Carte urîtă, palme cui te-a scris!

Acum, la început de an, m-am hotărît să încep un serial despre cele mai sinistre cărţi care au invadat librăriile româneşti în ultima vreme. Aşa după cum mă pricep să popularizez cele mai reuşite apariţii editoriale - cred că mă pricep şi am dreptul moral să-i ard şi pe impostori. Care taie pădurile ţării de pomană. Care vor, şi ei, să fie scriitori. Aşadar, colegi de profesie şi de glorie cu Eminescu şi Caragiale - dar de ce nu şi cu Shakespeare şi Dostoievski?! Doar „produsele“ lor stau pe acelaşi raft, în aceeaşi vitrină. Una din devizele mele în viaţă este să strivesc licheaua oriunde o prind. În orice domeniu. Acum, în raza de acţiune a rachetei Pershing, care e stiloul meu, au intrat cîţiva grafomani netalentaţi, din aceeaşi specie ca Bădiliţă şi alţi cîţiva, ale căror nume, pur şi simplu, le-am uitat. De ce le-oi fi uitat?

N-am, eu, memorie? Oho, cred că şi un copil de o şchioapă a aflat că am o memorie de super-elefant! Le-am uitat pentru că aceşti zmîngălitori de hîrtie şi pereţi de toaletă sînt nişte efemeride, adică trăiesc doar o oră, sau o zi. Insectarul e completat acum cu alte gîngănii gălăgioase: Ion Ochinciuc (un ţigan şperţar, care a parazitat, zeci de ani, Radio România, iar acum îşi publică nişte zoaie de „amintiri“, sub titlul „Jurnal anapoda“); Emil Alexandrescu (n-am auzit de ăsta în viaţa mea, dar individul face parte din stirpea intolerantă şi de un anti-comunism de paradă, ca şi Ticu Dumitrescu; mizeria acestui imbecil sinistru se intitulează „Introducere în literatura română“, fiind publicată de Editura Didactică şi Pedagogică, aşadar are un gir oficial, ce ruşine!); Daniel Ioniţă (alt cretin, care se dă, şi ăsta, antologator literar, critic, istoric, scoţînd la Editura Minerva un jeg intitulat „Antologie de poezie română modernă“, Ediţie româno-engleză, el aducînd mulţumiri fiicei defunctului critic Romul Munteanu, pe nume Ana Munteanu, de la Minerva, precum şi, atenţie, „mătuşii mele, Lenuţa“!). Dar, să încep cu începutul. Adică invers: „Testament“, aşa-zisa antologie a acestui troglodit pe nume Ioniţă. Insul trăieşte în Australia. Are veleităţi de hartist. Dar cum să intre el într-o „istorie“ literară, cine să-l bage în seamă? Aşa că a recurs la o şmecherie: a încropit o antologie, care începe cu Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu şi se termină cu… el, Ioniţă! Îţi stă mintea-n loc cît de neruşinaţi pot fi unii. Pînă şi maimuţele furăcioase au mai multă ruşine decît chibiţii care o iau pe scurtătură, ca să fie băgaţi în seamă. Am notat cîteva nume inexistente pentru istoria literaturii române, care sînt îndesate, cu genunchiul, de cangurul Daniel: Zorica Latcu (poate Laţcu?), Irina Mavrodin (traducătoare, dar în nici un caz poetă), Rini Sylvia Manor, Lidia Săndulescu-Popa, Adrian Munteanu, Florin Lăiu, Gabriel Dumitru, Mihaela Malea-Stroe, Daniel Bănulescu şi repet, bomboana pe colivă, sau cireaşa de pe mort, Daniel Ioniţă. În vremea asta, sînt omişi poeţi importanţi: Andrei Mureşanu (autorul versurilor Imnului de Stat, care nu e „Deşteaptă-te, australiene!“, ci „Deşteaptă-te, române!“), Al. Mateevici (părintele capodoperei „Limba noastră“), Şt. O. Iosif, Aron Cotruş, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Nichifor Crainic, Vasile Militaru („A venit aseară mama“), Vasile Posteucă, Emil Botta, Emil Isac, Romulus Vulpescu, Constanţa Buzea, Ion Horea ş.a. Bă, Ioniţă, eşti nebun? Te treci, pe tine, un zero barat, într-o „Antologie de poezie română modernă“, dar îi ştergi cu buretele pe marii poeţi creştini Nichifor Crainic şi Vasile Militaru, ca şi pe Andrei Mureşanu, Şt. O. Iosif şi Al. Mateevici? Probabil că vina e împărţită, transfugul incult fiind „îndrumat“ de Ana Munteanu (pe care cretinul o consideră „un spirit erudit“), de dulapul umblător Alex. Ştefănescu (autorul Prefeţei, Elefantul cu Breton scriind că ăsta, Ioniţă, dă „dovadă de atîta candoare şi bună-credinţă“) şi, fireşte, de mătuşa lui, tanti Lenuţa. Dar, iată cum sună ultimele fraze ale „Notei traducătorului“ (antologatorului), care, de la „Trecut-au anii…“ şi „Glossa“ lui Mihai Eminescu plonjează direct în magazia familiei lui de handicapaţi: „În final, se cuvine să mulţumesc mamei mele, Rodica („Juna Rodică voioasă trece“, normal), atît pentru materialul genetic transmis (hai, că fac pe mine de rîs!), cît şi (mulţumită talentului natural şi, de asemenea, educat în privinţa literaturii) pentru sugestiile ei cu privire la unele dintre poeziile incluse aici. Acest talent provine, fără îndoială, de la bunicul meu Ioan Ogrean, un talent recunoscut de familie, deşi nepublicat, în privinţa poeziei. De cealaltă parte a familiei, am crescut cu dese recitări de poezie din partea tatălui meu, Constantin, ca şi a mătuşii mele Lenuţa şi a unchiului meu Marin“. Hai, taci! Lenuţa şi Marin/Îl crescură pe cretin! Nu ştiu cu ce s-o ocupa acest specimen în ţara cangurilor, dar se poate bănui că a spălat vase, ori a condus camioane, cel puţin la început. Băiatul zice despre „moftul“ lui de a scoate o Antologie că „era deja prea tîrziu ca să-mi mai pun întrebări cu privire la sănătatea mea mintală“ - eu îmi pun astfel de întrebări, handicapatule mic şi prost (îşi publică o poză cu o ghitară de folkist, pe manşeta interioară a coperţii). În textul introductiv, Ioniţă enumeră mai mulţi poeţi mari, de la Shakespeare pînă la Homer, „care au fost traduşi şi, prin aceasta, au intrat în conştienţa (?!) universală“. Ce face? Conştienţa? Poate a vrut să spună „conştiinţa“! Dar, năvlegul e şi agramat: „Aceasta a însemnat încercarea ca fiecare dintre elementele de mai sus să devină slujitoare ale (sic!) acestui ţel“, dezacord penibil, fiindcă nu e vorba de plural, ci de singular, formularea corectă fiind „fiecare (…) slujitoare a acestui ţel“. Concluzia? Maculatura de faţă e o catastrofă, ceea ce astralopitecul nostru a amuşinat deja: „O viitoare ediţie, în speranţa în care ediţia prezentă nu va fi un dezastru…“. Dar este un dezastru! Nu mai pomenesc de reproducerea eronată a unor versuri şi de greşelile de corectură, care sînt din abundenţă! Nu mai amintesc de ridicolul unor traduceri (de exemplu, titlul splendidei poezii a lui Radu Gyr, compusă în închisoare, „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!“, devine „Rise up now Gheorghe, Rise up now Ion!“). Apropo de Radu Gyr: în capodopera „Isus în celulă“, „vărgi“ rimează, în făcătura lui Ioniţă, cu „libarci“ - cuvîntul corect e „libărci“. Tot acolo se scrie despre „fum de cătui“ - versul real este „fum de căţui“. Altă eroare: cine-o fi marele artist Farcaş, din poezia „Basarabie cu jale“ a lui Grigore Vieru? Poetul s-a referit la Dumitru Fărcaş, nu la Farcaş! În compunerea unui scribălău pe nume Gabriel Dumitru (n-am auzit) se scrie: „Meldia/Vieţii“ - se poate bănui că ar fi trebuit să apară „Melodia“. Nu figurează Andrei Mureşanu şi Şt. O. Iosif, dar e nelipsit, ca martie din post, Mircea Cărtărescu. Mamutul îi sperie pe puţinii cititori ai acestei farse sinistre cu „versuri“ ca: „în maşină pute-a maieuri şi-a benzină“; „cum am intrat la bulandra/era antreul plin de gagici încoţofenite“ etc. Alte mostre de delirium tremens găsim la un oarecare Daniel Bănulescu: „În şosetele mele se bălăceşte moartea/Prin iarba sexului iubitei mele moartea sare ca un roi de lăcuste“; „De moarte mi-e frică şi totuşi către moarte zilnic alerg/Cu şliţul desfăcut de aţîţători colţişori de cucoană“. Concluzia o trage el, neica-nimeni ioniţă, care rupe o peniţă scriind ultima „poezie“ (ilustrată cu poza lui cu ochelari negri, de Amicii Orbilor): „mă năpădesc tramvaie, troleibuze/în care mă urcam“. Aferim! La aşa „poet“, aşa „antologie“. Ce facem cu editura asta, Minerva? E chiar editură, sau balamuc? La această întrebare aştept un răspuns de la patronul Minervei, Sorin Peneş. (va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

           Ziarul TRICOLORUL, nr 2646 / 04.01.2013