"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




joi, 15 noiembrie 2012

FAŢA HIDOASĂ A VOTULUI UNINOMINAL



Evident, nici USL, nici PDL nu au dorit schimbarea legii electorale, atunci cînd o puteau face. În 3 ani şi jumătate de mandat, PDL, aliat iniţial cu PSD, nu a găsit timpul necesar pentru a se ocupa de această problemă. S-au văzut rezultatele dezastruoase ale ultimei legislaturi, în care PRM a fost eliminat fraudulos din Parlament. S-a văzut ce personaje şterse, lipsite de orice pregătire profesională consistentă, au umplut băncile actualului Parlament. S-a văzut ce fel de îmbogăţiti peste noapte, cu iz penal, au pătruns în cel mai important for al democraţiei. S-a văzut cum o minoritate dictează majorităţii şi am experimentat pe pielea noastră politica pumnului aplicat direct în figură. Din ce motiv s-a ajuns aici? O mare parte din vină o avem şi noi, românii. E uşor să afirmi că eşti dezgustat de politică şi scîrbit de politicieni. Pare „cool“ să nu te duci la vot - şi aici ne adresăm în mod special celor tineri şi foarte tineri care au drept de vot. Care, dacă au un job cît de cît satisfăcător, îşi imaginează că acesta va dura veşnic. Care îşi imaginează că părinţii sînt nemuritori, iar ei înşişi vor avea un loc de muncă şi o sănătate de fier pentru totdeauna. Care nu s-au confruntat cu sistemul sanitar românesc şi nici cu abuzurile instituţiilor Statului Român. Numai că viaţa tuturor se poate schimba într-o fracţiune de secundă. Mii de oameni, al căror loc de muncă părea asigurat, au rămas pe drumuri, pentru că „investitorul“ Nokia şi-a luat bagajele şi a plecat. Alte mii de oameni vor rămîne pe drumuri în urma „privatizării“ Oltchim şi fără şanse de a găsi un loc de muncă într-un judeţ care depindea de acest uriaş combinat. Gîndiţi-vă la poliţistul aflat în comă de aproape un an, după ce a fost lovit de un infractor. Gîndiţi-vă la cei care mor cu zile în spitale din cauza diagnosticelor greşite şi a lipsei personalului de specialitate, îndemnat să plece din ţară. Gîndiţi-vă la zecile de mii de copii care nu au acces la un învăţămînt de calitate sau care abandonează şcoala din motive care ar trebui să ne preocupe pe toţi. Gîndiţi-vă la copiii care se sinucid de dorul părinţilor plecaţi în străinătate. Gîndiţi-vă că într-o zi veţi avea copii şi nepoţi şi puteţi ajunge oricînd în situaţii imposibile, frustrante şi de neconceput pentru o ţară membră a Uniunii Europene. Gîndiţi-vă la pensie şi, mai ales, de unde se vor găsi banii necesari, chiar dacă pare un ţărm mult prea îndepărtat. Pentru că, dacă veţi deveni, vreodată, neputincioşi în faţa vieţii, gîndiţi-vă că aţi fi putut schimba totul dacă i-aţi fi votat la momentul potrivit pe candidaţii potriviţi. Gîndiţi-vă că aţi fi putut elimina actuala clasa politică, aducînd la Putere Forţele Naţionale, singurele capabile să-şi onoreze programele economice, politice şi sociale. Singurele care pot şi vor să apere Interesul Naţional. Singurele care pot şi vor să valorifice resursele naturale şi umane cu care am fost înzestraţi numai în interesul României. Ştim că tinereţea este frumoasă şi este firesc să fiţi optimişti. Gîndiţi-vă, însă, şi la ziua de mîine!

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2618 / 15.11.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu