Candidaţii de Cluj ai P.R.M. pentru Parlamentul
României, domnii Alexandru Tulai, Camera Deputaţilor, Colegiul 7 şi Pavel
Danciu - Colegiul 4, Senat au organizat întîlniri electorale cu alegători de pe
raza Municipiului Cîmpia Turzii.
Însoţiţi de tineri din Organizaţia P.R.M. Cîmpia
Turzii, cei 2 candidaţi vor expune alegătorilor aspectele esenţiale din
Platformele lor electorale, referitoare la:
- consolidarea unui Stat Social puternic, axat pe
interesul cetăţeanului;
- punerea în aplicare, pe termen scurt şi mediu, a
Planului Naţional de Refacere a Economiei Româneşti - agricultură şi industrie;
- asigurarea şi garantarea locurilor de muncă pentru
tineri şi pentru toate categoriile de cetăţeni dornici să muncească pe
teritoriul României, atît în mediul urban cît şi în cel rural;
- creşterea semestrială a salariilor şi, implicit, a
pensiilor, în funcţie de performanţele individuale şi de grup a celor dispuşi
să contribuie la producerea de bunuri pentru piaţa internă şi export;
- gratuitate în domeniul Sănătăţii pentru toţi
cetăţenii României;
-asigurarea unei alimentaţii sănătoase a populaţiei.
Candidaţii P.R.M. Cluj urează „La
Mulţi Ani!“ celor cu numele de Nicolae, Nicoleta sau Nicoliţa
şi îi îndeamnă pe toţi cetăţenii cu drept de vot să participle la acest
important act democratic, duminică, 9 decembrie!
Ziarul TRICOLORUL, nr 2634, 07.12.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu