Aşa ceva nu s-a mai pomenit în Istoria
postdecembristă. În cadrul aceluiaşi partid de guvernămînt, nebunii se contrazic. Unul spune că există
bani de pensii şi salarii. Altul spune că nu avem deloc, sau numai pe termen
foarte scurt. Unul spune că pîinea se va ieftini prin reducerea TVA-ului, altul
spune că nici vorbă de aşa ceva: Nebunie curată! Nici noi nu mai ştim cum să
explicăm, ca să înţeleagă tot omul, fără să iscăm panică şi fără să credem că
ceea ce s-a numit „criză" a trecut. Prostia, reaua-credinţă, indolenţa,
furtul şi trădarea se pot explica, aducînd argumentele necesare. Dar nebunia?
La ce se întîmplă azi în România, în mediul politic, nici un medic psihiatru nu
ar face faţă dacă i s-ar cere explicaţii sau un studiu clinic. Unul, PDL-ist de
nădejde, reşapat şi reciclat de USL, aruncă piatra în baltă şi afirmă, la o oră
de maximă audienţă, că nu vor fi bani de pensii şi salarii.
Altul, preşedinte de ţară, îi întreabă pe
ziarişti, hăhăind cu subînţeles, ceva de genul: „depinde la ce oră din zi a
făcut respectivul acea afirmaţie“ (cităm din memorie). Membrii de partid
intervin ferm şi dezmint spusele proaspătului „coleg“. Numai că noi, cei de la
PRM, cunoaştem realitatea. Realitate pentru care nu e nevoie de doctorate,
masterate sau premii cumpărate de prin străinătăţuri. Ne este suficientă
aritmetica din clasa întîi sau clasa pregătitoare, dacă acolo se învaţă că 1+1
fac 2. În 1989-1990, echilibrul dintre populaţia activă care contribuia la
bugetul de pensii şi numărul pensionarilor era relativ normal. Aşa se putea,
bunăoară, ca femeile să iasă la pensie, la cerere, chiar şi la 55 de ani!
Puteau să trăiască ani buni de viaţă fără să cunoască bolile inerente ale
bătrîneţii, puteau să-şi crescă, în linişte, nepoţii. Astăzi, prin mărirea
vîrstei de pensionare, atît la femei, cît şi la bărbaţi (că aşa a vrut UE),
mulţi vor pleca de la serviciu direct pe năsălie. Evident, sînt semeni de-ai
noştri care interpretează ieşirea la pensie altfel şi ar dori să muncească, să
fie „activi“ pînă la moarte. În regulă, dar ce vină au ceilalţi români care au
contribuit la Bugetul de Stat şi vor un răgaz să se bucure de ce le-a mai rămas
din viaţă? Îngăduiţi-le celor sănătoşi şi fără astîmpăr să cumuleze pensia cu
salariul (în sistemul privat) şi gata! Dar, trecem de la una la alta şi ne
îndepărtăm de subiect. Azi, în 2013, cca. 3-4 milioane de români muncesc în
străinătate. Ce să spunem, bine că sînt apreciaţi acolo, bine că şi-au găsit o
soluţie pentru ei şi familiile lor. Dar, să nu uităm, aceşti români sînt
contribuabili la bugetele acelor ţări şi nicidecum la bugetul de pensii al
României. Aşadar, prin „dispariţia“ acestora, România are de suferit pe termen
scurt, mediu şi lung.
Nu mai discutăm despre cine e de vină pentru
această stare de lucruri, de dispariţia locurilor de muncă, de modul cum s-a
ajuns aici sau cine trebuie tras la răspundere, am făcut-o de nenumărate ori,
în diferite ocazii. Cert este că Bugetul de Stat este văduvit de contribuţii
uriaşe, care nu mai ajung nici la fondul de pensii, nici la sănătate, la
învăţămînt, sau în alte domenii, contribuţii fără de care o societate nu poate
funcţiona. Fără medici şi profesori, fără Poliţie şi Armată, sau un minimum de
aparat administrativ, nici un fel de stat, democratic sau nedemocratic, nu
poate supravieţui. Aşadar, nu ne referim la aceste categorii profesionale şi le
rugăm să nu se simtă în nici un fel vizate. Dezbatem doar faptul că un imens
potenţial de forţă de muncă a fost silit să-şi găsească un loc de muncă în
străinătate, discutăm despre faptul că acest potenţial nu mai contribuie la
bugetul României şi că populaţia noastră „îmbătrîneşte“ ca şi în alte state ale
lumii, de altfel. În România au rămas companiile de stat, cu salarii mari,
nemeritate, agenţii guvernamentale născocite pentru satisfacerea clientelei
politice, ONG-uri sponsorizate din bani publici şi un enorm aparat
administrativ. Dintre ele, unele nici nu îşi plătesc contribuţiile şi
impozitele legale. Din rea-credinţă, din motive de management defectuos corelat
cu o continuă căpuşare a companiilor relativ profitabile. Au mai rămas cîteva
IMM-uri autohtone, care trebuie să-i ducă în spinare pe ceilalţi. Pe leneşi, pe
proşti, pe cei care plimbă o hîrtie prin trei birouri cît e ziulica de lungă.
Cel gras (statul) s-a urcat în spatele celui slab, afirmase, la un moment dat,
Traian Băsescu. Ne pare extrem de rău că trebuie să-i dăm dreptate. Dar asta a
fost „moştenirea“ Guvernului Tăriceanu, care a supradimensionat aparatul de
stat, a lăsat libertate băieţilor deştepţi din energie şi regilor asfaltului,
în goana după cîteva sute de mii de voturi. Despre situaţia multinaţionalelor
nu discutăm, pe moment. Aţi văzut. Dacă treaba nu mai merge, îşi iau jucăriile
şi pleacă, după ce, în prealabil, îşi externalizează profiturile către
companiile ţărilor-mamă. Iar, acum, în timp ce scriem acest editorial, fac
restructurări şi concedieri pe capete! Nu avem ce să facem, acesta este
„capitalismul“. Dar, ne întrebăm şi noi: cei care afirmă că există bani de
pensii şi salarii la cine se referă? La pensiile nesimţite de peste 100 de
milioane de lei vechi, sau la salariile care ajung la 10.000 de euro în
companiile de stat? La primele, sporurile şi privilegiile la fel de nesimţite?
Sau la salariile neplătite la OLTCHIM şi MECHEL? Şi, staţi cuminţi, că mai
urmează alte disponibilizări, pentru că nu sînt bani şi pentru salarii, şi
pentru furat! Guvernul se preface că nu ştie despre ce vorbim şi că nu este de
competenţa lui să se amestece în treburile „privaţilor“, asta e „economia de
piaţă“, domnilor! Fără îndoială, actuala guvernare, ca şi clasa politică, la
putere sau în opoziţie, dacă-i va da mîna, va încerca să menţină un echilibru
bugetar cît să rămînă la putere cîţiva ani, apelînd la împrumuturi pe care le
vor plăti copiii şi nepoţii noştri. Între timp, îşi vor pune familiile la
adăpost, pentru multe generaţii de acum încolo. Atenţie, nu vă recomandăm
Cipru! Pe ei, pe profitorii murdari ai evenimentelor din 1989, tăvălugul
protestelor populare de anvergură nu îi va prinde nepregătiţi, ca din oală, ca
pe familia Ceauşescu. Au învăţat ceva din această lecţie a Istoriei şi vor
părăsi corabia precum şobolanii, la momentul potrivit. Şi atunci, românii vor
murmura, sărăciţi şi umiliţi, printre suspine, un slogan din campaniile PRM:
„Hoţilor, bandiţilor, ce-aţi făcut cu ţara
noastră?“ Români, chiar trebuie să ajungem în acest impas?
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului
România Mare
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu