Motto: „Nu ţiganul se îneacă la mal, ci românul“.
(C.V.T.)
Mai trebuie să exemplific? Aşa am păţit la Campionatul Mondial
de Fotbal din SUA, cînd ne-a bătut Suedia. Aşa am păţit şi la sfîrşitul unui
meci dintr-un alt Campionat Mondial, cel din 1998, cînd am frecat mingea la
corner, am pierdut-o şi am primit gol. La fel a păţit şi Steaua, de numeroase
ori. Asta numea regretatul meu prieten Eugen Barbu „bucăţica românului“. Ieşim
la plimbare pe Bd. Ana Ipătescu şi îl văd pe autorul „Gropii“ că se uită, lung,
în sus, la ultimul etaj al unei clădiri. Nu ştiam de ce. L-am întrebat: „Ce
vezi acolo, Patroane?“ - „Bucăţica românului!“, mi-a răspuns el. Şi a
continuat: „Vezi pervazul ăla de piatră, ciobit? Aia e bucăţica românului, care
face bine ce face, dar dă rasol la sfîrşit“. După atîţia ani, am constatat -
periodic şi în mai mute domenii - cîtă dreptate avea. În sport se vede cel mai
bine, şi nu numai la fotbal. Ţin minte că, în 1972, vedeam la Clubul Uzinei
„Rulmentul“, de la Braşov
(unde mă aflam pentru scrierea unui reportaj, ca tînăr ziarist la „România
liberă“) finala Turneului de la
Wimbledon, dintre Ilie Năstase şi Stan Smith. Partida evolua
către un deznodămînt fericit pentru Ilie: avea 2-0 la seturi şi match-ball în
setul al III-lea. Dar... Dar a pierdut totul, fiindcă s-a lăsat pe tînjală şi
americanul a întors rezultatul, cîştigînd cu 3-2. Pe drumul de întoarcere, spre
Bucureşti, în tren, m-am întîlnit cu Dumitru Hărădău şi am plîns de necaz. E
ceva rău cu noi, o delăsare, un „lasă-mă să te las“, o culcare pe lauri. Am mai
scris undeva: „Cine se culcă pe lauri, riscă să se trezească pe spini“ (nici nu
mai ştiu dacă e aforismul meu sau al altcuiva). În timp ce alţii mănîncă
jăratic tocmai la final, noi ne scoatem din priză, mergem la pas, ca vodă prin
lobodă. Aşa s-a întîmplat şi marţi, 27 august 2013. Aveam 2-0, în minutul 9
(!!!), în meciul vital, pe care Steaua îl juca, în deplasare, la Varşovia. Am ratat şi
cîteva ocazii, mari cît roata Carului cu Bere. Dar parcă niciodată nu s-a
adeverit mai bine zicala: „Ocaziile pierdute se răzbună“. În ultimul minut al
prelungirilor, polonezii ne-au egalat: 2-2. Şi, dacă ar mai fi durat meciul
cîteva minute, cred că ne-ar fi bătut şi, evident, am fi ratat marele obiectiv,
inclusiv cîştigarea a 26.000.000 de euro. Şi toate acestea pentru ce? Pentru că
patru copii necopţi, care au urechile ca Emisferele din Magdeburg (adică
înăuntru e vid), pe nume Filip, Adi Popa, Iancu şi Georgievski, şi-au bătut
joc, pur şi simplu, de ocaziile avute, trimiţînd, cu bocancii lor în colţuri,
balonul rotund în bălării. Pentru că am tras de timp în prostie, deşi am fi
fost mai cîştigaţi (inclusiv la capitolul spectacolului şi al simpatiei
europene) dacă am fi jucat, pur şi simplu, fotbal. Pentru că am dat numeroase
pase la adversar. Pentru că unii au vrut să se remarce şi au forţat nişte
numere individuale, deşi nu ştiu să dribleze. Pentru că Latovlevici e un
jucător excelent, dar NU pe postul de fundaş stînga, mai ales că el e şi destul
de scund şi e depăşit, sistematic, la cap. Pentru că, la un lot, şi aşa,
subţire, am avut două „găuri negre“ care au contat enorm: Chi-Chi, cum am
botezat eu perechea asta, Chiricheş-Chipciu. Primul încă nu ştie să se
încălzească, aşa că a tras pe dreapta; al doilea nu ştie să se ferească, din
calea măcelarilor de la Dinamo,
care l-au băgat în ghips. În fine, pentru că Reghecampf degeaba îi bagă pe
jucători în şedinţe fizice, dacă nu lucrează şi asupra minţii lor. Acolo e
haos. Acolo, de fapt, nu e nimic. Acestor tineri le lipseşte sîngele rece, atît
de necesar mentalităţii de învingător. O notă proastă pentru crainicul TVR,
Marian Olăianos, care a văzut gol (?!) la ofsaidul polonezilor. O gafă ca asta
trădează diletantism, puştiule. Nu te duci acolo ca să dezinformezi, să le spui
românilor ceva, cînd ei văd altceva.
Aşa cum ziarul nostru anticipa, Steaua avea reale şanse de
calificare, mai ales că, mai mereu, a jucat mai bine în deplasare. A
fructificat, cu promptitudine, aceste şanse. Dar cu preţul unui meci de
infarct. Asta ar fi fost culmea stupidităţii: în anul în care ai eliminat pe
Ajax Amsterdam, să fii trimis la vestiare de Legia Varşovia! Polonezii ăştia
sînt prea plini de ei, prea trufaşi ca să poată face vreo performanţă reală. Au
avut, şi ei, doi oameni mari: Copernic (jumătate german) şi Chopin (jumătate
francez). Pe teren am văzut şi un negru, poate ăla să fi fost polonez, sută la
sută. Este clar că, dacă Gigi Becali ar fi fost în libertate, altfel ar fi stat
treaba, măcar în privinţa transferurilor. Nutresc speranţa că va citi şi
temnicerul lui, Traian Băsescu, acest articol.
CORNELIU VADIM TUDOR, 28 august 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu