"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




miercuri, 27 februarie 2013

CONFISCAREA AVERILOR NEJUSTIFICATE - ULTIMA SOLUŢIE!



În ţara în care Justiţia este departe de a fi în topul încrederii cetăţenilor, ne mirăm că puşcăriabilii devin eroi, unii aleşi în Parlament (!), iar cei de aceeaşi teapă, care pleacă definitiv dintre noi sînt conduşi pe ultimul drum cu alai şi evlavie.  Normal că, în acest context în care valorile sînt răsturnate, discursul justiţiar al PRM supără multă lume. Începem să ne facem griji că cetăţenii nu vor, de fapt, să vadă Mafia transpartinică la puşcărie. Dar să li se confişte averile nejustificate ar vrea, măcar? În ultimele zile am aflat despre profiturile uriaşe pe care le realizează companiile româneşti înstrăinate, pe nimic, zicem noi, de diversele guvernări care s-au aflat la Putere. Profituri care, în mod normal, ar fi trebuit să intre în Bugetul de Stat, care, la rîndul lui, trebuie să fie gestionat corect şi controlat în permanenţă. Pentru că degeaba Bugetul unei ţări este îndestulător, degeaba se alocă fonduri investiţiilor, sănătăţii, învăţămîntului, armatei sau poliţiei dacă, la rîndul lor, aceste domenii sînt căpuşate de peştii mai „mici“ şi nici un ban nu este cheltuit în favoarea şi pentru bunul trai al contribuabilului. Nici pînă astăzi nu ni s-a explicat de ce trebuiau înstrăinate Petrom, Sidex şi lista poate continua pe pagini întregi, şi de ce au trebuit distruse absolut toate băncile româneşti? Bineînţeles că noi, PRM, le-am explicat românilor că acesta a fost preţul intrării în UE şi NATO. Unii, după cum s-a văzut, nu au înţeles defel, dar se vaită acum că veniturile lor nu sînt comparabile cu ale celorlalţi cetăţeni europeni, în schimb preţurile şi costul vieţii în general s-au „aliniat“ imediat cu cele din Uniunea Europeană. Evident că aceste companii cu profituri uriaşe plătesc şi impozite Statului Român, dar de ce, mă rog, trebuiau ele înstrăinate în favoarea altor state, subminînd, astfel, economia proprie, naţională? Unde sînt cei care au pus la cale acest jaf colosal? La puşcărie, am fi spus cu ceva timp în urmă! Dar, ce să vezi, puşcăria reprezintă pentru respectivii o mică pauză, de cîteva luni, din activitate, un fel de sanatoriu de lux şi stîrneşte şi mila prostimii. Nu ne-am fi aşteptat nici o secundă că proaspăta aleasă, în unanimitate, în fruntea Filialei PSD Ilfov, doamna nevastă de primar Pandele (pentru că, pentru noi, din jurnalista de exceptie Gabriela Vrânceanu-Firea nu a mai rămas mare lucru) să-i ureze lui Adrian Năstase revenire grabnică în mijlocul colegilor. Ceva mai jalnic nu am mai văzut pînă acum, noi, care credeam că le-am văzut pe toate. Nici demersul lui Gigi Becali de a se „împăca“, acum, cu preşedintele Băsescu (adică, de fapt, cu „justiţia“ controlată de acesta) nu este mai odios. Dar să revenim la oile noastre, că tot veni vorba de oile cuiva. Se vede treaba că puşcăria nu este o soluţie, decît dacă ar fi pe viaţă, pentru trădarea unei naţiuni şi gestionarea frauduloasă a bogăţiilor acestora. Dar, confiscarea averilor ilicite rămîne, totuşi, o variantă. Ca simplu exemplu, profiturile PETROM nu ar trebui recuperate de la compania respectivă (care, în treacăt fie spus, nu are vreo vină că a primit un „cadou“ nesperat), ci de la cei care au orchestrat vînzarea ei austriecilor şi cui or mai fi prin spatele lor. Cei care au efectuat privatizări frauduloase trebuie să plătească nu numai cu averile lor, dar şi cu cele puse pe numele neamurilor lor, care, la rîndul lor, nu au cum să le justifice. Nici o beizadea dintre cele cunoscute nu are cum justifica maşinile, casele, bijuteriile şi alte bunuri de care dispun, cu tupeu, în văzul lumii. După cum nici „nevestele“, „amantele“, „finii“ sau alte neamuri ale miliardarilor de carton  făcuţi din avuţia furată de la toţi românii nu au cum să-şi justifice veniturile provenite din contracte cu dedicaţie oferite de cei care realizează achiziţii în numele Statului Român şi, implicit, în numele cetăţenilor jecmăniţi fără ruşine, prin taxe şi impozite mai mari ca în ţările „surori“ din UE. Ceea ce este regretabil şi poate ireparabil pe moment, căci Istoria s-a dovedit plină de surprize, este faptul  că nici un bărbat de Stat, ne referim strict la cei care au guvernat ţara, nu a ieşit, cu bărbăţie politică, să explice Poporului Român care este preţul aderării noastre la NATO şi UE şi să solicite un referendum naţional în această privinţă. Repetăm, după ce li se va fi explicat românilor preţul real care trebuie plătit ca să stai pe lîngă, sau sub masa bogaţilor din Europa. Toţi s-au complăcut să vîndă resursele ţării şi abia apoi să dea palide şi ilogice explicaţii. Numai PRM a spus adevărul dureros, predicînd, parcă, în deşert. Simţim, totuşi, că Poporul Român se va trezi şi îşi va lua înapoi bunurile furate. Cu, sau fără contract. Cu, sau fără hotărîre judecătorească. Pentru că, după cum s-a văzut, nu puşcăria şi nici vremelnica umilinţă îl supăra pe hoţ, ci momentul în care îl arzi la buzunar, în care trebuie să returneze tot ce a furat. „Sărăcia e numai un alt cuvînt pentru moarte“ (PANCEATANTRA), se scria în  TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE din ziarul nostru. Iar cei care au aruncat Ţara în sărăcie şi haos, iar acum uneltesc dezmembrarea ei, chiar asta merită!

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare



ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2684, 27.02.2013




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu