În toamna aceasta, vom asista la o luptă
pe viaţă şi pe moarte pentru un loc în Parlamentul României, care, nu numai că
nu a fost redus la 300 de parlamentari, ci a fost umflat, pentru ca toţi
clienţii politici să fie satisfăcuţi. Evident că referendumul din 2008, propus
de Traian Băsescu, a fost un şiretlic menit să-i scoată pe oameni din case
pentru vot şi, din inerţie, să pună ştampila şi pe iniţiatorii aşa-zisei
schimbări. Cine nu ar ieşi să voteze dacă întrebarea ar fi de genul: „Aţi vrea
să fie bine, în loc să fie rău? Da sau Nu!“ Dar, chiar şi aşa, mărirea
numărului de colegii se pare că nu e de ajuns. USL trebuie să satisfacă o serie
de „aliaţi“, printre care UNPR şi proaspătul PNG, care par să nu se mulţumească
să primească o ciosvîrtă pentru cîţiva lideri, iar restul să rămînă cu gura
căscată. Nici ARD nu are o situaţie mai roz. Despre PP-DD ce ar mai fi de spus?
Absoarbe cu nesaţ pe toţi cei care nu şi-au găsit loc pe listele celorlalţi.
Absoarbe nemulţumiţi ai USL şi PDL, „aceeaşi mizerie“, să nu uităm! Din păcate,
din ce a comentat presa pînă acum, o mulţime de candidaţi au avut de-a face cu
legea. Mulţi şi-au împins în faţă copiii, finii, amantele. Să rămînă Puterea în
familie. Să rămînă accesul la banul public tot în familie. Să rămînă secretele
privatizărilor frauduloase, de asemenea, în familie. Să nu transpire nimic spre
opinia publică. Căci, dacă transpiră către presă, oricum nu se întîmplă mare
lucru. Marile trusturi, aservite politic, mai aruncă populaţiei cîte un subiect
suculent de scandal cu iz tabloid. O stenogramă ici, o audiere la DNA colo, o
arestare care se va lăsa cu neînceperea urmăririi penale, dincolo. Interesantă
este şi atitudinea de non-combat dintre USL şi PDL (ARD). Ca să-şi perpetueze
locul în Parlament, cele două formaţiuni îşi trimit candidaţii grei în colegii
în care, cred ei, au o majoritate asigurată şi în care se luptă cu personaje de
calibru inferior, în sensul notorietăţii, în multe cazuri. Cu o ipocrizie de
nedescris, cei de la USL şi PDL critică votul uninominal, un fel de ruletă
rusească, din care, fără majoritate de peste 50%, nu se ştie cine scapă. Nu ne
înţelegeţi greşit. Este firesc ca şi candidaţi de pe locul 3 sau 4 să intre în
Parlament. Ei reprezintă un segment semnificativ al populaţiei, care merită
reprezentată. De dragul imaginaţiei, să presupunem că o formaţiune politică
deţine 51% din portofolii şi formează guvernul. Formaţiunea în cauză cîştigă
alegerile în urma unei prezenţe la vot de circa 40%, în cazul cel mai fericit.
Aşadar, ei reprezintă, de fapt, 20% din populaţie, restul de 80% devenind
„copiii nimănui“. Ce fel de democraţie mai este şi aceasta, în care minoritatea
dictează majorităţii? Unde este pluripartidismul? Spre ce fel de regim politic
ne îndreptăm? Şi, mai ales, cine vrea să ne reprezinte în viitorul Parlament?
Deocamdată, am identificat două tipuri de candidaţi: manipulatorii de profesie,
potenţiali clienţi ai puşcăriilor, devalizatori ai economiei naţionale şi
abonaţi la contracte păguboase pentru Statul Român, pe de o parte, şi
marionetele şterse, incompetente, fără pregătire, fără personalitate, în
căutarea unui loc liniştit, comod, de unde să răspundă comenzilor păpuşarilor,
întru binele lor şi al familiilor acestora, incapabile să profeseze pe piaţa
liberă a muncii. Marionete care, în ultimii patru ani, nu au deschis gura în
Parlament, darmite să mai lase în urma lor vreo lege notabilă. Un singur lucru,
relativ încurajator, desprindem din acest tablou deprimant. Turismul electoral
va fi greu de organizat. Doar dacă nu ne trezim, ca la alegerile locale, că în
nu ştim care cartier (colegiu) se „mută“, brusc, 5-6 mii de persoane, eventual
şi la aceeaşi adresă, da, nu vă minunaţi, s-a întîmplat în România noastră,
democratică şi europeană. Acest fenomen, care se poate petrece numai prin
complicitatea instituţiilor statului, este greu de contracarat, dar nu
imposibil. Numai printr-o prezenţă masivă la vot a tuturor românilor,
indiferent de opţiunea politică. După sacrificiile din decembrie 1989, după
dezastrul economic ce a urmat, după criza socială, care a căpătat forme fără
precedent, românii au dreptul să fie reprezentaţi corect în forul suprem
legislativ al Ţării, care a devenit, în ultimii ani, un Parlament al Ruşinii,
al corupţiei, al prostiei şi al lenei generalizate. O formă fără fond pe care
numai Forţele Naţionale o pot reabilita şi recredibiliza în ochii cetăţenilor,
indiferent de etnie.
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu