"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




joi, 6 decembrie 2012

O CAMPANIE MURDARĂ, ABJECTĂ ŞI MANIPULATOARE!



Am spus de multe ori că votul uninominal nu este reprezentativ pentru voinţa Poporului Român. Că permite accesul în Parlament al unor personaje dubioase sau, în cel mai fericit caz, al unor neica-nimeni, incompetenţi şi incapabili să redacteze şi să promoveze o lege folositoare naţiunii. Pentru cei care nu ştiu, din acest motiv Parlamentul este forul legislativ. Acum, este din nou prea tîrziu. Ceea ce am remarcat în actuala campanie electorală este faptul înfricoşător că românii nu au înţeles că votul uninominal este o făcătură, menită să deruteze electoratul, să deturneze voinţa românilor. Este, de fapt, tot un vot pe liste, stîlcit, desfigurat, care lasă loc liber fraudelor de orice fel. Mulţi candidaţi de-ai noştri s-au confruntat cu o problemă care trebuie semnalată marelui public. Multora dintre noi ni s-a spus: „Păcat că nu locuiesc în colegiul x, că v-aş fi votat din toată inima“. Unii nu au înţeles că, de fapt, PRM trebuie votat pentru ca acel candidat apreciat de electoratul care are domiciliul în altă parte să aibă o şansă reală să devină deputat sau senator şi să pună beţe în roate Mafiei Transpartinice. Reprezentanţii PRM, indiferent cum se numesc şi unde candidează, trebuie votaţi de cei care sînt simpatizanţii noştri, pentru ca Partidul România Mare să obţină numărul necesar de voturi pentru a reintra în Parlament. Pe fondul derutei generale, a început o campanie electorală murdară. Aşa-zisele panouri destinate afişajului electoral sînt amplasate în zone pustii, în care nici micuţii căţei maidanezi nu ajung să se odihnească în linişte, sînt sufocate de afişele unor partide care se cred protejate de primarii de uz personal sau sînt „dărîmate de vînt“. Ce convenabil! Pentru că, pe de altă parte, partidele care au devalizat ţara şi au la discreţie „bani de furat“ şi-au construit corturi şi cuburi electorale uriaşe, vizibile şi din satelitele CIA, renunţînd, parţial, la alte mijloace de propagandă electorală tradiţionale. Pe de altă parte, cetăţenii sînt asaltaţi de cohorte de reprezentanţi ai partidelor cu dare de mînă care sună la uşă, la orice oră din zi şi din noapte, sub pretextul completării unor „chestionare“ care să fie aduse la cunoştinţa candidaţilor şi, astfel, problemele cetăţenilor să fie rezolvate cu promptitudine. Din aceste chestionare, care se vor a fi „sondaje de opinie“, PRM lipseşte, ca şi cum n-ar exista. Românul, ridicat de la masă sau trezit din somn, dacă are neinspiratul impuls de a deschide uşa, răspunde, şi el, cum are chef. La derută, să scape repede de musafirii nepoftiţi. Şi mai neplăcută este metoda prin care alegătorii sînt hărţuiţi prin telefonul fix sau mobil şi solicitaţi să mărturisească pe cine şi cum votează. Şi, eventual, să stea la telefon ca să li se „prezinte“ candidaţii USL-ARD-UDMR. Din nou, din aceste false sondaje de opinie, PRM lipseşte. Cui îi este frică de Partidul România Mare, pe care sondajele mincinoase îl situează, cumva, sub pragul electoral? Normal că avem răspuns la tot, dar întrebarea este alta: de unde au aceste institute de sondaj acces la o bază atît de largă informaţii, care cuprinde adrese, telefonia fixă sau mobilă şi alte asemenea date? Noi ştim cum se petrec în realitate lucrurile, cum acţionează Mafia, dar cetăţenii ce spun? Cum reacţionează? Li se pare normal să fie treziţi în miez de noapte şi să fie întrebaţi cu cine votează, în cine au încredere sau în ce direcţie cred ei că se îndreaptă România? Nici vechea Securitate nu recurgea la intimidări de acest gen. Nu negăm, au existat victime ale sistemului înainte de 1989. Dar acum, victimele acestei dictaturi infecte care viciază „democraţia“ şi „statul de drept“ sînt toţi românii. Unii îşi dau seama în ce sistem trăiesc, alţii nu... Unii s-au resemnat, alţii, noi, cei de la PRM, NU!

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2633, 06.12.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu