IN
MEMORIAM
La
moartea lui Vadim Tudor, Tribunul tuturor românilor
(poza)
Motto:
„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decît un nume adunat pe-o
carte". (Tudor Arghezi)
Zi
neagră în Istoria României post-decembriste. A murit un mare OM, un mare
caracter, un mare POET, PROZATOR, un neînfricat PAMFLETAR, DRAMATURG, CORNELIU
VADIM TUDOR, cel care, în mai 1990, înfiinţa, alături de marele dramaturg Eugen
Barbu, revista „România Mare", producînd o mişcare naţionalistă de mare
amploare. Începuturile acestei mişcări s-au dovedit a fi ca un tăvălug, care
lua amploare, de la o zi la alta, pe măsură ce se rostogolea. I s-au alăturat
lui Corneliu Vadim Tudor personalităţi marcante ale vieţii politice, sociale,
culturale, sportive româneşti, care aveau nevoie de o tribună de la care să-şi
adreseze mesajele către simpatizanţi, revista „România Mare" găzduind în
paginile sale articole scrise cu pasiune şi dăruire. Munca titanică pentru
realizarea celor 24 de pagini ale revistei o ducea Corneliu Vadim Tudor,
redactorul-şef al acestei publicaţii, care superviza tot ceea ce apărea,
depunînd o muncă titanică pentru ca toţi cititorii să poată avea numai articole
de calitate.
Cu
preţul sănătăţii, pierdea zile, nopţi şi iarăşi zile pentru a imprima un curs
firesc conceperii şi apariţiei „copilului său de suflet", aşa cum numea el
revista „România Mare". În anul 1991, a luat decizia firească de a
înfiinţa şi Partidul România Mare, care aduna noi şi noi membri din toată ţara,
adeziunile celor care veneau alături de un partid naţionalist fiind din ce în
ce mai multe. Discursul emoţionant al preşedintelui partidului, temele abordate
în paginile ziarului, care se adresau celor mulţi şi amărîţi, i-au făcut pe
oameni să-l îndrăgească. Pentru că partidul s-a mărit, şi era nevoie de o nouă
tribună, s-a înfiinţat saptămînalul „Politica", unde filialele de partid,
membrii şi simpatizanţii îşi spuneau păsurile. Din nou muncă, nopţi pierdute,
stress, griji pentru plata salariilor şi a tipografiei, totul ducînd la
declanşarea unei boli destul de grele, diabetul. Dar lupta acestui om minunat a
continuat, la cote din ce în ce mai înalte, ajungînd să candideze în
Parlamentul României, şi obţinînd numeroase locuri în Senat şi în Camera
Deputaţilor. Era o nouă tribună de la care putea să-şi spună ofurile şi să
lupte pentru a le fi românilor mai bine. Ca senator şi vicepreşedinte al
Senatului României, au urmat alte responsabilităţi, din ce în ce mai mari, pe
umerii de titan ai lui Corneliu Vadim Tudor. Şi aceşti umeri, precum cei ai lui
Atlas, au dus povara multor ani de zbucium, de întrebări fără răspuns, de
interpelări şi luări de poziţie în Senatul României, de luptă cu toţi cei care
au dus la şubrezirea acestei ţări, pe care a iubit-o poate mai mult decît
propria familie. Tot ceea ce făcea era pus pe altarul muncii şi al iubirii
pentru acest Neam Românesc, pe care l-a proslăvit atît în proză, cît şi în
versuri. De-a lungul anilor, a iniţiat un proiect magnific, Premiile Fundaţiei
România Mare, prin intermediul căruia, la fiecare sfîrşit de an, oferea premii
substanţiale unor personalităţi din toate domeniile: muzical, istoric, literar,
sportiv, economic, politic etc. Apoi, „Cina Creştină", care aducea în
fiecare lună în căminele unor oameni sărmani puţină alinare, prin pachetele cu
alimente şi haine pe care le oferea Fundaţia România Mare, condusă de d-na
Lidia Samson, sora lui Corneliu Vadim Tudor. Şi binefacerile acestui OM au fost
fără număr, bineînţeles, ajutat şi de membrii marcanţi ai partidului.
Aspiraţiile lui Corneliu Vadim Tudor au luat amploare, mai ales văzînd cîţi
oameni s-au înscris în Partidul România Mare, şi atunci şi-a depus candidatura
la Preşedinţia României. A ajuns în turul II, într-o luptă inechitabilă cu Ion
Iliescu, care, bineînţeles, prin fraudă electorală, a cîştigat. Dar au urmat
alte şi alte bătălii, mai uşoare sau mai grele, pe care le-a cîştigat sau le-a
pierdut, dar niciodată nu s-a dat bătut. A continuat să creadă în steaua lui
norocoasă, sprijinit şi de familia lui frumoasă, de doamna Doina, o soţie
iubitoare, care i-a fost alături în toate momentele importante ale vieţii şi
care a muncit cot la cot, atît cît s-a priceput, pentru scoaterea în bune
condiţii a publicaţiilor sale de suflet, „România Mare" şi
„Tricolorul", de cele două fiice, Lidia şi Eugenia, diamantele nepreţuite
pentru care a muncit şi de care era atît de mîndru. Din păcate, tot zbuciumul
şi toată lupta lui pentru dreptate nu i-au adus decît duşmani, toţi cei pe care
i-a ajutat i-au întors spatele, se lupta cu morile de vînt, precum Don Quijote
de la Mancha, şi toate astea l-au măcinat pînă la epuizare. Sănătatea i s-a
şubrezit, a devenit insulino-dependent şi ar fi trebuit să mai tempereze din
elanul care-i domina viaţa. Dar nu putea, era un om vulcanic, plin de energie,
care şi-a făcut din dreptate, dragoste de oameni, de animale, în special de
căţeluşi, copilaşii lui, aşa cum îi alinta, şi de Dumnezeu un adevărat crez. Şi
s-a consumat, ca o lumînare, pe acest altar, iar lumina vieţii lui s-a stins.
Dar va rămîne veşnic aprins spiritual lui, prin tot ceea ce a făcut în această
lume plină de nedreptate şi suferinţă. Clopotele sună cu jale, în toată
România, pentru cel care a fost Tribunul tuturor românilor şi care astăzi nu
mai este printre noi. Cuvintele sînt prea puţine pentru a reda încă multe alte
lucruri care pot fi spuse despre cel care a fost Corneliu Vadim Tudor.
Sîntem
alături de familie şi aducem un pios omagiu pentru un OM a cărui viaţă s-a
curmat mult prea devreme. Ar mai fi avut multe de spus şi de scris, dar „Viaţa
n-a mai avut răbdare". Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în împărăţia
Lui, plină de lumină şi de linişte.
REDACŢIA
„TRICOLORUL“
Explicaţii
poze: Aceasta e cea mai veche fotografie a lui Corneliu Vadim Tudor. Ea a fost
făcută în anul 1950, pe cînd viitorul poet era în vîrstă de 1 an, avea bucle şi
fundiţă.
Recunoaşteţi
personajele din fotografie?
Împreună
cu familia la Strasbourg la 10 ianuarie 2013 pe cînd era parlamentar european.
8
mai 1999. La Palatul din Dealul Patriarhiei a avut loc o întîlnire cardinală:
Corneliu Vadim Tudor i-a oferit un dar creştinesc Sanctităţii Sale Papa Ioan
Paul al II-lea, şi anume antologia sa de versuri, tipărită la Torino, în 8
limbi străine: română, engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, rusă şi
arabă.
TABLETA
DE ÎNŢELEPCIUNE
Creionul
morţii nu are gumă de şters.
CORNELIU
VADIM TUDOR
Apariţia
revistei „România Mare“ a intrat în linie dreaptă! În sfîrşit, a fost tipărit
afişul cu Vulturul Cruciat, negru pe fond galben-canar. Fotografia a fost
făcută în 1990.
Vadim
împreună cu fetele la nunta nepoatei lui.
Comunicat
de Presă
Comitetul
Director al Partidului România Mare anunţă cu tristeţe nemărginită încetarea
din viaţă a celui care a fost preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor.
Corpul neînsufleţit a fost depus la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, de la
Kilometrul Zero al Bucureştilor. Vor putea să-i aducă un ultim omagiu toţi cei
care l-au iubit şi l-au apreciat pînă joi, 17 septembrie, cînd va avea loc slujba
de înmormîntare, la orele 12, tot la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, după care
va fi condus pe ultimul drum la Cimitirul Ghencea Civil.
Toţi
membrii şi simpatizanţii partidului România Mare transmit condoleanţe familiei
îndoliate.
BIROUL
DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
AVE
MARIA!
Maria,
prima între sfinţi
Lumina
sufletului meu
Ştiau
iubiţii tăi părinţi
Că
ai să-L naşti pe Dumnezeu?
Nu
te-au primit în nici o casă
În
acea Noapte de Crăciun
Căci
oamenilor nu le pasă
Şi
dintr-un sat, doar unu-i bun.
În
cale ţi-a ieşit un staul
Iar
vietăţi cu ochii vii
Ţi-au
spus, ca Samuel lui Saul
O
taină despre ce va fi.
Din
Orient, în iarna grea
Trei
magi cu candele la brîie
Veneau,
călăuziţi de-o stea
Cu
aur, smirnă şi tămîie.
Tu
te-ai întins pe-un braţ de paie
Te-au
prins durerile în cleşti
Şi
din adînc de măruntaie
Un
ţipăt ca o vîlvătaie
A
spart izvoarele cereşti.
El
S-a născut! Din munte-n munte
Această
veste-a fulgerat.
Un
prunc frumos, cu stea în frunte
Cel
mai puternic Împărat!
Alături,
în genunchi se roagă
Bărbatul
care ţi-a fost dat.
E
înţelept şi îi eşti dragă
Să
fie veşnic lăudat.
Maria,
tu eşti Steaua Mării
Amărăciunea
din destin.
Din
Bethleemul întrupării
Pîn'
la Golgota e puţin.
L-au
arestat, I-au pus pe frunte
Cununa
tragică de spini
L-au
torturat în chinuri crunte
Prigonitorii
de creştini.
El
a oftat: „De ce mă baţi?"
Apoi,
nu a mai zis nimica.
Apostolii,
înspăimîntaţi
Au
priceput atunci ce-i frica.
Asta-i
condiţia umană:
Trădare,
laşitate, troc.
El,
Mielul bun de pus pe rană
Trecu
prin lacrimi şi prin foc.
Strălucitoarea
Lui cămaşă
De
purpură imperială
La
sorţi a tras-o haita laşă
Ce
mascaradă criminală!
Şi
L-au scuipat ca pe-un tîlhar
Apoi
pe cruce L-au suit.
Plutonul
antichrist, barbar
În
cuie mari L-a răstignit.
Tu
lîngă crucea sîngerie
Plîngeai
cumplit, ca o leoaică
Ce-şi
vede puiul mort, Marie...
Această
dramă nu o ştie
Decît
un tată, sau o maică.
Aşa
a trebuit să fie
E
scris cu aur în Scripturi:
A
treia zi El să învie
Ca
primăvara în păduri.
El
a venit, ca o minune
Pentru
cei trişti, flămînzi şi goi
Ne
cheamă azi la rugăciune
Şi
„Bucuraţi-vă!" - ne spune
Există
viaţă de apoi!
Există
vinul de la nuntă!
Există
pîinile cu peşti!
Iar
vorba lui cea mai măruntă
Şterge
păcatele lumeşti.
Maria,
tu ai fost aleasă
Ca
Precista şi Vasul sfînt
Lui
Dumnezeu să-I fii mireasă
Zeiţă-n
cer şi pe pămînt.
Mesia,
Domnul aşteptat
A
prins în tine rădăcină
Ce
vis frumos! Ce minunat!
Maria,
nume de regină!
Ascultă
îngerii de tine
Fecioară
fără de păcat
Şi-n
zvon de clopote divine
Faci
peste tot atîta bine
Isus
Christos puteri ţi-a dat.
Nelegiuită
şi stricată
Lumea
înjură de toţi sfinţii -
De
tine, însă, niciodată
Pentru
că tu eşti fermecată
Icoana
inimii şi-a minţii!
CORNELIU
VADIM TUDOR
(Poezie
din volumul „Elegii
pentru
suflete nobile", apărut la Editura Fundaţiei
România
Mare)
ÎNGERUL
RĂNIT
*
Mă duc la mormîntul părinţilor mei cu strîngerea de inimă că mă duc, de fapt,
la propriul meu mormînt.
*
Lumea se străduieşte să mă înscrie într-o serie logică şi se miră că nu încap
nicăieri. În ziua în care oamenii mă credeau iepure de cîmp, eu eram vultur şi
priveam, cu detaşare, din înălţimi. E greu să înţelegi un om care nici măcar el
însuşi nu se poate înţelege, fiindcă e predestinat.
*
Mai aşteptaţi puţin şi veţi vedea că moartea nu e doar obligatorie, pentru
fiecare om, ci şi necesară şi binecuvîntată. Fără despărţirea de trup, cum aţi
vrea să se elibereze sufletul şi să-şi împlinească menirea? Toată viaţa şi-a
bătut joc trupul de suflet, aşa că îşi merită soarta, nu-l plîngeţi şi nu vă
speriaţi.
* La
început de toamnă, mă uit cum moartea se caţără în copaci, ca o pisică de foc,
şi le usucă frunzele…
*
La ce sînt necesar eu? De ce era nevoie şi de un om ca mine? Poate pentru că
trebuia să existe cineva care să patruleze pe fîşia de graniţă dintre religie
şi ştiinţă…
*
Îţi mulţumesc, Doamne, că, de-a lungul întregii vieţi, m-ai ferit de păcate de
moarte: crima, hoţia, sodomia etc. Cum m-aş fi uitat în ochii copiilor mei?
Dar, aş mai fi avut, oare, copii?
*
Maturitatea pe care o căpătăm după o anumită vîrstă nu ne face nici mai
fericiţi, nici mai înţelepţi, ci ne epuizează psihic. Şi astfel are grijă
Dumnezeu să pună surdină morţii şi să o facă, uneori, chiar dorită…
*
Lumea exterioară nu mai are nici o putere asupra mea. În clipa aceasta mă simt
de parcă aş fi făcut din anti-materie.
*
Credinţa în Dumnezeu e singura noastră logică într-o lume absurdă, absurdă,
absurdă…
*
Pe mine nu m-a ajutat, niciodată, nici un fel de tratament naturist: nici
plantele, nici bioenergia, nici acupunctura. Încep să cred că trupul fiecăruia
dintre noi este doar un laborator de testare a bolilor.
*
Nu sîntem deloc egali în faţa morţii, fiindcă e clar că după moarte nu vom
merge toţi în acelaşi loc.
*
Nu-mi lipseşte absolut nimic, Doamne, dacă Te am pe Tine!
*
Scrisul nu e altceva decît amînarea morţii. Scriem nu să comunicăm cu
contemporanii – cu care, de altfel, putem să şi vorbim, eventual la telefon, e
mult mai lesne. Scriem pentru a lăsa ceva după noi. Oamenii îşi marchează
drumul prin viaţă cu cerneală, precum o fac vietăţile firii, cu propria lor
urină.
*
Veniţi să mă vedeţi cum mor!
Meci mare, dar îl pierd la scor…
*
Nemurirea sufletului este asigurată de particulele purtătoare de spirit, care
trăiesc tot atît de mult cît trăieşte Banca de Date a Universului.
* Cîinii sînt îngeri căzuţi, trimişi în
surghiun pe pămînt.
*
La oamenii mari, cu adevărat, totul se petrece invers decît la ceilalţi:
religia este cea care le zdruncină credinţa în ştiinţă!
*
Cunosc un loc unde gîndirea critică trebuie să rămînă afară: Biserica.
*
Eu şi cînd dorm sînt mai treaz decît voi…
*
Dacă ar fi să ne uităm în gura democraţiei, şeful cimitirelor ar trebui să fie
ales dintre morţi.
*
Azi a avut loc actul de predare-primire cel mai important din viaţa mea: eu
I-am predat Domnului inima mea, iar El mi-a semnat de primire.
*
Aripile păsărilor aplaudă existenţa lui Dumnezeu.
*
Ce e muzica? E ceea ce rămîne după Sfîrşitul Lumii.
* Ştiţi ce face ca moartea să fie ceva mai
suportabilă? Curiozitatea.
* Nutresc un dispreţ profund faţă de cei care cad
mereu în picioare, supravieţuiesc în toate regimurile ori sub toate ocupaţiile,
cu alte cuvinte, se descurcă de minune. Asemenea indivizi introduc în familia
speciei umane, pe uşa din spate, reptila…
Din
versurile memorabile ale poetului Corneliu Vadim Tudor
NOAPTE
DE TOAMNĂ CU ISUS
Motto:
,,De aceea sînt bucuros de slăbiciuni, de defăimări, de nevoi, de prigoniri, de
strîmtorări, pentru Christos, căci tocmai cînd sînt slab, atunci sînt
tare". Apostolul Pavel (Biblia, II Corinteni, XIII, 10)
Afară-i timp de viscol, o toamnă de prăpăd
Îmi zbuciumă copacii, îmi plumbuieşte casa
Şi parcă la fereastră toţi morţii mi-i revăd
Înveşmîntaţi în raze ce îmblînzesc vîntoasa
M-am săturat de viaţă ca de-un ceasornic spart
Politica ucide în mine poezia
La toţi sărmanii lumii aş vrea să mă împart
Precum împarte straja cămaşa lui Mesia
Aşteaptă de la mine miracole să fac
Toţi dezrădăcinaţii, copiii şi bătrînii
Dar eu sînt mai nevolnic ca ultimul sărac
Sălbăticit de muncă, nu mă mai ştiu nici
cîinii
Atît de tandră-i fiara ce i-a speriat pe zbiri
De-ar şti toţi ipocriţii, m-ar nimici c-o
floare
Dar poate tocmai iarba cu nervii ei subţiri
Este icoana lumii şi dăinuie mai tare
Primeşte-mă, Isuse, mă-ntorc din pribegiri
Învaţă-mă nu jertfa, ci tocmai ascultarea
Ţi-am dăltuit biserici cu hramuri de martiri
În inima mea slabă, prin care urlă marea
Îmi e ruşine, Doamne, să afle toţi ai mei
Că din turnirul zilei eu îmi dezbrac armura
Că îmi îndoi genunchii şi şerpi de lacrimi
grei
Îmi scaldă geana arsă, obrajii, părul, gura
Acesta-i luptătorul? Ce face omul crunt?
Unde îi e trufia? - întreabă fariseii
A dat cenuşa-n floare pe capul meu cărunt
Şi unghia Ta, Doamne, mai tare e ca zeii
În Tine cred, în slava şi-n învierea Ta
M-am săturat de toate, de Tine nu mă satur
De ai vreun gînd cu mine, dă-mi crucea cea mai
grea
Credo quia absurdum - şi Tertium non datur
Neclară este vocea ce-mi picură de sus
Astrală e lumina ce pieptul mi-l îmbată
Te strig cu glas de ape: Isus! Isus! Isus!
Aştept senin un clopot să plec la judecată
Într-un triunghi de aur te voi vedea, Părinte
De-a dreapta Celui care, prin Tine, S-a
jertfit -
E toamnă, vîntul stinge şi candela-n morminte
Adorm cu capu-n carte. Te simt. Bine-ai venit!
Noaptea
de 13 spre 14 octombrie 1992
FELINARE
APRINSE PE RÎU
Plutesc
felinare pe rîu
cuminţi
călăuze spre moarte
corăbii
de ambră şi grîu
topite
în ceţuri, departe
Le
facem cu mîna, blajini
de
nu ni s-ar pierde solia
vecernia
tremură-n crini
acum
se-nfiripă magia
E
ora cînd cei ce-au rămas
înalţă
oraţii de jale
precum
un Orfeu fară glas
orbit
de făclii vegetale
Plutesc
felinare-n armuri
de
gînduri ce nu se destramă
spre
cîinele cel cu trei guri
ce
rupe sigiliul la vamă
Un
fel de şerpaşi eteraţi
prin
munţii aduceri i-aminte
ducînd
la părinţi şi la fraţi
merindele
inimii, sfinte
Se
pierd licărind tot mai rar
spre
ţărmuri din altă plămadă
le
prinde un înger-pescar
cu
ancore mici de zăpadă
Lămpaşe
fragile de fragi
pe
apa ce nu se mai curmă
ofrandă
la fiinţele dragi
ca
semn că le-ajungem din urmă
SÎMBĂTĂ
SEARA, DUMINICĂ DIMINEAŢA
Aceasta-i
poarta noastră către rai
cînd
asfinţeşte-n lucruri săptămîna
cînd
în leşie fragedă ne lai
tămăduind
durerile cu mîna
Apoi
ne-aşezi în rufe de finet
pe
unde-şi face cuibul busuiocul
catargul
lămpii flutură încet
fantasme
vii brodează-n umbră focul
Îl
aşteptăm pe tata flămînziţi
s-aducă
pîinea coaptă într-o rază
precum
în grota unor eremiţi
aici
domneşte îngerul de pază
E
sîmbătă, e ziua şasea cînd
s-a
fost umplut cu vietăţi pămîntul
iar
peste ele omul guvemînd
ca
împărat cu fapta şi cuvîntul
E
sîmbătă, e seara cînd a stat
geneza
să-şi contemple Demiurgul
e
totul mai înalt şi mai curat
în
irişi mov s-a îngropat amurgul
Noi
adormim în dulce vorba ta
şi
nu mai ştim de frig, şi nici de foame
tu
plîngi scrîşnind de-o neputinţă grea
cum
plîng după război atîtea mame
Într-un
tîrziu, cînd tata va veni
în
apa nopţii noi vom fi ostroave
visînd
să ne trezim în zori de zi
în
clopotul duminicii suave
Acum
e cel mai bine pe pămînt
cînd
în repaos intră Ziditorul
purificat
e aerul, şi sfînt
şi
tot ce-i rău pe lume îşi ia zborul
Cum
se deşiră fluviul în ocean
aşa
se varsă sîmbăta-n duminici
plăpînde
bucurii de peste an
pentru
copii flămînzi şi sibilinici
Aşa
te ştiu, aşa mi te păstrez
într-un
sfîrşit etern de săptămînă
cînd
anii noştri dulci erau la miez
şi
te slăveam, şi ne erai stăpînă!
DOAMNE,
CÎT EŞTI DE FRUMOS!
I.
Ah, Isuse plin de sînge
Pe
Calvarul fariseu
Crucea
asta ce Te frînge
Lasă-mă
s-o port şi eu.
Precum
Simon din Cirene
Vreau
şi eu să Te ajut,
Să-Ţi
şterg lacrima din gene
Pe
obraz să Te sărut.
Refren:
Isus
Christos nu duce
Pe
umeri doar o cruce -
El
poartă, generos
Pămîntul
păcătos.
Cîntaţi
neîncetat:
Christos
a Înviat!
II.
Înainte de culcare
Şi
în zori, cînd mă trezesc
Îţi
cad, Doamne, la picioare,
Şi
mă rog, şi mă smeresc.
Eu
Te văd cu ochii minţii
Pe
Golgota urci tăcut
Şi-atunci
se topesc arginţii
Iudei
care Te-a vîndut.
Refren:
Isus
Christos nu duce
Pe
umeri doar o cruce -
El
poartă, generos
Pămîntul
păcătos.
Cîntaţi
neîncetat:
Christos
a Înviat!
III.
Ai răbdat fără prihană
N-au
crezut că eşti Christos
Şi,
deşi eşti tot o rană,
Doamne,
cît eşti de frumos!
Ce-ar
fi lumea fără Tine,
Fără
chipul Tău divin?
Pune-Ţi
crucea şi pe mine
Să
Te odihneşti puţin…
Noaptea
de 16 spre 17 octombrie 2005
EU
VOI MURI DEFINITIV, ODATĂ
Eu
voi muri definitiv, odată
nu-mi
fac iluzii, ştiu că voi muri
făptură
mea va fi decapitată
de
ghilotina clipei într-o zi
Iar
trupul meu ca o statuie greacă
turnat
în bronz şi stele din înalt
prin
pietre mari de moara o să treacă
strivit
între un veac şi celălalt
Şi
peste locul meu de-ngropăciune
vor
răsări civilizaţii noi
zvon
de ospeţe dulci o să răsune
Şi
cînd le-o fi orgia mai în toi
le
voi striga, de dincolo de lume:
veţi
fi ca mine, eu am fost ca voi!
PRESA
TICĂLOŞITĂ
Ptiuuu,
că proşti mai sînteţi neică
Şi-aveţi
creierul de fleică
Pe
urechi vă curge frişcă
Vă
speriaţi de tot ce mişcă
Aţi
strîns pietre şi grenade
Să
daţi în Alcibiade
Dar
acesta ce-mi facea?
Vă
spăla, vă pieptăna
Şi-apoi
vă despăduchia
N-aveţi
spor în faţa lui
Mitocani
din Kozlodui
Cîţi
mai sînteţi? Patruzeci?
Încăpeţi
toţi într-un beci
Să
vă dea tata ghiveci
Şi
ciorbiţă cu tulumba
Şi-apoi
să vă dau de-a tumba
Iar
la anul care vine
Să
vă bag în nas grisine
Şi-un
belciug mişto de porc
Cum
se poartă la New York
Să
vă văd şomeri vînduţi
Plini
de bube, surdomuţi
Lumea
să vă ia la goană
Din
dugheană în dugheană
C-aţi
minţit, şi-aţi măsluit
Pînă
v-aţi căpătuit
Alelei,
pungaşi mărunţi
Face-m-aş
haiduc prin munţi
Să
v-arăt ce-amară-i pita
Prin
Covasna şi Harghita
Pentru
românaşii toţi
Pe
care-i vindeţi la hoţi
Asta-i
presă? Asta-i crimă!
Lumea
n-are nici o stimă
Pentru
măscărici plătiţi
De
unguri şi alţi faliţi
Iar
în anul '92
Am
să mă ocup de voi
Am
un gînd, şi nu-1 ascund:
Să
vă bag o ţeapă-n în fund
Să
vă trag şi-o urecheală
Şi
apoi la pielea goală
Să
vă tăvălesc prin smoală
Să
strigaţi trei săptămîni:
"Iertaţi-ne,
fraţi români!"
Nu
vă scapă nici un P.A.C.
Şi
vă jur că am s-o fac!
27
septembrie 1991
PAG
3
Din
versurile memorabile ale poetului Corneliu Vadim Tudor
CINE
SÎNT EU?
N-aţi
priceput că sînt din altă lume,
Din
altă fibră şi din alt aluat?
Din
alt tărîm am fost trimis anume
Precum
atlanţii eu m-am întrupat.
Nu
pot muri, eu sînt indestructibil
Mulţi
îngeri mă conduc, în tot ce fac
Am
fost trimis cu un mesaj teribil:
Cu
Dumnezeu, pe voi, să vă împac.
Nu
vă e clar că am o misiune?
Nu
aţi văzut cum mor duşmanii mei?
Cu
mine se petrece o minune
Pe
care n-o-nţeleg nişte atei.
E
ca o forţă rară şi vitală
Ce
mă împinge ca pe un robot
La
banca de idei, universală
Eu
am acces în vis şi aflu tot.
Fac
gol în jur, rămîne lumea mută
Mă
cred ,,extraterestru", ,,genial".
Fac
poze toţi cu mine, mă sărută
Mă
studiază ca pe-un animal.
N-am
nici un merit, lumea se înşală
E
un program genetic - şi atît.
Aşa
ceva nu se învaţă-n şcoală
Pe-acest
pămînt pustiu şi mohorît.
Cine
sînt eu? Depinde cine-ntreabă
Pentru
bicisnici eu nu sînt nimic
Însă
acei ce nu au mintea slabă
Foloase
trag din tot ce fac şi zic.
Mă
simt atît de singur! N-am cu cine
O
vorbă să mai schimb, să rîd, să tac...
Sînt
surghiunit aici, ca să fac bine
Şi
am făcut destul, şi-o să mai fac.
Trăiesc
o dramă, port o mare cruce
Invidie
stîrnesc în orice loc
Şi
pretutindeni unde mă voi duce
Voi
fi numit ,,nebun", fiindcă disloc.
Fireşte
că-s ,,nebun", aşa păţiră
Socrate,
şi Isus, şi alţi eroi
Sălbăticia
lumii nu mă miră
Voi
mă vînaţi pentru că nu-s ca voi.
Eu
sînt ,,nebun" că n-am nici o avere
Deşi
aş fi putut să fiu bogat
Nu
vreau onoruri, funcţii şi putere
Vreau
să slujesc, umil, un Împărat.
Mă
uit în urma mea cu bucurie
Cum
m-a ferit de rele Dumnezeu
N-am
săvîrşit nici o ticăloşie
Am
fost de partea Bibliei, mereu.
Şi
mă mai rabdă Cel de Sus o vreme
Mai
are-un plan cu mine, pe pămînt
Nu
se lipesc nici vrăji, şi nici blesteme
De
cel care trăieşte-n Duhul Sfînt.
N-am
obosit, sînt tare ca o stîncă
Săgetătorii
nu pot fi distruşi
Înalt
e cerul, marea e adîncă
În
soare rîd delfini şi pescăruşi.
Sînt
fericit! Poporul mă iubeşte
El
ştie bine sacrificiul meu
Eu
las un nume bun, care va creşte
Şi-un
rîu de apă vie izvorăşte
Iar
oamenii, din el, vor bea mereu.
Noaptea
de 10 spre 11 aprilie 2014
DESPRE
CUM NI SE SCHIMBĂ STAREA DE SPIRIT
CÎND
AVEM BANI
Motto:
„Necazul cel mare e că Dumnezeu a făcut prea puţini bani!" (HEINRICH
HEINE)
Ani
de zile eu n-am băgat de seamă
Care
e cea mai teribilă dramă
Ce
anume roade, ca un vierme, la rădăcină
Biata
fiinţă umană, pînă cînd o termină.
Ne
uscăm pe picioare, n-avem chef de nimic
Universul
ni se pare din ce în ce mai mic.
Ne
zbatem ca şoarecii-n cuşcă
Ne
este ruşine, mai tragem o duşcă.
Dăm
telefoane, ne facem curaj
Pentru
un mic împrumut punem totul în gaj.
Dar
specia umană s-a sălbăticit
Prietenii
cei mai buni au fugit.
Lumea
se ascunde la telefon
Ne
rîde-n faţă orişice besafon.
Ştiam
că omul e lup pentru om
De
la Plaut, şi Hobbes, şi Ioan Chrisostom.
Însă
n-am bănuit că există şi o voluptate
De
a-l umili pe cel aflat în dificultate.
De
a face pe prostul şi-a poza în sărac
Cînd
în casa de bani miliardele zac.
„Omul
sărac miroase a prost" -
Zicea
cineva, care acum e pus la adăpost
La
Poarta Albă, hahalera, şmenarul
Ca
semn că Dumnezeu nu bate cu parul.
E
greu fără bani, dar mai grea e povara
De
a nu dormi liniştit, cînd suferă ţara.
Dacă-i
azi ruinată, e şi din pricina ta
Creatură
infamă, care n-ai milă de ea.
Iar
dacă asta e criza, mai rea e ca moartea
Degeaba
am învăţat şi-am tocit cartea
Astăzi,
doar primitivii şi hoţii au bani
Sfidîndu-ne
ca nişte talibani.
Şi
totuşi... Atunci cînd faci rost de parale
Din
sudoarea frunţii şi a mîinilor tale
Totul
se luminează în jur
Apar
stele de aur pe cerul de-azur
Deodată,
simţi că viaţa merită trăită
Dispar
insomniile care te-agită
Inima
ta e pe înălţimi
Trufaşii
din jur redevin anonimi.
Dumnezeu
o să-i bată cum e mai rău
Fiindcă
au călcat în picioare sufletul tău.
Banii
aceştia nu sînt pentru tine:
Tu
vrei să le faci altora bine.
Lumea
redevine frumoasă
Îngerii
vin cu colindul şi la tine în casă.
Nu-ţi
pierde credinţa, trăieşte curat
Fie
numele Domnului binecuvîntat!
12
septembrie 2014
DIABETUL
Nenorocită
boală-i diabetul
Te
macină încetul cu încetul.
El
mai întîi te ia cu binişorul
Dar
la sfîrşit îţi taie chiar piciorul.
E
ca o sete care te usucă
Te
roade ca o gîrlă la ulucă.
Transpiri
ca la galere, vezi prin ceaţă
Ţi
se transformă sîngele-n dulceaţă.
Şi
dacă l-ai făcut pe fond nervos
Orice
medicament e de prisos.
Nu
o să facă diabet în viaţă
Un
indolent, cu inima de ghiaţă.
Doar
cei ce pentru toate se consumă
Şi
pun la suflet totul, chiar şi-o glumă.
Îi
lasă ochii, ţandăra le sare
Din
orice vorbă spusă la-ntîmplare.
Injecţii
tot mai des, cu insulină
Ah,
pancreasul după ea suspină!
Dar
ce te faci atunci cînd nu ai bani
Şi
stai la cozi ca oamenii sărmani?
Mai
nou se nasc copii cu diabet
Face
ravagii chiar şi-n tineret.
Îşi
fac injecţii singuri, i-a durut
Traşi
parcă la maşina de cusut.
Armata
de bolnavi ne dă onor
Ea
stă mereu cu arma la picior.
Ea
e în prima linie pe front
Mărşăluieşte
pîn'la orizont.
Le
creşte glicemia, bat-o vina
Oricînd
poate să cadă ghilotina.
Fac
complicaţii, pot intra în comă
Miroase-a
zahăr ars, ca o aromă.
Revin
la viaţă, trişti şi resemnaţi
Ei
nu mai sînt femei, şi nici bărbaţi.
Un
monstru bicefal la piept ne strînge:
Diavol
- Diabet sînt fraţi de sînge.
17-18
septembrie 2014
CUNUNA
DE SPINI
Motto:
„Ce-ai să Te faci, Doamne, dacă mor?"
(RAINER
MARIA RILKE)
Doamne,
Te-ai gîndit la toate
Cînd
pe mine m-ai zidit -
Dar
de ce mi-ai pus în spate
Crucea
asta de granit?
După
cîtă căutare
Doi
părinţi Tu mi-ai găsit
Şi
din dragostea lor mare
Eu
pe lume m-am ivit?
Doi
creştini fără prihană
Precum
vulturii în zbor
Ei
din Rai şi azi emană
Un
parfum tulburător.
Nu-i
nimic la întîmplare
Totul
e predestinat
Pruncul
este din născare
Un
strămoş reîncarnat.
Doamne,
eu Te simt şi-n mine
Şi-n
întregul Univers
Ce
e rău şi ce e bine
Tu
m-ai învăţat din mers.
Îngerul
ce mă păzeşte
Eşti
chiar Tu, părinte viu
Gîndul
care îmi vorbeşte
Este
vocea Ta, o ştiu.
Tu
mă duci în zori de mînă
La
icoane, plin de dor
Precum
mieii de la stînă
Duşi
de mamă, la izvor.
Îmi
faci ordine în vise
De
coşmar Tu mă fereşti
Pentru
mine sînt deschise
Porţile
Împărăteşti.
E
deschisă Cartea Sfîntă
Scrisă
la porunca Ta.
Heruvimi
din ceruri cîntă
Imnuri,
la urechea mea.
Iată
marea-nţelepciune:
Să
trăieşti în Duhul Sfînt
Viaţa
asta-i o minune
Pace-n
cer şi pe pămînt!
Sigur
că e tristă moartea
Vom
muri şi vom vedea
Important
să fim de partea
Bună,
nu de partea rea.
Doamne,
Tu eşti partea bună
Te-am
găsit şi-s bucuros -
Dar
de ce mi-ai dat cunună
Spinii
lui Isus Christos?
27
septembrie 2014
CĂŢELUŞA
Motto:
„Mai degrabă va trece cămila prin
urechile
acului decît să intre bogatul
în
Împărăţia lui Dumnezeu". (ISUS CHRISTOS)
În
capela unui cimitir
Stau
alături azi două sicrie:
Un
bogat în straie de caşmir
Şi-unul
ce-a murit în sărăcie.
Cel
dintîi coşciug e din mahon
Celălalt
- de brad, uşor ca fulgul
Ah,
pe cine, oare, din amvon
Va
urca la ceruri Demiurgul?
Unul
s-a-nchinat la Zeul Baal
A
furat şi a făcut avere
Altul
a trăit ca un hamal
N-a
avut noroc, şi nici putere.
A-mpărţit
din hrana lui, mereu
Cu
o căţeluşă credincioasă
Ea
avea în viaţă doar un zeu
Şi-ar
fi dat şi viaţa, bucuroasă.
Omul
a murit cum a trăit
Fără
nici un ban în buzunare
Într-o
noapte albă s-a sfîrşit
Pe
o bancă, fără lumînare.
L-a
păzit Fetiţa pînă-n zori
Tot
sperînd ca el să se trezească…
Îl
găsiră nişte trecători
Şi-l
îngroapă-n Legea creştinească.
Nimeni
nu mai ştie în ce fel
I-a
luat urma biata căţeluşă
A
venit prinţesa după el
Şi
acum, smerită, stă la uşă.
Nu
îl plînge nimeni pe sărac
Popii
îl slujesc de mîntuială
Mierla
cîntă stins într-un copac
Zboară
îngeri prin capela goală.
Chiar
şi mort, bogatul e trufaş
Cum
a fost şi-n viaţa de paradă
Pentru
el e doliu în oraş
Numele
i-l va purta o stradă.
Perne
de atlaz şi catifea
Parcă-s
o vitrină cu medalii
Aur,
diamante, peruzea
Umilesc
chiar scumpele vitralii.
Timpul
s-a oprit o clipă-n loc
Dumnezeu
apare în capelă
I-a
privit cu ochii Lui de foc:
Cine-i
demn de sfînta Sa tutelă?
Cine-I
spune Tatălui din Cer
Cine
s-a smerit şi-a făcut bine?
Uite-un
cîine trist într-un ungher:
„Doamne,
ia-l pe tatăl meu la Tine!".
28
noiembrie 2014
(De
ziua mea de naştere)
CARTEA
LUI IOV
Ne
bate Dumnezeu din cînd în cînd
Ca
să ne-ncerce, tuturor, credinţa
Ne-nvaţă
cum să stăm umili la rînd
Şi
ce înseamnă-n viaţă suferinţa.
Ne
ia avutul, turmele de oi
Ne
risipeşte casa ca pe-o pleavă
Rămînem
singuri şi fug toţi de noi
Căci
ce e omul decît o epavă?
Şi
ce-i mai trist: ni-i ia pe cei mai dragi
Ca
din senin, mor unul după altul
Şi
steaua noastră cade peste magi
Sub
talpa goală s-a topit asfaltul.
Privim
în jur: ruine-s peste tot
Ne
pier şi cîinii, fără explicaţii
Cianură
bem şi n-avem antidot
Ne
rîd în faţă toţi handicapaţii.
Îngenunchiaţi,
cu fruntea în pămînt
Sîntem
pierduţi, acesta-i punctul zero
Satana,
care n-are nimic sfînt
Ne
ispiteşe, zilnic, ca pe Nero.
Să
punem foc, să ardem tot ce-i viu
La
gropile cu lei să dăm creştinii
Şi
să urlăm cu dracii în pustiu
Pe
fruntea lui Christos să-nfigem spinii.
Ne
cere să-i dăm sufletul din noi
Tot
aurul din lume ni-l promite
„Cît
mai răbdaţi? Sînteţi flămînzi şi goi!
Cum
rezistaţi acestor dulci ispite?"
Da,
rezistăm! Şi El a rezistat
Pe
crucea morţii cînd Îl răstigniră
Însă
de Domnul nu S-a lepădat
Şi
azi prigonitorii Lui se miră.
Faţă
de tot ce El a pătimit
Durerea
noastră-i floare la ureche
El
pentru noi, eroic, S-a jertfit
Şi-a
înviat după Scriptura Veche.
Ne
bate Dumnezeu cu plăgi de foc
Leproşi
sîntem, ni-e trupul carne vie
Dar
ne va da de mii de ori în loc
Şi
la o nouă viaţă ne învie.
Iov
ştim că L-a certat pe Dumnezeu
L-a
copleşit cu lacrimi şi reproşuri
„De
ce-mi dai, Doamne, jugul cel mai greu
Şi-un
fum de doliu fumegă pe coşuri?"
Iar
Dumnezeu din slavă i-a răspuns
Cu
fulgere şi tunete măreţe
Zicînd
că l-a bătut îndeajuns
Ca
lecţia smereniei s-o înveţe.
Noi
nu ne tragem, sigur, din Adam
E
Iov strămoşul nostru din vecie
Cînd
Dumnezeu i-a pus pe răni balsam
Ne-a
vindecat, de-a pururi, de trufie.
27
decembrie 2014
NOI
NU-NŢELEGEM VIAŢA…
Motto:
„Îmi privesc fotografiile vechi: ce-i cu voi, băieţaşi, pentru ce purtaţi
numele meu?"
(GEORGE
CĂLINESCU)
Intrăm
plîngînd în lume
Şi-o
părăsim plîngînd
Am
strîns în mici albume
Icoane
fumegînd.
Fotografii
fixate
În
sepia şi-argint
Noi
le iubim pe toate
Deşi
cumplit ne mint.
Cine
eşti tu, copile
Chilug,
la cîţiva ani
Cu
soare în pupile
Ca
îngerii orfani?
Şi
care este steaua
Ce
te-a ferit de rău?
Vrăjmaşul
n-a pus şaua
Nicicînd
pe trupul tău.
Noi
nu-nţelegem viaţa
E
adevăr, sau vis?
Ce
dulce-i dimineaţa
Dar
noaptea ne-a ucis.
Privim
în urma noastră
E-un
cîmp de lumînări
E
doliu la fereastră
Şi
munţi de remuşcări.
Unde
sînt mama, tata
Atîtea
fiinţe dragi?
Tu,
omule, eşti gata
În
cer să te retragi?
Cetate
în ruine
E
tot ce am trăit
Aşa
că-i foarte bine
Că
te desparţi de tine
Şi
piesa s-a sfîrşit…
29
martie 2014
PAG
4
MESAJE
DE CONDOLEANŢE
România
a pierdut
un
mare român, un brav patriot
Nedreapta,
cruda şi fulgerătoarea dispariţie a eminentului om de cultură, ziarist,
scriitor de excepţie şi politician Corneliu Vadim Tudor i-a întristat profund
pe veteranii şi invalizii de război, supravieţuitori ai celui de al II-lea
război mondial. Nutrea pentru noi un adevărat cult. În fulminantele sale
cuvîntări, în magistralele articole şi eseuri, ca şi în vibrantele poeme
publicate, dădea expresie sentimentelor sale de preţuire, stimă şi recunoştinţă
faţă de faptele noastre de arme, ale camarazilor căzuţi pe cîmpurile de luptă
pentru libertatea, independenţa şi suveranitatea Patriei. Înaltul său
patriotism s-a manifestat plenar în tot cursul tumultoasei sale vieţi, curmată,
atît de nemilos, la o vîrstă la care avea încă multe de înfăptuit. Debordantul
său optimism, setea lui nestăvilită de adevăr şi de dreptate purifica sufletele
românilor. Era recunoscut, între multe altele, şi pentru cultul pios faţa de
Istoria multiseculară a neamului nostru, pe care l-a iubit cu înflăcărare,
pentru dragostea pe care o purta Armatei Române, evocînd adesea momente de
referinţă din viaţa şi activitatea acesteia. A fost mîndru că sub jurămînt, sub
Drapel, şi-a făcut cu onoare şi cinste datoria, ca militar cu termen redus.
În
calitatea pe care am deţinut-o timp de 12 ani, de preşedinte al Consiliului
Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport şi de preşedinte al Comitetului
Olimpic Român, l-am avut, în nenumărate rînduri, alături, atît în ţară cît şi
în străinătate, ca un mare şi însufleţit susţinător al sportivilor români. De
fiecare dată, relatările, cronicile sale din presă umpleau inimile sportivilor
de bucurie. Nu-l vom uita niciodată. În aceste momente de adîncă tristeţe,
transmitem îndoliatei familii, colaboratorilor săi de la revista „România
Mare" şi de la ziarul „Tricolorul", tuturor celor apropiaţi
sufletului său - sincerele noastre condoleanţe.
Dumnezeu
să-l odihnească în pace şi în liniştea de care nu prea a avut parte pe pămînt!
General
de armată (r) MARIN DRAGNEA, preşedintele Asociaţiei Naţionale
a
Veteranilor de Război
* *
*
Mult
stimaţi membri ai familiei Tudor,
Permiteţi
să exprim sincerele mele condoleanţe în legătură cu evenimentul tragic al
morţii domnului Comeliu Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare.
Domnul
Tudor a fost un patriot al României, un om de cunoştinţe universale, un bun
prieten. Ne va lipsi tuturor.
Dumnezeu
să-l odihnească! Cu stimă.
OLEG
MALGINOV,
ambasadorul
Federaţiei Ruse la Bucureşti
* *
*
Corneliu
Vadim Tudor. Singurele amintiri despre el vor fi lucrurile scandaloase pe care
le-a spus? Da, într-adevăr, le-a spus.
Poate că le-a şi gîndit, în clipa ameţitoare a Puterii, care l-a purtat dincolo
de prudenţă. Prudenţă… un cuvînt care nu va fi niciodată asociat cu
Vadim. Nu am fost de acord cu multe dintre cele afirmate de el în
discursurile politice, dar, peste ani, am devenit prieteni. Cum am ajuns
prieteni? La început, a fost o chestiune de principiu - diplomaţii trebuie să
discute cu toată lumea, chiar dacă le plăcea, sau nu. Aşa că, după ce m-am pensionat şi cineva m-a întrebat dacă aş dori să fac cunoştinţă
cu el, a fost ca şi cum l-aş fi întîlnit pe cine?… Pe Satana? Pe şeful ISIS?
Dar… De ce nu? Curiozitatea şi principiile reprezintă o combinaţie puternică.
Primul lucru pe care l-am aflat despre
Vadim a fost că a iubit Statele Unite şi
că ştia mai multe lucruri despre
Istoria SUA decît majoritatea americanilor. Al doilea lucru - Vadim era perfect
dispus să asculte şi, în cazul în care
ceea ce i se spunea avea sens, era gata să treacă la fapte. Cînd s-a
menţionat faptul remarcile sale îl pun pe lista neagră a ambasadelor
occidentale, Vadim a subliniat că are un cumnat evreu. Apoi, a angajat 2
consultanţi de relaţii publice israelieni pentru viitoarea sa campanie
electorală, iar tenta antisemită a dispărut din revista „România Mare" şi
din discursurile sale. Deşi ar fi trebuit să perceapă această diferenţă,
ambasadele occidentale nu şi-au schimbat atitudinea, iar toate astea s-au
întîmplat acum mulţi ani, şi multe dintre discuţiile care au avut loc
atunci s-au spulberat în vînt. Iar acum,
Vadim nu mai este. Adio, unui om
incomod, adio, unui om care nu a dat niciodată
înapoi, adio, unei părţi din viaţa noastră. Adio, Vadim.
KIKI
SKAGEN MUNSHI - SUA
* *
*
Tribunul
Corneliu Vadim Tudor a fost chemat de Dumnezeu pentru ca la Înfricoşătoarea
Judecată de Apoi să fie împărtăşit cu bucuria mîntuirii şi a vieţii veşnice. Om
de cultură cu blazon de invidiat şi politician-naţionalist inadaptabil la
compromis şi cu cinstea niciodată surpată, el şi-a legat numele cu nemurirea.
Fie
ca, pentru ceeea ce a săvîrşit cu tragere de inimă pentru Neam şi Ţară,
amintirea să-i fie nevătămată de pîcla timpului.
Prof.
VASILE IOAN ZBÂRCEA, Germania - Koblenz
(Rheinland-Pfalz)
* *
*
Măreţia
Tribunului
Ne-a
părăsit bărbatul care a avut puterea şi tăria unei stînci, plămădite din
granitul cel mai dur. A biruit, înfruntînd şi demascînd, toate relele ce s-au
abătut şi continuă să se abată asupra Ţării şi a Poporului Român. A fost un
mare patriot, demn, deschis şi de un curaj fără egal. A fost şi va rămîne
Tribunul care a dezvăluit mereu adevărul, fără ocol, în folosul tuturor. Pentru
felul său de a fi şi de a trăi, pentru meritele sale, oamenii, românii i-au
spus simplu: Vadim!
Înima
sa a bătut, cu întreaga-i căldură, pentru ţară, pentru străvechiul şi mult
încercatul nostru popor. A visat, cu înflăcărare, la o Românie reîntregită,
ideal pentru care a luptat pînă în clipa obştescului sfîrşit.
Opera
Tribunului Corneliu Vadim Tudor va rămîne încrustată, cu litere de aur, în cea
mai aleasa marmură. Este moştenirea ce intră în patrimoniul naţional, pe care
el o lasă Ţării şi Poporului Român, motiv pentru care îi vom păstra Tribunului
veşnică recunoştinţă. Fie-i ţărîna uşoară!
Condoleanţe
familiei, cea care i-a fost, întotdeauna, un sprijin de nădejde în viaţa sa şi
în lupta pe care a dus-o!
Profesorii
MARIA şi RADU PĂDURARIU
* *
*
Condoleanţe
familiei care îşi conduce mîndră, pe ultimul drum emblema ei, care este şi a
ţării noastre: un patriot desăvîrşit şi un izvor infinit de cultură şi de idei.
Să te odihneşti în pace, Vadim Tudor. Sincere regrete. Sînt foarte trist pentru
pierderea acestui mare om, pe care l-am admirat continuu, zi de zi…
ŞTEFAN
IONIŢĂ
Reacţiile
unor oameni politici
după
moartea lui Corneliu Vadim Tudor
* A
fost una dintre personalităţile publice care au marcat ultimii 25 de ani, cu
bune şi cu mai puţin bune. Şi-a urmărit consecvent proiectul lui politic, chiar
şi atunci cînd, din dorinţa de a se face înţeles, mesajul lui naţionalist era
exagerat. Şi-a iubit cu ardoare ţara, cum puţini pot s-o facă. (...) Un om
complex, care nu poate fi judecat superficial. Prin tot ceea ce a făcut, şi-a
găsit locul în Istoria României post-decembriste.
ION
ILIESCU, fostul preşedinte al României
*
Condoleanţe familiei lui Corneliu Vadim Tudor.
VICTOR
PONTA, prim-ministru
*
Dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor lasă un mare gol în viaţa politică
românească, în cultura românească, în publicistica românească. N-a fost uşoară
colaborarea nici a mea, nici a altor colegi cu Vadim. Era un om cu o
personalitate deosebită. A fost uneori cam aspru în exprimări, dar acesta a
fost felul lui de a fi.
GHEORGHE
FUNAR,
fost
secretar general al PRM
*
Am petrecut ani buni cu cel care a fost Corneliu Vadim Tudor şi, în mod cert,
simt, acum, că am pierdut o parte din viaţa mea, cu toate amintirile care sînt
legate de această parte a vieţii.
LUCIAN
BOLCAŞ,
fost
vicepreşedinte PRM
Comentarii
pe Facebook
*
DAN DAMU R.I.P - ... Se spune că oamenii îşi presimt moartea. Poezia ,,Ultima
cafea" este o dovadă clară! Un om de o inteligenţă rar întîlnită.
*
ŞTEFAN SORIN - Poate că aşa este, sau poate că doar geniile au această proprietate.
Iar el a fost un geniu, o enciclopedie de istorie, cultură. Un veritabil
naţionalist.
*
ELENA PETERFI - A fost o adevărată enciclopedie românească! Păcat!
*
STEFAN STEFY - S-a stins un patriot, un urmaş al lui Eminescu. Regrete pentru
patrioţii adevăraţi. Românie, eşti mai săracă...!
*
ROBERTO GABRIEL - Păcat, era ultimul nostru cartuş adevărat. În rest,
politicienii noştri sînt gloanţe oarbe.
*
RZV RĂZVAN - Un om care ne-a învăţat ce înseamnă să fii patriot, cult şi drept.
Ne-a respectat toată viaţa şi ne-a fost alături mereu. Astăzi, din nefericire,
a pierdut lupta, o luptă scurtă, urmată de plecarea lui spre un alt loc, cu
siguranţă mai bun. Ne-a lăsat mai săraci, mai obosiţi şi mai trişti... Dumnezeu
să te odihnească, maestre!
*
NICO PĂUN - Dumnezeu să-l ierte! Un adevărat patriot, un tată exemplar şi, nu
în ultimul rînd, un om cu o cultură generală cum rar întîlneşti!
*
STELIAN CATRINOIU - Nu mai există nimeni în România care să-l poată egala ca
valoare pe Vadim Tudor. Din păcate, generaţia noastră nu va mai avea ocazia să
fie contemporană cu o personalitate asemănătoare. Spiritul său va dăinui mult
timp în conştiinţa românilor. Ne va fi dor de el, pentru că personalitatea sa
şi-a pus amprenta asupra noastră, iar imaginea lui ne va bîntui multă vreme. Pe
măsură ce timpul va trece, îi vom simţi tot mai mult lipsa, iar plecarea sa va
lasa un gol imens în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ţină
la dreapta Sa. Domnul Vadim devine, odată cu trecerea sa în nefiinţă, un simbol
al României ş al românismului.
*
AURELIAN COSTACHE - Tot respectul pentru acest geniu al României! L-am votat
mereu şi l-am susţinut. Indiferent ce ar spune alţii, Vadim a fost cel mai mare
patriot al tării. Mi-a părut mereu rău că nu a ajuns preşedinte şi că unii îl
critică pentru că vorbea vulgar, indiferent că avea dreptate.
O
să mai treacă multe generaţii pînă cînd România va mai da UN OM mare, precum
Vadim. Începînd de acum şi peste ani, îi vom căuta cu ardoare poeziile şi
aforismele...
Vei
rămîne mereu în inima, în mintea noastră. Vom lua aminte la ceea ce ne-ai
învăţat!
*
ZAMFIRICA MANEA - Condoleanţe familiei. România a pierdut un om deosebit. Îmi
plec capul şi îmi şterg o lacrimă de pe obraz . Un mare om , un mare caracter.
Adevărat patriot. Respect domnului Vadim Tudor.
*
PIROIU GEORGIAN VALENTIN - Mulţi l-au judecat fără să îl cunoască. Măcar de-ar
fi şi alţii pe jumătate din cît a fost Corneliu Vadim Tudor... Dumnezeu să-l
odihnească în pace.
*
ANDY STOICAN - Păcat că am pierdut unul dintre cei mai mari patrioţi şi un om
de mare cultură. Adio, Maestre!!!
*
JONY VALY JONY VALY - Vestea morţii neaşteptate a fiinţei iubite ne-a
îndurerat. Nu există cuvinte care să vă poată alina durerea şi tristeţea prin
care treceţi. De acum înainte, nu-l vom mai vedea decît prin fereastra
amintirilor. Doamne, odihneşte-l în pace!
*
IOAN PINTILIE - RUŞINE, RUŞINE d…
senatori şi deputaţi! Nu pot să vă spun
domni, căci adevăratul Domn, din păcate, a murit. Dumnezeu să-l aibă în pază!
*
ONENATION ONESTATION - S-a stins din viaţă
cel mai înţelept om al României! Am rămas fără cuvinte la aflarea acestei veşti
cutremurătoare, dar această poezie fantastică, pe care a scris-o MAESTRUL
Corneliu Vadim Tudor, este ca un testament către toţi adversarii săi politici, din care toţi, absolut toţi, să tragă
concluzia că, în faţa morţii, sîntem cu toţii egali. Ne vei lipsi, MAESTRE! Un
om de o cultură şi o inteligenţă fantastică a plecat dintre noi. Acum, ROMÂNIA
este cu mult mai săracă. MAESTRE, fie ca bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul
domniei tale! Mie, personal, îmi vor lipsi foarte mult pamfletele şi multe din
replicile logice ale domniei voastre. Odihnească-se în pace!
*
Nicole Dumitriu - NE MOR PATRIOŢII ŞI RĂMÎNEM CU HOŢII! Din păcate, nu am spus
eu prima aceste cuvinte, dar la fel gîndesc şi eu! Lumea va fi mai goală şi mai
urîtă şi o să-mi fie un dor imens să-l ascult vorbind despre ce înseamnă cu
adevărat să-ţi iubeşti ţara. Iar el şi-a iubit cu adevărat ţara, a fost un mare
PATRIOT, care şi-a iubit ţara mai mult decît propria viaţă.
*
EDWARD STANCOVICI - Ruşine să le fie
membrilor conducerii Senatului României care au refuzat solicitarea familiei
marelui patriot român Corneliu Vadim Tudor ca trupul neînsufleţit al acestuia
să fie depus pentru o zi la Palatul Parlamentului. Bine că este permis însă, ca
tot felul de derbedei şi interlopi să-şi organizeze acolo, contra cost, nunţi
şi alte paranghelii private. Cu motivarea de-a dreptul stupidă că Vadim n-ar fi
avut calităţile morale care să-l califice pentru o astfel de onoare. Şi cine
spunea asta? Un marcant lider PSD, cu grave probleme de moralitate, o nulitate
absolută, socrul propriului său ginere şi cam atît. În ce hal a ajuns ţara
asta, nişte golani îşi dau cu părerea, de acolo din lumea lor mică şi infectă,
despre moralitatea celui mai important om politic român de după 1989. RUŞINE SĂ
VĂ FIE! - în cazul în care, desigur,
aveţi calităţile morale minime necesare pentru a încerca şi acest sentiment nou
pentru voi.
*
LEONTE MARANDA - Iubite TRIBUN, ne-ai părăsit mult prea repede. Ai zburat ca o
stea să împodobeşti cerul culturii româneşti prea devreme, mai era timp destul
de zăbovit printre noi, cei care te admirăm. Dumnezeu să te odihnească!
*
CRISTINA BURSUC - Un om de o mare valoare, poet, publicist, i-a mai atins cu
cuvintele şi cu condeiul pe mulţi, dar în schimb nu-l egalează cei din politică
la stilul oratoric, la vasta lui cultură, şi chiar la glumele strecurate, din
cînd în cînd... Un mare român, o enciclopedie, un om unic. Trebuie să rămînă în
Istorie, să-l onorăm şi pe mai departe, citindu-i opera, fiecare cum poate!
*
PURCARU WILLIAM - Este o pierdere enormă pentru România.
*
DORA PETRESCU - Acum să spun secretul meu. L-am votat tot timpul pe Vadim şi
mi-am dorit să îl văd preşedinte. Asta pentru a vedea o adevărată schimbare. În
bine sau în rău, dar sigur am fi văzut o schimbare. Şi la cît de distrusă şi
vîndută este România acum, mai rău nu cred că ar fi fost cu VADIM. Să-ţi fie
somnul lin!
*
BĂLAN MIRELA-CARMEN - Bunul Dumnezeu să-l primească în împăraţia Lui cu braţele
deschise pe acest suflet drag şi luminat al ţării, adevărat patriot. Dumnezeu
să-l ierte! Sincere condoleanţe familiei greu încercate.
*
CĂTĂLINA LILIANA - A murit un Titan! Dar
mulţi din Senat nu cred că ştiu semnificaţia acestui cuvînt. Ruşine vouă în
frunte cu Tăriceanu! Dovada: Vă este frică de el şi după moarte! Îi arătaţi cît
de mici sînteţi. Unul ca el se naşte o dată la
cîţi ani? Vadim merită să fie depus în Senat! Nu îi ajungeţi nici la
degetul mic! Ruşine! Ruşine! Ruşine! Nu ştim să ne apreciem adevăratele valori.
*
CARMEN PIRNEA - Dumnezeu să-l ierte!
Dacă ajungea preşedinte eram departe, nu mai aveam atîţia hoţi în guvern.
*
PETRIŞOR LĂCUSTEANU - Un mare patriot! Mulţi îl regretăm pe acest om. Dumnezeu
să-l odihnească în pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu