cu adevărat
Corneliu Vadim Tudor, care au fost locul, rostul şi misiunea lui. Prefer să
mi-l amintesc ca unul dintre cei mai aprigi soldaţi ai Naţiunii Române, care a
apărat graniţele ţării mai bine decît ar face-o armele. Mijloacele şi modul
prin care s-a făcut auzit nu au fost accesibile tuturor, însă scopul a fost
atins aproape de fiecare dată. Prefer să cred că Structurile Naţionale de
Apărare au pierdut ieri cel mai puternic, cel mai curajos şi inteligent
LUPTĂTOR. E foarte greu să fii înţeles cînd în sunetul ascuţit al armelor te
arunci în luptă, mînuind cu virtuozitate şi maximă eficienţă SLOVA. Dumnezeu să
te aibă în pază, Generale!
Gelu
C.
* * *
Stimate
Corneliu Vadim Tudor, v-am iubit, vă iubesc şi vă voi iubi în continuare, nu
pot să cred că aţi murit! Sper să fie doar o glumă de-a dvs., ca să vedeţi cîţi
oameni vă iubesc, credeţi-mă, eu vă iubesc enorm. Sînt profund îndurerată de
dispariţia dvs. Nu pot crede că îmi voi mai reveni vreodată!
Laura
Buzescu
* * *
Cutremuraţi
pînă în adîncul sufletului am aflat cumplita veste a plecării dintre noi, la
cele veşnice a celui ce-a fost Corneliu Vadim Tudor. Dumnezeu să-l aşeze în loc
special, de unde să ne vegheze pe noi, cei l-am iubit şi preţuit!
Condoleanţe
familiei îndurerate şi un pios omagiu din partea PRM Petroşani!
BEREŞ
GHEORGHE,
preşedinte
IN
MEMORIAM CORNELIU VADIM TUDOR
NU
POT SĂ CRED
Nu
pot să cred
Că
s-a sfîrşit,
Că
îngerii ni te-au răpit,
Nu
pot să cred!
E
prematur să vezi
Un
brad,
Doborît
într-o furtună.
Arbuştii
stau şi rîd în Iad,
Tulnicul
la Ţebea sună.
Tribunule,
eşti un erou,
Cu
moartea stînd la o cafea,
Ai
înţeles că pasul tău,
Tocmai
de ea se poticnea.
Evlavios
mă-nchin acum
La
sufletul neprihănit,
Ce
merge pe ultimul drum.
Vadim,
de-ai şti cîţi te-au iubit!
Ce
viaţă scurtă ai avut!
Un
calendar nesăbuit
Şi-a
retezat falnicul chip,
Iar
ticăloşii te-au rănit.
Eşti
mîndria naţională,
Ai
atins desăvîrşirea,
Morţii
din mormînt se scoală,
Să-ţi
proclame nemurirea.
Nu
pot să cred
Că
s-a sfîrşit,
Că
îngerii ni te-au răpit,
Nu
pot să cred!
DINCOLO
DE MOARTE
S-a
stins prea devreme,
Chemat
de luminile astrale,
De
serafimi, arhangheli, heruvimi.
Unde
e sculptura renascentistă
A
naţionalismului românesc?
Unde
e claviatura discursului
Care
lasă arborii fără grai?
Unde
e Prometeul mulţimii
Care
răspîndea flacăra adevărului
Pînă-n
cotloanele,
Unde
se adăpostesc şerpii.
Ai
plecat de Ziua Crucii
Spre
grădinile cereşti,
Românie,
tot mai tristă
Şi
mai singură, jeleşti!
Viaţa-i
fiind o sfîntă carte,
E
viu şi dincolo de moarte.
DANIELA
VASILOSCHI
Bucureşti,
14 septembrie 2015
SUFLETE
NELINIŞTITE
Suflete
neliniştite
Ale
oamenilor morţi
De
ce nu aveţi odihnă
Şi
ne bateţi azi la porţi?
Triste
ne intraţi în vise
Fără-a
spune un cuvînt
Cine
oare vă trimite
De
dincolo de mormînt?
Nu
aveţi îngăduinţa
Să
ne spuneţi, clar, ce vreţi
Ochii
voştri ne imploră:
"Nu-nţelegeţi?
Nu puteţi?"
La
fereastra minţii noastre
Staţi
o clipă şi plecaţi
Aveţi
buzele cusute -
Ce
mesaj vreţi să ne daţi?
Alţii
au trecut de vamă
Rar
se mai gîndesc la noi
Doar
voi n-aveţi paşaportul
Pentru
lumea de apoi.
Suflete
rătăcitoare
Ce-aţi
rămas aici zălog?
Eu
pentru iertarea voastră
În
genunchi cad şi mă rog:
Fii
bun şi iartă-le, Doamne,
Indiferent
ce-au făcut
Noi
prin Valea Umbrei Morţii
Mergem
de cînd ne-am născut.
Trece-le
Tu Styxul, Doamne,
La
părinţii lor, Îţi cer
Odihnească-se
în pace
E
loc pentru toţi în cer.
CORNELIU
VADIM TUDOR
16
noiembrie 2013
ARCA
LUI NOE
Privesc
pe geam. Zăpada rîde-n soare.
Aştept
să treacă nişte căprioare.
E
ora lor, cînd pleacă după hrană.
Par
îngeri rătăciţi dintr-o icoană.
Nu
mă zăresc, dar eu le văd pe ele
Aşa
cum stau, ascuns după perdele.
Ascuns
la pîndă stă acum şi lupul
În
colţi de fiară să le frîngă trupul.
De
ce cruzimea asta pe pămînt?
De
ce atîtea lacrimi, Doamne sfînt?
De
ce îngădui Tu nelegiuirea
Ce
zi de zi însîngerează firea?
Filmări
în junglă, la televizor:
Puii
se joacă lîngă mama lor.
Sar
antilope-n dansul ritual.
Cum
vine Fiara - mut pe alt canal.
Nu
pot să văd atacul ucigaş
Sînt
prea milos, ori poate sînt prea laş.
Alţii
vînează chiar, dar eu nu pot.
Nu
accept moartea. Asta este tot.
Reîncarnez
hipnotic, prin remisii,
Pe
Buddha, sau pe Francisc din Assisi.
E
casa mea o Arcă a lui Noe
M-am
vindecat de oameni, n-am nevoie.
În
ieslea Lui, cînd L-a născut Maria,
De
vietăţi a fost vegheat Mesia.
În
casă n-a fost loc şi pentru El
S-a
încălzit la botul unui miel.
Nu
sînt aceste animale sfinte
Mai
bune decît omul fără minte?
Oh,
Doamne, cît de mult le pot iubi
Mi-aş
da şi viaţa pentru-aceşti copii.
Ei
nu pot spune ce şi cînd îi doare:
Numai
din ochi le cad mărgăritare.
Dezamăgit
de specia umană
Caut
un suflet, bun de pus pe rană.
Şi
îl găsesc în ochii unui cîine
Care
îmi cere dragoste - nu pîine.
Fie-vă
milă vouă, oameni mari,
Fiţi
buni creştini, nu haită de barbari.
Şi
veţi vedea că-n viaţa de apoi
Ele
vor face lobby pentru voi...
CORNELIU
VADIM TUDOR
1
ianuarie 2009, Bran
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu