Despre teribila tragedie din Muntenegru
s-a vorbit şi s-a scris mult. Şi încă se va mai scrie, pe măsură ce ancheta va
progresa. Avînd în vedere proporţiile dezastrului, se pare că nu se va limita
totul la concluzia „mortul e de vină“, ca în cazurile de accidente rutiere cu
victime puţine, dar care se petrec, zilnic, pe şoselele morţii din România. La
noi, jurnaliştii care comentează astfel de subiecte dau vina mai des pe starea
drumurilor şi pe lipsa autostrăzilor. Şi, mă rog, cui i-ar fi folosit
Autostrada Bucureşti-Ploieşti, dacă s-ar fi întîlnit nas în nas cu şoferiţa
drogată care o luase la goană urmărită de Poliţie, pe contrasens, şi cu
farurile stinse? Aşa încît noi tindem aici să acordăm mai multă importanţă
factorului uman. Nu are sens să comentăm cît de uşor se poate obţine un carnet
de conducere în zilele noastre, sau cîte beizadele în bolizi de lux, cu băutura
în nas, sau cu permis luat de cîteva zile în cine ştie ce condiţii au spulberat
destine, au răpit vieţi pe trecerea de pietoni sau chiar de trotuar. Dar aici,
discuţiile se poartă între victimă, dacă a supravieţuit (sau familia acesteia)
şi „călău“.
Călău care, în proporţie de 99% din cazuri,
scapă cu o pedeapsă cu suspendare. În tragedia din Muntenegru apare în ecuaţie
şi un alt element: firma care a organizat excursia respectivă. Un ţap ispăşitor
numai bun de luat în calcul, mai ales că din ce în ce mai multe televiziuni
sînt dornice să transmită informaţii despre această firmă, titrînd tot felul de
speculaţii, ulterior contrazise de realitate. În general, firmele nu sînt prea
bine văzute de concetăţenii noştri. Unii dintre ei au lucrat toată viaţa în
sistemul bugetar, pentru salarii mai mult sau mai puţin meritate, şi habar nu
au cu ce se mănîncă o pîine în sistemul privat, apăsat de taxe şi impozite de
nesuportat. Alţii au fost abuzaţi, jigniţi şi înşelaţi de angajatorii lor, iar
cuvîntul „patron“ a devenit oarecum sinonim cu orice invectivă, îi lăsăm pe cititori să aleagă. S-a spus că
„firma“ avea licenţa eliberată în judeţul Ilfov. Şi care ar fi problema? Legea
permite oricărui cetăţean să-şi înscrie firme şi filiale în orice judeţ. S-a
spus că patronul avea două firme pe numele lui, pe un ton destul de tendenţios.
Probabil era acţionar la ambele, dar puţini ştiu că nimeni nu poate fi
proprietar unic al mai multor firme. Pur şi simplu, nu eşti lăsat să te înscrii
la Registrul Comerţului. S-a spus că autocarul era închiriat. Şi ce dacă?
Proprietarul „firmelor“ în cauză a răspuns clar că era un vehicul de ultimă
generaţie, cu toate reviziile la zi. S-a mai spus că şoferul nu avea nu ştiu ce
analize, sau evaluări psihologice. Greu de crezut, pentru că omul lucra ca şofer
în Poliţie şi, teoretic, trebuia să prezinte toate garanţiile necesare pentru
oricine l-ar fi angajat cu normă întreagă, sau doar ocazional. O mulţime de
întrebări se ridică asupra acestor firme şi asupra patronului lor care, din
cîte s-a spus, avea o afacere legală, nu ca politicienii noştri, care îşi
ascund banii prin Cipru şi căpuşează bugetul Statului prin firme-fantomă. Cert
este că doar „cutia neagră“ a maşinii ne va putea oferi detalii importante
pentru anchetă şi bine ar fi ca, pînă atunci, lumea să se abţină de la
comentarii aberante. Pentru că, dacă am putea judeca la rece un eveniment atît
de cutremurător, ar trebui să ne mai amintim, de exemplu, că: şoferul circula
cu viteză dublă şi că, la rugăminţile călătorilor, a răspuns zeflemitor;
carosabilul era umed şi el nu şi-a adaptat viteza la condiţiile meteorologice;
ieşise dintr-un tunel cu viteză şi s-a angrenat într-o depăşire, pe un drum
îngust, cu serpentine primejdioase. Dacă am fi superstiţioşi, am spune că a
fost o combinaţie între factorul uman şi „ceasul rău“. Din păcate, astfel de
tragedii se întîmplă peste tot în lume. Şi nu au nici o legătură cu faptul că
proprietarul avea sau nu mai multe firme de transport, sau că şoferul avea
contract de muncă, sau doar unul de prestări servicii. Şi nici nu vom trece cu
vederea rugăminţile pasagerilor înspăimîntaţi de cum „alerga“ autocarul lor pe
serpentine periculoase, cu prăpăstii la tot pasul. Prezentăm condoleanţe şi
întreaga noastră compasiune tuturor familiilor îndoliate, dar de data aceasta
chiar credem că „mortul e de vină“. Cel care a avut controlul volanului şi nu a
ştiut să-l stăpînească… Bineînţeles, sub rezerva că poate vor surveni şi alte
elemente încă neelucidate, care au condus la acest accident, prilej dureros, în
care muntenegrenii ne-au dat o binevenită lecţie de solidaritate umană, în
momentul în care poporul nostru se află într-o degradare socială şi morală de
neimaginat.
RUXANDRA LUNGU
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu