Ne-a luat ceva vreme să realizăm un „profil“ al
alegătorului USL. Românii s-au prezentat la vot în proporţie de aproximativ
40%, USL a cîştigat cu 60%, aşadar, România „democrată“ este condusă în funcţie
de opţiunile a cel mult 25% dintre cetăţenii cu drept de vot, ca să fie clar
pentru toată lumea care consideră cifra de 60% vreo mare ispravă a actualei
Puteri. Este limpede că nu doctrina USL i-a adus pe români la vot. Amestecul
dintre social-democraţi şi liberali este imposibil, ca apa şi uleiul. Aşadar,
ne-am tot întrebat: de unde această dorinţă nebună a celor prezenţi la
scrutin de a vota USL într-o proporţie
atît de mare? Am eliminat cîteva procente, considerînd că unele dintre voturi
au fost furate. Am eliminat, iarăşi, cîteva procente, mai consistente, care îi
reprezintă pe alegătorii iresponsabili ce şi-au vîndut votul, pentru bani sau
pentru diverse produse.
Am eliminat alte procente care-i reprezintă pe
activiştii de partid, clientela politică şi pe privilegiaţii care lucrează în
structuri de stat unde salariile depăşesc media UE. Şi, totuşi, rămîn o
sumedenie de cetăţeni care au avut motivele lor pentru care au votat USL. Unii
au crezut că aşa vor scăpa de Traian Băsescu şi de Elena Udrea. Aş!
Preşedintele, mai zîmbăreţ ca niciodată, se dă cu snowmobilul şi se bucură de
vacanţă, lăsîndu-i pe actualii guvernanţi să-şi rupă gîtul în stil propriu, iar
Elena Udrea, în urma procentului obţinut la Neamţ, pare mai relaxată ca oricînd în demersul
său de a prelua şefia PDL. Unii au crezut că se vor micşora impozitele, vor
avea parte de relaxare fiscală şi, eliminînd evaziunea, se va crea în România o
economie de piaţă, bazată pe concurenţă loială şi, mai ales, se vor limita
abuzurile organelor statului asupra IMM-urilor şi ale cetăţenilor oneşti care
îşi declară veniturile. Taxa auto revine, rebotezată, impozitul forfetar
revine, într-o formă încîlcită, care deja dă naştere la controverse, taxele
locale cresc abuziv după placul primarilor şi, colac peste pupăză, un domn
certat cu legea, fondator al unui uriaş trust de presă din bani controversaţi,
vrea să asmută armata împotriva celor care nu îşi plătesc taxele şi impozitele.
Acum, între noi fie vorba, credeţi că marii evazionişti din domeniul
cerealelor, fructelor, legumelor şi florilor din import sau mafiile alcoolului,
petrolului şi ţigărilor vor fi deranjaţi cu ceva? Ei deţin firme-fantomă,
conturi-fantomă, beneficiază de complicitatea unor organe ale statului, aşa că
„prinde orbul, scoate-i ochii!“. Sau că marile companii de stat cu uriaşe
datorii la buget vor avea de suferit? Exemplul cel mai mediatizat este al
Oltchim-ului, unde nici pînă azi nu s-a dat socoteală asupra modului în care
s-a ajuns la datorii de pînă la 700 de milioane de euro. De asemenea, credeţi
că multinaţionalele care îşi externalizează profiturile vor avea de suferit? Nu mai explicăm de ce nu se atinge nimeni de ele, avem cititori isteţi. Şi
atunci, cui îi va bate soldatul în uşă, eventual cu arma la brîu? Tot acelor
români cinstiţi, care îşi declară veniturile şi proprietăţile, pe care au de
unde să-i ia, cum s-ar spune, şi care, din cauza fiscalităţii excesive,
întîrzie, uneori, cu plata impozitelor? Faptul în sine este deja rezolvat,
pentru că celor consideraţi „rău-platnici“ li se blochează conturile, abuziv,
zicem noi, în complicitate cu băncile străine care fac legea în ţara noastră. Românul
de rînd va avea de suferit, ca să nu mai pomenim de faptul că nu de o dictatură
militară de acest gen avem nevoie acum. Poate am exagerat puţin, dar semnele
înrăutăţirii vieţii noastre de zi cu zi au început să apară şi 2013 se anunţă
mai greu de suportat ca 2012.
Alţii au votat masiv cu USL, astfel încît, avînd
majoritate absolută, să nu mai folosească pretexte pentru a se înhăita cu UDMR.
Sau au sperat, în naivitatea lor, că UDMR nu va mai intra
în Parlament. Aş! Protocolul secret semnat, înaintea alegerilor,
vorbeşte de la sine. Iar membrii marcanţi ai UDMR au rămas în funcţii, intrînd,
neoficial, la guvernare. Păi, cum venea asta: Gyorgy Frunda şomer? Lăsat pe
dinafară? Mafia nu are etnie şi îşi recuperează, mereu, clientela rămasă fără
funcţii.
O măsură care părea a fi de bun augur este mărirea
salariului minim pe economie. O precizare este necesară pentru români: mărirea
salariului minim conduce, inevitabil, la mărirea taxelor pe locul de muncă - şi
aşa cele mai mari nu numai din Europa ci, credem, că din cea mai mare parte a
lumii. Nu s-a văzut politică mai abjectă şi mai lipsită de viziune ca în
România, unde munca este „pedepsită“ prin fiscalizare şi nicidecum încurajată.
Din nou, ne întrebăm cine are de suferit şi cine nu are, oricum, nimic de
pierdut. La nivelul Parlamentului, Guvernului, ministerelor, agenţiilor inutile
împînzite cu rubedenii şi amante există români plătiţi cu salariul minim? Băgăm
mîna în foc că nu! În companiile de stat se află români plătiţi cu salariul
minim pe economie? Nu! Unele sînt vestite pentru „salariile nesimţite“, deşi
compania, în acte, figurează pe pierdere. În armată, poliţie, sănătate,
învăţămînt sînt români plătiţi cu salariul minim pe economie? Poate, cîţiva
stagiari sau începători în domeniu. În multinaţionale sau în mass-media găsim
angajaţi platiţi astfel? Poate, iarăşi, cîţiva responsabili cu dusul gunoiului.
Despre cei care lucrează „la negru“ nu mai discutăm. Nivelul salariului minim
nu contează deloc. Cine rămîne şi...“umilit“, şi cu banii daţi? Zecile de mii
de IMM-uri autohtone, zecile de mii de persoane fizice autorizate, care muncesc
de dimineaţa pînă seara sau zecile de mii de afaceri de familie cu venituri
declarate la Fisc. Deh,
capitalul românesc trebuie făcut praf şi românii trebuie să devină, cu toţii,
sclavi moderni. Asta este marea „ispravă“ a actualului Guvern, în cîrdăşie cu
sindicatele care se prefac extrem de bine că iau apărarea angajaţilor şi care
i-au păcălit pe fraierii de la FMI,
care nu ştiu că românul este inventiv, iar această măsură nu va aduce cine ştie
ce bani la buget, dimpotrivă, va extinde munca la „gri“, cum se spune. Şi, ca
să nu fim prost înţeleşi, noi, în programul economic al PRM am introdus,
printre alte măsuri, şi creşterea salariului minim la 1.000 de lei, dar,
obligatoriu, concomitent cu scăderea masivă a taxelor pentru angajaţi şi
angajatori, tocmai pentru a stimula apariţia a noi locuri de muncă. Dar, cu
cine să discuţi chestiuni de acest gen? Cu bugetarii de lux, penalii şi
miliardarii de carton din Parlament? Ce ştiu ei despre economia reală şi despre
nevoile românilor de rînd, care i-au votat şi acum vor suporta consecinţele?
RUXANDRA LUNGU
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
oameni ai sistenului -beneficiari -=omeni redusi gen cetateanu turmentat-fometisti pt.o galeata si IACA DOMNILOR CA CAZURAM IN DINSA ==ATUNCI EU BOMBONEILOR VA UREZ SA MINCATI BINE .. sa mincati bine si sa traiti ghine....a scris un om la apa....
RăspundețiȘtergere....Fii ai lui Zamolxe rataciti prin lume
RăspundețiȘtergereCeasul sau a inceput sa sune
Si-ti spun vocile celor din morminte
Ai uitat romane de traditii si de lucruri sfinte....
cu stima ing. corneliu ghinea