Apel creştin şi umanitar pentru salvarea vieţii Iuliei Timoşenko

Domnului Dmitri Olegovici Rogozin,

vicepremier al Guvernului Federaţiei Ruse

Domnului Serghei Viktorovici Lavrov,

Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse

Dragi prieteni,

vă scriu în calitate de membru al Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European, dar şi de scriitor creştin şi admirator al strălucitei culturi ruse: vă rog să vă implicaţi în salvarea vieţii Iuliei Timoşenko, fost prim-ministru al Ucrainei! Desigur, nu intră în responsabilităţile voastre directe – dar noi sîntem oameni de caracter, trăim într-o Europă civilizată şi nu trebuie să ne fie indiferent ce se întîmplă cu o femeie bolnavă şi lipsită de apărare, o soră mai tînără a noastră, o mamă. Eu mă adresez vouă pentru simplul motiv că v-am cunoscut nemijlocit şi ştiu că împărtăşim aceleaşi valori morale.

Dragă Dmitri Olegovici,

la începutul anului 2001 (la 2 luni după ce fusesem finalist al alegerilor prezidenţiale din România, cînd mi s-a furat funcţia de şef al Statului Român!) noi eram colegi în Adunare Parlamentară a Consiliului Europei.

Şi mai aveam un coleg: pe românul basarabean Ilie Ilaşcu, care nu putea participa la lucrările înaltului forum european de la Strasbourg, întrucît era prizonier al regimului, ilegal, de la Tiraspol. El era (şi încă mai este!) membru al Partidului România Mare, pe care îl conduc, avea două fiice minore şi suferea de mai multe boli, printre care şi de pancreatită. Atunci, am iniţiat o Rezoluţie, pe care au semnat-o numeroşi colegi, printre care şi unii membri ai Camerei Lorzilor, din Marea Britanie. M-am adresat şi ţie şi, spre bucuria mea, ai scos stiloul şi ai semnat, fără ezitare, acel document. După cîteva zile, în virtutea Rezoluţiei respective, i-am scris noului preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, rugîndu-l să facă uz de autoritatea sa pentru eliberarea din închisoare a acelui român nevinovat. La scurtă vreme, Ilie Ilaşcu a fost eliberat şi a putut să-şi ocupe locul din Senatul României, precum şi fotoliul de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. N-am să uit, niciodată, eleganţa şi fermitatea cu care tu – coleg de generaţie cu mine - ţi-ai pus semnătura pe acel document politic, angajînd, totodată, şi prestigiul Federaţiei Ruse. Ulterior, ai efectuat o vizită la Bucureşti, ca ambasador al Rusiei la NATO. Te-ai întîlnit cu conducerea Senatului României, în Sala de Marmură a Camerei Superioare a Parlamentului. M-am numărat printre gazdele tale şi, deşi aveam unele opinii diferite, dialogul nostru a fost fructuos. În mod sigur, şi noi doi am contribuit, în felul nostru, la prietenia dintre ţările şi popoarele noastre. Pe urmă, ai avut o ascensiune frumoasă, devenind vicepremier al Guvernului de la Moscova şi colaborator apropiat al lui Vladimir Putin. Te felicit, în mod sincer. Astăzi, la mai bine de 10 ani de la primul nostru dialog, de la Strasbourg, te rog ca, aşa cum ai acţionat pentru eliberarea unui român, să acţionezi şi pentru eliberarea unei ucrainience. Influenţa Rusiei în zonă este incontestabilă. Te rog să nu mă întrebi de ce nu mă adresez autorităţilor de la Kiev – ştii bine că acestea nu ascultă de nici o raţiune diplomatică şi s-au comportat incalificabil cu mai mulţi lideri politici occidentali. În mod real, există riscul ca însuşi Campionatul European de Fotbal din Ucraina (în colaborare cu Polonia) să fie boicotat, aşa cum a fost boicotată, din păcate, şi Olimpiada de Vară de la Moscova, din 1980, ceea ce a provocat o reacţie în lanţ, prin boicotarea Olimpiadei de Vară de la Los Angeles, din 1984. Ar fi păcat să se ajungă aici. Am scris într-o carte a mea că a amesteca sportul cu politica este ca şi cum ai pîrli porcul la Flacăra Olimpică.

Dragă Serghei Viktorovici,

ne-am cunoscut la Moscova, în anul 2006, în cadrul unei reuniuni internaţionale. La acea dată, eu eram vicepreşedinte al Senatului României şi conduceam delegaţia ţării mele. La manifestare era anunţată şi prezenţa preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin – dar, în ultimul moment, acesta şi-a anulat participarea, pe fondul scandalului internaţional provocat de moartea ziaristei Anna Politkovskaia. Atunci, ţi-am dăruit cartea mea de „Aforisme”, apărută în limba rusă, cu o prefaţă scrisă de preşedintele Uniunii Scriitorilor din Regiunea Sankt Petersburg, Valeri Popov. Ţin minte că te-ai uitat cu interes şi plăcere la fotografia de pe pagina de gardă, în care eu mă aflu la mormîntul lui Dostoievski, din Pantheonul de la Sankt Petersburg, şi depun un coş cu flori albe. Albe ca insomniile şi crizele lui teribile care, poate, au contribuit la iluminările ce l-au făcut să fie, pe fondul geniului său nativ, cel mai profund romancier al lumii şi unul dintre noii Apostoli ai lui Isus Christos. Eu, unul, consider romanul „Crimă şi Pedeapsă” drept a 5-a Evanghelie – atît de mult a contribuit la propovăduirea învăţăturii Mîntuitorului nostru! De fiecare dată cînd mă duc la locul meu de muncă, Strasbourg, după-amiaza trec Rhinul şi fac o vizită la Baden-Baden, unde poposesc şi pe la casa în care a locuit, timp de 1 an, Dostoievski. Dar flori am depus şi la mormîntul, din Moscova, al tizului şi patronului tău spiritual, al cărui nume de botez îl porţi cu cinste, Serghei Esenin. Atunci, am cules cîteva frunze arămii, de toamnă, căzute pe acel sanctuar şi le-am presărat în Biblie, de care nu mă despart niciodată. Am mai spus-o şi o repet: eu îl consider pe Serghei Esenin cel mai mare poet european al Secolului XX. Personal, nu am cultul morţilor, ci al celor vii, dar, mergînd în pelerinaj, cu flori, la mormintele lui Dostoievski, Ceaikovski şi Esenin, ca şi la Casa Memorială Puşkin, eu am vrut să aduc un omagiu binemeritat unor idoli ai tinereţii mele, care au contribuit mult la formarea mea ca scriitor şi ca om. Ei, bine, în numele Doctrinei Creştine, care l-a făcut pe Dostoievski să închine un imn de slavă iertării şi toleranţei, bunătăţii şi concordiei între oameni, eu te rog să faci demersurile necesare pentru salvarea vieţii Iuliei Timoşenko! Cu atît mai mult cu cît aceasta se află în greva foamei şi are parte de rele tratamente în închisoare. Mărturisesc că nu o cunosc pe această tînără. Aşa-zisele „revoluţii portocalii”, impuse de agentul CIA în zonă, J.D. Crouch, au eşuat, lamentabil, şi la Kiev, şi la Bucureşti. Aşa se întîmplă, întotdeauna, cînd e sfidată voinţa popoarelor – mai devreme sau mai tîrziu, se produce reacţia de demnitate a acestor popoare, care vor să fie libere şi nu acceptă decît un singur stăpîn: Dumnezeu din cer! Stimate domnule ministru, eşti urmaş al unor diplomaţi importanţi pe care i-a dat Rusia: Prinţul Gorceakov, Cicerin, Litvinov, Gromîko. Am certitudinea că, prin absurd, dacă ei s-ar fi confruntat cu o astfel de dramă, ar fi acţionat, dar nu oricum, ci de partea cea bună a baricadei. Adică de partea vieţii şi a respectării fiinţei umane. Ca ministru de Externe, sînt convins că ai sesizat internaţionalizarea Cazului Iulia Timoşenko şi pericolul degradării unor relaţii diplomatice. Noi, cei din Comisia de Politică Externă a Parlamentului European, nu putem să-i împiedicăm pe unii lideri politici din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania şi, mai ales, din SUA, să adopte atitudini critice la adresa abuzului intolerabil al autorităţilor de la Kiev. Numai în perioadele cele mai barbare ale Antichităţii se mai petreceau asemenea răfuieli: cum venea un faraon la Putere, ştergea amintirea celui precedent, inclusiv de pe monumente. Aşa l-a „retuşat” Stalin pe Troţky, din celebra fotografie unde apare Lenin vorbind mulţimii. Apoi, l-a „retuşat” de tot, cu o toporişcă în cap! Ce vor să demonstreze cei de la Kiev? Că sînt puternici, faţă de o femeie firavă şi lipsită de apărare? Au reuşit. Că aplică Legea? Care Lege? Poate Legea Junglei!

Ducele de Orléans l-a provocat pe un necioplit la duel pentru că a insultat-o pe Fecioara Maria - dar nu pentru că aceasta era mama lui Isus, ci fiindcă era... femeie!

În concluzie, stimaţi domni Rogozin şi Lavrov, vă conjur să vă consultaţi propria conştiinţă. „Lumea se schimbă, şi noi o dată cu ea” – spunea Împăratul Lothar, pe la anul 850. Acum trăim în anul 2012 după Christos – nu în anul 2012 înainte de Christos, cum cred unii despoţi provinciali, din Ucraina, pe care o să-i bată Dumnezeu pentru cruzimea şi încăpăţînarea lor sub-umană. Iulia Timoşenko n-a săvîrşit nici o crimă. Dacă ea, totuşi, a comis greşeli – poate fi judecată în libertate, fiindcă nu reprezintă nici un fel de pericol public. Situaţia devine alarmantă, avînd în vedere că greva foamei erodează un organism mai repede şi mai periculos decît cancerul. În numele solidarităţii dintre oameni – care ar trebui măcar azi, de 1 Mai, să fie mai puternică decît în restul anului – vă mulţumesc. Fie ca Tatăl Ceresc să vă dea gîndul cel bun.

Cu deosebită stimă.

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,

Preşedintele Partidului România Mare,

Membru al Parlamentului European,

Membru al Academiei de Ştiinţe ale Naturii din Federaţia Rusă,

Membru al Academiei Mondiale „Albert Schweitzer”,

Membru al Academiei de Ştiinţe Politice din New York

1 Mai 2012

Bucureşti

Explicaţie poză: 18 octombrie 2006. Aflat la Moscova, cu ocazia lucrărilor Forumului Internaţional „Rolul partidelor politice în făurirea democraţiei“, preşedintele PRM poartă o discuţie amicală cu ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2451 / 02.05.2012