Revista ROMANIA MARE - NR. 1136 - ANUL XXIII - VINERI 4 MAI 2012

În pofida cenzurii brutale instaurate de posturile TVR, Antena 3, Realitatea TV Şi Prima TV Şi în ciuda sondajelor falsificate de bisniţarii politici Dan VOICULESCU, Alin Teodorescu, Bogdan Teodorescu, Dan Andronic, Dan Diaconescu – cel mai recent sondaj de opinie îi pune cu botul pe labe pe derbedei:

* P.R.M. – 28% * VADIM – 39%

NOTĂ. În intervalul 18 – 27 aprilie 2012, Departamentele de Analiză şi Sinteză ale Serviciilor Secrete au efectuat un nou sondaj de opinie, la comanda şi pentru uzul Administraţiei Prezidenţiale. Datele metodologice au fost următoarele: Eşantion: 1.320 de persoane; Marja de eroare: ± 2%; Metoda de lucru: interviu telefonic. 

I. Dacă în luna noiembrie 2012, ar avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, simultan cu cele parlamentare, cu ce candidat aţi vota?

1) Corneliu Vadim Tudor: 39%; 

2) Sorin Oprescu: 27%; 

3) Crin Antonescu: 23%; 

4) Dan Diaconescu: 7%; 

5) Mihai Răzvan Ungureanu: 3%; 

6) Nu ştiu; nu mă interesează: 1%;

II. Cu ce partid sau alianţă politică veţi vota la alegerile parlamentare ce vor avea loc în luna noiembrie 2012?

1) USL: 49%; 

2) PRM: 28%; 

3) PP - DD 6%; 

4) PDL: 5%; 

5) PNG – 4%; 

6) UDMR: 3%;

7) PPMT: 2%;

 8) UNPR: 2%; 

9) Nu ştiu; nu mă interesează: 1%.

 ==================================

Ajutor umanitar PENTRU

O FEMEIE BOLNAVĂ DE CANCER

S.M.S.

Dragă domnule ministru

Cristian Diaconescu,

aşa după cum am vorbit, aseară, la telefon, te rog să te implici în salvarea vieţii unei românce nefericite, bolnavă de cancer, care trebuie să se opereze în Belgia – unde locuiesc cei 2 băieţi ai ei. Numele femeii este Mioara Ene; ea are 56 de ani şi e din Bacău. Te rog să-mi dai un om de legătură pentru a vedea ce formalităţi legale trebuie îndeplinite pentru această problemă umanitară. Cu mulţumiri,

CORNELIU VADIM TUDOR

26 aprilie 2012, Bruxelles

Antologia pamfletului românesc

Cu vreo 3 ani în urmă, am avut a face personal cu domnul Mihail Dragomirescu. Mi se înfăţişa ca membru în comitetul de lectură al Teatrului Naţional din Bucureşti. Datorită prestigiului de care domnia-sa se bucură printre ceilalţi membri (se putea altfel?) mi-am văzut respinsă o piesă, cu o săptămînă înainte acceptată. Cu toate acestea, ar fi inechitabil să susţin că domnia-sa mi-a făcut o nedreptate. Că piesa a obţinut un mare număr de spectacole pe scena unui alt Teatru Naţional şi că reţetele pe care le-a făcut au determinat comitetul respectiv s-o premieze – e altă chestiune.

Eu aş jura oricînd că dl. M. Dragomirescu a fost sincer şi de bună credinţă atunci cînd a susţinut respingerea ei. Şi cu toate că momentul în care am luat contact cu domnia-sa e acela în care îmi făcea, în definitiv, o mizerie, trebuie să mărturisesc că m-a cucerit. Am încercat, cu menajamente, să-i dau oarecare lămuriri, dar m-am convins repede că n-a înţeles nimic. Mi-a vorbit cu atîta seninătate, candoare şi bonomie, încît vechile mele resentimente s-au topit pe dată, ca un fulg de omăt căzut în palmă. Inexpresivitatea figurii sale mi-l dovedea nevinovat. M-am simţit copleşit, deodată, de o subită şi compătimitoare simpatie. Şi, dacă aş fi ascultat porunca afectelor mele turburate, în genunchi i-aş fi cerut iertare. Pentru tot ce scrisesem, pentru tot ce vorbisem, pentru tot ce gîndisem despre dl. M. Dragomirescu, simţeam remuşcări. Ceea ce-mi făcuse era atît de natural, atît de în firea lucrurilor! Antipatia mea violentă faţă de domnia-lui îmi părea tot atît de ridicolă ca furia copilului care bate copacul, pentru că face vînt. Am coborît scările Teatrului Naţional, cu inima împovărată de-o ciudată emoţie. Cînd să ies, fără să vreau, m-am uitat înapoi. L-am zărit în capul scărilor ca un Arhanghel (Mihail), cu cioc şi fără aripi (Dragomirescu), făcînd sforţări emoţionante pentru a-şi pune galoşii.

Ieşind în stradă, nu m-am putut reţine să nu murmur, cu un acent de infinită compasiune: bietul om!

* * *

În noaptea aceea am avut un vis care contraria în totul noile mele dispoziţii sufleteşti faţă de domnul M. Dragomirescu. Mă găseam în baraca unui iarmaroc. Într-un bazin, o focă. Alături, într-o cuşcă, dl. M. Dragomirescu. La gît avea atîrnată o placă ce purta inscripţia, în litere chirilice: „Gramofonul independent“ (v. incoerenţa viselor!).

În fracul roşu al dresorilor de bestii, camaradul meu de arme, profesor de limba română. Deodată, mica încăpere începe să se populeze: Caragiale, Eminescu, Creangă, Coşbuc, Anghel, Iosif. În faţa adunării înveselite, domnul Dragomirescu începe să execute felurite mişcări, la comanda omului în frac. După fiecare serie de exerciţii şi giumbuşlucuri, domnul Dragomirescu sărea pe-un trapez, cu o dexteritate de mirat la un om corpolent ca d-sa, şi mînca alune. În timp ce se repauza astfel, omul în frac îl prezenta publicului, atribuindu-i însuşiri fantastice: „Acest ins cu anatomie anormală (are osul sacru în nas şi viceversa) prezintă totuşi înfăţişarea omului matur. E român, vaccinat, major şi critic literar. E cea mai vie contradicţie a teoriilor darwiniene. La subţioara ambelor mîini prezintă solzi şi urme de aripi înotătoare. Sub ultima vertebră e înzestrat cu o prea frumoasă coadă în evantaliu (roşu, verde, galben, indigo şi violet). Partea curioasă şi enigmatică o constituie cele 3 excrescenţe (două pe omoplatul stîng şi una pe călcîiul drept) în care s-au găsit urmele unui lichid asemănător aceluia cefalo-rahidian, de la om şi maimuţă. Dacă îl mulgem, constatăm cu ajutorul hîrtiei de turnesol că sînul stîng conţine un acid, pe cînd cel drept, o bază. La vîrsta de 19 ani poseda 20 de noţiuni (în ultimul an a făcut progrese) pe care le lega în propoziţiuni şi fraze, cu o facilitate neîntrecută încă de nici un papagal. Cînd a început să se ocupe cu literatura, ştia să deosebească (dacă nu era obosit) cuvintele: masă, casă, pat, copac, peşte, creion, smîntînă, foarfece, şoşon, vax, cocoş, pastă de dinţi, catalige, japonez, revolver şi chiar velociped. După 3 decenii de fachirism şi auto-mutilare prin lectură, a izbutit să vorbească uşor cu gura deschisă, fără să mişte buzele. Profesorul Pitulescu presupune că învăţătura acumulată, în urma unui bizar proces fiziologic (cauzat – după prof. Parhon – de glanda tiroidă) s-a precipitat în plăci de gramofon, de dimensiuni descrescînde, atingînd un maximum în abdomen (centrul principal al intelectualităţii tipului) şi un minimum în degetele picioarelor (are treisprezece). E suficient să-i presezi nodul ombilical pentru ca maxilarele să se caşte automat şi omuşorul (foarte elastic şi prevăzut cu ac) să atingă placa. Astfel, prin cavitatea bucală ce afectează forma unei leici (pîlnie) şi, devenită în circumstanţă cornet acustic, putem auzi vocea lui Taine, Dante, Adelina Pati, Alexandru Mavrodi sau Cristofor Columb. Refuzînd intervenţia chirurgicală în timpul vieţii, nu se ştie bine dacă în compoziţia internă are şi organe similare cu ale altor animale, sau dacă e acţionat exclusiv de şuruburi şi rotiţe. Lipsa creierului îi permite îngurgitarea a orice cantităţi de alcool fără să se îmbete.

S-a observat că, de cîte ori îşi pune o pălărie mai strîmtă, întregul craniu pîrîie (ca harbujii) în timp ce pe gură, nas şi pe-o ureche (cealaltă o astupă cu dop de ebonită) încep să-i curgă sîmburi de cucurbitaceu. Motivat de adagiul că de unde nu-i miez nu ies sîmburi, Senatul universitar i-a încredinţat catedra de literatură română de la Facultatea de litere din Bucureşti. Cînd se supără, barbişonul i se lungeşte ca o stalactită de plumb topit şi din solul umezit astfel creşte imediat o ciupercă din specia tricofiţiei, prevăzută cu 2 gîndaci şi 3 viermi. În asemenea împrejurări, ochelarii îi sar de pe nas, ca un şcolar jucînd capra. Pînă în prezent a spart un milion. Pentru a evita cheltuieli inutile, familia i-a cumpărat un lănţuc“...

Aici m-am trezit. Ce vis urît! Şedeam la un hotel de pe Calea Victoriei. Sun. Apare un chelner bătrîn şi foarte afabil. Un ceai, te rog. Şi pentru a răscumpăra grozăvia involuntară din timpul somnului, îl întreb:

– Arhip, nu-i aşa că dl. M. Dragomirescu e un bărbat frumos şi deştept?

Mi-a răspuns cu o superbă curtenie profesională:

– Frumos, domnişorule, şi deştept; de ce să nu fie frumos şi deştept? Toţi boierii îs frumoşi şi deştepţi. Dac-au învăţat carte!

În modestia lui umilă, nici nu-şi închipuia bătrînul Arhip că în momentul acela reprezenta opinia tuturor guvernelor României Mari, faţă de ceea ce îşi închipuiesc a fi cultura românească.

Păstorel TeodoreANU

(„Gîndirea“, 1924)

REVIZORUL NOSTRU ŞCOLAR,

EMINESCU...

Şcolarul Durerii

ce rău a albit...

Anii, la urma urmelor,

anii.

Dar plînsul în hohote,

plînsul, de ce?

Vai, revizorul nostru,

revizorul şcolar,

domnul Eminescu,

a fost tras pe roată.

Cînd vei auzi creanga troznind,

ia seama, spun: e osul lui,

al revizorului nostru şcolar...

Minţi, şcolare, minţi,

am răcnit,

Eminescu a fost răstignit.

EMIL BOTTA

Săptămîna pe scurt

* Traian Băsescu iar a pişat ochii (la ăsta şi plînsul e zbanghiu)

* Încă un meci penibil: Rapid-Steaua * Găinuşă e un bou * Acum

se arată pricina cu falsificatorii de sondaje * Un Guvern de rahat

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. În timp ce Nicolae Ceauşescu a avut parte de un singur Victor Stănculescu – pe Traian Băsescu l-au trădat 100 de Victori Stănculeşti, care şi-au pus, brusc, piciorul în ghips. De altfel, în vreme ce plîngea în hohote (desigur, şi pe fond alcoolic), Matrozul Chior a fost consolat de consoartă cam aşa: „Ai văzut ce-ai păţit? Toţi te-au trădat. Nu mai plînge, baby!“. * Meciul de fotbal Rapid-Steaua a fost penibil. Nici una dintre aceste echipe nu merită să cîştige Campionatul României. Poate pe cel al Insulei Ada-Kaleh, scufundată în apele Dunării. Încă o dată, pe Gigi Becali l-a bătut Dumnezeu, pentru că e viclean şi nerecunoscător. Başca faptul că el cumpără jucători de 2 lei şi vrea să-i vîndă cu 2 milioane de euro. Să-i dai tu pe Rădoi, Goian, Brandan şi Kapetanos, dar să-l ai în mînă şi pe Wesley, calicindu-te şi pretextînd că e prea scump – iată numai cîteva dovezi că vînzătorul de iaurt din Pipera habar n-are de jocul cu băşica (în nici un caz, băşică de oaie!) şi confundă marea echipă a fotbalului românesc cu o tîrlă de oi. Atîta timp cît Steaua va fi terorizată de urlătorul ăsta ingrat – ea nu se va mai ridica, dimpotrivă, va merge din rău în mai rău. A retrogradat Steaua la handbal, deşi fusese campioană a Europei? O să retrogradeze şi la fotbal. * Apropo de acea partidă – unul dintre cei doi crainici ai postului Digi TV 1 a zis o prostie cît capul său de mare: „Chiricheş, cu o eroare iniţială pe care şi-o recuperează“ (?!). Alo? Şcoala Generală? Ia mai reciclaţi-i puţin pe băieţii ăştia plini de ifose şi de bani! De cînd se recuperează o greşeală, hominid-boy? O minge se recuperează. Sau o casă. O greşeală se repară. * La Editura Nemira (cu pretenţii!) a apărut o nouă carte semnată de cunoscutul handicapat Mihai Găinuşă. Îi zice „Jurnal din viitor“. Aflăm de pe pagina de gardă că micuţa galinacee a spart oul şi a ieşit din găoacea mă-sii la 6 noiembrie 1970, la Sibiu (l-o fi lepădat găina a bătrînă pe Podul Minciunii). Cică a absolvit Şcoala Superioară de Jurnalism (?!) şi a beneficiat de „mai multe burse de studiu la Strasbourg şi Paris“. Hai, taci, Nemiro! Mai multe burse, în oraşe unde au studiat şi au creat Goethe şi Brâncuşi? Dar ce-o fi studiat micuţa găină cu cap de bibilică? Reproducem un pasaj din acest al 6-lea (?!) volum al idiotului: „Mimozele din local au descris în amănunt jocul de cuvinte ca fiind legat de tentaculele de păr cu bigudiuri otrăvitoare ale Medusei, care l-ar fi urzicat la cur (?!) pe general, pricopsindu-l astfel cu un număr impar de hemoroizi, cît un coşuleţ de nuci pentru cozonaci“ (pg. 89). Acum nu avem timp să ne ocupăm, pe îndelete, de noul găinaţ al tovarăşei Găinuşă. Nenorocita creatură care face mişto de toţi şi de toate e un dobitoc sinistru: prost ca noaptea, incult, agramat, cacofon, besafon şi imitator mediocru al autorilor de literatură fantastică (Mircea Eliade, Julio Cortazar, Borges ş.a.). Că e incult, o dovedeşte, printre altele, această inepţie: „Steve, istoricii antici Platon, Tacit, Strabon, Plutarh sau Herodot au scris despre creaturile ciudate lăsate de aceşti zei pe Pămînt“ (pg. 54). Bă, eşti nebun? Platon nu e istoric, ci filozof! Pe deasupra, Găinuşă e şi schizofrenic, iar asta se vede nu numai din istericalele minţii lui retardate, ci şi din abundenţa colosală, inimaginabilă, de diminutive – psihiatrii ştiu că asta e o trăsătură tipică schizofrenicilor. Deocamdată, hai să-l facem la pielea goală (Dezbrăcatu’ 2) pe puiul de găină golaşă şi să prezentăm cîteva dintre cacofoniile cărticelei sale de ,,literatură”, învăţate, desigur, la Şcoala Superioară de Jurnalism: ,,silnică care” (pg. 27); ,,sufletească cît” (pg. 94); ,,strică casele” (pg. 96); ,,ziua grecească cînd” (pg. 117); ,,ca cineva” (pg. 132); ,,pot modifica ceva” (pg. 151) ş.a. Revenim noi, nici o grijă. * Ziarul ,,Click!” publică o poză cu Golanca Zăvoranca aproape goală (bate spre 40 de ani!) şi cu o faţă vînătă şi rea, ca de vampir. Titlul ne-a făcut să urinăm pe noi de rîs: ,,La vila din Dorobanţi a vedetei (?!), muncitorii cam trag de timp – Zăvo îşi reface casa, pentru iubit”. Noi ştim pe cine aşteaptă curva de ţigani: pe Satana. Aşa l-a rugat şi în scris, să vină la ea acasă şi să fie numai al ei. În mod normal, de o asemenea creatură blestemată ar trebui să ne fie milă. Numai că de dracul nu trebuie să-ţi fie milă. Iar asta e dracul în persoană, nu moare în patul ei. * Ce-a mai rămas din aroganţa, cu băţ în fund, a mutantului CC al UTC M.R. Ungureanu? Nimic. Băiatul (fetiţa) a venit din neant şi în neant s-a întors. * Zilele acestea s-au împlinit 9 ani de cînd s-a stins din viaţă, în urma unor repetate crize cardiace, eminentul ziarist şi om de caracter care a fost Viorel Sălăgean. Un gînd frumos şi o lacrimă pioasă în amintirea lui. Dumnezeu să-i primească sufletul curat. * Acum se arată pricina cu falsificatorii de sondaje! Aţi văzut cine face parte din echipa mongoloidului Victor Ponta? Îţi vine să verşi: Vasile Dâncu (ministru) şi Bogdan Teodorescu (purtător de cuvînt). Arză-v-ar pe maţe de paiaţe! Începem să-i dăm dreptate Elenei Udrea: în curînd, românii îi vor regreta pe ,,portocalii”... * Aşa-zisul Guvern Ponta e de tot rahatul: o şleahtă de strînsură. * Îl mai ţineţi minte pe Liviu Codîrlă, fost deputat PRM? Individul era (şi încă mai este) ofiţer acoperit al unui Serviciu Secret. La un moment dat, la ordinul lui Vasile Blaga, acest Codîrlă a dezertat din PRM la PD! Acum, Codîrlă este reactivat şi strecurat în partiduleţul Puradelului din Caracal, fiind, cică, preşedintele Filialei PP-DD Tulcea. Bă, nenorociţilor, care vă daţi mari spioni: mai staţi, dracului, în banca voastră, că nu păcăliţi pe nimeni... * Tot nişte spioni jigăriţi filau locuinţa preşedintelui PRM luni, la orele 12,30, cu puţin timp înainte ca Tribunul să plece spre Biroul Electoral Municipal. E vorba de un bărbat şi o femeie, care au coborît dintr-o rablă de Mercedes alb (de prin anii ‘60), cu număr de Germania (D) şi au început să facă poze. Era clar că paraziţii fuseseră agenţi SIE, retraşi de la posturi, aşa cum s-a întîmplat cu aproape toţi, de cînd România s-a predat, ca o prizonieră, şi n-a mai avut voie să aibă propriile reţele şi agenturi. Acum, mii de ,,pacepişti” şi „pacepuţe“ mişună prin ţară şi se calcă pe picioare. Îl sfătuim pe noul director al SIE, Teodor Meleşcanu, să-i scoată din priză pe toţi milogii ăştia, pînă nu-i ia lumea la bătaie. * Noua şefă a statului argentinian, Cristina Kirchner, a iniţiat o Lege pentru re-naţionalizarea petrolului ţării sale. Legea a fost votată de Senat şi se aşteaptă să treacă şi de Camera Deputaţilor. Amintim cititorilor noştri că o faptă similară (pînă la un punct) s-a întîmplat şi în România: în 2008, PRM a iniţiat o Lege de re-naţionalizare a PETROM, care a trecut, prin aprobare tacită, de Senat şi urma să intre şi pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor (Cameră decizională). Dar Mafia nu numai că n-a urmat traseul pînă la capăt, ci a scos – printr-o fraudă ordinară – PRM din Parlament. Doar erau zeci de miliarde de euro în joc! Vedeţi? Asta-i diferenţa (una dintre diferenţe!) între Argentina şi România: în timp ce la Buenos Aires se află, la comandă, o femeie cu mînă de fier, patrioată şi cinstită, la Bucureşti taie şi spînzură dictatura unor bulangii cu cur de fier.

* Titlul săptămînii a apărut pe pagina 1 a ,,Ziarului Financiar”: ,,Dacă ar fi vrut să taie o panglică la o investiţie din bani UE, unde l-am fi dus? În Bulgaria, preşedintele Consiliului European, Van Rompuy, a deschis o linie de metrou, la noi a vorbit la masă cu Băsescu”. * Din ,,Tricolorul” de miercuri semnalăm editorialul lui Silviu Crăescu: ,,Paiaţa Traian Băsescu, cea mai jenantă Moţiune de Cenzură şi premierii Hopa Mitică”. Frumos titlu, plin de profunde sentimente de milă faţă de animale!

* Senatorul PSD Valer Marian a început să povestească viaţa erotică a Laurei (Gaurei) Codruţa Kövesi. Ce a uitat el să spună este că văgăuna dintre bulumacii ţigăncii pare Tunelul Timpului. Un episod din „idila“ ei cu Florian Coldea: după un chef cu mult alcool (băga-i-am în borcanul cu formol), aşa-zisul prim-adjunct al directorului SRI a intrat cu maşina în copacii din faţa Stadionului Dinamo, de matol ce era; namila se afla lîngă el şi a tras o sperietură zdravănă. Apoi, desigur, totul s-a muşamalizat... * De ani de zile noi scriem de Ilie Carabulea. Un mafiot. Prieten bun cu un alt mafiot, Ioan Lascu. Cine-i acest Lascu? Tatăl Laurei Codruţa Suge Puţa, pardon, Kövessi. Pe filiera asta a ajuns acest Bulă feminin, cu fruntea cît un ruj de buze, ditamai procurorul general al României. Acum, tovarăşul Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 1 an şi 6 luni închisoare – cu executare! Ar trebui să se meargă pînă la capăt cu investigaţiile şi să fie băgată la ,,mititica” şi ,,măricica”. Problema e: se găseşte, în România, vreo celulă pe măsura acestei Godzile? * Dar, hai să trecem la lucruri ceva mai serioase. Cum ar fi, de pildă, umorul involuntar. Ne referim la inepuizabila rubrică ,,Emisiunile trece, perlele rămîne”, care apare sub semnătura lui Andrei Păunescu, în ,,Flacăra”, fondată şi re-fondată de regretatul lui tată. În faţa unora dintre ,,perle” nu putem decît să exclamăm: ,,Mare e grădina lui Dumnezeu!”. Am selectat cîteva: ,,Confirmaţi, domnule Gh. Turda, Christos a înviat?” (Realitatea FM); ,,Poate şi partidul, în fine, se curăţeşte” (Vasile Blaga, Realitatea TV); ,,Acum cîteva zile, însă, vorbind cu mine însumi” (Oana Zăvoranu, Kanal D); ,,Nu ştiu dacă voi merge, dar aproape sigur 100% voi fi în faţa televizorului” (Mihai Leu, GSP TV); ,,Nu poate să facă o politică la 360 de grade diferită” (Radu Banciu, B1 TV); ,,Tensiunea care au creat-o suporterii nu este bine, nu este bine” (George Copos, Sport.ro. TV); ,,S-a constatat că bucureştenii preferă să parcheze în apropierea locurilor unde au treabă” (Antena 3); ,,Urmează paşii următori” (Realitatea TV); ,,Multe din chilipiruri ascund taxe ascunse” (Realitatea TV);

,,– Puteţi să credeţi că a tras în soţie? – Nu! Erau o familie de zahăr!” (Realitatea TV); ,,Un balcon s-a prăbuşit în centrul Bucureştiului. Un copil este rănit şi este transportat la Spitalul Gheorghe Alexandrescu” (România TV, hai să-i dea un miel, post-mortem, autorului fabulei ,,Boul şi viţelul”, că îl chema Grigore); ,,45 de oameni aflaţi în această seară pe Stadionul Stanford Bridge” (TVR 1); ,,Gaz Metan Mediaş pierduse în tur la Ştefan cel

Mare cu 1-0” (Realitatea TV – păi cine

i-a putut rezista viteazului voievod?).

* Umflatul Cristian Popescu şi-a falsificat nu numai numele (şi-a luat porecla Piedone) ci şi... biografia! Pretinde că a fost şef de unitate la Restaurantul „Mărul de Aur“, din Capitală. Aiurea, era un simplu bucătar...  Sau, mai curînd, Viermele din „Mărul de Aur“. * Vai, săraca Tia Ciumpalaca! Am văzut-o, din nou, pe un post de televiziune pe propagandista băsistă Tia Şerbănescu şi ne-a fost milă de ea: bătrîna capră nu mai are dantură în partea de jos, ci un fel de cioturi portocalii, de culoarea şi forma cocoloaşelor de mămăligă! Fă-ţi dinţii, femeie. Sau, dacă n-ai curaj, rămîi la cratiţă, japiţă, nu mai rînji fasolea aia veştejită la televizor, că sperii copiii. * Avortonul Grigore Carti-Anus a devenit ţinta preferată a talentatului pamfletar Răzvan Ioan Boanchiş. În ziarul „Naţional“, de miercuri, 25 aprilie, a apărut articolul băşcălios „Te-ai învins, Cartianule!“. Reproducem, integral, acest text, care îl vîră pe limbricoid cu nasul în propriile mizerii: „Nu-mi place să lucrez cu marfa altora. N-am apelat niciodată, de pildă, la scamatoria lexicală «Românica». În primul rînd pentru că mi se pare tîmpită, în al doilea rînd pentru că îi aparţine lui Cristian Tudor Popescu şi mi-ar fi silă să-l citez pe tenismanul ozenist care împărţea reclama de la stat ameninţînd cu – ţineţi-vă bine! – «Consiliul de Onoare (hait, borfaşii au Consiliu de Onoare!, n.m.) al Clubului Român de Presă». Domnul Cartianu n-are nici o jenă să furgăsească, să prelucreze prost expresiile altora. N-am cum să scriu că parafrazează. Cînd parafrazezi, dai nume. În urmă cu vreo două săptămîni, a subtilizat titlul unui celebru articol al lui Eugen Barbu, «M-ai învins, Rodioane!», şi ne-a raşchetat retina cu neizbutita formulare «M-ai învins, Zaporojanule!». Era vorba despre un ziarist excelent, care a scris o carte foarte bună despre presa noastră din anii ’90, învingîndu-l tocmai pe el, pe atletul literelor, pe Gregoire écrivain. O paranteză dedicată lui Zaporojanu. Talentat om, meschină existenţă! Printre altele, a povestit cu încîntare despre un revelion în redacţie. Cred că o eutanasie e mai distractivă decît un revelion în redacţie. Ieri, Cartianu şi-a încheiat tropăitorul editorial vituperînd «Sictir, bagaboantelor!». Era vorba despre nişte curve politice, înjurate pe bună dreptate. Cînd e vorba despre «Jos Iliescu!», sînt alături de Cartianu. Numai că «Sictir, bagabonţilor!» e titlul unei cărţi scrise de mine. Grigore, dacă nu-ţi plac unii autori, nu te mai inspira din ce au scris, ca să nu-ţi transmit şi eu «Cartianu, du-te la şcoală!». Caută pe sursa ta culturală – Google – şi vezi pe cine am parafrazat. Evită-ne, Grigore, evită-ne! Citează din biblia (cu „b” mic în acest caz) ta, din broşurica uscată «Apel către Liiceni» sau aşa ceva“. * Aflăm din „Click!“ ceva nostim foc: „Un coleg de facultate e revoltat că vedeta nu dă pe la cursuri, însă are note maxime: «Daniela Crudu are 10 pe linie, dar nu vine la examene»“. Ehei, noi ştiam asta, mai de mult timp. Şi mai ştiam şi esenţialul: ea vine la examene, dar nu la facultate, ci în particoler... * Cu ce credeţi că vor să ne intoxice unii chibiţi de pe lîngă PSD? Cică Ion Iliescu a fost sunat de la Washington, care l-a rugat să-i spună lui Victor Ponta să nu-l mai atace pe Traian Băsescu! Hai, că gogoaşa asta n-o înghiţim. În primul rînd că Iliescu, la cei peste 82 de ani, nu mai reprezintă nimic. În al doilea rînd, nici Victor Ponta nu reprezintă nimic. În al treilea rînd, ia mai dă-i în sloboz pe toţi!

* Pepe a zis la televizor ceva f.f. dur: ,,Mărioara Zăvoranu îmi face soţia urîtă, dar ea zici că vorbeşte pe rît!”. * LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Într-o discuţie telefonică, Mark Gitenstein i-a dat mînă liberă lui Traian Băsescu să dărîme Guvernul Ponta la vot, în Parlament. De acum încolo, orice e posibil.

ALCIBIADE

Un atac mîrşav la adresa Patriarhului României şi a familiei sale

Vă prezentăm un fapt ieşit din comun, în care este implicată, în mod direct, impostoarea Minodora Ilie, aşa-zisa preşedintă a Fundaţiei ,,Omenia”, care ar trebui să se numească, mai degrabă, ,,Neomenia”, sau ,,Escrocheria”. Este vorba de o familie ale cărei necazuri au început cu mai bine de un an în urmă, cînd escroaca respectivă – dat fiind faptul că nu mai avea acces la Patriarhie, întrucît se folosea de imaginea Bisericii pentru a-şi promova propriile interese – a hotărît să se răzbune pe familia Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe. Sora Patriarhului, doamna Floare Vişan Ciobotea, şi soţul ei, domnul Ioan Octavian Vişan Ciobotea, au trecut prin momente dificile, legate de experienţa dramatică pe care a trăit-o fiica lor, Stela-Maria, descoperită cu o serie de afecţiuni grave – degenerescenţă hepato-lenticulară –, cu urmări serioase asupra aparatului neurologic şi locomotor, fiindu-i afectată, în acelaşi timp, şi capacitatea de discernămînt. Lucrurile au luat o întorsătură teribilă pentru această copilă, diagnosticată cu un handicap dureros, de gradul VI, situaţie în care depindea, în totalitate, de familia sa.

Ani de-a rîndul, mama şi tatăl ei au mers la diferite clinici din ţară şi străinătate pentru a găsi o soluţie, care să ducă la însănătoşirea fetei, sau măcar la ameliorarea stării ei de sănătate.

În urmă cu cîţiva ani, Minodora Ilie a ademenit-o la aşa-zisa ei fundaţie, unde, în paranteză fie spus, a făcut tot felul de matrapazlîcuri, pentru care DNA, Curtea de Conturi şi Garda Financiară au datoria legală să se autosesizeze. Este vorba, în primul rînd, de spălare de bani proveniţi din fel de fel de surse, în numele unor pretinse acţiuni caritabile în favoarea animalelor şi a oamenilor. Profitînd de labilitatea fizico-

psihică a nepoatei Patriarhului României, bătrîna şarlatană l-a avut drept ţintă, în primul rînd, pe acesta, căutînd, cu orice preţ, denigrarea Înaltei feţe bisericeşti.

Aşa după cum am mai afirmat, aflînd că, de multe ori, Minodora Ilie se folosea de prestigiul Bisericii pentru a-şi atrage diferite foloase, Patriarhia a îndepărtat-o. Nenorocita creatură a jurat că se va răzbuna – şi asta, de faţă cu mai multe persoane. Prima ei grijă a fost să-i bage tinerei în cap că propria ei familie o duşmăneşte. Pînă la urmă, a sustras-o din sînul familiei, făcîndu-i cunoştinţă cu un individ primitiv, îngrijitor la adăpostul ei de cîini din Cîmpulung-Muscel. Acesta se numeşte Constantin Ispas şi este cu 14 ani mai tînăr decît inocenta Stela-Maria. Minodora Ilie a făcut pe codoaşa şi i-a combinat pe cei doi. Argatul Ispas a profitat sexual de fata bolnavă şi a îndepărtat-o de familia ei, de care depindea din toate punctele de vedere. Părinţii fetei au făcut nenumărate Plîngeri Penale la Poliţie şi la Procuratură. Tatăl disperat al Steluţei-Maria, domnul învăţător Ioan Vişan Ciobotea, ne-a sesizat în legătura cu aceste ilegalităţi strigătoare la cer. Dar nelegiuirile Minodorei Ilie s-au dovedit a fi nesfîrşite. Văzînd că nu mai are nici o altă posibilitate de a murdări imaginea Patriarhului, fosta turnătoare a mers la un ziar din Argeş, unde are nişte lachei, care îi fac jocurile, minţind că fata, Stela-Maria, nu e a sorei şi a cumnatului, ci a Patriarhului (?!). Conform datelor şi actelor oficiale, fata este nepoata Patriarhului, aşa încît, din acest punct de vedere, nu poate exista nici o îndoială. Rămîne, în schimb, acest atac mizerabil şi infect la adresa Preafericitului. „Bate păstorul şi se va risipi turma!“ De altfel, Minodora Ilie a îndemnat-o în permanenţă pe această făptură neajutorată să îşi discrediteze familia, chiar să o urască, şuierîndu-i la ureche, ca un şarpe, că numai ea îi vrea binele (?!). Anchetele împotriva Minodorei Ilie au fost extinse, ea fiind acuzată, acum, de lipsire de libertate şi ar trebui acuzată şi de complicitate la viol. Mai grav este faptul că această Satană în fustă s-a folosit de o fiinţă cu discernămînt deficitar, cu un grad accentuat de invaliditate, pentru a lansa acest atac subuman la adresa unui cărturar care, pur şi simplu, nu o tolerează lîngă el! În numerele viitoare ale revistei noastre, vom veni cu mai multe dezvăluiri legate de escrocheriile abjecte la care se pretează puşcăriabila Minodora Ilie.

REDACŢIA

Polemici « Controverse

Un emoţionant concert

de muzică românească

La Muzeul „George Enescu“, remarcabilele noastre interprete – mezzosoprana Claudia Codreanu şi pianista Inna Oncescu – au tălmăcit, la un înalt nivel artistic, reprezentative opusuri generate de creatorii acestui străvechi pămînt daco-roman, avînd ca „motto“, cuvintele: „Divină conformitate întru dragoste“...

Despre maestra Claudia Codreanu am avut prilejul şi onoarea de a vorbi, în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, întotdeauna, însufleţit de acea „brâncuşiană bucurie curată“... Excelentul program de sală, realizat de colega mea Carmen Cârneci, conţine cele mai importante momente biografice ale artistei. „Repertoriul cîntăreţei cuprinde lucrări vocal-simfonice,  lieduri, precum şi numeroase roluri de operă. A participat la realizarea operei-film «La Cenerentola» de Rossini, în colaborare cu Opera din Braşov, Societatea Română de Radiodifuziune şi TVR. Printre momentele importante ale carierei sale se numără şi colaborările cu prestigioasele orchestre Concerto Köln, Bergische Symphoniker, The Academy of Ancient Music şi ansamblul Wiener Kammercho, precum şi cele cu dirijorii Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Christoph Durrand (La Teatrul Ermitaj din Sankt Petersburg, cu opera «The Rape of Lucretia» de B. Britten), Gheorghe Costin, Adam Fischer (la Festivalul Muzical Austro-Ungar), Paul Goodwin (La Festivalul Klangbogen Wien), Romely Pfund, Peter Selwyn (la New Theater din Budapesta) şi Fabrizzio Ventura. În anul 2008 a făcut parte din cvartetul solistic al «Requiem-ului» de M. Mitea, lucrare ce a fost prezentată, în primă audiţie, la Catedrala St. Michele et Gudula din Bruxelles.

În prezent, artista este lector universitar dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (secţia canto). Perioada februarie – aprilie 2010 a fost una dosebit de productivă în plan profesional. Artistei i-a fost acordată, în acea perioadă, Bursa «George Enescu», din partea Institutului Cultural Român, şi a susţinut o serie de recitaluri la Paris, în care a promovat muzica românească.

Inna Oncescu a susţinut numeroase recitaluri de pian solo, precum şi de muzică de cameră în Bucureşti şi în toate oraşele mari ale ţării noastre. Talentata pianistă a fost invitată să concerteze cu orchestre din ţară, alături de dirijorii I. Ionescu-Galaţi, Cristian Brâncuşi, Gh. Costin, R. Cernat, M. Cichirdan ş.a., a efectuat turnee în Anglia, Germania, Italia, Spania, Rep. Moldova, Grecia, de asemenea a făcut numeroase înregistrări pentru Radio şi Televiziune. Ca membră fondatoare şi conducătoare a formaţiei REPERTORIUM a activat, cu o dăruire exemplară, pentru promovarea muzicii contemporane, româneşti şi străine.

În calitate de pianistă, solistă sau acompaniată de alţi muzicieni, a fost invitată să participe la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, precum: Festivalul G. Enescu, Săptămîna Internaţională a Muzicii Noi, Festivalul Ionel Perlea – Slobozia, Festivalul Zilele Muzicii Noi – Chişinău, Rep. Moldova, Festivalul Interbalcanic – Salonic, Grecia Festivalul Muzicii Medievale – Sighişoara“.

Am apreciat, în mod deosebit, liedurile marelui compozitor din generaţia enesciană, Filip Lazăr: „Două cîntece de dor şi unul vesel“. A fost o interpretare înălţătoare, care a reliefat frumuseţea folclorului sătesc, într-un stil neoromantic. După această prezentare minunată, cele două artiste, Claudia Codreanu şi Inna Oncescu, prin interpretările lor, au accentuat frumuseţea capodoperelor lui Paul Constantinescu: „Cîntec de adormit Mitzura“, „Bate vîntul Vinerea“ şi „Doi voinici trec peste Jii“. Accentuez faptul că artistele noastre au evidenţiat genialitatea piesei vocale „Cîntec de adormit Mitzura“, piesă ce reprezintă un punct culminant al artei sonore româneşti, din România interbelică!

Talentul remarcabil al pianistei Inna Oncescu a fost pus în evidenţă în prezentarea altei capodopere: „Joujoux pour Ma Dame“, de novatorul armonist Mihail Jora. Dacă George Enescu rămîne marele nostru polifonist, Mihail Jora poate fi considerat drept marele nostru armonist! Tot Mihail Jora ne-a prezentat liedurile: „Primăvara“, „Mor azi zîmbetele mele“ şi „Chiot“. Chiar şi celebrul muzicolog Pietro Dellamano, din Roma, după ce a ascultat liedurile lui Mihail Jora, a exclamat: „Liedurile lui Mihail Jora sînt melodii ale celui mai mare autor de muzică vocală, din tragicul Secol XX“! Interpretarea celor 3 melodii a fost tulburătoare... Aceste 3 lieduri, pe versurile „poetului pătimirii noastre“, Octavian Goga, au fost interpretate, absolut impecabil, de două cîntăreţe de talie mondială: Viorica Guguianu-Cortez şi Claudia Codreanu, la pian, aceeaşi maestră a genului cameral: Inna Oncescu.

Această pasionată interpretă a muzicii româneşti ne-a sensibilizat, mult, foarte mult... prin accentuarea caracterului postexpresionist al opusului „La chasse Khazare“, generat de unul dintre cei mai dotaţi discipoli ai regretatului Ştefan Niculescu – Dan Dediu, cel care, alături de Liviu Dănceanu şi Călin Ioachimescu, alcătuiesc „trioul de aur“ al compozitorilor din generaţia medie. Felicia Donceanu a fost prezentă cu „Cîntecele de fată frumoasă“, o interpretare magnifică, impregnată de o sensibilitate accentuată şi de un nobil neoromantism. M-aş bucura dacă şi fosta mea colegă, de la clasa Mihail Jora, ar ajunge la concluzia, conform căruia, nu poţi fi o autentică exponentă a componisticii noastre, dacă nu eşti şi o demascatoare, în scris, a lumii răului, cu pretinşi  creatori, care ulcerează cvartetul de aur al lumii frumosului liber, alcătuit din „Sfîntul“ Eminescu şi genialii Brâncuşi, Enescu şi Eugen Ionescu. Faptul că nu spunem nimic referitor la adresa „demolatorilor“ adevăratei arte muzicale ne face, indiscutabil, complicii lor.

Este nevoie nu numai de artişti talentaţi, ci şi de oameni curajoşi, autentici tribuni „filoromâni“, deoarece trăim în „Era Traian Băsescu“, preşedintele care, în cadrul numeroaselor sale discursuri, nu a pronunţat, niciodată, cuvîntul CULTURĂ!

În încheierea concertului, Inna Oncescu a strălucit, interpretînd lucrarea, de tip postexpresionist: „Sonatanos“ de Horia Şurianu, compozitor profund, care trăieşte în exil, deooarece în ţară nu i s-a acordat nici o importanţă. O... Doamne, Dumnezeule, Doamne... Şi cîtă nevoie am avea de un asemenea polivalent creator...

Doru Popovici,

Microsioane istorice

GRASELE ŞI AMORUL

Pauline Potter, eroina noastră, s-a născut în urmă cu 47 de ani, arătînd exact ca o păpuşă, a crescut, apoi, ca o floare, pînă s-a măritat. Ajunsă la vîrsta

majoratului a început să se îngraşe, din ce în ce mai mult, ca şi cum ar fi rămas însărcinată. Nu asta era problema! Ea se îngrăşa continuu, fără să facă nimic deosebit. Cînd a trecut de 80 de kilograme, soţul a părăsit-o, dîndu-i ocazia acesteia să

acumuleze şi mai multe kilograme. În scurt timp, greutatea ei s-a dublat şi, culmea, s-a triplat pe

fondul depresiei. A ajuns la 330 de kilograme. Un picior de-al ei avea aceeaşi greutate ca şi greutatea băiatul cu care s-a căsătorit din dragoste, întrucît, cînd a văzut-o prima dată, Alex Potter a fost

fascinat şi s-a şi imaginat în braţele ei. Paulina era confuză, nu ştia ce să creadă. O minţea cumva Alex? Nicidecum. Au început să se întîlnească şi minunea a avut loc. „Şifonierul“ din faţa lui şi-a deschis braţele, dornice să-l îmbrăţişeze, atrăgîndu-l între sînii mari. Lui Alex nu îi venea să creadă că a

cucerit-o atît de repede. Era nemaipomenit de atrăgătoare în viziunea sa. Capul Paulinei, mai ales,

îl fermeca. Dacă l-ar fi pus pe umerii oricărei alte fete ar fi înfrumuseţat-o instantaneu. Ochii albaştrii îi luminau faţa precum nişte felinare, iar buzele roşii îi susurau ca şi cum ar fi fost sărutate mereu. De nas, ce să mai vorbim?

I l-ar fi mîncat pur şi simplu. Dar cel mai mult îl atrăgea corpul ei, care acoperea tot patul, din ce în ce mai mult. Din clipa aceea au început nopţile de amor, nebun, ale cuplului. Se întîmpla de două, de patru, chiar şi de şase ori pe zi. Noaptea se odihneau, luînd-o de la capăt dis-de-dimineaţă. Îşi creaseră

propriul ritm. Zi după zi, ea îl ţinea doar în braţe, iar singura lui problemă era ca nu cumva să se rupă patul. Curajos, însă, îi ţinea isonul pînă leşina. Şi, cu toată această activitate epuizantă, ea nu slăbea. Ba, dimpotrivă. Cînd a atins 330 kilograme, a fost înscrisă în Cartea Recordurilor. Pauline Potter, americanca de 47 de ani, este cea mai grasă femeie din lume. Cînd s-a întîmplat acest lucru, lui Alex

i-au dat lacrimile de fericire. Nu se înşelase!

Se căsătorise cu o asevărată recordmană!

O altă americancă, Massive Mocha, se străduieşte să o ajungă din urmă. Aceasta are 39 de ani şi

cîntăreşte 250 de kilograme. E brunetă, vioaie şi plină de idei. Nu-i plac, însă, decît bărbaţii care vor să se simtă striviţi în timpul masajului. Ea chiar şi-a deschis, în acest scop, un salon. Are 5-6 clienţi pe zi, care au devenit, în timp, dependenţi de masajele ei. Trebuie să ai mare curaj pentru a accepta ca Mocha să-ţi facă masaj. Se urcă pe tine, gata să-ţi strivească oasele. În urma desfăşurării acestei activităţi, Mocha cîştigă 300 de dolari pe oră (900 de lei), fără să-i treacă măcar prin gînd să facă sex. Iubitul

acesteia îi ţine loc şi de bucătar, deoarece Mocha trebuie să mănînce zdravăn pentru a putea să strîngă oase în podul palmei, fără să le răpună.

O duce bine şi onorabil. Nu-şi pierde timpul,

precum Pauline, care n-o să se aleagă cu nimic

de pe urma partidele de amor nesfîrşite.

Vasile Băran

Atitudini « Polemici

Trei momente cu venerabilul Mircea Ionescu-Quintus

Recent, cunoscutul jurist, om de condei şi fruntaş liberal de marcă Mircea Ionescu-Quintus a împlinit respectabila vîrstă de 95 de ani. Momentul a fost marcat atît în săptămînalul „România Mare“, cît şi în cotidianul „Tricolorul“. Întrucît eu mă număr printre cei care întotdeauna i-au apreciat distinsa personalitate şi neobosita activitate, dar mai ales corectitudinea şi sensibilitatea sufletească, două trăsături de caracter pe care le întîlnim tot mai rar la oamenii din jur, îmi permit să evoc 3 momente de care îmi aduc aminte ori de cîte ori îi aud sau citesc numele.

1) Cu mult timp în urmă, într-un interviu pe care l-a acordat unui post de televiziune, abordîndu-se şi aspecte legate de viaţa sa de familie, venerabilul a vorbit atît de frumos încît mi-am zis: Aşa ceva este imposibil. Iar dacă există, precis că sînt cazuri foarte, foarte rare.

Îmi amintesc, de pildă, cum spunea că dînsul niciodată, dar absolut niciodată, nu s-a certat cu soţia sa. Deşi au convieţuit zeci de ani şi peste familia dumnealui s-a abătut un lung şir de necazuri de tot felul, creîndu-se momente de încordare, totuşi certuri între soţi nu au existat. Surprins de cele spuse interlocutorului său, ziaristul întreabă: „Chiar aşa, niciodată nu v-aţi certat cu soţia dvs.?“. Răspuns: „Ba da, m-am certat odată. Eram închis şi, la un vorbitor pe care l-am avut, i-am spus soţiei că poate ar fi mai bine să bage divorţ de mine. Eu m-am gîndit  că în felul acesta îşi va mai uşura situaţia, se va putea angaja pe undeva pentru a-şi cîştiga pîinea. N-a vrut şi... ne-am certat!“

Am reflectat mult la spusele sale şi mi-am zis: „Ce vremuri! Ce educaţie! Altă lume, oameni cu o altă  concepţie şi un alt stil de viaţă. Din păcate, în lumea noastră de astăzi, parcă altfel stau lucrurile. Sîntem obligaţi să adoptăm legi speciale pentru a asigura liniştea în familie“.

2) În anul 1991 a venit în România, pentru a sprijini demersurile întreprinse în vederea salvării de la moarte a lui Nicu Ceauşescu, ziarista britanică Elisabeth Spencer, membră a cunoscutei organizaţii Amnesty International. Nicu Ceauşescu, bolnav grav, se afla încarcerat la Jilava, unde ziarista dorea să meargă pentru a sta de vorbă cu el. Era însă nevoie de aprobări speciale. Pentru obţinerea acestora, Spencer s-a adresat lui Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan şi Dumitru Mazilu, toţi „oameni unul şi unu“, care la vremea aceea puteau să rezolve rapid problema. Dar n-au făcut-o. Atunci, ziarista s-a adresat Ministerului de Justiţie, în fruntea căruia se afla Mircea Ionescu-Quintus.

Iată ce a scris ea mai tîrziu: „În fine, l-am întîlnit pe domnul Quintus, şi ultima speranţă, îndrăzneaţă ce-i drept, era ca ministrul să telefoneze la Jilava, să vorbească cu Nicu Ceauşescu şi să-i ceară acordul pentru întîlnirea cu mine (Nicu refuza să vadă pe cineva fără aprobarea sa). Ceea ce domnul Quintus a şi făcut, de faţă cu mine, iar 5 minute mai tîrziu am părăsit ministerul cu permisul în poşetă. Domnul Quintus a reuşit să facă din ultima mea zi petrecută în România una dintre cele mai memorabile“.

Deşi orice comentariu pe marginea celor de mai sus ar fi de prisos, merită totuşi să mai  adăugăm aprecierea ziaristei care, în cartea tipărită mai tîrziu, a scris: „Quintus şi-a luat rolul foarte în serios şi a urmărit ca Ministerul Justiţiei să aibă mai multă autoritate asupra Procuraturii, aşa cum îndeobşte se obişnuieşte, ceea ce s-a dovedit doar un vis, întrucît aceasta se afla în mîinile lui Iliescu“ (Din păcate, constatăm că nici în prezent, după mai bine de două decenii de la schimbările social-politice din decembrie 1989, lucrurile nu stau altfel. Actualul preşedinte îl imită pe predecesorul său. Azi, Parchetul din România acţionează numai la ordinele lui Traian Băsescu şi în conformitate cu „indicaţiile“ acestuia).

Dar trebuie menţionat şi faptul că nu numai ministrul Justiţiei a sprijinit-o pe ziarista de la Londra în demersurile sale de a-l ajuta pe Nicu Ceauşescu, ci şi alţi politicieni, ziarişti şi oameni de condei, toţi animaţi de spiritul dreptăţii şi al justiţiei. Printre aceştia s-au numărat Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. În penultimul paragraf al cărţii sale, Elizabeth Spencer scrie: „În acea perioadă, deşi schimbarea procurorilor încă nu avusese loc, nu prea credeam în predicţia lui Vadim Tudor, că eliberarea lui Nicu va avea loc în noiembrie“.

3) În vara lui 2002 apărea „Culisele Politiicii“, publicaţie care avea ca subtitlu „Revista dezvăluirilor senzaţionale“. Editor fondator – regretatul ziarist şi om politic Eugen Florescu. În numărul din iunie-iulie 2002, a fost prezentat un scurt interviu cu venerabilul Mircea Ionescu-Quintus, preşedinte al PNL. Pe atunci, ca şi astăzi, în frămîntările politice interne pe primul plan era problema alianţelor. Abordîndu-se diverse variante, respectabilul liberal afirma că, personal, niciodată nu respinge ideea alianţelor. În acest context, referindu-se la PRM, a declarat: „...În ceea ce priveşte calificativul de extremist dat PRM, eu nu cred într-o asemenea realitate. Altfel, personal, n-aş fi atît de apropiat de Vadim. Preşedintele PRM este mai ferm, mai intransigent, mai categoric. Dar aceasta nu înseamnă extremism“.

Păcat, mare păcat, că asemenea oameni apar foarte rar printre noi. Altfel ar sta astăzi lucrurile în ţara noastră dacă în ultimele două decenii oamenii noştri politici ar fi gîndit şi acţionat ca venerabilul Mircea Ionescu-Quintus.

Vasile Ion Dumitru

Şi totuşi, ce înseamnă „populism“?

La sfrîşitul anilor ’90 şi cu precădere după anul 2000, în timpul campaniilor electorale, şi nu numai, a fost tot mai des vehiculată expresia „măsuri populiste“. Am căutat cuvîntul „populism“ în DEX, în „Dicţionarul universal Şăineanu“, ediţia 1996, cît şi în alte dicţionare şi enciclopedii, însă, din păcate, a fost în zadar. Cuvîntul era prea recent şi nu reuşise să-şi găsească locul cuvenit în aceste lucrări de informare. În această situaţie, am încercat să-i găsesc singur explicaţia, plecînd de la modul cum s-a format: de la „popor“, rădăcina cuvîntului, şi sufixul „-ism“, pe care l-am găsit în „Glosarul rebusist – cuvinte de 3 litere“, al dr. Nicolae Andrei, definit ca: „sufix cu sensul de doctrină, sistem, acţiune sau ocupaţie sistematizată“. În felul acesta am tras concluzia că prin „măsuri populiste“, s-ar înţelege măsuri în favoarea poporului, măsuri aplicabile celor mulţi, numai că, din discursul politicianului postdecembrist şi din comentariile din mass-media, sensul devine negativ şi nu unul pozitiv, aşa cum înţelesesem iniţial.

În sfîrşit, în „Dicţionarul universal ilustrat al limbii române“, scos de Editura Litera în 2010, am găsit cuvîntul „populism“ explicat ca fiind „atitudine (politică) de obicei conjuncturală sau demagogică, urmărind cîştigarea simpatiei populare“. De ce nu se folosesc expresii precum: „măsuri demagogice“, „măsuri nerealiste“ sau „politicianiste“, care ar fi mult mai corecte şi ar fi înţelese mai bine de către alegători şi să nu mai fie amestecat poporul în troaca cu minciuni a unor politicieni şi partide politice?

În ziarul „Adevărul“, din 20 decembrie 2011, scriitorul şi jurnalistul Liviu Antonesei, într-un articol scris într-un stil agramat, cu titlul „Populismul – practică, teorie, analiză“, încearcă, mai corect, se chinuie, să ne explice cum a apărut acest cuvînt. „Acum circa 15 ani, apăreau la noi primele studii dedicate populismului semnate de Michael Shafir, Vladimir Tismăneanu sau de mine (adică de Liviu Antonesei – nota mea)“. Şi afirmă mai departe: „Oricum, pe atunci, tema era extrem de rar abordată atît în studiile de specialitate, cît şi în presă. De loc de mirare, de vreme ce populismul începuse  să bîntuie nu doar printre politicienii ciudaţi, ci şi prin partidele relativ normale, printre intelectuali şi comentatori politici“ – o afirmaţie care şochează logica, – populismul se extinde mult, dar se discută, extrem de rar despre el! Autorul lasă să se înţeleagă că aceşti 3 crai vestici, sînt autorii acestei expresii despre care „descoperiseră cu toţii, aduce voturi, vinde ziarul, urcă ratingul... Însă, pe măsură ce populismul creşte ca Făt-Frumos, în viaţa publică băştinaşă, analiza şi deconstrucţia acestuia continuau să rămînă precară“. Din această cauză cei 3 au scos, în 2001, un volum dedicat fenomenului, intitulat „Populism, demagogie şi realism“. Apoi, au mai apărut şi alte studii prin presa autohtonă şi prin străinătate, datorită, în primul rînd, „infatigabilului  Michael Shafir şi a discipolilor săi“ de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. „Vreo 15 ani, experţii români au acţionat mai mult ca nişte spărgătoare de gheaţă. Iată, acum, se pare, a început să sosească flota!“. Un calcul simplu ne arată că dacă fenomenul a început să apară abia în 2001, şi în timp de 15 ani experţii români au acţionat ca nişte spărgătoare de gheaţă, am fost deja propulsaţi în anul 2016!

Liviu Antonesei ne mai aminteşte de un volum, „Partide şi personalităţi populiste în România postcomunistă“, coordonat de Sergiu Gherghina, de la Universitatea Leiden, şi Sergiu Mişcoiu, de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj, despre care spune că este „o excepţională culegere de studii dedicate analizei şi deconstrucţiei populismului – ori dimensiunilor populiste – din întreg spectrul politic românesc din 1990 încoace“. Coordonatorii acestui studiu şi-au asociat-o şi pe Sorina Soare, pregătind un nou volum „Populismul contemporan. Un concept controversat şi formele sale diverse“, în care sînt decişi să abordeze în prima parte, „extinderea domeniului luptei spre abordarea teoretic conceptuală a populismului“, iar în partea a doua urmînd să elucideze „tratarea formelor de manifestare ale acestui fenomen de patologie a politicii democratice dintr-o arie socio-culturală extinsă şi diversă“ pentru că, spune Antonesei, „o amplă privire comparatistă nu poate decît să servească înţelegerii unui fenomen social, cultural şi politic atît de complicat şi de insidios“.

Cum din articolul lui Liviu Antonesei nu am înţeles mare lucru, formulez din nou întrebarea din titlu: „Ce înseamnă populism?“ pentru că, într-o notă din „Evenimentul zilei“, din 19 decembrie 2011, în cadrul articolului „Evoluţie cu o singură idee: Fără comunişti“, semnat de Alex Mihai Stoenescu, acesta ne atrage atenţia că „populismul înseamnă exagerarea calităţilor unur popor, nu promisiunile exagerate şi neonorate, care aparţin definiţiei demagogiei“.

Gheorghe BraŞoveanu

Un slugoi neruşinat al Mafiei evreieşti şi al şovinismului unguresc: derbedeul Dorin Dobrincu, director general (?!) al Arhivelor Statului, care l-a făcut „dobitoc“ pe Al. I. Cuza...

Prohod la înmormântarea

Arhivelor Naţionale

După cîte am înţeles, udemeriştii au cerut ca documentele referitoare la Transilvania şi care se află în arhive româneşti să fie restituite locurilor de provenienţă. Şi s-a dat o lege în Parlament, dar ciumpalacii, care dorm şi habar nu au ce înseamnă o arhivă naţională, au votat ca ele să fie date ungurilor, că doar sînt ale lor. Bine, zicem noi, dar dacă udemeriştii sînt atît de grijulii cu documentele transilvane, de ce nu au cerut Budapestei să restituie documentele care privesc istoria principatului tansilvan?! Ungurii le-au luat, cînd au înţeles că au pierdut partida, cînd s-au retras din Transilvania, deşi asta a însemnat o hoţie, pe care numai nişte tembeli, cum sînt unii români, au acceptat-o, deşi, în urma tratativelor de pace, arhiva principatului trebuia să rămînă în Transilvania.

Românii au ocupat Budapesta, dar n-au înţeles că prima lor grijă nu era să-i apere pe nobilii unguri de furia comuniştilor şi să aducă pe străzi cazanele cu mîncare pentru budapestanii înfometaţi, ci să ia, din prima zi, arhiva principatului transilvan. Cu ce ne-am ales după ce am părăsit Budapesta? Cu ură, cu invective, pentru că ei, ungurii, s-au simţit ofensaţi din cauza opincii pusă pe Parlamentul din Budapesta. Arhiva principatului ar fi trebuit să o revendice udemeriştii, dacă erau cinstiţi. Ei vor, însă, să ajungă la Budapesta cu toate documentele referitoare la Transilvania, deşi acestea nu le aparţin. Dar, cum s-au luptat pentru regionalizarea ţării, Băsescu şi Blaga, susţinînd că aceasta este o binefacere pentru România, ei reuşesc să regionalizeze şi arhivele, încălcînd cele mai elementare legi care au stat la organizarea  Arhivelor Naţionale, pentru formarea cărora s-au luptat Asachi, Haşdeu, Onciul, Sacerdoţeanu. Şi această crimă împotriva istoriei româneşti o face Dorin Dobrincu, actualul director general al Arhivelor Statului, cu ajutorul adjunctului său, care este un ungur. Şi nimeni nu spune nimic. Şi cum o să spună Ioan Oltean, de la Bistriţa, că doar e ardelean, ca şi Blejnar. Ei au grijă să devasteze tot ce a mai rămas, să rămînă după ei pustiul. Esenţial e să-i aibă alături pe udemerişti, ca să cîştige voturile în Parlament şi să poată duce la capăt planurile lui Băsescu şi Ungureanu, slugile prea plecate ale lui Gicănştain. Întrebarea e: cum să laşi soarta arhivelor, a trecutului, pe mîna unui impostor ca Dobrincu? El s-a remarcat în lupta contra comunismului, alături de Tismăneanu, sub oblăduirea lui Băse.

În toate ţările din lume s-a avut grijă ca documentele cele mai vechi şi importante să fie adunate într-un singur loc. În castelul Simanveas, de lîngă Valladolid, sînt arhivele medievale ale Spaniei. Aici au fost aduse documentele de la mînăstiri şi cele ale cancelariei regale. La fel şi în Franţa. Numai adunate în cît mai puţine locuri se poate cerceta trecutul. Dobrincu vrea ca să te duci cu traista după un document la Piatra Neamţ, după altul la Strehaia, după care treci munţii, ca să afli unde este o biserică în care există un document. Arhivele Naţionale s-au bucurat de o foarte bună organizare, lucrîndu-se zeci de ani la alcătuirea unor cataloage. Vrei să găseşti un document, el are un număr, ca şi dosarul în care se află. Dispersîndu-se arhivele, aceste cataloage, negăsindu-se nici în arhive din Occident, devin inutile, nemaiavînd nici un rost, pentru că documentele înregistrate în ele se află în cele patru  zări. Este o crimă împotriva istoriei naţionale, pentru care Dobrincu ar trebui să facă ani grei de închisoare. O asemenea crimă nu este de imaginat în nici o ţară civilizată. La Arhivele Statului se află un laborator de restaurare, unde există oameni cu o înaltă specializare. Ce arhivă pipernicită de provincie îşi poate îngădui să formeze şi să întreţină asemenea specialişti? Pe Dobrincu nu-l împiedică nimic de la actul iresponsabil pe care-l face, pentru că nimeni nu a ţinut cont, pînă acum, de manifestările lui antinaţionale. A spus-o, fără să se jeneze, că Alexandru Ioan Cuza a fost un dobitoc, pentru că a acceptat să fie domn peste cele două principate, şi că Unirea din 1859 a fost un rău ireparabil pentru destinul românilor. Un paranoic, care nu înţelege că fără Unirea din 1859 nu ar fi fost posibilă declaraţia de independenţă din 1877, datorită căreia românii au putut participa la primul război mondial, aşa realizîndu-se Marea Unire. Un proces logic, absolut necesar, ca să se poată realiza, dar iată că printre noi se află monştri, trădători de ţară, care se lăfăie în posturi mari, bine remunerate. Sfidînd o ţară, Dobrincu organizează un simpozion la Iaşi pentru sărbătorirea desfiinţării Arhivelor Naţionale. Mă întreb: să nu existe nici o răspundere pentru asemenea fapte, care ne aruncă într-un haos din care cu greu se mai poate croi ceva care să ducă la salvarea Neamului? Şi cînd te gîndeşti că s-a ajuns aici datorită elitei neamului care l-a votat pe un marinar dus cu pluta pe apele nemărginitelor oceane! Şmecher, cînd a anunţat că Năstase a furat alegerile, unele ONG-uri au făcut investigaţii şi au constatat că nu s-a furat nimic, dar au avut nimicnicia să nu declare public nimic. Biată ţară, să ajungi, după 2.000 de ani de lupte şi de suferinţe, ca să te lichideze o mînă de netrebnici, care, la o adică, se vor urca în aeroplane şi vor zbura spre alte zări, unde-şi vor putea cheltui nestingheriţi miliardele furate! Ne merităm soarta, pentru că nu sîntem în stare  să ne unim ca să împiedicăm răul. Cînd un tovarăş de luptă al lui Tismăneanu îşi bate joc, pe faţă, de o ţară întreagă şi nimeni nu are curajul să-l ţintuiască la stîlpul infamiei, mai putem nădăjdui la ceva bun? Spun, aşa cum a făcut-o Florin Constantiniu: îmi pare rău că am trăit ca să asist la un asemenea faliment naţional. Am reuşit să ne eliberăm de ruşi, dar, iată, nu sîntem în stare să ne eliberăm de sub stăpînirea unor români mafioţi, organizaţi mai al dracului decît mafiile siciliene sau americane.

Manole Neagoe

Acţiuni şi înţelegeri contra ţării

În data de 22 aprilie a.c., dr. Zigmond Barna Pal, reprezentant al Consulatului General al Ungariei din Municipiul Miercurea-Ciuc, jud. Harghita, şi şefii UDMR din jud. Covasna au efectuat o aşa-zisă vizită în zona Baraoltului din jud. Covasna pentru înmînarea de drapele cu însemnele şi culorile Ungariei Mari unor, zic ei, comunităţi ale minorităţii maghiare reformate din Biborţeni, Căpeni ş.a., pentru activitatea privind înfăptuirea autonomiei „Ţinutului Secuiesc“ independent. Şefii UDMR au îndemnat minoritatea maghiară să lupte pentru realizarea visului milenar al Ungariei-mame, refacerea şi integrarea teritoriilor pierdute. La adunările de la Biborţeni şi Căpeni au luat parte şi preoţii „Bisericilor Istorice“, care au jurat credinţă şi rîvnă pentru idealurile neamului unguresc. Consulul general Barna a afirmat că statul ungar va susţine toate demersurile minorităţii maghiare din Transilvania pentru obţinerea autonomiei şi crearea de instituţii proprii.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Covasna (UDMR) şi ai unor consilii municipale, orăşeneşti şi comunale din acest judeţ şi din Harghita au cerut miniştrilor lor (UDMR) din guvern să le acorde tot sprijinul, material şi financiar, pentru lucrări de modernizare şi refacere a infrastructurii, pentru a influenţa electoratul minoritar maghiar să-i voteze la alegerile locale şi la cele parlamentare.

În data de 26 aprilie a.c., ministrul Mediului, Korodi Attila, s-a prezentat la Consiliul Judeţean Covasna, pentru a înmîna peste 21 milioane lei pentru instalaţii de apă şi canalizare în unele localităţi conduse de membri UDMR. Acesta a declarat că şi ceilalţi miniştri UDMR vor acorda tot sprijinul în acapararea unor imobile şi terenuri ale Statului Român pentru patrimoniul unor fundaţii sau consilii locale (UDMR). Şi Consiliul Municipal Sf. Gheorghe (UDMR) a aprobat demararea procedurilor oficiale pentru sediul Oficiului judeţean de poştă. Clădirea în care a funcţionat hotelul „Hungaria“, în perioada 1907 – 1920, va fi modernizată şi dată unei fundaţii pentru redeschiderea unui hotel cu restaurant, în amintirea Ungariei Mari, cum au afirmat reprezentanţii UDMR.

Conducătorii UDMR, care fac parte din administraţia consiliilor judeţene şi locale din Covasna şi Harghita, au afirmat că se duc tratative cu reprezentanţii USL (PSD-PNL) ca, după alegerile parlamentare din toamnă, să formeze împreună viitorul guvern.

Deci, românii să nu mai scape de cangrena UDMR şi de fostele guvernări PSD-PNL, care au distrus, economic şi social, această ţară. Pînă cînd îi vor suporta românii pe aceşti mizerabili?

Jurist Gică Agrigoroaie

Eterna nebunie ungurească

Tensiunea de la Tg. Mureş, unde ungurii vor să facă pe dracu’ să-i ia, nu e o glumă sau o simplă joacă politică. Între toate partidele ungureşti există nesiguranţă, certuri, violenţă, se laudă care mai de care, ajutînd ungurimea, care calcă totul în picioare. Cu tensiunile interetnice nu-i de glumit. Desfăşurarea unor astfel de evenimente duce la implicarea Serviciilor Secrete în declanşarea conflictelor. În urma acestor evenimente a intervenit şi Serviciul Român de Informaţii, pentru a preîntîmpina eventuale ciocniri. Pe 15 martie 1990 a fost Ziua Ungariei, pe 20 martie, spontan, au avut loc două mari mitinguri de protest, unul al românilor, altul al maghiarilor. Românii din alte regiuni ale ţării, alarmaţi, au pornit spre Tg. Mureş pentru a aplana, eventual, o situaţie. Doar eterna armată a putut aplana nebunia ungurilor, pe care-i sfătuia să nu se joace cu sentimentele noastre naţionale. Pe de altă parte, Lászlo Tökeş a plecat supărat din UDMR, nefiind de acord cu Roşia Montană, de care-l bate grija, parcă ar fi a mă-sii. Nu-i convine că ungurimea participă la guvernare, bazîndu-se pe interesele obscure ale unor membri UDMR. În acest timp, în Ungaria lucrurile stau rău. Au probleme cu TVA-ul, cu vinieta, interzicerea fumatului pentru autohtoni şi străini, în timp ce ei se bucură de bunurile altora. Nebunilor, nu vă bucuraţi, căci bucuria nu e decît durerea care-şi schimbă locul, ceea ce trăim pe moment, nu trăim niciodată. Mai bine spuneţi adevărul. Aşa, nu trebuie să ţii minte nimic.

Pentru a avea o viaţă fericită, trebuie să ai o minte liniştită. Voi, unguri nemernici, v-aţi născut nebuni, hulpavi şi tot aşa veţi muri.

Sofia BrânduŞ-Ittescu

„România Mare“ pe meridianele lumii

Undeva, la Palilula

Filmul dadaist al lui Silviu Purcărete e dedicat comunismului, care, şi după Papa Benedict al XVI-lea, e condamnat la eşec, pentru că decuplează societatea de Dumnezeu, munca de remunerarea ei şi sexualitatea de procreere. În oraşul fantomă Palilula, pierdut în mijlocul cîmpiei moldo-valahe, puterea este în mîna secretarului organizaţiei de bază al P.C., liturghia este înlocuită cu lupta pentru pace şi fidelii poartă smeriţi, ca icoanele măreţe, portrete idealizate ale cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. În Palilula, despre muncă, sau remunerarea ei, nici nu poate fi vorba, după cunoscuta lozincă, ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim. Sexualitatea s-a transformat într-o formă de depăşire a disperării vegetale, decuplîndu-se, în mod absolut, de procreere. Naşterea unui copil ar pune sub semnul întrebării, absurd, întregul proces. În această lume suprarealistă, absurdă, pe care o ştim de la Urmuz şi Eugen Ionescu, este repartizat tînărul doctor Serafim, naiv, cu o scufiţă roşie, într-un sanatoriu-lazaret, clinică ginecologică, în sensul de a supravieţui într-o permanentă izolare, beţie şi orgie. Exact ceea ce nu dorea tatăl doctorului, care credea că ştiinţa, cultura, este noua religie mîntuitoare.

Aparent, totul funcţionează, la cantină, bucătărese uriaşe nu încetează să pregătească mîncarea, administratorul se preocupă de toate, vechea aristrocraţie are, şi ea, un reprezentat care ştie să cînte la pian şi să bea, două farmaciste fac tot timpul un balet sincron, cu Serafim se împrieteneşte un coleg negru, care se schimbă la faţă, albindu-se, ţiganii întreţin atmosfera, la înmormîntare sau la sărbătoare, cu muzică tradiţională.

Secretarul organizaţiei de bază se gîndeşte la binele tuturor şi la al său. Toţi sînt, de fapt, oameni cumsecade, care se ajută între ei, fiecare jucîndu-şi rolul banal oferit de o societate comunistă morbidă. Absurdul nu e nou la moldo-valahi, mai ales în literatură, aşa că, din perspectiva filmului, el e bine venit şi ne deschide perspective nebănuite, izvorîte, parcă, din Hieronymus Bosch şi din spiritualitatea provoslavnică sîrbă, rusă.

Pentru a înţelege filmul, este utilă vizionarea concepţiei creatorilor ortodocşi, români, ruşi şi sîrbi, a dramei omului modern, atît de  pregnant prinsă în „Faust“, de Goethe. Atît Purcărete, cît  şi regizorul rus Alexander Sukurov au arătat occidentalilor, în Faust-ul lor, o viziune care a entuziasmat şi, în acelaşi timp, a speriat, pentru că între Est şi Vest nu există numai prăpastia în utilizarea unor viziuni stranii, ci, mai ales, în incompatibilitatea spirituală.

Întrucît arta regizorală a lui Purcărete este deja recunoscută pe toate planurile, cu siguranţă, primul său film va avea un succes mai mult internaţional, decît local. Adevărul îi supără pe unii contemporani. Toţi actorii – George Mihăiţă, Răzvan Vasilescu, Constantin Chiriac, Dimeny Aron, Horaţiu Mălăiele – sînt, fiecare, la înălţime.

Renaşte filmul autentic românesc, dar va contribui, el, alături de cel sîrb şi rus, în a deschide ochii Occidentului asupra unei lumi traumatizate, plină de talente?

Prof. dr. Viorel Roman,

Consilier academic

la Universitatea din Bremen

Limitele resurselor naturale de materii prime

minerale şi energetice primare – una din

problemele mari ale lumii contemporane (8)

Şi pentru ca opera de falimentare accelerată a economiei şi de îngenunchere totală a Poporului Român în faţa marelui capital străin, de aiurea, să fie pe deplin trainică, nu numai pentru prezent, ci şi pentru viitorul mai apropiat şi mai îndepărtat, forţele politice aflate acum la Putere procedează, în modul cel mai satanic, la demolarea şi la înstrăinarea, în massă, a celor mai vitale şi mai indispensabile premize materiale ale activităţii, existenţei şi dezvoltării societăţii româneşti: resursele de materii prime minerale şi energetice primare ale României, cu întreaga lor bază materială, tehnico-ştiinţifică şi forţa de muncă bine calificată, aliniate, anterior, ca volum şi structură, la cerinţele reale ale dezvoltării ţării.

De subliniat faptul, cu valoare de semnal pentru Naţiunea Română, că, aşa cum legile obiective ale producţiei şi vieţii sociale confirmă, fără surse de materii prime minerale şi energetice primare, care, în anii tranziţiei de după 1989, la noi, au fost distruse şi reduse în proporţii imense, prin închiderea şi lăsarea în paragină a exploatărilor miniere şi a capacităţilor de extracţie a resurselor energetice, sau au fost vîndute, la un preţ de batjocură, trusturilor străine, economia românească, la fel ca oricare economie naţională din lume, nu poate să supravieţuiască, şi că Statul Român, la fel ca oricare alt stat de pe glob, nu poate să se dezvolte. Această constatare, de esenţă şi de principiu, este atestată cu rigoare de:

1) Scăderile catastrofale pe care le-au înregistrat, constant, cu excepţia unor zvîcniri efemere, producţiile ramurilor industriale la scară naţională, care, în condiţiile ducerii pînă la capăt a Programului Puterii riscă să dispară cu desăvîrşire din sistemul de activităţi economice ale României, în contradicţie cu exigenţele societăţii moderne pe care forţele politice aflate la guvernare, după 1989, declară că vor să o edifice.

2) Situaţia dramatică din agricultură, ale cărei producţii nu mai pot asigura produsele necesare nici industriilor specializate din domeniile de profil, nici populaţiei de la oraşe şi sate şi nici chiar animalelor domestice (bovinelor, porcinelor, ovinelor). În ce priveşte dotarea tehnică şi metodele utilizate în practica lucrării pămîntului, acestea se îndreaptă, vertiginos, spre cele proprii agriculturii feudale.

3) Comerţul exterior, datorită scăderii alarmante a ponderii produselor industriale, cu valoare adăugată mult superioară faţă de cea pe care o încorporează produsele celorlalte ramuri, în structura generală a exportului, şi creşterii galopante a importului, este tot mai deficitar, soldîndu-se, an de an, cu pierderi de ordinul miliardelor de dolari şi euro, în sărăcirea economiei şi în accentuarea înapoierii economice şi sociale a României.

4) Venitul naţional, care, ca urmare a scăderilor mari de producţie în toate ramurile, a ajuns la un nivel atît de redus, încît Statul Român, pentru a putea acoperi doar cheltuielile de consum, este obligat să contracteze împrumuturi înrobitoare, uriaşe, din afară, acceptînd, independent de voinţa şi dorinţa Naţiunii Române, condiţiile impuse de creditorii străini în domeniul dezvoltării economice şi sociale, inclusiv în cel al politicii interne şi externe a ţării, ale căror efecte, directe şi indirecte, lipsesc, din nou, ca în anii antebelici, România de independenţă economică şi politică.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

STATELE UNITE ALE EUROPEI –

„ACEEAŞI MĂRIE CU ALTĂ PĂLĂRIE” (4)

La vîrful U.E., însă, unde se gîndeşte altfel, s-a revenit la soluţia „Statele Unite ale Europei”.

S-a înţeles că această soluţie a liderilor nu este una nouă. Pentru a ieşi din criza de sistem imperial, în care lupta continuă a naţiunilor pentru redobîndirea suveranităţii aruncase imperiile istorice în Secolul al XIX-lea – atît în prima jumătate a lui, cît mai ales în a doua jumătate, cînd respectiva criză s-a declanşat – două dintre imperiile europene (în prima jumătate, cel habsburgic, în a doua jumătate, cel austro-ungar şi cel german, cu cancelarul său „de fier”, von Bismarck – au gîndit această soluţie pentru salvarea sau consolidarea imperiului: un imperiu extins peste mult mai multe naţiuni, cu unele promisiuni tentante, dar mai ales cu „oferta” unei mari Puteri, capabilă să le protejeze). Însă „board”-ul imperial urma să deţină conducerea absolută. Şi Imperiul ţarilor a încercat ceva – reforme eşuate! –, dar cînd a început frămîntarea cea mare, după 1900, mintea diabolică a unui Rasputin, cu „trecere” totală la Casa Imperială, a stopat orice mişcare în acest sens.

Soluţia unor „State Unite”, sub forma unei Federaţii Balcanice, au avansat-o şi comuniştii, şi masonii, fii ai aceloraşi părinţi, după primul război mondial, primii au propus „Federaţia comunistă balcanică”, ceilalţi „Federaţia Statelor Balcanice”. Ambele „proiecte” au eşuat.

Soluţia „Statelor Unite ale Europei”, „valorificînd” şi amplificînd ideea unor imperii „istorice”, decedate, şi în strînsă legătură cu conceptul „Noii Ordini Mondiale” – concept tentant, dacă n-ar fi, în esenţă, o mare viclenie a „iluminaţilor” – a fost lansată în presă – dintr-o sursă masonică, altfel cum? –, în etapa interbelică, drept a doua variantă a „proiectului” de „topire” a naţiunilor şi a Statelor naţionale într-o „Confederaţie” sau o „Uniune”, condusă, de această dată, nu de un „board” imperial, ci de un cerc de „elite” din rîndul celor aleşi. S-a şi găsit repede un ierarh al Biserici Anglicane, care să pledeze pentru o asemenea „Uniune federală”. Poate, nu întîmplător, căci Imperiul „său”, după „revoluţia glorioasă” (1689), devenise marea putere masonică a lumii, aici constituindu-se, în 1717, „Loja mamă”. Momentul era prielnic, deoarece în perspectiva noului război mondial ce se prefigura şi a eşuării altei amăgiri, numită „Societatea naţiunilor” (1939), Statele, mai ales cele mici, aveau mare nevoie de securitate şi puteau fi „convinse” – se credea – să-şi cedeze suveranitatea în schimbul protecţiei asigurate de confederarea unor „State unite” – evident, sub conducerea „celor Mari”. La noi, doctrinarul teolog Dumitru Stăniloae – o personalitate care pleda consecvent pentru ortodoxie şi românism – a combătut, logic şi creştineşte, acea idee „salvatoare”, fără a respinge ideea unei unităţi mai strînse între Naţiuni şi State. Aceasta implica, însă, obligatoriu, o armonie socială, încă nerealizată. Pentru realizarea ei erau necesare condiţii prealabile care, în „formula” propusă, nu aveau şanse de împlinire. .

(va urma)

Conf. univ. dr. G.D. ISCRU

Basarabia şi Bucovina – două lacrimi pe obrazul Europei

Tragedia românilor deportaţi în Siberia (1)

Pe noi ni-a ridicat în data de 13 iunie 1941 şi, la cîteva săptămîni, a început războiu. I-a scos pe moscali de prin Bucovina şi Basarabia şi i-a mînat pînă sub Stalingrad. În timpul ista, ne-ar fi înghiţit, mai ale dacă ştiau că noi sîntem români. Dacă ceva întîrziam la lucru, sau la început, am cercat să nu eşim Duminica la lucru, cînd a venit şi ni-a luat la rost, a început să strige pe noi, că de ce nu eşim la lucru, îl aşteptăm pe Ghitler să vie. Mai mult nu am căutat că e Duminică sau sărbătoare, am eşit la lucru regulat. Am lucrat bine, ori şi la ce lucru ni-a pus l-am scos la capăt, mai bine de cum îl făciau ei. Şi aşa, prin lucru, văzînd că ori şi la ce lucru ne punia îl făciam, a inceput să se uite din altă parte la noi, că nu sîntem aşa răi oameni cum ni-au socotit  ei la început. Au căutat şi au început să se poarte oliacă altfel cu noi. Erau cîţiva oameni de-ai noştri, mai în vîrstă, care ştiau puţin limba rusă. Mai stau cu ei de vorbă, întrebau de unde sîntem, cum am trăit, de ce ni-a luat şi multe altele. Dacă li-am povestit  cum a fost viaţa pe la noi, cum am trăit şi cum ni-au luat, atunci ei au început să se uite mai cu milă la noi şi au zis, da, poate că nu sînteţi atît de vinovaţi, dar aţi picat sub marca asta gria şi trebuie să suferiţi.

Încet de acuma ne-am început a cunoaşte cu lumia, a deprinde cu lucru. Băietul cel de-al doilea era încă mic, dar a eşit şi el la lucru, ca să capete bucăţica de pîne. Căci cu 300 de grame de pîne era pria greu, cu toate că poate eu mîncam 300 de grame şi bucăţica mea li-o împărţiam lor, dar tot era destul de greu, slăbiai, de abia îţi duciai picioarele.

Satişorul în care ni-a dus pe noi era micuţ şi nu putiai găsi nimic să mai adaugi lîngă fărmătura ceia de pîne. Vro 5 chilometri de la satişoru unde trăiam era un alt satişor. Acolo era colhoz. Ţinia lumia vaci, porci, gobăi, aviau şi pînia lor, nu căpătau cu suta de grame. Acolo putiai ceva să mai găseşti de-ale gurii: cîte oliacă de cartofi, vro chilă de făină, oliacă de lapte. Dar cum putiai găsi, dacă le dai ceva în schimb, o basma, un ştergar, o cămaşe sau orişice ar fi fost din partia îmbrăcămintei, căci era mare criză. Dar şi la noi nu pria erau lucruri de acestia. Cînd vedeai însă copilul că se uită în faţă ta galben şi palid la faţă şi-i picură lacrimi din ochi şi spune: mamă, tare mi-i foame, vă puteţi închipui oare cum era inima mamei aceleia. Îţi venia în gînd să dai şi ultima zdrianţă, numai să-i alini foamia copilului. Aşia făciam cum putiam şi mai fugiam la colhozu cela, să găsim ceva de-ale gurii. Era greu de mărs, că din lucru nu ne lăsa. Noi ce făciam. Eşiam la lucru, lucram undeva pe cîmp pînă către siară şi cu vreun cias sau mai bine înainte de a termina lucru ne sfătuiam doauă, trei femei şi fugiam la satişorul cela să căutăm ceva de-a mîncării. Nu era aşa departe, numai una era rău, că drumul ce ducia spre satişorul cela mergia ca un chilometru prin pădure. Şi dacă mergiam către siară, pînă mai îmblam şi găsiam ceva, se făcia siara de multe ori şi se întuneca. La întors ne temiam tare prin pădure, căci erau dihănii de lupi şi pînă eşiam din pădure, nu aviam inimă în noi. Pe urmă, ni-am sfătuit noi cîteva femei, hai să facem aşa: noi lăsăm lucru oliacă mai degrabă şi căutăm ce-om putia găsi, dar aieştialalţi, după ce or găti lucru, să ne iasă înainte, că să ne triacă păduria. În altă siară, am lăsat iarăşi lucru, eu şi două femei. Acelia aviau bărbaţi şi li-a eşit înainte, dar mie mi-a eşit băietu cel mai mare, împreună cu doi barbaţi. Am mers noi, aşa cum am zis, a doilia zi am fugit din lucru, fără  să spunem brigadierului, poate cu vro două ciasuri înainte de a găti lucru. Am ajuns la satişoru cela şi am îmblat de la o casă la alta, că nu putiai găsi nimic. Nu era aşa plăcut. Copiii mai zvîrleau cu bulgări, cu petre, în urma noastră, îşi bătiau joc de noi. Dar ştiind că am lăsat copiii lihniţi de foame, înduram toate numai să putem găsi ceva de cumpărat, să alinăm foamia copiilor.

În sfîrşit, am găsit oliacă de cartofi, mai nişte crupe, că nu mai alegeai. Ce puteai găsi, totul era bun. Pînă am găsit, timpul a trecut. La întors, începia de acuma să amurgiască. Cînd am ajuns în marginea pădurii, ne aşteptau băietul meu şi cei doi bărbaţi, dar cum am întrat în pădure a început să se întunece bine. Ne-am bucurat că ni-au eşit înainte şi aviam cu cine merge prin pădure. Cînd pe la o bucată de drum, am auzit undeva, mai departe în pădure urlînd. Ni-au trecut pe toţi fiorii, dar nu am zis nici unu nimic. Am mai mers puţin şi cînd colo auzim aşa aproape de drum ceva mormăind, horcăind, parcă ar fi tras ceva unu la altu şi nu putiau împărţi. Printre tufe am văzut parcă ceva făclii. Ne-am strîns cît am putut de aproape unu de altu şi nu mai putiam vorbi nimic unu cu altu. Bătia inima în noi ca în puiul cel de vrabie. Paşiam cît putiam şi tot aşteptam, cînd ne va eşi înainte. Şi tot am păşit, pînă ni-am depărtat şi a dat Dumnezeu că am scăpat. Nu au sărit înaintea noastră, să vede că aviau ceva de mîncare acolo, dară frica ce a intrat în noi numai Dumnezeu o ştie. Am ajuns acasă, am dat jos ce aviam în spate, ne-am dezbrăcat şi ne-am culcat. Dar aşa parcă ni-a luat gura, nu am vorbit un cuvînt unu la altu, nici cu cei din casă.

Multă frică şi multe altele înduram, dar toate le dam la o parte şi mă gîndiam numai una: să-mi pot salva viaţa mea şi a copiilor. Pe urmă, mult timp nu am mărs în partia ceia, de frică ce a intrat în noi. A intrat şi baietu cel de-al doilea la lucru, primia şi el porţia de pîne, 700 de grame. A rămas numai cel mic cu 300 de grame. Pe urmă a mai început a se săpa cartofii. Îmblau copiii mai mulţi la strîns cartofi şi îmblau şi a mei. Mai puneau cîte un cartof, două, în sîn şi fugiau acasă. Cociau turte pe plită şi le mîncau cu mare poftă. S-a mai îmblătit grîul, mazăria şi ne lua pe noi la vînturat cu morişcă de lemn, căci pe atunci nu era încă atîta micanizaţie ca acum. Învărtiam toată ziua cu mînile la morişcă, dar eram bucuroşi cînd ne da la acel lucru, căci orşicît de tare ne păzia să nu ia nime nimic, tot nu veniai cu mîna goală acasă. Dam drumu în încălţăminte un pumn de grîu, într-o mănuşe o mînă de mazăre. Veniam acasă, ne descălţam, scuturam oghelele, strîngiam grîuşoru cela, oliacă îl suflam, îl spălam, îl ferbeam şi eram mulţămiţi că aviam cu ce împăca foamia.

Acuma, am fost început a ne deprinde cu viaţa. A venit toamna, ne-am cumpărat oliacă de cartofi pe iarnă, dacă mai lucram şi putiam chişca un pumn de grîu, un pumn de mazăre şi cu bucăţica de pîne care ne-o da împăcăm foamia şi mutam zilele de azi pe mîne. Dar puteria scădia. Dacă a căzut omăt şi s-a făcut iarna, băieţii au căutat nişte păr de cal, căci sîrmă nu să găsia pe acolo, şi puniau laţuri prin pădure şi prindiau nişte păsări sălbatice, le zicea acolo „gluhazi“, la alţii le zicia cucoşi sălbatici. Dacă le pica cîte unul, altă dată şi doi de aceia, eram fericiţi, căci aveam o mîncare mai altfel. Dar de multe ori îmbiau digiaba, nu găsia nimic, căci aşa-i vînatu, amăgitor. Am împins iarna ceia aşa cum am putut. Ni-am mai deprins cu lucru, ni-am deprins cu lumia, au văzut că lumia noastră s-a prins de lucru, nu să mai uitau de acuma aşa rău la noi.

Înspre primăvară, ni-a chemat la „cantora“ (kantor – birou, oficiu) lor şi ni-a spus că iacă vine primăvara şi ei au să ne deie cîţiva ari de pămînt să punem cartofi, ca să ne fie mai uşor, că avem copii. Noi am răspuns că nu avem cartofi de sămînţă, dar ei ni-au spus că ne-or da cîte un pud de cartofi, restul să căutăm, să cumpărăm noi. Aşa să număra la ei, cu pudu nu cu chila, ceea ce însămna, un pud 16 chilograme. Ni-am bucurat şi cu asta şi ne gîndiam că dacă om avia oliacă de cartofi ai noştri, orişicît ni-a fî mai uşor. Lucru la pămînt era aproape ca şi pe la noi, de arat, de sămănat, de prăşit, de cosît. Erau vite, cai, oi, gîşte, găini, în fine, era pămînt roditor şi să putia creşte de toate.

S-a făcut primăvara, în adevăr ni-au dat cîte o bucăţică de pămînt, ni-au dat cai, plug şi am arat, am pus cartofi. Acuma ne simţiam şi noi că avem ceva a nostru, mai ne încurajau şi cei de pe loc, ne spuniau că dacă vom trăi acolo, am putia şi noi să ţinem o vacă, nişte gobăi. In sfîrşit, să putia trăi acolo.

Dar ce să vezi, vine într-o zi miliţia, ne cheamă şi ne spune să ne pregătim, că ne duce de acolo, dar unde, nu ne spune nimic. Noi de acuma am îngheţat iarăşi, dar ce poţi face, ne păria rău că de acum ni-am deprins cu lucru şi cu lumia, dar nu te roagă nime, nu-i aşa cum vrei.

Mai era cîte unu mai îndrăzneţ, îşi facia singur curaj: da unde poate încă mai departe să ne ducă, decît în Sibiria. Un bătrîn, de acolo de loc, ni-a spus: are să vă ducă pe drum de ţărnă, pe drum rău, peste cîmpuri prin mlăşniţi, prin apă, pînă o să ajungeţi la o şosea bună. Acolo să vedeţi dacă în şosea îţi porni la driapta, o să vă ducă la loc bun, dar dacă va duce spre stînga, o să fie prost, vă duceţi la locuri grele. Peste cîteva zile vine miliţia, ne încarcă pe căruţă şi pornim. Adevărat, aşa cum ni-a spus bătrînul, ni-a pornit pe unde era drum de ţărnă, pe unde nu era deloc drum, peste cîmpuri, prin mlaştini, prin apă. Aşa ni-a dus aproape două săptămîni. Caii au slăbit, noi mergiam mai mult pe jos. Era un transport de vro 10 căruţe şi mergia un miliţian cu noi. El mergia călare pe un cal, puţin înainte şi căuta un loc potrivit, aproape de o baltă, să avem de unde lua apă. Apoi ne opria, adică toate căruţăle poposiau caii şi ne spunia nouă să fierbem ceai şi să bem. Făciam „caschion“ (kostior - foc), aprindiam focul şi ferbiam ceai, adică luam apa din baltă şi o ferbeam fară să punem ceai într-însa sau zahăr. Beam cîte oliacă de apă de aceia caldă, cîte o fărîmătură de pîne şi ne porniam iarăşi la drum. Dacă ne prindea noaptia, stam pînă se facia ziua. Am mers aşa pînă am ajuns la şosea bună, petruită, aşa cum ni-a povestit moşniagul acela. Şi cum au intrat căruţele în şosia, au luat-o spre stînga.

(va urma)

ANIŢA NANDRIŞ-CUDLA

PRM a depus candidaturile pentru Primăria Bucureştilor şi Consiliul General al Capitalei

Comunicat de Presă

În prezenţa domnului Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, preşedintele Partidului România Mare, luni, 30 aprilie, a avut loc un eveniment deosebit pentru viitorul Capitalei. Singurul partid autentic de Opoziţie, Partidul România Mare, a depus, la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti, candidaturile pentru funcţia de primar general şi pentru posturile de consilieri. Prof. univ. dr. Petre Popeangă, fost deputat şi membru al Parlamentului European, fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi, este opţiunea Partidului România Mare pentru cîştigarea funcţiei de primar general al Bucureştilor. De remarcat că în fruntea listei pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti se află însuşi liderul PRM, dl. Corneliu Vadim Tudor, garanţie sigură pentru cîştigarea unor locuri importante în acest adevărat Parlament al celui mai mare oraş al ţării.   Dintre primii 10 consilieri fac parte: prof. univ. dr. Petre Popeangă, colonel Dan Zamfirescu, Mihai Coandă, prof. Paula Ciuclea, sopranele Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu ş.a.

După depunerea candidaturilor, dl. Corneliu Vadim Tudor a declarat presei că partidul pe care l-a fondat şi pe care îl conduce are în vedere, pentru Bucureşti, realizarea unor obiective sociale de o deosebită importanţă şi actualitate: construcţia de locuinţe şi ample lucrări de investiţii, care să asigure un mare număr de locuri de muncă, curăţenia oraşului, stîrpirea Mafiei imobiliare, siguranţa cetăţeanului, rezolvarea problemei cîinilor fără stăpîn, în spirit creştin şi european. La rîndul său, dl. Petre Popeangă a subliniat că nici unul dintre foştii primari generali ai Capitalei nu s-a preocupat de bătrînii oraşului, n-a făcut nimic pentru ei, lăsîndu-i pradă nu numai unei birocraţii criminale, dar şi necazurilor şi privaţiunilor de tot felul. Este ceea ce îşi propune să realizeze viitorul primar general al Capitalei, care, de data aceasta, va proveni din rîndul PRM.

La solemnitatea depunerii candidaturilor au fost prezenţi Dan Zamfirescu şi Adrian Popescu, vicepreşedinţi ai PRM, Ruxandra Lungu, preşedinta Organizaţiei de femei a PRM, Silviu Crăescu, consilier al preşedintelui PRM, îndrăgita soprană Daniela Vlădescu, şefi ai Filialei Bucureşti şi Filialelor de Sector ale Partidului România Mare, un mare număr de membri şi simpatizanţi ai formaţiunii de suflet a românilor adevăraţi.

Biroul de Presă al PRM, 30 aprilie 2012

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Uluitoarele mesaje de pe pereţii Bisericii Drăgănescu

Părintele Arsenie Boca, unul dintre cei mai iubiţi şi mai populari români, este căutat de mii de oameni, chiar şi după moartea sa

Două Turnuri Gemene explodează pe un perete, altul e înghiţit de uriaşe limbi de foc. Pe un perete umblă draci cornuţi cu gheare, altul se scufundă în negură şi praf - ai în faţă toată Apocalipsa. Dacă nimereşti singur între pereţii Bisericii Drăgănescu (Giurgiu) trebuie să fugi mîncînd pămîntul. Nu degeaba te apucă frica: acesta este considerat unul dintre cele mai tainice şi mai ciudate locuri din România. În timpul slujbelor, aici n-ai unde arunca un ac. Vin armate întregi de teologi,  cercetători, artişti şi oameni obişnuiţi. Fac ca-n „Codul lui Da Vinci”: măsoară pereţii, cîntăresc picturile din priviri, le compară şi le privesc din sute de unghiuri. Sînt ferm convinşi că pictorul a lăsat acolo indicii ascunse despre viitorul omenirii şi vor să fie ei descoperitorii.

„Picta după cum îi vedea aievea

pe sfinţii din cer”

Pictorul este părintele Arsenie Boca, iar oamenii au descoperit că multe scene sînt cu adevărat profetice. Căci apar acolo căderea Turnurilor Gemene, navete spaţiale, ba sînt inscripţionate chiar vorbele actuale: „Caut locuinţă pe altă Planetă”. Iar toate astea părintele le-a pictat între 1968 şi 1984, cînd nimeni nu bănuia tragedia din America şi cînd nimeni nu visa că în zilele de astăzi se va vorbi despre imobiliare pe Lună. În vremurile părintelui Boca, România de-abia descoperea televizorul. Pentru toate astea, şi mai ales pentru frumuseţea şi ciudăţeniile picturilor, teologii au botezat pereţii de la Drăgănescu „Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti”. Tanti Vasilica Niculescu a fost martoră la naşterea Capelei. Ea era tînără gropăriţă pe vremea aceea; părintele poposise la Drăgănescu într-un fel de exil, timp de 15 ani. Îl vîna Securitatea. La Drăgănescu, multă lume îl lua drept pictor. „Părinte, cum puteţi să pictaţi fără model?, îl întreba ea. Că n-avea model în faţă. Îmi răspundea că el n-are nevoie de model. Picta după cum îi vedea aievea pe sfinţii din cer. De aceea multă vreme noi n-am ştiut ce avem aici, în sat. Noi am crezut că avem un preot pictor, dar el a fost sfînt.”

Cea mai cutremurătoare

profeţie a lui Arsenie Boca:

aşa va începe sfîrşitul lumii 

În fiecare zi cînd cercetează mai atent pereţii bisericii, părintele Lucian Petcu descoperă ceva nou, chiar dacă e vechi aici, slujind de mai bine de 10 ani. Astăzi, de pildă, tocmai a descoperit că 3 scene pictate pe pereţi diferiţi sînt, de fapt, unite între ele, printr-un anumit tip de simetrie. Iar ieri stătea mut în contemplare, pentru a mia oară, în faţa scenei despre omul modern şi greşeala lui fundamentală. „Îl vedem pe înger, chemîndu-l pe om din cer: «Sus, totul este gata! Veniţi la cină!». Iar omul îi răspunde nepăsător, aşezat comod pe fotoliu, cu telefonul la ureche şi soţia (frumoasă, fardată, aranjată ca un manechin) aducîndu-i tava: «M-am însurat, mi-am rotunjit ţarina, mi-am cumpărat 5 milioane de cai putere, caut locuinţă pe altă Planetă, aşa că rogu-te să mă ierţi, nu pot veni. Nu mai avem această preocupare». Iar îngerul îi răspunde: «Le-ai cîştigat dobîndind lumea toată, dar ţi-ai pierdut sufletul. Cu ştiinţă aţi dezlănţuit cataclismul stihiilor asupra voastră. Aşa vă trebuie, aţi început sfîrşitul lumii!», zice preotul”. Ştie pe dinafară scena, o visează, dar de fiecare dată cînd o priveşte, mai înţelege în plus ceva, care i-a scăpat ieri: „În mod ciudat pentru pereţii unei biserici, scena mai cuprinde şi navete spaţiale, telescoape şi antene parabolice. Mesajul omului modern, al nostru, al tuturor în esenţă, este următorul: «Am ajuns să mă pot bucura de întregul Pămînt, pot călători oriunde, pot cumpăra terenuri în orice ţară, pot vedea la televizor orice colţ al lumii, pot comunica la telefon oriunde în lumea aceasta, deci stăpînesc întreaga lume». Nu ne mai interesează, vrea să spună el, preocupările spirituale, duhovniceşti. Noi vrem să trăim cît mai bine şi mai mult pe acest Pămînt, să avem parte de confort, de plăceri şi de o viaţă cît mai uşoară. «Caut locuinţă pe altă Planetă» se referă, poate, şi la sondarea cosmosului cu aceste telescoape care apar în pictură. Învăţătura este că mai întîi ar trebui să-L căutăm pe Dumnezeu şi abia apoi să învăţăm să stăpînim tehnologia şi Pămîntul. Le putem face pe amîndouă, dar niciodată rupţi de Dumnezeu”. Pe un alt perete, aproape de sus pînă jos, părintele a înşirat gîndurile diavolului, inscripţionate fiecare în cîte o bulă. Ciudat, cele mai multe se referă tot la evenimente şi idei vechiculate în prezent. De pildă: „Aici, pe Pămînt, sînt raiul şi iadul”, „Drogul vă deschide porţile balamucului”, „Vindem yoga, spiritism, magie”, „Nu este suflet, nu este diavol, totul e biochimie”, „Ştiinţa are ultimul cuvînt”, sau „Oamenii L-au creat pe Dumnezeu”. Dar curioşilor obişnuiţi să cerceteze pereţii cu privirea cele mai interesante li se par două idei-ispită, foarte actuale prin ironia lor. Şi ele, zicea părintele, vin tot de la necuratul: „Bine faceţi că credeţi, însă nu vă grăbiţi cu pocăinţa. Mai aveţi vreme: la bătrîneţe. Pînă atunci, trăiţi-vă viaţa!”. Şi „Veniţi la mine! Vă dăm atîta libertate cît să vă puteţi şi sinucide, dacă vreţi”.

ALINA TURCITU

Război corupţiei

Nişte clănţăi cu foamea-n gît: derbedeii Mihai Găinuşe (Prima TV) şi Radu Banciu (B1 TV)

Domnule dr. Corneliu Vadim Tudor,

O adunătură de aşa-zişi moderatori şi jurnalişti de la posturile B1 TV şi PRIMA TV, în goana după audienţă, a început o susţinută campanie de denigrare a dumneavoastră şi a altor personalităţi.

La ,,Cronica cîrcotaşilor”, două figuri de specimene tamponate, pe cale de dispariţie din Grădina Zoologică, s-au apucat să ponegrească doi mari actori ai scenei româneşti, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, maimuţărindu-i în fel şi chip. Indivizilor care au încercat să-i imite, în mod grotesc, le-aş spune că ei nu pot nici măcar să spele picioarele celor pe care îi critică - doi artişti minunaţi, care au dus fala românilor peste hotare. (Ce echipă bună aţi face voi, domnilor cîrcotaşi, cu cuplul tragi-comic Oana şi Marioara Zăvoranu şi cu individul Cezar Marin, că vă potriviţi de minune!)

La postul B1 TV, un anume Radu Banciu îi critică, în emisiunea pe care o prezintă, pe răposatul Adrian Păunescu şi pe dl. Corneliu Vadim Tudor, pentru faptul că ,,au scris poezii” tovarăşei Elena Ceauşescu. (Domnule Banciu, eu vă sugerez să mergeţi în audienţă la poetul Adrian Păunescu şi să-i solicitaţi să vă dea titlurile cîtorva dintre poeziile pe care le-a scris Elenei Ceauşescu.) Păcat că un post ca B1 TV, care dispune de oameni capabili, îl lasă pe acest incult să critice doi titani ai poeziei româneşti, cărora el nu le ajunge nici la degetul mic de la picior. Sînt luate în colimator şi alte

persoane, precum dl. Mitică Dragomir. Aceiaşi indivizi îi aduc nişte acuze ridicole, nefondate, jignindu-l în mod gratuit.

Apreciem cele două posturi de televiziune citate, dar e păcat că oamenii de valoare care lucrează acolo le permit indivizilor amintiţi să se exprime injurios în emisiunile lor.

Domnule preşedinte Corneliu Vadim Tudor, vă rugăm să nu luaţi în seamă infamiile proferate de aceşti oameni, lipsiţi total de cultură. Noi, cei din vestul ţării, vă apreciem şi vă susţinem, fiindcă ştim că principala dvs. preocupare este bunul-mers al Ţării şi al Poporului Român.

Cu deosebită stimă şi respect,

Militar (r) ILIE MARIN CRISTEA, Arad

Partidul ,,monolit” se clatină

Încep să fugă oameni (membri) marcanţi din PDL. Partidul ,,monolit”, aflat la Putere, se clatină. Cum este posibil? Ce ne facem noi, ce se face Ţara – fără domnul Frunzăverde, de pildă? El e primul dintre ,,greii” partidului-stat care a dezertat. Să se fi simţit el atras acum, în mod irezistibil, de doctrina liberală? Nu ştim. Cert este, însă, că se întîmplă lucruri ce nu convin conducerii ,,celui mai democrat partid” de pe eşichierul politic al ţării, aşa cum s-a exprimat doamna Elena Udrea despre PDL. Sever Voinescu, cu ochiul său ager şi mintea lui cutezătoare, s-a grăbit, atunci, să-l numească pe fugar ,,un gunoi”. Nu e prea mult? Adică, pînă acum, Frunzăverde era bun, era o persoană respectabilă, dar, după gestul său neaşteptat, a devenit, dintr-odată, un alt om, demn de tot dispreţul?

În ultima perioadă, PDL-ul pare abandonat, scos de sub aripa protectoare a lui Traian Băsescu. A simţit, oare, preşedintele că partidul pe care l-a condus şi pe care l-a protejat fără nici o reţinere, în timpul mandatului său, a scăzut în ochii electoratului? Acesta să fie motivul pentru care îl lasă acum să se ducă la vale, fără nici cea mai mică strîngere de inimă? Ceva s-a întîmplat, deşi pedeliştii vor să pară la fel de solidari în jurul ,,iubitului conducător” de la Cotroceni. Numai că, în sînul acestei formaţiuni politice au început să apară şi unele divergenţe de opinii, care s-au lăsat cu urmări. Cristian Preda, membru de seamă al PDL, a căzut victimă acestor disensiuni: el a fost dat afară de colegii săi, lucru rar întîlnit la ,,partidul-monolit”. Se pare că evenimentul s-a produs tot din pricina Elenei Udrea, a cărei poziţie, în angrenajul acestei formaţiuni, nu mai este, nici ea, atît de solidă.

Vulnerabilitatea lui Emil Boc, în calitate de şef al partidului, mai ales după plecarea sa din fruntea Guvernului, pare tot mai evidentă. ,,Greii” din PDL nu se mai înţeleg, nici ei, ca altădată, nici măcar de ochii lumii, pentru a evita speculaţiile (îndreptăţite?) care se fac în ultima perioadă. Şi uite-aşa, partidul se tot duce în jos şi începe să se dezintegreze, după cum spun gurile rele din Opoziţie. Desigur, acesteia îi convine de minune situaţia…

,,Pericolul cel mare” se anunţă a fi – ţineţi-vă bine! – PP-DD, acest partiduleţ, nou apărut pe harta politică a României, care ,,creşte” ca voinicul din poveste. Cel puţin, aşa se laudă fondatorul partidului-televizor, care susţine că acesta a urcat pe locul doi în preferinţele electoratului (?!).

Şi, în tot acest tablou, numai PRM-ul Tribunului nu deranjează pe nimeni (?!). Aşa cred falsificatorii de sondaje. Să-i lăsăm să viseze liniştiţi... Somn uşor, (ne)stimaţi tovarăşi!

GH. MILITARU

România nu mai este a norodului, ci a tagmei jefuitorilor! (10)

În virtutea prevederilor acestui nou Cod al Muncii, foarte mulţi patroni fac angajări cu contract de muncă pentru 2-3 ore şi, în realitate, oamenii sînt puşi să muncească 10-12 ore, sau chiar mai mult. Din cauza lipsei cronice a locurilor de muncă, angajaţii acceptă această situaţie, fiindu-le teamă să vorbească despre astfel de abuzuri. Iată cum, în loc să se strîngă mai mulţi bani la buget, prin asemenea metode evazioniste, deficitul bugetar se accentuează şi mai mult. Aşa stînd lucrurile, oare nu avem dreptul să ne întrebăm pentru ce, dar, mai ales, pentru cine a fost elaborat acest nou Cod al Muncii? În ceea ce mă priveşte, sînt convins că acest act normativ a fost elaborat nu în favoarea angajatului, nici a interesului naţional, ci în folosul anumitor grupuri de interese, pentru ca acestea să-şi umfle şi mai mult averile. S-a dovedit, astfel, încă o dată, că Băsescu, Boc şi coaliţia de la Putere nu dau doi bani pe nevoile vitale ale poporului suveran.

Aşa-zisa revoluţie din decembrie 1989 putea să schimbe în bine vieţile tuturor. Da, putea, cu condiţia ca, în fruntea ţării, să fi fost instalaţi nişte oameni cinstiţi, pricepuţi şi, mai presus de toate, animaţi de un înalt simţ patriotic, capabili să pună interesele fundamentale ale Naţiunii Române deasupra intereselor personale sau de grup. Numai că, imediat după schimbarea regimului, s-au năpustit la Putere, precum cerşetorii la pomană, tot felul de indivizi, unii dintre ei, evadaţi, pe şest, din fostele structuri comuniste cu atribuţii coercitive, sau din cele ale conducerii peceriste, şi care, prin discursuri mincinoase, au reuşit să pună mîna pe funcţii importante aparţinînd noului sistem politic în formare. Cum era normal, s-a dezvoltat rapid pluralismul politic, aşa luînd naştere un mare număr de partide. S-au format, apoi, alianţe şi coaliţii, sub denumiri dintre cele mai pompoase, care au început să guverneze, pe rînd, România. Cît de ataşaţi de doctrinele respectivelor partide au fost şi au rămas cei ce alcătuiesc aceste formaţiuni politice? Ei bine, acest lucru este ilustrat pe deplin de trecerile masive de la un partid la altul, traseismul politic fiind practicat tot mai intens de acei politicieni care sînt preocupaţi doar de interesele personale sau de grup, precum şi de menţinerea lor în sfera Puterii (prezente sau viitoare). Iată pe mîinile cui se află ţara: pe mîinile Elenei Udrea, ale lui Gabriel Oprea, un maestru în ale traseismului politic, precum şi în mîinile altor zeci de indivizi, strecuraţi în structurile Senatului şi ale Camerei Deputaţilor. Culmea este că astfel de personaje ne cer, nouă, cu insistenţă şi cu un tupeu nemăsurat, să fim solidari cu ei, cu neghiobiile şi afacerile lor oneroase; cu alte cuvinte, noi să-i sprijinim să-şi păstreze averile colosale, obţinute în condiţii mai mult decît dubioase, şi, în acelaşi timp, să le acceptăm, prosteşte, noianul de măsuri menite să adîncească sărăcia, în care tot ei ne-au afundat.

La solidaritate face apel şi preşedintele Traian Băsescu. Şi o face fără să resimtă nici cea mai mică jenă, deşi dumnealui are de lămurit destule lucruri, nu prea cinstite, în care a fost implicat de-a lungul carierei sale de dinainte şi, mai ales, de după decembrie 1989. Sînt lucruri de clarificat şi în privinţa unor membri ai familiei sale. De exemplu, felul foarte dubios în care fiica sa, EBA, a ajuns europarlamentar, în detrimentul altor politicieni, mult mai capabili şi mai pregătiţi pentru această înaltă funcţie, decît ea. Personal, ori de cîte ori o aud poticnindu-se în luările de cuvînt din faţa plenului înaltului forum european, atunci cînd învîrte nişte fraze încîlcite şi rupe cuvintele în silabe, aidoma unui ceasornic cu mecanismul înţepenit, mă încearcă un sentiment de frustrare şi de jenă pentru faptul că respectiva tînără este compatrioata mea. Apoi, ce să mai vorbim de tupeul şi de lipsa totală de respect dovedite de cealaltă fiică a preşedintelui, Ioana Băsescu, care a promis, în faţa naţiunii întregi, că va pune la dispoziţia mass-media toate actele menite să ateste faptul că a ajuns proprietara unui apartament de 1 milion de euro, datorită unor ,,vînzări anterioare”. Şi aceasta, după ce declarase că banii rezultaţi din vînzarea unei vile pe care o deţinea îi va împărţi cu sora ei şi cu părinţii. Desigur, i-a fost uşor să facă acea promisiune. Şi la fel de uşor i-a fost să nu şi-o onoreze. Nu de alta, dar cine i-ar putea cere socoteală fiicei preşedintelui că nu-şi respectă angajamentul, în condiţiile în care, nu întîmplător, nici acesta nu dă doi bani pe cuvîntul dat?

(va urma)

Niculae Ghiţă

Priorităţile guvernării

în preajma alegerilor (3)

n) Examenul medical, inclusiv testarea psihologică, trebuie să fie obligatorii pentru toţi candidaţii la alegeri; doar aşa vom avea garanţia că avem de-a face cu nişte persoane sănătoase la minte şi la trup, capabile să acţioneze cu deplină eficienţă. Am vrea, şi noi, să cunoaştem, acum, candidaţii la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, să le ştim faptele bune şi valoarea lor umană. Vrem să dispară nedreptatea, care s-a perpetuat vreme de aproape 23 de ani, în politica de promovare a candidaţilor. Cine iubeşte dreptatea, să ia aminte. E ceasul Domnului. Dacă Dumnezeu e cu noi, cine ne va sta împotrivă?

Iată cum vedea Charles de Coster, în Secolul al XVI-lea, problema, extrem de complexă, a accesului şi a succesului la guvernare, a cărei actualitate se păstrează şi astăzi: ,,Toată obştea ştie că o căpetenie de ţară este unsă de Dumnezeu - atotputernic şi stăpîn peste supuşii săi, ca să-i apere şi să-i ferească de toate nedreptăţile, ocările, împilările şi samavolniciile, aşa cum un păstor e orînduit pentru ocrotirea şi paza oilor sale. De asemenea, cunoscut este că supuşii sînt lăsaţi de Dumnezeu pe pămînt nu pentru folosul stăpînitorului, spre a-i da ascultare la toate poruncile, fie ele legiuite, fie nelegiute, drepte, ori strîmbe, şi nici pentru ca aceştia să-i slujească drept robi. Însă stăpînitorul rămîne stăpînitor pentru supuşii săi, fără de care el nu poate să fiinţeze, spre a cîrmui după dreptate şi înţelepciune; spre a-i păstra şi iubi aşa cum face un tată cu copiii lui, sau un păstor, cu oile sale, primejduindu-şi viaţa pentru a-i apăra. Dacă nu face aşa, el trebuie socotit nu stăpînitor, ci tiran”. (…) ,,«Priviţi, priviţi, e meşterul minune/ Popa sublim, rege solemn/ Pe împăraţi să pască-i pune./ Priviţi-l bine, e de lemn»”. Iată temperamentul şi, mai departe, caracterul: ,,Deodată, faţa i se schimonosi, păru mai slab, trist şi mare. Ţinea în mînă un sceptru şi, în cealalată, o spadă. Se numea Orgoliu. Şi dînd cu… de pămînt, zise: «Sînt Dumnezeu». Apoi, lîngă dînsul, călătorind pe o capră, se ivi o tîrfă roşcovană, cu sînii goi, cu rochia spintecată şi priviri obscene: se numea Voluptatea. Veni, apoi, o hîrcă bătrînă, care culegea ouă de pescăruş: o chema Avariţia. Şi un călugăr lacom mînca îmbucînd la caltaboşi, îmbuibîndu-se cu cîrnaţi, clefăind mereu din fălci, la fel ca scroafa care stătea călare: era Lăcomia. Veni, apoi, Trîndăvia, tîrîndu-şi piciorul, palidă şi buhăită, cu privirile pierdute, pe care Mînia o alunga din urmă cu harapciile. Trîndăvia se jelea, tristă şi înlăcrimată, cădea-n genunchi de oboseală; apoi veni sfrijita Pizmă, cu cap de viperă, cu colţi de ştiucă, muşcînd din Trîndăvie pentru că-i mergea prea bine, din Mînie pentru că era prea vioaie, din Lăcomie pentru că era prea ghiftuită, din Voluptate fiindcă era prea îmbujorată, din Avariţie, pentru palate, din Orgoliu, fiindcă avea mantie de purpură şi coroană”. Timpul a trecut, autorul vrea schimbare, nu de formă, ci de fond: ,,Mă numesc Trufie, mă numesc Nobila Mîndrie. Din Avariţie se născu Economia, din Mînie – Vioiciunea, din Lăcomie – Pofta, din Pizmă – Întrecerea şi din Trîndăvie – Visarea poeţilor şi a înţelepţilor, iar Voluptatea, călare pe o capră, se prefăcu într-o femeie frumoasă, care se numea Dragostea”. (Charles de Coster - ,,Thyl Ulenspiegel”, Ed. Univers, Bucureşti, 1986 – pag. 530 şi 538). J.J. Rousseau, în al său ,,Contract social”, cerea acurateţe în relaţiile sociale ale statului cu indivizii săi, întrucît individul este o fiinţă bio-psiho-social-politică şi istorică.

În concluzie:

Dragi potenţiali candidaţi – primari, viceprimari, consilieri, senatori şi deputaţi -, vă îndemn din suflet ca, înainte de a lua hotărîrea să candidaţi pentru funcţiile respective, să vă analizaţi cu atenţie, pentru ca, într-o deplină cunoaştere de sine, să ştiţi pînă unde puteţi aspira într-o funcţie de conducere. Apoi, cunoaşteţi-vă bine unii pe alţii, pentru a nu se mai întîmpla vreodată ca non-valorile să conducă valorile. În fine, iubiţi-vă unii pe alţii, întru mîntuire şi bucuria vieţii trăite în armonie şi iubire deplină, iubire ce va da valoare esenţei umane, îmbogăţind-o spiritual.

(va urma)

Vasile Bobonete, socio-psiholog

Craiova, judeţul Dolj

Laura Codruţa Kövesi, sluga mafiotului Ilie Carabulea!

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kövesi, a promovat, din oficiu, în 17 decembrie 2010, un recurs în interesul Legii, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe baza a 4 memorii ale companiei Atlassib, aparţinînd omului de afaceri Ilie Carabulea, în care a cerut instanţei supreme să decidă ce prevederi se aplică, cu prioritate, în materia obligării angajatorului la plata anumitor drepturi salariale: dispoziţiile din contractele individuale sau colective de muncă, la nivel de unitate, sau cele din contractele colective la nivel naţional.

Hotărîrile judecătoreşti depuse în cauză de procurorul general al României au vizat procese în care a fost implicată chiar compania omului de afaceri Ilie Carabulea - Atlassib. Surprinzător, directorul companiei, Daniel Micu, a transmis chiar şi o adresă la dosarul de recurs în interesul Legii de la Înalta Curte, în care a solicitat urgentarea judecării recursului, deşi Atlassib nu era parte în cauză.

Amintim că afaceristul Ilie Carabulea a fost trimis în judecată de DNA Alba, alături de fostul prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, fiind acuzat că l-a determinat pe Apostu să o influenţeze pe Kövesi pentru ca aceasta, uzînd de funcţia sa, să înainteze un recurs în interesul Legii la Înalta Curte, exact pe chestiunea referitoare la prioritatea aplicării dispoziţiilor din contractele de muncă la nivel individual sau colectiv pe ramură ori cele la nivel naţional. În rechizitoriul întocmit de DNA Alba pe numele celor doi, există o interceptare a unei discuţii dintre tatăl lui Kövesi - Ioan Lascu şi fostul prim-procuror Florin Apostu, în care acesta din urmă l-a rugat pe Lascu să o convingă pe fiica sa, procuror general al României, să primească memoriul Atlassib şi să accepte o audienţă, pentru un recus în interesul Legii la instanţa supremă, ca să se rezolve problema pe care Carabulea o avea cu modul de calcul al diurnelor şoferilor care plecau în străinătate. În 25 noiembrie 2010, după arestarea lui Apostu, Kövesi a declarat în „Evenimentul zilei” că nu ştie să fi primit la Parchetul General un memoriu de la compania Atlassib, însă, la numai 20 de zile de la această declaraţie, procurorul general al României a promovat recursul cu pricina. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, însă, în 21 februarie 2011, ca inadmisibil, recursul în interesul Legii formulat de Kövesi. Conform informaţiilor pe care le deţinem, motivul respingerii ca inadmisibil l-a constituit faptul că toate deciziile judecătoreşti priveau aceeaşi persoană, adică Atlassib. Ne întrebăm: de ce procurorii DNA s-au limitat în anchetă doar la Apostu şi Carabulea şi nu au făcut nici măcar o menţiune cu privire la RIL-ul introdus de Kövesi?  Kövesi a introdus din oficiu RIL-ul la Înalta Curte, pe baza a 4 memorii făcute de Atlassib, la 20 de zile după ce a negat că are cunoştinţă despre vreun memoriu al companiei.  Procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, a depus, în 17 decembrie 2010, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un recurs în interesul Legii, din oficiu, în care a cerut instanţei supreme să decreteze, printr-o decizie cu efecte erga omnes, ce prevederi se aplică prioritar în ceea ce priveşte obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale, prevederile din contractul individual sau colectiv de muncă pe unitate, sau prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de ţară, încheiat pe ramură. Potrivit Dosarului nr. 14/2010 al Secţiilor Unite ale ICCJ, recursul a fost înaintat în baza a 4 memorii, depuse chiar la Cabinetul procurorului general, de Atlassib, înregistrate cu numerele: „5397/7677/III-5/2010, 5397/4627/III-7/2010, 7173/5991/III-7/2010, 205/C/999/III-5/2010”. Interesant este că RIL-ul a fost promovat la numai 20 de zile de la momentul în care Laura Kövesi nega cu înverşunare, într-o declaraţie dată oficiosului „Evenimentul zilei”, că are cunoştinţă despre vreun memoriu transmis de compania Atlassib către Parchetul General. Iată ce spunea Laura Codruţa Kövesi în 25 noiembrie 2010, în publicaţia cu pricina: „Am să verific dacă a fost înregistrat la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un astfel de memoriu. Pot să vă spun că nu am primit în audienţă nici una din persoanele implicate în acest dosar (n.n.- în dosarul în care fostul prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, şi omul de afaceri Ilie Carabulea au fost trimişi în judecată pentru luare/dare de mită şi trafic/ cumpărare de influenţă) şi am să verific dacă un astfel de memoriu a fost trimis pe cale oficială“.

Procurorul general era preocupat de plăţile companiilor de transport. Conform recursului în interesul Legii depus la instanţa supremă, Kövesi a menţionat că „în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar referitor la «examinarea în temeiul dispoziţiilor art. 38 şi art. 238 din Codul muncii, ale art. 8 si art. 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, a compatibilităţii clauzelor din contractele individuale de muncă sau din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate cu cele conţinute în dispoziţiile legale şi/sau în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior». Astfel, unele instanţe de judecată, învestite cu acţiuni avînd ca obiect obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale decurgînd din Lege şi/sau din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional (de exemplu: drepturi de diurnă pentru delegarea/ detaşarea în străinătate a angajaţilor unei societăţi comerciale, plata salariului minim brut negociat la nivel naţional) au acordat prioritate principiului negocierii contractului individual de muncă ori a contractului de muncă încheiat la nivel de unitate, fără a examina compatibilitatea clauzelor acestor contracte cu cele cuprinse în Lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional. Alte instanţe de judecată, dimpotrivă, sesizate cu acelaşi gen de acţiuni, au analizat compatibilitatea clauzelor contractului individual de muncă sau ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate cu dispoziţiile legale în materie şi cu prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior. (…) Prin aplicarea dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar prin contractele individuale de muncă nu se pot negocia în favoarea salariatului decît drepturi superioare sau cel mult egale cu cele prevăzute în Lege sau prin contractul colectiv de muncă de la nivel superior, s-a dat eficienţă directă clauzelor mai favorabile angajatului. Apreciez acest ultim punct de vedere ca fiind în litera şi spiritul Legii”. Procurorul general al României a anexat la recursul înaintat la ICCJ mai multe hotărîri judecătoreşti care îi susţineau teza potrivit căreia nu există practică unitară în acest sens, numai că implicată în aceste procese, întîmplător sau nu, era chiar compania Atlassib (vezi hotărîrile judecătoreşti de la finalul articolului - deciziile civile ale Curţii de Apel Alba-Iulia şi Curţii de Apel Cluj, cu privire la Atlassib, depuse de Kövesi la dosarul RIL-ului).

Atlassib a solicitat Înaltei Curţi să grăbească judecarea recursului în interesul Legii. Ce era oare atît de urgent? Cea mai clară dovadă a faptului că Atlassib a fost cît se poate de interesată de depunerea şi, eventual, admiterea RIL-ului este reprezentată de adresa trimisă la dosarul cauzei de către reprezentantul firmei Atlassib.  Administratorul companiei Atlassib, Daniel Micu, a depus, în 9 februarie 2011, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adresa cu numărul 4816, în care a recunoscut că procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, a înaintat recursul în interesul Legii în baza a 4 memorii ale companiei Atlassib, înregistrate la cabinetul său. Mai mult, Micu a solicitat instanţei supreme să se pronunţe mai repede asupra problemei de drept: „Formulăm această solicitare avînd în vedere numărul mare de dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, instanţe care în continuare pronunţă hotărîri contradictorii cu privire la situaţii similare deduse judecăţii. Cu respect, solicit urgentarea judecării recursului în interesul Legii la care am făcut referire, deoarece persistă starea de incertitudine creată de instanţele de judecată prin pronunţarea de hotărîri sau au refuzat comunicarea unui răspuns care să clarifice această situaţie”. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite, în şedinţa din 21 februarie 2011, a dat următoarea decizie, cu privire la RIL-ul depus de procurorul general al României: „Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul Legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avînd ca obiect examinarea, în temeiul dispozitiilor art. 38 şi art. 238 din Codul muncii, ale art. 8 şi art. 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, a compatibilităţii clauzelor din contractele individuale de muncă sau din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate cu cele conţinute în dispoziţiile legale şi/sau în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior“.

Stenograma discuţiilor, interceptate de DNA, dintre Florin Apostu şi procurorul Ioan Lascu – tatăl procurorului general al României. Iată cum prim-procurorul Florin Apostu îl suna, în 2 august 2010, pe Ioan Lascu, tatăl Laurei Kövesi:

Apostu Florin Nicuşor: Să trăiţi, domnu’ doctor. Ce bine e!

Lascu Ioan.: Ce faci, domnule?

A.F.N.: Masaje, chestii. Da.

L.I.: Ce să fac, uite am avut ceva probleme cu maşina, pe la service şi no.

A.F.N.: Foarte bine, drăguţule.

L.I.: D’apoi dracu s-o ia.

A.F.N.: Vezi de tine, îţi îngrijeşti corpul care…

L.I.: No bine.

A.F.N.: … a fost supus.

L.I.: Da.

A.F.N.: Dragă.

L.I.: Zi!

A.F.N.: Tovaraşu’ ILIE şi CARABULEA mă tot bate la cap, că el ar vrea să se ducă în audienţă la Bucureşti. Şi zic: nu ştiu, frate. Nu ştiu dacă e-n ţară.

L.I.: Nu ştiu. Nici eu n-am vorbit de-o săptămînă cu ea şi nu ştiu dacă primeşte în audienţă. Ştii tu cum e cu Carabulea şi Sibiu şi chestii. Ştii şi… audienţa.

A.F.N.: Am luat-o şi eu pe departe. Zic: bă, nu răspunde.

L.I.: Băi, aia e, şi una, în al doilea rînd, a încercat şi partea adversă să ajungă la ea şi l-a refuzat. Şi-apoi îţi dai seama dacă ajunge ăsta, îţi dai seama ce… (neinteligibil).

A.F.N.: Da’ cu cine se ceartă? Nu se ştie.

L.I.: Păi, cu Înalt Preasfinţitul ăsta de la Sibiu.

A.F.N.: Aaa, nu mă, nu. El are altă prostie (neinteligibil).

L.I.: Aoleu!

A.F.N.: Cu diurnele şi cu prostii.

L.I.: No, lasă acuma, no. Că nu ştiu. Să vedem, s-o întreb, no.

A.F.N.: Pune-l, mă, pe hîrtie, că trimitem!

L.I.: Da, sigur. Să trimită un memoriu acolo şi gata. Sigur că da, e mai bine aşa.

A.F.N.: Pe telefon…

L.I.: Da, pe telefoane… sigur că da.

A.F.N.: Să-i explic eu. Zic: crezi că e aşa grea de cap?

L.I.: Ce să-i explici? Să facă memoriu şi apoi dă la... (neinteligibil)

A.F.N.: Avînd în vedere că tu ai atîţia angajaţi, că diurna se plăteşte conform Ordonanţei (foloseşte cuvinte triviale), nu e (neinteligibil).

L.I.: Atunci bine. Da, da, da. Să ceară aşa, oficial, sigur, să ceară (neinteligibil) practică, să vadă, să verifice. No, bine.

A.F.N.: Un c… (neinteligibil)

L.I.: Să pună mîna pe hîrtie atunci, pe hîrtie.

A.F.N.: Păi, asta-i zic. Păi, domnule, zic:…

L.I.: Să facă memoriu. No, bine.

A.F.N.: No, cum a fost? A fost bine?

L.I.: În regulă. Da.

A.F.N.: No, bine.

L.I.: Bine, bine.

A.F.N.: Ciao, pa.

L.I.: Ciao.

Apostu îl contactează pe Carabulea în aceeaşi zi şi îi raportează că problema este ca şi rezolvată:

Carabulea Ilie.: Da, excelenţă.

Apostu Florin Nicuşor.: Dragu’ meu.

C.I.: Da.

A.F.N.: M-a sunat şi tatăl fetei, şi românca.

Asta este plecată.

C.I.: Da.

A.F.N.: Dar a zis că fără nici un fel de problemă, să facem un memoriu…

C.I.: Da.

A.F.N.:… în atenţia ei.

C.I.: Da.

A.F.N.: Şi se uită pe el şi ne dă răspuns şi îi dă drumu’ cînd vine.

C.I.: Bine, domnu’ director general. Uite, de-aia-mi place mie de dumneata, că eşti om care rezolvi problemele.

A.F.N.: Da, şefu’.

C.I.: Bine.

A.F.N.: Către Înalta Curte de… Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în atenţia doamnei procuror general, nu ştiu ce.

C.I.: Da.

A.F.N.: Cutare, cutare. Avînd în vedere: 1, 2, 3, 4 că…

C.I.: Am înţeles.

A.F.N.:…aşa şi nu ştiu ce, adică, no şi ne uităm pe el şi-i dăm drumu’.

C.I.: Am înţeles, excelenţă, am înţeles

A.F.N.: Bine, şefu’.

C.I.: Bine. Mulţumesc foarte mult.

A.F.N.: Să trăiţi.

C.I.: Să ne trăiţi, iubit conducător.

A.F.N.: Să trăiţi! Pusi, pa.

C.I.: Să trăiţi, servus, ciao, ciao.

O lună mai tîrziu, în 7 septembrie 2010, Apostu îi spune lui Carabulea că o să plece la Bucureşti să o întîlnească pe Codruţa Kövesi, oferindu-se, totodată, să ia memoriul omului de afaceri şi să-l transmită personal.

A.F.N: Da.

C.I.: Domn’ doctor, bună dimineaţa.

A.F.N: Să ne trăiţi, iubit conducător.

CI: Să ne trăiţi. Ce faci?

A.F.N: Uite-s la Peugeot…

C.I.: La Peugeot.

A.F.N.: … o figură de Service, chestii...

CI: Da.

AFN: Miercuri plec la Bucureşti. E gata memoriu’?

C.I.: Păi, da.

A.F.N.: Recurs în anulare, cu figura aia.

C.I.: Da, da, da.

A.F.N.: Că mă-ntîlnesc cu fata noastră joi şi vineri.

C.I.: No, bine. Păi, perfect, că eu de-aia am dat telefon, că eu astăzi sînt în Bucureşti. Şi atuncea pun să îţi vină documentaţia.

A.F.N.: Păi, bă, nu, că mă duc eu pe-acolo sau… că eu-s în concediu.

C.I.: Da?

A.F.N.: Da, m-a invitat la Mariott, extra. Zic: „Tu eşti nebună? Sînt în concediu. Hai, că trebuie să vorbim”. No, bine.

C.I.: He-he-he. No, bravo.

A.F.N.: No. Şi atunci n-am avut ce face. Le-am dat confirmarea, mi-a trimis alea pe două zile. Plătesc…

C.I.: Ooooo.

A.F.N.:… la Mariott, casă, masă, transport că altfel…

C.I.: Ooooo, super atuncea. Sigur că da.

A.F.N.: Politici, nu ştiu cum, combaterea corupţiei, dracu’ să-i ia.

C.I.: Ha-ha-ha-ha. No, deci să-ţi trimit copie după document, după documentaţie.

A.F.N.: Nu ştiu cum să fac. Să mă duc pe Tractorului sau să mă duc…

C.I.: Nu, domnu’ doctor. Las’ că vine un om de-al meu la tine.

A.F.N.: Păi, eu-s prin oraş. Ce ştiu unde mă găseşte, dacă n-ajung la birou.

C.I.: Păi, cum zici, atuncea. Da.

A.F.N.: Mă duc eu după, că doară eu-l las aicea. Îmi dă o maşină să mă plimb cu ea pînă îi schimbă ce trebuie să-i schimbe p-aicea.

C.I.: Da.

A.F.N.: Filtre şi uleiul şi dracu’.

C.I.: Îhî, îhî.

A.F.N.: Şi atuncea, te mai sun o dată. Sau imi zici: băi, du-te pe Tractorului. Sau…

C.I.: Am înţeles, am înţeles.

A.F.N.: Bine, şefu’.

C.I.: Bine, bine. Ciao, ciao.

A.F.N.: Drum bun.

C.I.: Te resun. Ciao, ciao.

VOICHIŢA RĂŞCANU

(„Lumea Justiţiei“)

DECLARAŢIA POLITICĂ A SENATORLUI PSD VALER MARIAN

Laura Codruţa Kövesi: procuror general din interesul

lui Traian Băsescu şi din şpaga lui Vasile Blaga

Propulsată de Trio-ul Blaga-Boc-Macovei

Procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kövesi, a fost numită în funcţie de preşedintele Traian Băsescu în 2006, la propunerea ministrului Justiţiei, Monica Macovei. Laura Codruţa Kövesi a fost promovată în funcţia de procuror general al României, la vîrsta de 33 ani, cînd activa la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Sibiu, ca procuror-şef al structurii locale a DIICOT. Aceasta a fost propulsată, faptic, spre înalta funcţie de procuror general al României de către secretarul general al PDL, Vasile Blaga, care era prieten cu tatăl ei, şi care a obţinut şi sprijinul preşedintelui PDL, Emil Boc, fost coleg de an şi de grupă cu Kövesi la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş Bolyai, din Cluj-Napoca. Promovarea lui Kövesi i-a surprins pe colegii săi de facultate şi de serviciu, întrucît ea fusese o studentă mediocră, iar ca procuroare nu se remarcase în mod deosebit pe plan profesional, la bilanţul de profil pe anul anterior promovării (2005), aceasta ocupînd doar locul 10 din 16. A surprins şi mai mult renominalizarea sa, în septembrie 2009, ca procuror general de către preşedintele Traian Băsescu, în condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii (instituţia supremă şi reprezentativă a magistraţilor din România) a respins categoric renumirea sa, cu 5 voturi contra şi 1 vot pentru.

Sluga plecată a lui Băsescu and Co.

În cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este notorie obedienţa procurorului general Kövesi faţă de preşedintele Traian Băsescu, faţă de ex-ministrul de Interne Vasile Blaga, actualmente preşedintele Senatului, precum şi faţă de şefii Serviciilor Secrete, îndeosebi faţă de generalul Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI ( şi şeful, de facto, al principalului Serviciu Secret din România). Obedienţa a fost mai mult decît vizibilă în cazul ALRO, care afecta securitatea energetică naţională, caz în care au fost vizaţi foştii consilieri prezidenţiali Theodor Stolojan şi Elena Udrea, sau în Dosarele lui Omar Hayssam privind acte de terorism, afaceri cu armament sau fuga sa din România. Foştii procurori-şefi adjuncţi ai DIICOT, Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea, au acuzat-o pe Laura Codruţa Kövesi că le-ar fi solicitat să tergiverseze Dosarele privind privatizările strategice. Procurorul general Kövesi este suspectat că l-ar fi delegat pe procurorul Valentin Horia Şelaru, care era omul său de încredere, în calitate de consilier personal, să emită soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) în cazul ALRO. Kövesi l-a adus pe acest procuror de la Serviciul teritorial Braşov al DNA la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, l-a numit consilier al procurorului general şi l-a detaşat la DIICOT o perioadă scurtă de timp, pentru a da NUP în cazul ALRO faţă de Elena Udrea, Theodor Stolojan, Verestoy Attila ş.a. Recent, Kövesi l-a răsplătit pe Şelaru cu funcţia de procuror-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, numindu-l în locul unui alt yesman de-al său, procurorul Marius Iacob, pe care l-a promovat prim-adjunct al ei. Procurorul general al României a avut o intervenţie diversionistă şi părtinitoare şi în cazul mitei oferite de fosta şefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, declarînd că procurorii nu s-au referit la un partid politic şi că afirmaţia ar aparţine unuia din inculpaţii arestaţi, în condiţiile în care trimiterea la un partid politic, respectiv la PDL, era consemnată în Încheierea de arestare preventivă (atît în concluziile procurorului care a reprezentat Direcţia Naţională Anticorupţie, cît şi în considerentele judecătorului care a dispus măsura arestării preventive), iar ulterior a fost confirmată şi în rechizitoriul emis şi în sentinţa pronunţată în cauză.

Parchetul a devenit o anexă a SRI

Procurorul general al României este acuzat de majoritatea subalternilor săi că a promovat în funcţii doar cercul său restrîns de yesmani, gen Iacob sau Şelaru, iar faţă de ceilalţi are un comportament abuziv, discreţionar şi chiar bădăran, fiind reclamată că, de multe ori, „înjură ca la uşa cortului”. Cel mai mare reproş care i se aduce lui Kövesi este, însă, acela că a aservit total Parchetul preşedintelui României şi Serviciilor Secrete, îndeosebi Serviciului Român de Informaţii (SRI), cum n-a fost aservit nici măcar în regimul totalitar-comunist, al lui Nicolae Ceauşescu. Tot mai mulţi procurori se plîng că Parchetul şi-a pierdut independenţa şi a devenit o anexă a SRI, întrucît procurorul general Laura Codruţa Kövesi se supune orbeşte cererilor şi ordinelor generalului Florian Coldea. Nu în ultimul rînd, lui Kövesi i se impută că ar fi favorizat corupţia şi contrabanda din vămile româneşti, inclusiv pe marele patron al acestora, preşedinte ANAF, Sorin Blejnar, datorită prieteniei sale cu şeful Autorităţii Naţionale Vamale (ANV), Viorel Comăniţă (care este vicepreşedinte al ANAF şi mîna dreaptă a lui Blejnar, din perioada în care a deţinut funcţiile de director al Direcţiei Juridice şi de director al Direcţiei Supraveghere şi Accizare Vamală din ANAF). În compania unor subalterni, ca, de exemplu, şeful Direcţiei Regionale Vamale Cluj, Călin Vesa, şi şeful Direcţiei Vamale Judeţene Satu Mare, Ioan Sabău, directorul ANV Viorel Comăniţă s-a lăudat cu prietenia şi protecţia lui Kövesi, afirmînd că sînt originari amîndoi din judeţul Sibiu şi că s-au intersectat profesional în Municipiul Sibiu, unde el a fost avocat, iar ea procuror. De altfel, şi Kövesi, şi Comăniţă au fost promovaţi de la Sibiu la Bucureşti, pe filiera politică a PDL, după alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2004.

Favorizarea generalului Coldea

Procurori din Secţia Parchetelor Militare o acuză pe Kövesi că l-ar fi favorizat pe generalul Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, într-un Dosar în care acesta a fost cercetat pentru că ar fi provocat un accident de circulaţie în timp ce conducea, în Bucureşti, un autoturism de serviciu, sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit unor surse din Secţia Parchetelor Militare, confirmate de surse din SRI, în anul 2008, generalul Coldea şi-a sărbătorit ziua de naştere (21 septembrie) împreună cu procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, într-un loc secret al SRI, după care, pe timp de noapte, s-au deplasat spre domiciliul acesteia, el conducînd personal un autoturism de serviciu. Pe Şoseaua Ştefan cel Mare, generalul Coldea a provocat un accident de circulaţie, respectiv, a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat cu autoturismul în copacii din faţa Clubului Dinamo, avariind grav partea din faţă a autoturismului, inclusiv parbrizul şi bordul acestuia. Circumstanţele producerii accidentului indică faptul că generalul Coldea se afla sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice. Vă puteţi închipui ce carnagiu s-ar fi putut întîmpla, dacă la ora respectivă se desfăşura un meci de fotbal sau alt eveniment la Stadionul Dinamo. Dosarul a fost muşamalizat, ulterior, de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a intervenţiei procurorului general al României. În cauză a fost emisă soluţia de Neîncepere a Urmăririi Penale (NUP) de către procurorul şef Ion Vasilache, promovat în această funcţie de procurorul general Laura Codruţa Kövesi şi avansat, ulterior, de preşedintele Traian Băsescu la gradul de general.

Fidelizare şi manipulare prezidenţială prin bodyguarzi de la SPP

Angajaţi din Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, SRI şi SPP susţin că preşedintele Traian Băsescu (alias Zeus) ar fi fidelizat-o şi manipulat-o pe Laura Codruţa Kövesi (dar şi pe alte reprezentante ale Parchetului General) prin invitarea ei, în mod frecvent, la reşedinţa sa de la Palatul Cotroceni şi prin cuplarea acesteia cu un angajat din Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), care, pe lîngă servicii de conducere auto şi de gardă de corp, îi asigura şi acompaniament sexual. După mai multe întîlniri la Palatul Cotroceni, la aproximativ un an de la promovarea sa, procurorul general a divorţat de soţul său, Eduard Kövesi, care este om de afaceri şi rămăsese la Sibiu. Conform unor subalterni, după divorţ Laura Codruţa Kövesi a trăit o idilă cu subofiţerul care i-a fost repartizat de SPP pentru a-i fi şofer şi bodyguard. Am putea spune că Traian Băsescu a preluat metodele patentate de Stalin în anii ‘50, cînd agente ale NKVD (predecesorul KGB) erau cuplate şi se căsătoreau cu activişti politici sau cu militari români care îşi făceau studiile în Uniunea Sovietică, pentru a-i manipula şi a-i folosi ca agenţi de spionaj sau de influenţă.

Conexiunea cu Vasile Blaga

Conform unor informaţii apărute în cartea fostului procuror-şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, intitulată „Prădarea României” (la pagina 108), Laura Codruţa Kövesi este şantajabilă din partea şefului Statului şi a Serviciilor Secrete. La numirea ei în funcţia de procuror general, în octombrie 2006, preşedintele Traian Băsescu a fost informat că soţul (Eduard Kövesi) şi tatăl acesteia (Ioan Lascu) se aflau sub urmărirea informativă a SRI. Eduard Kövesi avea Dosar de Urmărire Informativă la SRI Sibiu din 1995, iar din acest dosar rezulta că ar fi furnizat date şi informaţii de interes operativ unui ofiţer de informaţii maghiar, care, actualmente, este europarlamentar din partea Ungariei. Tatăl actualului procuror general al României, Ioan Lascu, a fost timp de 30 de ani procuror-şef al Parchetului local Mediaş. Profitînd de această funcţie, în exercitarea căreia a fost un colaborator apropiat al Securităţii şi al Miliţiei, respectiv al Poliţiei, Ioan Lascu a fost un protector şi un beneficiar al afacerilor din Capitala gazului românesc. Cu origini romanes (adică ţigan, din Întorsura Buzăului), acesta avea obiceiul să se laude că a deţinut cea mai îndelungată funcţie de conducere în Procuratura românească şi că a obţinut cea mai înaltă funcţie în Procuratură pentru fiica sa. Ioan Lascu s-a pensionat anticipat în primăvara anului 2010, cînd a organizat o mare petrecere la un restaurant din Mediaş (Binder Bubi), ocazie cu care accesul în zonă a fost blocat de importante forţe de ordine, întrucît invitaţii de onoare erau procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, ministrul de Interne, Vasile Blaga, şi directorul general de atunci al Societăţii Naţionale Transgaz, Florin Muntean.

Florin Muntean, un prosper şi controversat om de afaceri, beneficiar al unor afaceri bănoase cu statul (prin Transgaz şi Romgaz), fost deputat PDL, preşedinte de mai mulţi ani al Organizaţiei Municipale Mediaş a PDL, este cel mai bun prieten din Mediaş al tatălui procurorului general al României, Ioan Lascu. O dovadă a acestei prietenii este faptul că, în cursul lunii iulie 2010, Sergiu Lascu, fiul lui Ioan Lascu şi fratele Laurei Codruţa Kövesi, a fost promovat de directorul general Florin Muntean în funcţia de director adjunct la Transgaz. Florin Muntean este şi cel mai bun prieten, asumat declarativ de către ex-ministrul de Interne Vasile Blaga, cu care a fost coleg de armată şi de facultate. De altfel, prin intermediul lui Florin Muntean, Vasile Blaga s-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Ioan Lascu. Florin Muntean şi Ioan Lascu sînt apropiaţi şi de milionarul Ilie Carabulea, considerat cel mai bogat om de afaceri din judeţul Sibiu, cunoscut ca patron (asociat şi administrator) al holdingului Atlassib şi al Băncii Carpatica, despre care au apărut relatări în presă că ar fi contribuit cu suma de 1 milion de euro la campania electorală a PDL pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2004 şi că în 2009 ar fi sprijinit substanţial, în Spania, Italia şi Franţa, campania de realegere a preşedintelui Traian Băsescu.

Prim-procuror apropiat, arestat

pentru corupţie

Numele afaceristului Ilie Carabulea a revenit în atenţia presei, cu ocazia arestării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fostului prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sibiu, Nicuşor Florin Apostu. Acesta a fost arestat în data de 27 octombrie 2010, fiind acuzat de săvîrşirea a 12 fapte de corupţie într-o perioadă de 3 luni (august-octombrie 2010). Alături de prim-procurorul de Sibiu a fost arestat pentru complicitate la faptele sale de corupţie şi ofiţerul SRI Tiberiu Narcis Popescu, care racola „clientela” şi primea „onorariul”, pe care-l transmitea lui Apostu. Conform unui articol publicat de ziarul „România Liberă” în data de 10 decembrie 2010, cu titlul „Fabrica de măsluit dosare penale de la Sibiu” (documentat în baza unor informaţii furnizate de DNA), prim-procurorul Apostu a fost cercetat ulterior pentru 252 de Dosare Penale măsluite, din care în 196 de dosare „a rezolvat” soluţii favorabile omului de afaceri Ilie Carabulea. Cert este că Nicuşor Florin Apostu a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2010, în stare de arest, pentru 130 de infracţiuni, din care 7 infracţiuni de luare de mită, 2 infracţiuni de trafic de influenţă, 1 infracţiune de sustragere de înscrisuri, 2 infracţiuni de favorizare a infractorului, 4 infracţiuni de fals în declaraţii, 57 de infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale şi 57 de infracţiuni de uz de fals. Ilie Carabulea a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii septembrie 2010, prim-procurorul Florin Nicuşor Apostu a primit de la omul de afaceri Ilie Carabulea contravaloarea unei revizii auto în sumă de 4.000 lei noi pentru a-l sprijini în promovarea unui recurs în interesul legii în favoarea holdingului Atlassib, lăsîndu-l să înţeleagă că are influenţă asupra procurorului general Laura Codruţa Kövesi. Prin rechizitoriu se mai reţine că, în perioada 2006-2010, prim-procurorul Apostu a folosit în mod exclusiv şi consecutiv două autoturisme, unul marca Audi A8 şi altul marca Volkswagen Passat, achiziţionate în baza unui contract de leasing financiar încheiat între două societăţi din holdingul Atlassib, condus de Ilie Carabulea - SC Atlassib Leasing IFN SA şi SC Intermedia SRL - care au achitat pentru Apostu TVA aferentă acestora şi contravaloarea avansului auto, în condiţiile în care, la nivelul anului 2010, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Sibiu a avut în instrumentare un număr de 196 de dosare penale referitoare la firmele lui Carabulea, în care Apostu a dat soluţii de netrimitere în judecată şi a verificat soluţiile date de procurorii subordonaţi.

Condamnat definitiv de instanţa supremă

Dosarul a fost instrumentat de Serviciul Teritorial Alba Iulia, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar judecarea acestuia a fost strămutată rapid, probabil pentru a i se pierde urma, la Curtea de Apel Constanţa, unde a fost înregistrat sub nr. 1628/36/2010. Prin sentinţa penală nr. 27/P/15.04.2011, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe fostul prim-procuror Nicuşor Florin Apostu la o pedeapsă de doar 3 ani închisoare, reprezentînd minimum prevăzut de lege pentru infracţiunea cea mai gravă (luare de mită), şi fiind vădit nejustificată, raportat la numărul şi periculozitatea infracţiunilor reţinute (124 de infracţiuni, din care 5 infracţiuni de luare de mită, 2 infracţiuni de trafic de influenţă, 1 infracţiune de sustragere de înscrisuri, 2 infracţiuni de favorizare a infractorului, 57 de infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale şi 57 infracţiuni de uz de fals), precum şi la calitatea persoanei condamnate. Este de reţinut că instanţa l-a achitat pe Apostu pentru 2 infracţiuni de luare de mită şi că l-a condamnat pentru traficul de influenţă făcut pe lîngă procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, pentru ca aceasta să promoveze un recurs în interesul legii pentru holdingul Atlassib, proprietatea lui Carabulea. Instanţa a fost îngăduitoare şi cu omul de afaceri Ilie Carabulea, pe care l-a achitat pentru infracţiunea de dare de mită şi l-a condamnat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Inculpaţii au declarat recurs, care a fost judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 21.03.2012. Pronunţarea a fost amînată pînă pe 25.04.2012, cînd instanţa supremă l-a condamnat definitiv pe fostul prim-procuror Apostu la o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare. Co-inculpaţii Popescu şi Carabulea au fost condamnaţi la 2 ani şi 6 luni, respectiv la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare.

Relaţii suspect de apropiate

cu condamnatul

Opinia publică trebuie să cunoască, însă, relaţiile foarte apropiate dintre prim-procurorul Apostu şi procurorul general Kövesi şi tatăl acesteia, Ioan Lascu, iar instituţiile statului trebuie să clarifice dacă aceştia au fost implicaţi în activitatea, amplă şi organizată, de traficare a Justiţiei, realizată de şeful Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sibiu, care a cuprins sute de infracţiuni într-o perioadă relativ scurtă. O traficare atît de amplă şi organizată a Justiţiei în scopuri pecuniare nu a avut precedent în România şi trebuie să ne pună pe gînduri, în condiţiile în care, potrivit informaţiilor noastre, prim-procurorul Apostu s-a aflat în relaţii de prietenie cu tatăl lui Kövesi şi avea obiceiul să se laude că i-a fost naş de căsătorie actualului procuror general al României, care i-a fost colegă la Parchetul Sibiu. Este de reţinut şi că, în calitate de baschetbalist de performanţă la clubul CSU Sibiu, Apostu a susţinut-o pe Kövesi să practice acest sport la acelaşi club, de unde a fost cooptată în echipa naţională de junioare. Din stenogramele convorbirilor dintre Florin Apostu, Ioan Lascu şi Ilie Carabulea, aflate în dosarul cauzei, rezultă relaţia foarte apropiată dintre prim-procurorul de Sibiu, procurorul general al României şi tatăl Laurei Codruţa Kövesi, chiar dacă la anumite pasaje apare, destul de suspect, menţiunea „neinteligibil”. Astfel, Apostu şi Lascu se adresează unul altuia cu „dragă” sau „drăguţule” şi se salută cu „Ciao. Pa”. Pasajele mai sugestive din discuţiile purtate de Apostu cu Carabulea sînt următoarele: „M-a sunat şi tatăl fetei, şi romanca” (apropo de originea etnică); „A zis fără nici un fel de problemă, să facem un memoriu în atenţia ei”; „Şi se uită pe el şi ne dă un răspuns şi îi dă drumu’ cînd vine”; „Mă întîlnesc cu fata noastră joi şi vineri”; „Da, m-a invitat la Marriot extra. Zic: Tu eşti nebună? Sînt în concediu. Hai că trebuie să vorbim” (sugerînd relaţii foarte apropiate, chiar intime).

Favorizarea afaceristului Carabulea

Procurorii DNA au ataşat la dosar şi o conversaţie dintre tatăl lui Kövesi, Ioan Lascu, şi prim-procurorul Apostu, în care cei doi stabileau paşii ce trebuiau urmaţi pentru promovarea unui recurs în interesul legii în favoarea afaceristului Carabulea (preluarea unui memoriu, deplasarea la Bucureşti), paşi care au fost urmaţi cu stricteţe. Apostu l-a rugat pe Lascu să o convingă pe fiica sa să primească memoriul Atlassib şi să accepte o audienţă pentru un recurs în interesul legii, ca să rezolve problema pe care Carabulea o avea cu modul de calcul al diurnelor şoferilor care plecau în străinătate. A mai fost ataşată o discuţie în care Apostu îi comunică lui Carabulea că a discutat atît cu tatăl lui Kövesi, cît şi cu aceasta, care i-au spus să facă un memoriu în atenţia ei, la care urmează să-i dea răspuns favorabil. Totodată, a fost ataşată o discuţie purtată după circa o lună, respectiv în data de 7 septembrie 2010, în care Apostu îi solicită lui Carabulea să-i trimită memoriul pentru a-l duce lui Kövesi, cu care urma să se întîlnească la Bucureşti. Interesant este că, în data de 25 noiembrie 2010, la circa o lună după arestarea lui Apostu, procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, a declarat la Sibiu că nu a primit nici unul din cele 7 memorii pe care reprezentanţii Atlassib susţin că le-ar fi trimis în atenţia sa. Şi mai interesant este că, în data de 17 decembrie 2010, procurorul general al României a promovat recurs în interesul legii, pe baza a 4 memorii ale Atlassib, care a fost, însă, respins ca inadmisibil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în data de 21 februarie 2011. În mod suspect, procurorii DNA s-au limitat în anchetă la Apostu şi Carabulea, neextinzînd cercetările cu privire la implicarea lui Kövesi şi a tatălui ei şi nefăcînd nici o referire la recursul în interesul legii, introdus de procurorul general. Naşte suspiciuni şi faptul că procurorul general Kövesi a fost în biroul prim-procurorului Apostu cu cîteva zile înainte de arestarea acestuia, dar DNA, care instalase tehnică de interceptare în biroul respectiv, nu a depus la dosar înregistrarea cu discuţiile purtate de aceştia, iar, în cursul judecăţii, cînd a fost solicitată înregistrarea acestor discuţii, DNA a depus un CD al cărui conţinut nu a putut fi reprodus. Nu este lipsit de interes şi faptul că Laura Codruţa Kövesi l-a ajutat pe omul de afaceri Ilie Carabulea cînd ea activa la DIICOT Sibiu, anchetînd şi arestînd membri ai Clanului Circarilor, care solicitau taxe de protecţie de la şoferii autocarelor Atlassib care efectuau transporturi de persoane în Spania, Italia, Franţa ş.a. Acesta a fost un dosar-piedestal pentru Kövesi, care a fost invocat drept un mare succes profesional, cu ocazia promovării sale în funcţia de procuror general al României.

Şpagă cu miros de gaz

În ultimii ani au apărut informaţii şi indicii care generează suspiciunea că pentru promovarea Laurei Codruţa Kövesi în funcţia de procuror general al României a fost oferită o mită substanţială de anumite cercuri de afaceri din judeţul Sibiu. Astfel, prezintă interes faptul că, în anul 2007, ex-ministrul Vasile Blaga, primul şi principalul susţinător al lui Kövesi în anul de graţie 2006, a primit, conform menţiunilor din Declaraţia sa de Avere, suma de 1.100.000 RON (circa 330.000 euro, la cursul valutar din perioada respectivă) de la doi apropiaţi ai directorului Transgaz, Florin Muntean: 600.000 RON de la Doina Stoia, sora lui Muntean, angajată la SCGN Romgaz Mediaş, şi 500.000 RON de la Valer Crişan, prieten şi asociat cu Muntean la SC Baza Auto de Transport Mediaş, la care deţinea funcţia de director general. Vasile Blaga şi-a trecut aceste sume în Declaraţia de Avere, ca împrumuturi fără dobîndă şi cu termen de scadenţă de 10 ani, respectiv la 1.07.2017. Chestionat de presă, Vasile Blaga a refuzat să ofere amănunte legate de identitatea şi localizarea celor doi generoşi creditori, precizînd doar că-i sînt prieteni apropiaţi. Să tot ai asemenea prieteni generoşi, care să-ţi împrumute bani fără dobîndă şi pe un termen atît de lung (10 ani)! Numai că, la o simplă şi minimă verificare, Doina Stoia şi Valer Crişan nu pot face dovada provenienţei sumelor pe care le-au împrumutat lui Vasile Blaga, avînd surse de venit şi averi modeste, în condiţiile în care beneficiau doar de salarii de la societăţile comerciale la care erau angajaţi şi deţineau un apartament la bloc (Doina Stoia), respectiv, o fostă casă naţionalizată (Valer Crişan). Astfel că se naşte întrebarea dacă suma de 1.100.000 RON nu a constituit o mită mascată, o răsplată via Florin Muntean, sora şi asociatul acestuia, pentru implicarea lui Vasile Blaga în promovarea Laurei Codruţa Kövesi în funcţia de procuror general al României. La fel, se pune întrebarea dacă suma de 1 milion de euro oferită PDL de Ilie Carabulea n-a reprezentat tot o mită mascată pentru promovarea Laurei Codruţa Kövesi în fruntea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avînd în vedere că la Sibiu şi în Parchetul General se discută că numirea acesteia a fost plătită de afaceristul sibian.

Sesizarea DNA şi CSM

Pentru elucidarea acestor aspecte, solicit DNA să se sesizeze şi să efectueze cercetări sub aspectul infracţiunilor de dare şi de luare de mită, respectiv de spălare de bani, faţă de preşedintele Senatului, Vasile Blaga, procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi, tatăl său, Ioan Lascu, ex-directorul Transgaz, Florin Muntean, şi omul de afaceri Ilie Carabulea. Solicit, de asemenea, redeschiderea Dosarului care a avut ca obiect accidentul de circulaţie produs de generalul Florian Coldea şi cercetarea procurorului general Kövesi sub aspectul infracţiunii de favorizarea infractorului, pentru soluţia de neîncepere a urmăririi penale emisă în cauza respectivă. Totodată, solicit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să verifice toate acuzele care-i sînt aduse procurorului general al României prin această Declaraţie Politică, inclusiv să stabilească motivele pentru care DNA nu a extins cercetările în cazul Apostu şi asupra procurorului general Kövesi, şi a tatălui său, Ioan Lascu, urmînd să clarifice ce întîlniri şi ce discuţii a avut Kövesi cu Apostu la Bucureşti şi la Sibiu, în perioada septembrie – octombrie 2010.

Aceasta este faţa adevărată a procurorului general al României, Laura Codruţa Kövesi, slăvită şi proslăvită de preşedintele Traian Băsescu, de genitoarea sa Monica Macovei, de unii reprezentanţi ai societăţii civile şi de unii reprezentanţi diplomatici ai statelor occidentale la Bucureşti, îndeosebi de ambasadorii SUA şi Marii Britanii. Trista realitate este că Laura Codruţa Kövesi a fost promovată în epoca portocalie, ca şi alţi şefi din Parchet (DIICOT, DNA), Curtea Constituţională, Servicii Secrete (SRI, SIE, SPP, STS, DGIPI), ministere (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Educaţiei ş.a.) şi agenţii (ANI, ANAF ş.a.), în baza principiului nulităţilor controlabile, promovat în mod deosebit de preşedintele Băsescu şi de ex-ministresa Macovei. Potrivit acestui principiu băsesciano-macoveian, în funcţiile-cheie din instituţiile statului au fost promovate cu prisosinţă persoane mediocre profesional, obediente şi şantajabile, relativ tinere şi originare din provincie, pentru a putea fi manipulate de promotorii şi protectorii lor.

Senator Valer Marian

Vicepreşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii

din Senatul României

(Declaraţie Politică rostită în Camera Superioară

a Parlamentului)

ULTIMA ORĂ

Traian Băsescu a aflat de căderea Guvernului cu circa 10 minute înainte ca evenimentul să fie făcut public, în urma unui telefon dat de Roberta Anastase. Surse din anturajul Chiorului, aflat în acel moment la Cotroceni, ne-au comunicat că el l-a sunat imediat pe Vasile Blaga, aflat la prezidiu, în Parlament, căruia i-a reproşat că încearcă să cîştige lupta pentru conducerea PDL, pe seama trecerii Moţiunii de Cenzură, fiind un trădător. Mai mult decît atît, dar Băsescu i-a spus lui Blaga că îl consideră principalul vinovat de dezastrul căderii Guvernului şi că a complotat la răsturnarea lui M.R. Ungureanu cu ajutorul celor de la minorităţile naţionale. Totodată, el l-a ameninţat pe Buldog că va face tot ceea ce este necesar pentru a-l împiedica să îşi atingă scopul. De altfel, Băsescu este convins că Blaga a pus umărul în mod serios la căderea Guvernului Ungureanu, în urma unei înţelegeri, secrete, pe care a avut-o cu Victor Ponta şi Ilie Sîrbu, ginerele şi socrul promiţîndu-i că va rămîne preşedinte al Senatului, pînă la sfîrşitul legislaturii. Ulterior, cele reproşate de Traian Băsescu, telefonic, lui Vasile Blaga, s-au adeverit. Aproape toată ziua de sîmbătă, la sediul central PDL, liderii partidului s-au certat ca nişte chiori, iar finalul zilei a fost cel anticipat de matroz: Emil Boc a fost forţat să candideze pentru Primăria Cluj, şi, deşi rămîne preşedinte al partidului (deocamdată), el i-a delegat principalele atribuţii lui Vasile Blaga. A fost luată hotărîrea ca, după alegerile locale, să fie organizată o convenţie extraordinară a partidului, în care să fie votat un nou preşedinte.

* * *

Nominalizarea lui Victor Ponta ca viitor premier i-a fost cerută lui Traian Băsescu de americani. Concret, surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale ne-au informat că Pazvante Chiorul nu intenţiona nici o clipă să dea puterea Opoziţiei. După căderea Guvernului Ungureanu, Pazvante Chiorul dorea să încerce formula unui guvern cu premier tehnocrat, aflat sub controlul său, ale cărui principale sarcini ar fi fost gestionarea treburilor curente ale ţării şi organizarea celor două tururi de alegeri din acest an – locale şi parlamentare. În acest sens, vineri după-amiază, Traian Băsescu intenţiona să îl nominalizeze ca premier pe consilierul BNR, Lucian Croitoru, personaj obscur, care a mai jucat odată rolul de candidat la funcţia de prim-ministru al României. Planurile i-au fost schimbate după o discuţie telefonică, pe care a avut-o cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. Americanul l-a sunat vineri, în jurul orelor 16, iar discuţia a durat circa 20 de minute, avînd loc în pauza dintre consultările cu partidele invitate la Cotroceni. Conform surselor noastre, Gitenstein i-a ordonat lui Băsescu să îl nominalizeze pe Ponta ca premier, urmînd ca, în cazul în care poate, să asigure nevalidarea Guvernului la votul de învestitură. Yankeii i-au lăsat libertatea lui Traian Băsescu de a veni cu propunerea de premier cu un tehnocrat. Gitenstein i-a spus lui Băsescu că asupra numelui tehnocratului se vor sfătui după ce Guvernul Ponta nu va trece de votul de învestitură. Evreul i-a mai zis tătarului că, pînă la instalarea unui nou premier, chiar delegaţia FMI a fost instrumentată să oprească orice demers oficial cu privire la derularea relaţiilor de împrumut existente la ora actuală între România şi cele două instituţii financiare, FMI şi Banca Mondială. În acest context, nominalizarea lui Victor Ponta în funcţia de premier pare să fie mărul otrăvit pe care Traian Băsescu îl întinde USL-ului.

* * *

Aflat încă de vineri seara la Neptun, Traian Băsescu a sunat adunarea, pentru a pune la punct strategia prin care viitorul Guvern Ponta va fi invalidat de votul Parlamentului. Surse din anturajul lui spun că Pazvante Chiorul a fost secondat, la Vila lui Ceauşescu, de la Neptun, de mîna sa dreaptă în Serviciile Secrete, Florian Coldea. Acesta a lucrat la o listă cu parlamentarii şantajabili care pot fi determinaţi să voteze împotriva învestirii Guvernului Ponta. În acest sens, Florian Coldea ţine telefonic legătura cu şeful DNA, Daniel Morar, şi cu Laura Codruţa Kövesi, care au misiunea de a-i furniza securistului prezidenţial probe şi dovezi, cu care să forţeze anumiţi parlamentari să voteze contra noului guvern. Pentru aceeaşi discuţie la Vila lui Ceauşescu de la Neptun, duminică seara, în jurul orelor 20, Traian Băsescu i-a convocat şi pe Roberta Anastase, Mircea Toader şi Elena Udrea, cu care, circa două ore, a făcut planuri de răsturnare a situaţiei din Parlament.

* * *

Mihai Răzvan Ungureanu îi este băgat pe gît, sistematic, lui Traian Băsescu, de către americani. Iată ce am aflat: sîmbătă, în jurul orelor 13, Băsescu a discutat, timp de aproape două ore, la Neptun, o posibilă ascensiune a lui Cap de Cactus la conducerea PDL, ca o contrapondere la planurile lui Vasile Blaga de a ajunge preşedinte al partidului. Conform surselor noastre, Băsescu îl va ţine aproape pe Ungureanu, la ordinul americanilor – ordin primit sîmbătă dimineaţă, în urma unei noi discuţii telefonice, avută în jurul orelor 10, cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. Discuţia dintre Ungureanu şi Băsescu a fost una în care Băsescu i-a sugerat acestuia să candideze, susţinut de PDL, eventual, la Primăria Iaşi, iar după alegeri, la Convenţia Extraordinară, să candideze la preşedinţia partidului, susţinut de grupul reprezentat de Elena Udrea în formaţiune.

O nouă şi scandaloasă blasfemie iudaică împotriva Mîntuitorului, pe care

o supunem atenţiei ambasadorilor Americii şi Israelului în România:

LĂSAŢI-L PE ISUS CHRISTOS ÎN PACE!

La Editura Polirom a apărut recent un aşa-zis roman, intitulat, în batjocură, „Mesi@”, ca un  indicativ de Internet. Autor: Andrei Codrescu (pe numele adevărat Perlmutter), un evreu transfug, originar din Sibiu. Toată cartea e o vomă scîrboasă, de la un cap la altul! Idiotul congenital Andrei Codrescu (Perlmutter) n-are talent nici măcar cît un manelist surdo-mut, dar e sîrguincios şi grafoman. Şi drăcos, pe deasupra. Fiindcă Îl bălăcăreşte într-un mod ordinar pe fondatorul religiei creştine, Isus Christos. Priviţi ce grozăvii a putut să scrie şobolanul ăsta ciumat de Perlmutter, nu i-ar mai muri mulţi înainte.

E vorba de Capitolul 37 (ultimul) al porcăriei respective, unde nenorocitul de Perlmutter delirează într-o fantezie bolnavă, de om nebun, faţă de care toate cultele creştine din România au datoria să ia atitudine. Fraţi români, citiţi şi vă cruciţi pînă la ce nivel de abjecţie a ajuns ura unor evrei împotriva Domnului nostru Isus Christos: „Un bărbat dezbrăcat cu o cruce de lemn în spate îşi croia drum printre chefliii pictaţi şi împestriţaţi cu paiete către New Jerusalem, strigînd: «Căiţi-vă! Căiţi-vă! Lepădaţi-vă de Satana!». Felicity îl recunoscu – bărbatul cu crucea cu leduri, primul care a întîmpinat-o cînd Tesla a scos-o din Şcoala de Dezvoltare Mesianică. Îl invită să treacă pe acolo mai tîrziu, să vadă spectacolul. Dimineaţa însorită făcu loc unei după-amiezi calde, noroase, iar aceasta, la rîndul ei, unei seri catifelate. Făpturi abţiguite se înghesuiau pe fiecare centimetru de stradă şi inhibiţiile cădeau una după alta, ca penele din şalurile boa. Fetele îşi dezgoleau sînii, iar tinerii îşi arătau mădularele. Sfîrcurile perforate, penisuri străpunse de lanţuri, biciuri şi legături de piele se frecau de pielea umană. Mascaţii în sărbătoare dansau pe muzica ce (cacofonie a traducătoarei, Ioana Avădani – nota red.) se revărsa din balcoane şi din casetofoane. O paradă trecu în apropiere, pe Rampart Street; ecourile sirenelor de poliţie se amestecară cu un cîntec tradiţional de Mardi Gras, cîntat de fanfara unui liceu. New Jerusalem era ticsit de trupuri înghesuite unul într-altul. Două umbre fosforescente aprinseră o mulţime de lumînări negre, fixate pe o roată de căruţă deasupra scenei din mijloc. Alte Umbre atîrnară de roată, cu lanţuri şi cîrlige, cu o cruce neagră.

Doi bărbaţi blonzi, cu pieptul gol şi colanţi de vinil, se căţărară pe cruce şi se înfăşurară peste braţele ei, îndoiţi din mijloc, cu braţele şi picioarele atîrnînd peste capetele mulţimii. O femeie cu sînii goi, purtînd doar un slip ca o floricică şi ciorapi roşii de plasă, îşi plimba încetişor sclavul în faţa crucii. Sclavul beat de droguri avea o lesă legată de zgardă. Umbrele aprinseră lumînări pe marginea scenei, lăsînd vederii o fată întinsă, goală puşcă, pe o platformă de lemn. O preoteasă într-o sutană roşie, cu tocuri cui şi bikini de Mylar, încinse pînă la roşu o pereche de cleşti în flacăra unei lămpi Bunsen şi apoi desenă un ankh complicat pe şalele fetei. O altă femeie îngenunche în faţa fetei şi o sărută pe gură. Mirosul cărnii arse umple aerul. Un bărbat cu caractere chinezeşti scrijelite pe spate şi fîşii de piele încrustate în carne se masturba în timp ce privea. Două Magdalene goale dansau, frecîndu-şi pubisurile de feţele tîlharilor, care stăteau atîrnaţi de cruce cu capul în jos. Stăpîna de sclavi elibera Christosul înrobit în faţa crucii şi cîteva Umbre puseră mîna şi îl ridicară, cu spatele către public. Stăpîna îi trase în jos pantalonii de vinil, lăsîndu-i fesele goale. Un ham de piele îi susţinea bărbăţia. Veni apoi o fată cu cizme roşii de plastic, cu tocuri de 15 centimetri şi începu să biciuiască fundul gol al Christului. Una cîte una, fetele şi femeile trecură la lovirea lui Christos, care tresărea, dar nu striga deloc. Unele folosiră bice de nuiele; altele îi loveau fundul tot mai roşu doar cu palma deschisă. O călugăriţă costumată cu sîni enormi împinşi în faţă de un corset ţeapăn, cu un voal negru atîrnîndu-i pînă aproape de călcîie şi un piton birmanez rozaliu înfăşurat în jurul gîtului, îl lovi îndelung pe Christos. De fiecare dată cînd îi cobora biciul de piele pe spatele lui, făcea un salt înainte, cu şarpele cel palid atîrnîndu-i îngrozit de gît. Un vibrator lung şi subţire i se iţea dintre coapse şi cînd termina cu biciuirea Christului acum sîngerînd, îi înfipse vibratorul în cur şi începu să-l reguleze în ritmuri tehno-disco. Mulţimea în delir începu să aplaude futaiul furios. Îngenunchiată la picioarele lui Christos, stăpîna sa îi unse fundul cu balsamuri, alinîndu-l după grozăviile prin care trecuse. Din cînd în cînd, cîte o fată sau un băiat cu piele curată ţîşneau în faţă, către cruce, cerînd să fie biciuiţi. Gloata de inşi plini de cercei, ţinte şi înscrisuri le făcea pe plac, şi gemete de durere extatică umpleau aerul”.

Huooo! Băi, Perlmutter, japiţă jegoasă, încă nu te-ai spînzurat, ca Iuda? Uite, aşa creşte antisemitismul în întreaga lume!

CORNELIU VADIM TUDOR

(„România Mare“, nr. din 10 august 2007)

Mică enciclopedie

Mistere de nepătruns (7)

Misticii

Călugăriţa Angela da Foligno - trecută în eternitate cam cu o jumătate de secol înaintea teologului Tauler - nu a scris niciodată nimic, dar, din fericire, capucinul Arnaud, confesorul ei, a notat cu grijă toate mărturisile sale şi, după moartea ei, i-a scris viaţa. Iată un mic fragment din această carte, mărturie a trăirilor unei mistice: „Foarte adesea, Îl văd pe Dumnezeu fiind într-un fel şi de o perfecţiune care nu pot fi nici exprimate, nici concepute”. Ceea ce ne spun cei doi mistici – Johann Tauler şi Angela da Foligno – nu le este de prea mare ajutor celor care vor să înţeleagă, măcar în parte, extazul mistic, întrucît ei înşişi admit că ceea ce simt este inexprimabil. Dacă ne întoarcem spre cei care au cunoscut îndeaproape astfel de oameni, fiind deseori martori ai manifestărilor lor, aflăm că elementul comun al celor care trăiesc starea de extaz este fenomenul numit de teologi „ligatură”. Auguste Poulain afirmă că, în momentele de extaz, nu poţi face decît un singur lucru, acela de a primi ceea ce Dumnezeu îţi dăruieşte. Pentru orice altceva eşti ca şi legat. Misticul aflat în stare de ligatură este împiedicat să îndeplinească orice fel de act voluntar. Ei nici măcar nu se mai pot ruga, ceea ce constituia pentru ei o activitate cotidiană. Cu cît extazul este mai profund, cu atît starea de ligatură este mai puternică. Una din manifestările acestei stări este o paralizie, aproape generală, a activităţii fizice voluntare. Biograful carmelitei Maria a Întrupării evocă neputinţa resimţită de ea, încă de la vîrsta de 22 de ani, de a citi sau de a se ruga cu voce tare. Era atît de vlăguită, încît abia de mai putea rosti un singur Ave. Găsim astfel de mărturii la mai toţi misticii. Sfîntul Ioan al Crucii, care a trăit stări de extaz, le adresează reproşuri vehemente maeştrilor spirituali lipsiţi de înţelegere, care, ne spune el, „neştiind să lucreze decît cu barosul, precum fierul pe nicovala lui, şi necunoscînd vreo altă doctrină, le spun ucenicilor lor: haideţi, înainte! Părăsiţi această cale, vă pierdeţi vremea, toată treaba asta nu e decît lenevie”. Marguerite-Marie Alacoque, mistica şi vizionara de la Parayle-Monial, contemporană cu Voltaire, trăitoare, deci, în Secolul XVIII, este un exemplu elocvent al stadiului pe care-l poate atinge starea de ligatură a unei fiinţe dedicată întrutotul rugăciunii, meditaţiei şi contemplaţiei. Adept fervent al unei viziuni materialiste asupra lumii, Voltaire, asemenea tuturor reprezentanţilor curentului raţionalist, antireligios şi antidogmatic al epocii, a batjocorit-o adesea pe această sfîntă, iniţiatoare a cultului închinat de Biserica Catolică Inimii lui Christos ( le Sacré Coeur).

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

Navele extraterestre s-ar putea

să fie... intraterestre! (10)

Misterioasa dispariţie a dr. Raymond Bernard

Mai înainte, în acest capitol, ne-am referit la dr. Raymond Bernard, cunoscut pentru cartea sa „Pămîntul gol“. Raymond Bernard este pseudonimul dr. Walter Siegmeister, care şi-a petrecut mulţi ani din viaţă căutînd, în America de Sud, intrări în subteranul unde se presupunea că trăiesc civilizaţii. După ce Statele Unite au aruncat bombele atomice, Bernard era îngrijorat în ceea ce priveşte creşterea nivelului de radiaţie al Pămîntului şi credea că America de Sud ar fi un Eden relativ sigur în cazul în care s-ar fi declanşat un război atomic. El locuia în Joinville, St. Caterina, Brazilia, unde a sperat să pună la punct o colonie pentru oameni veniţi din toată lumea, care doreau să dezvolte zona, bogată, din punct de vedere agricol, şi să scape din ceea ce credea el că va fi un holocaust atomic. Bernard era sigur că OZN-urile, venind din interiorul Pămîntului, utilizează tunele secrete, răspîndite de-a lungul întregii Americi de Sud şi Centrale.

În 1964, dr. Bernard pretindea că a găsit intrările în cîteva oraşe subterane şi că a intrat, efectiv, prin aceste portaluri ce duceau în interiorul Pămîntului. Spunea că, beneficiind de ajutorul a 20 de alţi exploratori, a putut să identifice locul a cel puţin 50 de oraşe subterane în Brazilia, despre care el credea că sînt rămăşiţele ţinutului distrus al Atlantidei. Unul dintre exploratorii lui Bernard relatează chiar o uimitoare poveste ce pare să confirme credinţa lui în Teoria Pămîntului gol. Dr. Bernard face referire la prietenul său, pe care-l numeşte R.K., din cauza incredibilei naturi a poveştii sale şi pentru că nu voia ca identitatea lui să fie cunoscută. „Un anumit vînător, care şi-a petrecut mult timp din viaţă rătăcind prin munţii din St. Caterina, l-a informat pe dr. Raymond Bernard că într-o zi a dat peste un tunel imens, în interiorul căruia a văzut un uriaş aparat de zbor, pe care l-a descris asemănător unui Zeppelin. Dr. Bernard, prin urmare, l-a angajat pe acest vînător să mă ducă la acel tunel. Am intrat în el şi am găsit înăuntru acest imens aparat de zbor şi pe pilotul său. Era un om din subteran, care avea aproape 2,5 m înălţime. Am vrut să fotografiez aparatul, dar pilotul nu mi-a permis. Cu toate acestea, m-a invitat să intru în aparatul de zbor, ce era minunat mobilat în interior şi putea să adăpostească 40 de pasageri. Odată cu mine a intrat şi vînătorul“.

(va urma)

TIM R. SWARZ

POZE => https://www.facebook.com/media/set/?set=a.400618353302775.95481.242817732416172&type=3


Revista ROMANIA MARE - NR. 1136 -  ANUL XXIII - VINERI 4 MAI 2012