REVISTA ROMANIA MARE - NR. 1135 - ANUL XXIII - VINERI 27 APRILIE 2012

TRAIAN BĂSESCU ŞI LACHEII LUI NERUŞINAŢI DIN JUSTIŢIE – DAŢI ÎN GÎT DE UN FOST PROCUROR GENERAL ADJUNCT AL ROMÂNIEI!

Într-o Scrisoare Deschisă (publicată în acest nr. al revistei noastre, paginile 20-21), doamna Gabriela Ghiţă divulgă falsurile grosolane săvîrşite pentru muşamalizarea Dosarului „Flota“ şi comise în alte „probe“ judiciare – înregistrări ambientale de 79 de milioane de minute (?!), în data de 30.12.2035 (?!) ş.a.m.d.

Lirică religioasă

În Noaptea de Înviere

În noaptea de-nviere,

prin văi, prin sat,

cînd clopotele bat,

uniţi în priveghere

cu cei care n-au mîngîiere,

cîntaţi „Christos a înviat!“

În noaptea de-nviere,

cînd iar deodat’

lumină s-a dat,

de-aţi şti ce flori stinghere

şi cîtă lumină se cere!

Cîntaţi „Christos a înviat!“

În noaptea de-nviere,

prin văi, prin sat,

prin vînt legănat,

purtînd o scînteiere,

ca semn că lumina nu piere,

cîntaţi „Christos a înviat!“

Iar după-nviere,

cu dor curat,

de crin nepătat,

o rază în unghere

să fiţi, ca un semn de putere,

că-n voi „Christos a înviat!“

Costache Ioanid

Pentru împrospătarea memoriei

Mafia din Justiţie este principala vinovată

pentru dezastrul ţării şi exasperarea populaţiei

Acuz Justiţia post-decembristă de crime împotriva Poporului Român!

SCRISOARE DESCHISĂ

adresată domnului Gheorghe Uglean,

preşedintele Curţii Supreme de Justiţie,

şi domnului Vasile Teodorescu,

prim-adjunct al procurorului-general

al României

Stimaţi domni,

În ziua de 6 decembrie 1995, la sediul revistei „România Mare“, s-a primit o adresă din partea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (?!), semnată de şeful Serviciului Special de Anchetă, Marian Capotă, prin care ni se cere să comunicăm adresele a 4 redactori şi colaboratori ai publicaţiilor noastre, pentru a fi citaţi şi audiaţi. Pentru cineva care nu e familiarizat cu chestiunea în discuţie, impresia iniţială este că avem de-a face cu o crimă, iar cei 4 oameni căutaţi cu atîta insistenţă fie că sînt făptaşi, fie că sînt complici, sau martori-cheie. În realitate, aşa după cum ştiţi şi dvs., este vorba de ceva cu mult mai mărunt: nişte banale notiţe de presă, apărute la două rubrici de umor ale revistelor mele, „România Mare“ şi „Politica“. Din păcate, aceste pamflete i-au înfuriat peste măsură pe domnii Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu - inseparabili în prigonirea mea, aşa cum au fost şi în asasinarea lui Nicolae Ceauşescu - care, după mărturisirile lui G.I. Chiuzbaian, fac presiuni infernale pentru ridicarea imunităţii mele parlamentare. Metoda nu e nouă, terorizarea şi anihilarea adversarilor politici reprezintă practici vechi ale acelora care au conştiinţa încărcată de fapte murdare şi apelează la cele mai disperate forme de a ascunde adevărul şi de a închide gura temerarilor care îl rostesc. Personal, nu îmi este frică de campania asta de represalii, iar litigiul meu cu nezdruncinatul cuplu îl va rezolva Poporul Român. Pînă atunci, pentru că tot se împlinesc acum 6 ani de la „baia de sînge“ din decembrie 1989, îi acuz public pe Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, ca şi pe alţi complotişti, de asasinarea şefului Statului Român, Nicolae Ceauşescu, şi a soţiei sale, ca şi de complicitate, cel puţin morală, la moartea a peste 1.000 de oameni, împuşcaţi după preluarea Puterii de către noua echipă.

Încă din cele mai vechi timpuri se ştie că nimic nu se poate clădi pe sînge, acesta fiind motivul principal pentru care, de 6 ani întregi, nu se încheagă nimic în România, iar populaţia a ajuns la disperare. Faptul că nici măcar un singur asasin nu a fost judecat şi condamnat constituie cea mai mare ruşine din istoria Justiţiei în România, demonstrînd că şi această importantă putere a statului este timorată, paralizată şi, efectiv, călcată în picioare, autorii sîngeroasei lovituri de stat (care au profitat cu o perfidie diabolică de revolta justificată a populaţiei) legîndu-i Zeiţei antice nu numai ochii, ci şi gura şi mîinile. Dar, adevărul tot va ieşi la iveală, iar asta nu e o lege umană, ci una divină. Pentru aceste afirmaţii, pe care le susţin şi le semnez, cetăţenii Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu au toate elementele întrunite pentru a mă da direct în judecată, renunţînd la stratagemele penibile de pînă acum, care i-au făcut pe mulţi oameni să se îndoiască de inteligenţa lor.

Domnilor, nu este în intenţia mea să vă fac părtaşi - fie numai şi din punct de vedere epistolar - la aceste convingeri ale mele. Ceea ce m-a îndemnat să vă scriu este indignarea mea faţă de degradarea inimaginabilă a Justiţiei în ţara noastră. Zilnic luăm cunoştinţă de acte samavolnice, strigătoare la cer, pe care le comit judecători sau procurori. Nu este cazul să reproduc ceea ce ştiţi şi dvs. foarte bine, fraudele şi crimele muşamalizate fiind de ordinul cîtorva zeci de mii în 6 ani. „Peste 90 la sută dintre slujitorii Justiţiei sînt corupţi“ - asta n-am spus-o eu, ci chiar procurorul Marian Capotă. A luat Justiţia vreo măsură împotriva adevăraţilor vinovaţi pentru crimele din decembrie 1989, iunie 1990 şi septembrie 1991, care au îngrozit o ţară întreagă şi au pîngărit mult-trîmbiţata imagine a României în lume? N-a luat, aşa încît morţii putrezesc în pămînt, iar criminalii sînt oameni politici extrem de aroganţi, precum şi afacerişti prosperi. A luat Justiţia vreo măsură împotriva sacrilegiilor şi provocărilor U.D.M.R.-iste, făptuite contra Statului Naţional Unitar Român, care au culminat cu înfiinţarea unui mini-parlament unguresc în inima Transilvaniei, cu proclamarea autonomiei teritoriale şi cu incendierea Tricolorului românesc la Tîrgu Mureş?! N-a luat! A luat Justiţia vreo măsură faţă de blasfemiile proferate public împotriva Poporului Român şi a personalităţilor de anvergură naţională, ca Mihai Viteazul (numit „paranoic”), Mihai Eminescu (numit „legionar şi fascist”), Octavian Goga (numit „lichea”), Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu şi George Călinescu (numiţi „curve de lux” şi „autori de genocid cultural”)?! N-a luat! A luat Justiţia vreo măsură faţă de ruinarea economiei şi jefuirea patrimoniului naţional, de către indivizi corupţi pînă în măduva oaselor, dintre care unii apar în numeroase Dosare Penale, cum ar fi Petre Roman, Adrian Severin, Bogdan Bujor Teodoriu, Traian Băsescu, Triţă Făniţă, Dolfi Drimer, Theodor Stolojan, Andrei Pleşu, Coriolan Babeţi, Niculae Spiroiu, Gheorghe Florică, Mihai Bujor Sion, Vasile Niţu, Traian Zamfir, Dumitru Iliescu şi mulţi alţii?! N-a luat! A luat Justiţia vreo măsură împotriva acelor diplomaţi străini care au scos, fraudulos, peste graniţă mari valori patrimoniale, cum este cazul fostului ambasador al Franţei, Renaud Vignal?! N-a luat! A luat Justiţia vreo măsură împotriva bandei de nemernici de la Sexy-Club, unde Poliţia a demonstrat, cu probe incontestabile, că se făcea trafic de carne vie şi se practica sechestrul de persoane, cu bătăi crîncene aplicate fetelor de români care nu voiau să se prostitueze?! N-a luat, pentru că printre clienţii care frecventau spelunca respectivă erau şi nişte cunoscuţi procurori, aşa că totul s-a muşamalizat rapid. A luat Justiţia vreo măsură împotriva Mafiei Caselor, care i-a băgat, pînă acum, în pămînt pe unii dintre marii artişti ai ţării, ca George Constantin şi Magda Ianculescu, iar pe generalul Gheorghe Catană l-a făcut să-şi piardă minţile şi să fie internat la Balamuc?! Nu numai că nu a luat, dar ramificaţiile acestei Mafii n-ar fi fost posibile fără participarea directă şi bine remunerată a unor judecători şi procurori! Exemplele ar putea continua, pe sute de pagini. Dincolo de aceste destine umane frînte, dincolo de dramele reale ale unor oameni - ştiţi care e pericolul cel mai mare, pe care îl produc asemenea mormane de gunoaie aruncate de Justiţie peste crime şi tîlhării, ca să li se piardă urma? Vă spun eu: tot mai multă lume îşi pierde încrederea în Dreptate, iar oamenii, cu frica în oase, nu mai îndrăznesc să se plîngă nicăieri! Or, aşa ceva este îngrozitor! Un popor care nu mai crede în Dreptate, care vede că nu mai are nici o instanţă morală şi legală la care să apeleze, să-şi spună necazurile - este un popor intrat în comă. Şi asta v-o spune un om care conduce un partid parlamentar şi două reviste, un om care, la biroul său senatorial, primeşte sute de oameni pe lună, mii de scrisori şi telefoane, care se plîng de dezastrul ideii de Justiţie în România, aşa că fiţi convinşi că păstrez un contact permanent cu pulsul adevărat al vieţii de zi cu zi. Există, ce-i drept, unele dosare pe rol, tot circulă nişte acte de la o instanţa la alta, se tot vehiculează nişte termene - dar astea sînt surogate ieftine, fumigene în ochii populaţiei, atîta timp cît plăteşte plevuşca pentru rechinii cei mari, patria Acarului Păun fiind România, nu altă ţară.

Domnilor, iertaţi-mă că vă întreb: ce aveţi de gînd cu ţara aceasta? Cît credeţi că mai poate dura batjocura asta fără margini? Cînd anume, în care epocă din Istoria României, puşcăriaşii i-au închis pe comandanţii militari, iar asasinii i-au vînat pe ziarişti, generali şi senatori? Niciodată, domnilor! Nu vă daţi seama că prestaţia catastrofală a Justiţiei poate duce la creşterea mîniei populare cu mult peste cotele de inundaţie şi că asemenea fenomene, în Istorie, au precedat şi au justificat apariţia celor mai teribile Dictaturi? Am tot respectul faţă de slujitorii cinstiţi ai Justiţiei - judecători, procurori, avocaţi, consilieri, grefieri - care îşi fac datoria faţă de Lege şi faţă de Obşte, dar vai, ei sînt din ce în ce mai puţini şi mai izolaţi, într-o forfotă de interese, şi aranjamente, şi sforării de culise, şi grupuri de presiune, peste care tronează, în chip de Zeus în Olimp, Măria Sa Dolarul. Goana după Aur, bezmetică şi nemiloasă, care caracterizează societatea românească de 6 ani încheiaţi, este pe cale să dezumanizeze şi Justiţia, să nască monştri şi fenomene de abrutizare fără precedent în Istoria României, pe lîngă care Epoca Fanariotă pare un film amuzant, de desene ani-mate. De altfel, în curînd voi publica o anchetă referitoare la vilele pe care le-au ridicat sau le-au cumpărat unii magistraţi, vila fiind proba şi staţia terminus a corupţiei, avînd în vedere că nimeni nu-şi poate permite în România ca, numai din salariu, să devină proprietarul unor edificii de mai multe sute de milioane, sau chiar miliarde de lei. Îi revine Poporului Român sarcina de a pregăti Dosarul nelegiuirilor săvîrşite, sau muşamalizate de unii aşa-zişi slujitori ai Justiţiei.

Revenind la problema convocării redactorilor şi colaboratorilor mei, de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică (?!) a Parchetului General, vă informez că, în calitatea mea de conducător şi proprietar al publicaţiilor „România Mare“ şi „Politica“, mă opun categoric unor asemenea măsuri abuzive. Iată cîteva motive: 1) Este de-a dreptul odios ca Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică să convoace şi să ancheteze nişte ziarişti, ca pe nişte asasini, numai şi numai pentru a lua informaţii despre mine; aşa ceva nu cred că s-a pomenit nici în Uganda, pe timpul Dictaturii lui Idi Amin. 2) Atît eu, cît şi colaboratorii mei avem tot respectul faţă de Procuratura Generală, ca instituţie, dar considerăm că ea a fost compromisă grav prin prestaţia unor personaje ca Gheorghe Robu şi Vasile Manea Drăgulin, ca să nu mai vorbim de cei care încearcă să-i intimideze pe colaboratorii mei (dintre care unul, dr. Leonard Gavriliu, este un adevărat savant, traducător al operei lui Sigmund Freud).

3) Înţelegem să acordăm tot sprijinul organelor statului atunci cînd ar fi vorba de o crimă, sau de o altă infracţiune gravă - eu însumi luînd parte la cel puţin 10 înfăţişări, la Tribunalul din Ploieşti, cu familia de procesomani Tanţa şi Gh. Robu - dar, de data asta, trebuie să recunoaşteţi şi dvs. că este vorba de o anchetare ILEGALĂ a procesului de elaborare a unor publicaţii, ceea ce este inadmisibil; este evident că avem de-a face cu înlocuirea Cenzurii C.C. al P.C.R. (care era secretă) cu Cenzura Procuraturii Generale (care e la vedere); vă reamintim că apucăturile de acest gen reprezintă încălcări grosolane ale Libertăţii Presei, prevăzută şi garantată de Constituţia votată şi aprobată prin Referendum Naţional, în decembrie 1991; dacă tot vrea să controleze gîndurile şi viaţa noastră, de ce nu-şi deschide Procuratura Generală un Birou de Supraveghere în fiecare redacţie, ca să ne ajute, preventiv, să nu greşim? 4) Practicile Serviciului Special de Anchetă sînt incorecte şi anacronice şi pentru faptul că ele se bazează pe o serie de legi vechi de mai bine de 20 de ani - Legea Presei şi Codul Penal - care şi-au pierdut valabilitatea o dată cu adoptarea noii Constituţii; în aceeaşi ordine de idei, cred că România e singura ţară din lume care organizează simpozioane şi sindrofii pentru sărbătorirea Legii Fundamentale - în alte ţări, Constituţia nu se serbează, ci se respectă; poate preşedintele Ion Iliescu să ţină zeci de prelegeri pa tema asta, la Casa Republicii, ele sînt ipocrite, de vreme ce acest activist incurabil bate cîmpii despre Constituţie, dar o încalcă zilnic, printre altele, fie prin implicarea sa în prigonirea mea, fie prin pretenţia de a candida la cel de-al 4-lea mandat prezidenţial, cînd Legea nu-i dă dreptul decît la 2 mandate (decembrie 1989 - mai 1990; mai 1990 - octombrie 1992; octombrie 1992 - toamna lui 1996 ş.a.m.d.). 5) Nicăieri şi niciodată în lume o publicaţie n-a fost datoare să divulge secretele de redacţie şi sursele de informare, decît, fireşte, pe timpul Gestapoului hitlerist şi al N.K.V.D.-ului stalinist; 6) În calitatea mea de conducător şi proprietar al revistelor „România Mare“ şi „Politica“, dar şi de demnitar ai statului, nu voi permite nimănui să-mi hărţuiască redactorii şi colaboratorii, dintre care unii n-au călcat în viaţa lor pragul Procuraturii sau al vreunui Tribunal, fiind oameni cinstiţi şi cu frica lui Dumnezeu. 7) Aşa după cum am mai declarat, rubricile „Săptămîna pe scurt“ şi „Ultima oră“ sînt colective, redactate şi elaborate pe baza a mii de telefoane, scrisori şi alte mesaje primite în fiecare lună, atît din ţară, cît şi din străinătate; întrucît ar fi foarte greu să se stabilească precis cît la sută revine furnizorilor de informaţii şi cît la sută revine acelora care şlefuiesc ştirile respective, şi dat fiind faptul că am demnitatea de a nu îngădui să fie tras nimeni la răspundere pentru orientarea justiţiară a revistelor mele, mă văd nevoit să repet ceea ce am mai declarat: îmi asum în întregime răspunderea etică pentru toate materialele publicate în „România Mare“ şi „Politica“; în măsura în care această declaraţie va fi suficientă pentru definitivarea jenantului Dosar măsluit de procurorii „vînători de oameni“, aceştia n-au decît să-l înainteze vicepreşedintelui P.U.N.R., G.I. Chiuzbaian (care, prin încălcarea brutală a Legii 92/1992, şi-a pierdut calitatea de ministru al Justiţiei), iar cetăţeanul respectiv n-are decît să mai încalce legea o dată, dacă tot s-a obişnuit, înaintînd Dosarul la Comisia Juridică a Senatului, măcar de s-ar isprăvi mai repede cu mascarada asta; în treacăt fie spus, eu nu înţeleg cum de mai poate scoate capul în lume nedemnul şi improvizatul politician Chiuzbaian, care a afirmat la o recentă Conferinţă de Presă a P.U.N.R.: „Marea Unire a fost înfăptuită de francmasoni“; pentru o asemenca blasfemie, care se constituie într-un atac de lez-naţiune, n-au decît să-l judece cei 800.000 de morţi pe care i-a dat Poporul Român în Războiul pentru Întregirea Neamului.

Domnilor, am optat pentru această cale de comunicare, fiindcă în oceanul de fărădelegi care ne sufocă, dvs. aveţi reputaţia de a fi mai raţionali şi mai ataşaţi Legii. Nu vă cer nimic pentru mine, eu îmi voi purta crucea, pe mai departe, fiind conştient că mă lupt cu o caracatiţă infernală. Din fericire, nu sînt singur, tot mai multă lume vine alături de noi, fiindcă realitatea de zi şi noapte din România certifică în mod zdrobitor că noi am avut dreptate. Tot ceea ce vă solicit este să vă păstraţi şira spinării, cu orice preţ. Să nu îngăduiţi politizarea Actului de Justiţie. Să nu permiteţi vînarea unor oameni nevinovaţi, cum sînt cei 4 colaboratori ai mei, a căror singură „culpă” este aceea de a crede, alături de milioane de români, că orice coşmar are un sfîrşit. Vă informez că prin telefoanele pe care le dau aproape zilnic, prin expedierea unor asemenea convocări, prin tot felul de alte forme de şicanare şi hărţuire – unii angajaţi ai Procuraturii Generale au instituit un regim de teroare asupra a două publicaţii libere, dintre care una este organ al unui partid parlamentar; dacă presiunea asta demenţială va continua, mă voi vedea nevoit să suspend apariţia revistelor, fiindcă nimeni nu poate lucra în asemenea condiţii inumane. În încheiere, vă informez că la toate apelurile membrilor şi simpatizanţilor Partidului România Mare, dar şi ale altor cetăţeni scandalizaţi de mîrşăvia la care se pretează cuplurile Iliescu-Măgureanu şi Drăgulin-Chiuzbaian, apeluri care îmi solicită de a se ieşi în stradă, de a se organiza marşuri pînă la Bucureşti, de a se protesta la Sodoma Procuraturii Generale şi la Gomora Palatului Cotroceni, pentru a cere socoteală călăilor care înfometează poporul şi bagă căluşul în gura patrioţilor curajoşi - eu am răspuns negativ, invitînd la calm, la răbdare şi înţelepciune. Şi asta pentru simplul motiv că, fiind creştin, nu liber-cugetător, urăsc violenţa, sînt un om foarte paşnic. Da, dar ce-or să facă prigonitorii de profesie, atunci cînd milioanele de români exasperaţi nu mă vor mai asculta în această privinţă şi, în pofida rugăminţilor mele, vor lua unele acţiuni pe cont propriu? Va putea mafiotul Dumitru Iliescu, programat şi teleghidat ca un robot al crimei, să-i calce cu TAB-ul şi să-i împuşte pe toţi, aşa cum a procedat în decembrie 1989 şi septembrie 1991? Aşa-zisul meu extremism se află numai pe ştampilele fabricate de ei, pe cînd adevăratul extremism, vizibil cu ochiul liber, e distrugerea ţării, prăbuşirea nivelului de trai şi siluirea draconică a Justiţiei. Dar totul se plăteşte, dacă nu pe lumea asta, atunci pe lumea cealaltă. Dumnezeu să vă lumineze mintea şi paşii!

CORNELIU VADIM TUDOR

10 decembrie 1995

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

Memorabila întîlnire dintre unioniştii români Barbu Delavrancea şi Ioan Raţiu

L-am ascultat pe dl. profesor Ioan Ursu, la Congresul de la „Dacia“, şi am rămas încîntat. În această seară, dl. Ursu v-a dezvoltat două propuneri: una politică şi alta istorică. O aprob pe cea politică, dar să îmi permită s-o rectific pe cea istorică. Domnia-sa a criticat atitudinea oficială a românilor de peste Carpaţi, din timpul procesului „Memorandului“, a criticat „pasivitatea“.

Istoria simte nevoia, mai mult decît orice ştiinţă morală, de perspectiva timpului. Sînt prea aproape de noi cele petrecute pe vremea acestui proces naţional şi faptele nu sînt cunoscute îndeajuns pentru ca un istoric, oricît de iscusit ar fi, să nu greşească vorbind despre fapte prea puţin cunoscute.

Să vă dau oarecare indicaţii, pentru a judeca dacă pasivitatea de atunci era o formulă de energie, sau o formulă de moleşire.

Dimitrie Sturdza a scris o Hotărîre a Partidului Liberal în ziua „înălţării“ şi mi-a ordonat să o duc bătrînului Raţiu şi Comitetului Executiv. Eu am stat la îndoială.

M-am consultat cu admirabilul român, răposatul George Cantacuzino. Am propus s-o învăţ pe dinafară şi s-o expun întocmai celor de dincolo. Dimitrie Sturdza, după firea lui, n-a primit, şi mi-a poruncit să o duc, s-o citesc şi să i-o las lui Raţiu. Am plecat, pe furiş, şi am citit în casă la Ion Raţiu Încheierea, dată în numele Partidului Liberal. Am înţeles, din durerea pe care o vedeam zugrăvită pe figura eroică a bătrînului şef, că ceea ce îi ceream noi era un lucru cu neputinţă. Peste două ceasuri mi-a dat răspunsul. În pădurea de lîngă Sibiu m-am întîlnit cu Raţiu. La umbra fagilor de sute de ani, el, cu piciorul umflat de reumatism, şchiop şi sprijinit pe cîrje, mi-a răspuns: „Dumneavoastră îmi cereţi să trec munţii, să vin în România – priveşte în depărtare ... (Am privit şi am văzut un jandarm.) Spuneţi-mi dacă pot să trec munţii... Spuneţi-mi ce ar zice poporul meu, dacă aş fi împuşcat pe la spate? Să ştie cei de la Bucureşti că prefer să-mi rămînă oasele în puşcăria de la Seghedin, căci din oasele mele, ca din oasele lui Horea, vor răsări răzbunătorii mei şi ai Neamului!“. Cam aşa mi-a răspuns, cu lacrimile în ochi. Şi eu mă întorc spre dl. Ursu şi-i zic: Pasivitatea de atunci este activitatea de astăzi! (Aplauze frenetice).

Dar cine scăpă adineauri cuvintele: „dacă vom intra, sau nu vom intra“? Azi nu se mai vorbeşte serios pe „dacă“. Azi va trebui să ne plătim poliţa istorică, ajunsă la scadenţa ei, azi, ne vom lupta, azi, vom sîngera, azi nu mai e timp să calculăm pe minimum de jertfe şi maximum de cîştig – azi nu e vorba de un cavalerism acoperit de glorie, ci de o extremă sforţare pentru întregirea Neamului! (Aplauze entuziaste).

Noi, din nenorocire, am fost despărţiţi în trei, aparţinînd la diferite coroane. În tot trecutul nostru, de mărire şi de dureri, niciodată nu ne-am luptat, cu înverşunare, unii împotriva celorlalţi. Şi, dacă de cîteva ori armele noastre au strălucit pe cîmpul de luptă împotriva noastră, să se ştie că am fost tîrîţi de micile ambiţii ale celor de sus. Dacă au izbutit cei mari să ne despartă, instinctul nostru a rămas acelaşi, străbătînd veacurile cu aceeaşi pornire de a ne strînge sub aceeaşi coroană. (Aplauze frenetice şi îndelung repetate).

De la primul cronicar şi pînă la primul poet Văcărescu, şi de la acesta pînă astăzi, totdeauna ne-am mîngîiat cu aceeaşi speranţă, ne-am nutrit cu acelaşi gînd, am vroit, pururea, unirea ţărilor ciopîrţite de un popor crud, viclean şi neomenos. Astăzi, pe toţi ne apasă misiunea grea şi mîntuitoare, de a făptui ceea ce stă luminos scris în adîncul conştiinţei noastre! (Aplauze entuziaste).

Eu nu vreau să fac proces partidelor politice. Ştiu – eram mic – că s-au luat în rîs oamenii de la ’48. Brătianu, Kogălniceanu au fost trataţi de naivi şi de vizionari, şi, bieţii oameni mari, cît au trebuit să sufere, în generoasa lor viziune, cînd erau acuzaţi – acuzaţi – că vor să ia Transilvania! Şi eu – totdeauna un mic vizionar – mă închin în faţa memoriei ilustre a acestor vizionari calzi şi entuziaşti! Ei sînt focul nestins din care se aprinde focul nostru continuu, pentru a-l transmite urmaşilor noştri! (Aplauze frenetice).

Ceva mai tîrziu, cînd s-a fondat „Liga Culturală“, noi toţi eram mistuiţi de un singur dor, scump inimilor noastre. Acest dor ne ardea, fiindcă nu trebuia mărturisit. Nu din frică, nu din laşitate n-am pronunţat pe atunci numele de Daco-România, ci din porunca istorică ce ne înstrunea cu şoaptele ei: – „Fiţi înţelepţi, dacă voiţi să izbutiţi!“. Şi toată tinereţea noastră am tăcut. Astăzi, cînd este fatal – ce fericită fatalitate! – să formăm un stat puternic, un stat de echilibru în Europa şi-n Peninsula Balcanică, nu este un act de curaj, ci este o datorie să spunem, sus şi tare, ce vrem: vrem o Românie Mare! (Aplauze entuziaste şi îndelung repetate). Noi sîntem un neam fin, cu instincte nobile moştenite, cu instinctul de civilizaţie înnăscut; iacă de ce am suferit atîta vreme, înghiţindu-ne în noi licăririle supremei noastre speranţe. Am plecat urechea în popor şi-am înţeles zicătoarea: „Să nu baţi cireşul înainte ca cireşele să fie coapte“. (Aplauze). Preşedintele Congresului, dl. Simion Mândrescu, la întrunirea de la „Dacia“, a scăpat un cuvînt nedrept la adresa mea: m-a numit „sfîntul cauzei naţionale“.

Dl. Simion Mândrescu: Da, aşa e!

Dl. Barbu Delavrancea: – Eu, sfînt? Eu sînt om, cu cusururi, dar omul datoriei în chestiunea care ne agită şi pe care o vom aduce la îndeplinire. Şi apoi, care om – şi vorbesc de cei mari, din trecutul cel mai apropiat – a fost sfînt ? Nu trebuie să ne închinăm la oameni. În slujba Neamului sînt toţi deopotrivă. Înaintaşii noştri, de multe ori, s-au ciocnit în colţurile cusururilor lor, iar noi, astăzi, îi admirăm în netezirea strălucită a fundamentalelor lor calităţi. Astăzi, nu-i mai recunosc nimănui nici un cusur, decît acela de a nu-şi face datoria, unica datorie, către Neam, şi nu-i mai recunosc decît o calitate: aceea de a-şi închina toate sforţările voinţei energice a Poporului Român! (Aplauze entuziaste şi îndelung repetate). Astăzi, domnilor, eu nu mai recunosc partide politice. Cine se simte agitat în suflet de instinctul şi conştiinţa întregirii noastre, trebuie să înceteze de a mai face politică. Noi, trecînd pe deasupra noastră înşine, să fim una: o massă de energie etnică. Să ştie teutono-tartarii că sîntem cuprinşi de fiorul renaşterii noastre. Jos armele între noi! Arma pe umăr faţă de duşmanii noştri seculari! (Aplauze entuziaste. Ovaţii).

Şi mă întorc către iubitul meu prieten de altădată, şi prietenul meu de astăzi, Mille, şi-l rog să amîne înverşunarea de acum, care îl face să critice cu prea mare asprime pe unii oameni. Oricine stă la Putere poartă asupra sa răspunderea unei misiuni istorice aşa de mari, încît noi trebuie să-i înlesnim aducerea ei la îndeplinire. Ion Brătianu îşi va face datoria – îl cunosc şi ştiu că nu va voi să fie strivit de simţămîntul general al României. Oricine ar avea încrederea suveranului, se va supune şi voinţei Neamului.(Aplauze prelungite).

Ridic dar paharul meu şi închin pentru toţi cîţi vor fi chemaţi să-şi facă datoria supremă, pentru orice român bun – civil, militar şi preot – şi aş închina şi pentru morţi, dacă n-aş şti că este o impietate. Morţii noştri ne îndeamnă, de dincolo de lumea aceasta, să grăbim realizarea idealului lor. Închin pentru toţi românii cu iubire de patrie...

Dl. general Stoica: – Şi pentru românce!

Dl. Barbu Delavrancea: – Fireşte, căci toţi vor contribui la marea jertfă ce ni se cere. Procesul Neamului nostru este la Casaţie şi Casaţia este în vîrful baionetelor Armatei Române! (Aplauze entuziaste, care durează mai multe minute. Urale şi ovaţii).

B. ŞT. DELAVRANCEA

(Toast rostit în seara zilei de 15 martie 1915, la cina comună desfăşurată la Terasa Oteteleşanu, din Bucureşti, la finalul Congresului românilor de peste hotare)

Săptămîna pe scurt

* Urmează un Comunicat pentru Ţară: Mihai Gâdea s-a scobit în nară! * Păcat de Dana Grecu * Din gîndirea conflictuală a lui Mark Gitenstein: „Am observat că românilor le place să se certe şi acesta este un lucru bun“ * Votul uninominal – un eşec fatal!

* De cîte ori se obrăzniceşte, Gigi Becali e bătut de Dumnezeu...

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Uluitoare, stupefiantă, anormală – suita de anunţuri de vineri seara, de la Antena 3: „Urmează un Comunicat important pentru Ţară! Nu uitaţi: la ora 20, Antena 3 va face un Comunicat important pentru Ţară!“. Alarma asta părea cu atît mai serioasă, cu cît ea era trasă de Dana Grecu, fată cu capul pe umeri, care nu are obiceiul să mintă, ori să se joace cu vorbele. Şi vine ora 20, adică 8 seara! Cînd colo, ce să vezi? Capul năclăit de smoală al lui Mihai Gâdea, care bălmăjeşte ceva despre scoaterea dintr-o grilă a Antenei 3, de către firma de cablu RCS &RDS (?!). Efectiv, nu ne-a venit să ne credem ochilor şi urechilor! Ne speriasem că începe războiul, ori s-a declanşat vreo epidemie devastatoare! Pentru că, de fapt, ce înseamnă „Un Comunicat important pentru Ţară“? În nici un caz un subiect legat de afacerile fostului colonel de Securitate Dan Voiculescu şi de gaşca lui de vorbeţi, care taie firu-n patru, la nesfîrşit, de dimineaţă pînă noaptea, lansînd, periodic, sondajele mincinoase pe care le scoate din burtă, dîrdîind de şorici, porcul Bogdan Teodorescu. Aceasta ni se pare cea mai sinistră cacealma pe care a făcut-o vreun post de televiziune din România, de la valurile de minciuni şi intoxicări lansate în decembrie 1989. A ţine cu sufletul la gură, zeci de minute, cîteva sute de mii de oameni, în aşteptarea unui eveniment CRUCIAL, şi, cînd colo, să plîngi ca o babă că o firmă de cablu te-a pus cu botul pe labe – iată un subiect asupra căruia CNA are datoria să reflecteze. Că Mihai Gâdea este un nesimţit şi un mitocan sinistru (cum îl făcea el pe omul de la CAS) asta o ştie toată lumea, băiatul e plin de mucii unor ifose tipice etniei sale, el e mîna dreaptă a lu’ Neica C.N.N. etc. – dar că un securist bătrîn şi versat ca Dan Voiculescu poate permite crearea unei asemenea psihoze în massă, aşa ceva e de neiertat. Pentru împrospătarea memoriei, vom spune că un Comunicat important pentru Ţară dăduse Regele Mihai, în noaptea zilei de 23 August 1944 – cînd a anunţat ieşirea României din coaliţia împotriva Naţiunilor Unite şi întoarcerea armelor. Seamănă? Nu prea seamănă! Mîine ce va urma? Poate ceva de genul: „Urmează un Comunicat important pentru Ţară: Mihai Gâdea a căzut pe scară şi-i curge sînge din nară!“. Sau: „Dan Voiculescu nu mai scuipă cînd vorbeşte – acuma scuipă fără să vorbească!“. * Ca să vedeţi cum se face presa după ureche! Am descoperit printre hîrtiile noastre mai vechi un exemplar al revistei „Q-Magazine“, subintitulată „Powered by Floriana Jucan“. E nr. 71, din decembrie 2009. Pe pagina 19 sînt două texte, ambele mincinoase (sau, mă rog, care nu aveau să se confirme): „EXCLUSIV. Radu Mazăre îşi pregăteşte demisia?!“ (de Tania Ivan) şi „Lovitură de teatru: PNL îl va propune ca prim-ministru pe Crin Antonescu“ (de Floriana Jucan). Aşa după cum se ştie, nu s-a confirmat nimic din toate astea. * Din acelaşi număr de revistă am reţinut un reportaj despre noaptea de pomină a Turului II al alegerilor prezidenţiale: „În Kiseleff scena se umple (...) Gigi Becali promite camioane de şampanie şi sare de gîtul alesului. Să-l sărute, nu să-l rupă (...) Televiziunile repetă între trei păreri discursul învingătorului. «Te iubesc, Mihaela!». «Crin, mon amour». «Respect, Traiane!». «Iohannis, hai încoace!». «La PSD veselia e la cote maxime. De cinci ani se aşteaptă o seară ca asta» (...) Nervozitatea însă creşte. Nimeni nu înţelege tactica democrat-liberalilor. Şefii de case de sondare se jură că nu au greşit, iar diferenţa va creşte“. Sînt reproduse şi cîteva declaraţii euforice ale lui Mircea Geoană: „De azi, sînt preşedintele tuturor românilor şi îi vor trata cu egal respect (...) Victoria mea este indubitabilă şi sper ca acest transfer de putere să se deruleze corect şi democratic (...) Nu ştiu dacă victoria mea reprezintă o noapte de Istorie, dar prezenţa mea aici, la sediul PNL, un partid istoric, reprezintă, în mod cert, un gest de Istorie“. În final, concluzia trasă de ambasadorul SUA, Mark Gitenstein: „Am observat că românilor le place să se certe şi acesta este un lucru bun“. Ai observat bine, moşule – dar românilor le place să se certe cu voi, coloniştii americani, care falsificaţi alegerile şi furaţi pe rupte din ţara asta.

* Revenind la Floriana Jucan, putem spune doar atît: condoleanţe, pentru încetarea din viaţă a marii iubiri a vieţii sale, Emanuel Valeriu: în 1990, ea avea 16 ani, el – 65. Apoi, fără număr, fără număr: Gigi Kent, Virgil Măgureanu, ambasadorul Vettovaglia ş.a. * Ajung toţi, pînă la urmă, la vorba lui Vadim! A spus el, încă din 2008, că votul uninominal e o aberaţie, care va distruge şi Parlamentul, şi Partidele? A spus! Priviţi un titlu din „Azi“, nr. din 4 aprilie: „Un parlamentar al Puterii are curajul să demaşte votul uninominal. Înapoi la liste!“. Numele „curajosului“ este Cezar Preda. Nu vă e, mă, ruşine? De ce nu vi s-a auzit piuitul acum 4 ani? Atîta timp pierdut. Atîţia nervi şi bani consumaţi de pomană. Principalii vinovaţi pentru acea catastrofă de vot: Mircea Geoană, Valeriu Stoica, Emil Boc, Traian Băsescu, Ambasada SUA. * Zilele trecute, la Radio România, Titus Andrei a prezentat cîntecul „Fidelitate“, compus, la începutul anilor ’80, de Marian Nistor, pe versurile lui Corneliu Vadim Tudor. Mai există şi alte piese realizate de acel „cuplu de aur“, dar posturile de radio difuzează, în prostie, făcături de genul „Pleacă, mîine o să-mi treacă“. Amintim cîteva cîntece create de Marian Nistor pe versurile Tribunului: „Mulţumesc, iubită mamă“, „Într-un sat de pescari“, „Adio, prieteni de-o seară“, „Aripi de fluturi“, „Fă-mă, Doamne-o lacrimă“, „Biblia şi Puşca“, „Hai să facem pace“, „Ţigăncuşă“, „Car cu boi“... * Agitaţia ridicolă a unguroaicei analfabete (dar rea de muscă!) Andreea Vass-Paul. Ia uitaţi-vă ce titlu dă ea în „Curierul Naţional“: „Reding versus Schröder pentru un model social european complet nou: E nevoie de o cotă de gen (?!) pentru reprezentarea echilibrată în conducerea companiilor?“. Dacă unguroaica îşi schimbă numele cum vrea muşchii ei vaginali, optînd în ultima vreme pentru asemănarea cu Caracatiţa Paul – e musai să mutileze şi numele comisarului european pentru Justiţie, o englezoaică, pe care o dată o scrie REDING iar altă dată – READING. * Am pomenit de Gigi Becali. Iar l-a bătut Dumnezeu pentru viaţa dublă pe care o duce: la televizor dă ochii peste cap şi face pe popa moralistul – dar în realitate trăieşte în păcat, înjură oribil şi face „bani murdari“. Nu mai vorbim de mişcările politice bezmetice, menite, în bezna minţii lui, să-i asigure spatele şi să-l scape de Dosarele Penale. Dar, hai să zicem că ăsta-i omul, încă de pe cînd vindea iaurt în Capitală. Altceva i-a deranjat pe cititorii noştri: intrat în direct, telefonic, la o emisiune a Sorinei Matei, de la postul România TV, în studioul căreia se afla preşedintele PRM – mulgătorul de oi şi-a permis să-i vorbească la „pertu“ Tribunului. Asta, deşi între ei e o diferenţă de 10 ani de viaţă şi 10.000 de ani de cultură. Cîtă obrăznicie! Crede ăsta, Becali, că lui Vadim o să-i mai fie milă de el şi-l va mai băga în Parlamentul European, la alegerile din 2014? A-nţărcat bălaia! Nu mai pupă el o asemenea pomană! N-ai caracter, puştiule. Şi Dumnezeu te cunoaşte cel mai bine, pe El nu poţi să-L păcăleşti. Aşa că te-a mai pocnit o dată, exact unde te doare mai tare, la lingurică: Steaua a luat bătaie acasă, de la Vaslui, înfrîngere umilitoare, care îţi spulberă visele de mărire. Mai fă, tu, multe ticăloşii, cu aerul că-L slujeşti pe Dumnezeu, şi ai să vezi ce păţeşti. Te baţi, tu, un neica-nimeni, pe burtă cu cel pe care cei mai mulţi îl consideră cel mai mare român în viaţă? Aţi păscut oile împreună? Nu-ţi e ruşine chiar deloc? * „Jurnalul Naţional“ sare la beregata cocalarului Dinu Păturiciu: „Patriciu a cheltuit 100.000 de dolari pe zi cu trustul Adevărul Holding“. Subtitlul sună aşa: „Jurnalistul Cătălin Tolontan face calculul pe baza unor documente interne şi a pierderilor înregistrate la Registrul Comerţului“. Unul dintre principalii „bugetivori“, care îl uşurează de bani pe marele escroc, e microcefalul Grigore Carti-Anus: pe cît de prost scrie, pe atît de bine fură! * Un sat din Austria se numeşte… Fucking! Această aşezare a fost întemeiată de un nobil bavarez, Focko, acum 800 de ani. Acum, primarul localităţii vrea să-i schimbe numele. Noi îi sugerăm cîteva denumiri inofensive: Curling; Clitoris; Suskracinskaia; Sugetzîtzu. * În revista ,,Flacăra lui Adrian Păunescu”, apare, în continuare, rubrica ,,Emisiunile trece, perlele rămîne”, semnată de Andrei Păunescu. E ceva mai scurtă ca de obicei, dar la fel de bună. Ce ziceţi de chestiile astea? ,,Mă uit la aceşti proxeneţi politici, care le promite primarilor că-i face modele şi-i aruncă pe centura politicii” (Cezar Preda, Antena 3); ,,Nu se pot ajunge la cele două” (Toader Paleontologu, România TV); ,,Am înregistrat semnul electoral (trandafirul). Am fost prima formaţiune politică care a făcut acest lucru” (Vasile Blaga, Antena 3); ,,Elenei Băsescu nu-i mai sînt ostile doar cuvintele, ci şi obiectele din timpul exerciţiului (pul-e?!) parlamentar” (Adrian Ursu, Antena 3); ,,Televiziunile şi presa e de vină” (Paula Rusu, Realitatea TV). * ,,Evenimentul zilei” popularizează un alt sondaj mincinos, scos din intenstine de gaşca fomistă de la CSOP: cică M.R. Ungureanu e în creştere (?!). Ce-i creşte mă, tîmpiţilor? Puţă n-are, că-i bulangiu; sau, dacă are, e o puţă de tip ,,buton”: apeşi pe ea şi îi iese limba. Nici părul nu-i creşte, capul lui cu nări tot mai dilatate fiind bun de studiat la Muzeul Antipa, pentru aflarea adevărului despre gorila mutantă. Una peste alta, acest MRU e ridicol, cu mersul său ţeapăn, de marionetă căreia i-a intrat un băţ în cur. * Din pricina acestui fost membru al CC al UTC, PLN are o problemă. Chiar o foarte mare problemă: e la guvernare! Pentru că asta înseamnă declaraţia lui Găureanu, de la B1 TV, că el este, încă, membru al PNL. Atunci cînd primul-ministru al unei ţări face parte dintr-un partid, e limpede că acel partid este vioara-ntîi a guvernării. Scurt. * Ion Cristoiu repetă ceea ce a scris Vadim. A scris Tribunul că PNL a devenit ,,lada de gunoi a politicii româneşti”? A scris. Hop şi Ardei Umplut, după două săptămîni, în ,,Evenimentul zilei”: ,,PNL s-a transformat în ghena de gunoi a scenei noastre politice”. Apoi a continuat: ,,Se aruncă în acest partid, pe rînd, cotoare de mere, mucuri de ţigări şi prezervative expirate”. * În acelaşi ziar, Florian Bichir continuă să facă jocul Mafiei de la Gold Corporation, condusă, din umbră, de George Sörös. E clar că răspopitul a luat bani. Nu există altă explicaţie a încăpăţînării lui delirante, de a evita să spună: unde se vor duce aurul, argintul şi uraniul care vor fi extrase de la Roşia Montană? AFARĂ – acolo se vor duce, la străini. Ce ruşine, Bichire! N-o să ai parte de banii ăştia şi va veni o vreme cînd o să te ia lumea, cu pietre, pe stradă.

* Bătrînul derbedeu politic Puiu Haşotti se crede ,,dăştept” nevoie mare. A stat el ce a stat, pe căcăstoare, cu mîna la falcă, şi ce s-a gîndit? ,,Ia să lansez eu teoria că e imoral să dezertezi de la Opoziţie la Putere – dar e foarte moral invers, adică de la Putere la Opoziţie!”. Zis şi făcut! După ce a tras apa, s-a dus, şontîc-şontîc, în faţa presei. Şi a început să latre. Fireşte, s-a făcut de rîs, pentru că de toate aceste justificări infantile s-a ales praful, atunci cînd românii şi-au adus aminte de zicala: ,,Şobolanii părăsesc primii corabia care se scufundă!”. Da, bă, Puiule (pui de năpîrcă, desigur): toţi dezertorii ăştia sînt nişte ŞOBOLANI, care încearcă să-şi salveze pielea. Nu numai că nu vor reuşi chestia asta, dar vor distruge PNL-ul. * Indiferent ce ar face, cheliosul Mircea Marian e tot agramat. Uitaţi-vă la Cronica TV pe care a publicat-o fripturisto-băsistul ăsta în ,,Excrementul zilei” de sîmbătă: ,,talk-show-urile politice, cu toată isteria şi pasiunea pe care o (sic!) generează constant”. Corect era: ,,pe care le generează”. Altceva: ,,ar fi putut juca cu (sic!) succes” – cacofonie penibilă, de care nu se mai vindecă onaniştii politici de la noi… * În aceeaşi ,,bulină portocalie” a apărut o pagină întreagă, sub genericul aiuritor: ,,Evenimentul senzaţional. La 19 ani după ce a făcut-o EVZ, BBC dă o ştire despre o găină care a născut un pui viu”. Cică asta s-a întîmplat în Asia, dar găina a murit: ,,analizele făcute de veterinarii din Sri Lanka arătînd că decesul (?!) a fost provocat de mai multe leziuni interne”. Aha, carevasăzică s-a ajuns pînă la… decesul (?!) unei găini! Ziarul EVZ de sîmbătă rememorează ce s-a întîmplat acum 19 ani, cînd Ion Cristoiu – atent la tot ce mişcă – a făcut fericit Poporul Român cu acea informaţie, devansînd BBC-ul: ,,Găina din Paşcani a fost însă mai productivă decît cea din Sri Lanka: făcuse doi pui. Ce-i drept, ambii handicapaţi”. Normal: unul era Ion Cristoiu, iar celălalt, Silviu Prigoană. * Ziarul ,,Naţional” îşi bate joc de postul lui Guşă-Căpuşă, Realitatea TV, unde s-a vorbit de deratizarea parcurilor de… căpuşe (?!). Cu alte cuvinte, căpuşele astea sînt nişte şobolani în toată regula, noroc cu agentul Mossad Elan Schwartzenberg şi cu slugoiul Şarpelui cu Ochelari, Cozmin Guşă, că le ung cu o soluţie făcută din palinkă şi praf de cărămizi, căpuşele se îmbată mangă şi-şi dau cu bolovanii în cap. * Un titlu ciudat, în acelaşi ziar: ,,Uite de ce a fugit Mioara Pitulice în America!”. În primul rînd: cine-i Mioara Pitulice? În al doilea rînd: de cînd fuge pitulicea? Toată lumea ştie că pasărea asta zboară, nu fuge. * Titlul săptămînii a apărut în ,,Naţional”: ,,Neodogmaticii lui Patapievici şi literatura”, de Răzvan Ioan Boanchiş. Merită să-l reproducem integral: „Avertisment: nu dau verdicte, scriu despre gusturile mele literare. Da, da, da, merci, merci, şi eu în ale voastre! În urmă cu nişte ani, un scriitor l-a întrebat pe dobitocul ăla de Patapievici dacă a citit «Drum fără pulbere», un roman în care Petru Dumitriu a făcut apologia Canalului, ca să-şi scoată tatăl din puşcărie. Răspuns de neodogmatic: nu citesc eu un colaboraţionist! Dacă ar fi cunoscut cartea, gomosul uscat (probabil că) ar fi priceput că ticăloşia lui Petru Dumitriu e umbrită de măreţia cu care scrie despre Dobrogea. Zilele trecute am răsfoit «Şoseaua Nordului». Eugen Barbu falsifică istoria – ştiu, ştiu şi de-aia nu mai pot! Dar ce mînă de maestru! Iar «Şoseaua Nordului» este departe de a reprezenta cea mai bună carte a lui Barbu. «Principele» va rămîne un roman modern şi peste 100 de ani. A trecut ceva vreme de la revoluţie şi ar fi cazul să nu ne mai izmenim, judecînd compromisurile coloşilor. Corecţii politici de azi sînt mai stricaţi decît propagandiştii de ieri. Pentru foarte mulţi, poezia şi proza încep cu Mircea Cărtărescu. Bun meseriaş, dar face o literatură de atelier. Are notorietate, însă îi lipsesc cititorii. Dacă intraţi într-un anticariat, veţi vedea cît costă maculatura optzeciştilor (între 3 şi 5 lei bucata) şi ce preţ are «Viaţa ca o pradă» (50-60 de lei), a lui Marin Preda. Am citit-o de vreo 5 ori, ca să compensez chiulul de la «Moromeţii». N-am fost crescut la ţară, n-am digerat «Moromeţii». Lîngă «Groapa» lui Barbu, «Blocada» lui Pavel Chihaia şi «Cronică de familie» a lui Petru Dumitriu aş aşeza «Îngerul a strigat». Apropo, cu Fănuş Neagu ce are gaşca de prostoboi a lui Patapievici? Nea Fane nu l-a pupat în cur pe Ceauşescu. Atîrnuşii optzecişti îl fac scriitor oficial, mîncînd borş că stătea la şpriţ cu generalii. Şi dacă ar fi fost aşa, ar fi aflat cîrnăciorii ăştia ambalaţi în blugi jegoşi? Lui Fănuş Neagu i se mai reproşa că în cărţile lui există carne cît pentru un abator literar şi schelet cît pentru o pisică. «Îngerul a strigat» demontează şi clişeul ăsta“. * Cîteva titluri din ziarul ,,Tricolorul” (2 abonamente în judeţul Vaslui, cam puţine pentru un om care a fost 4 ani senator, 4 ani preşedinte al Consiliului Judeţean şi alţi 4 ani vicepreşedinte, l-am numit pe Corneliu Bichineţ). SÎMBĂTĂ, 21 aprilie (nr. 2.445): ,,Matrozului Chior i s-a pus pata pe utecistul năpîrlit… Traian Băsescu a insistat, din nou, pe lîngă înaltul komisar sovietic (pardon, american), Mark Gitenstein, să-l scape de M.R. Ungureanu”; ,,NEWS ALERT. Se zgîlţîie şi coteţul Buldogului”; ,,România ca o colonie” (editorial de Dumitru Avram); ,,Alţi doi parlamentari PDL dezertează la PNL: senatorul Dorin Păran şi deputatul Iosif Blaga”; ,,La închiderea ediţiei. Traian Băsescu este evitat pînă şi de alcoolicul Sorin Frunzăverde”; ,,Începe războiul împotriva Regimului Băsescu” (Victor Păun); ,,Nicolae Onţanu deschide, la Butimanu, un nou adăpost pentru cîinii comunitari”; ,,Arhiva «Tricolorul»: Discursurile Unirii” (Octavian Goga, 2 august 1917); ,,Ierusalimul – loc sacru şi centru a trei religii monoteiste” (Mircea Eliade); ,,Încă o blasfemie săvîrşită de evrei: Numele Isus Christos – eliminat din Biblie”; ,,Figura lui Stalin, imprimată pe autobuzele din Rusia”; ,,Mircea Toader şi prefectul Claudiu Palaz fac afaceri de milioane de euro cu Administraţia Portului Constanţa” (Gabi Golea); ,,Vladimir Putin ar putea să fie cel mai bogat om din lume” (cică ar avea peste 70 de miliarde de dolari); ,,Parlamentarii săltăreţi – Harta migraţiei politice din 2008 pînă în prezent” (Sorina Ionaşc, Corina Vârlan). LUNI: ,,Pentru a-i mări şansele gunoierului Silviu Prigoană – Traian Băsescu pune la cale o nouă introducere în tomberonul arestului din Rahova a puradelului Dan Diaconescu”; ,,Cum au fost scoase Antenele de pe platforma de satelit Digi TV? Dan Voiculescu a jucat la cacealma şi şi-a rupt gîtul!”; ,,O nouă întîlnire Traian Băsescu – Sorin Frunzăverde. TROACA PORCILOR”; ,,PDL – un partid în descompunere” (Horaţiu Pepine); ,,Traian Băsescu – discipolul Diavolului” (editorial de colonel Dan Zamfirescu); ,,Mesaj din Spania – Noi abuzuri ale primarului UDMR din Sf. Gheorghe, Antal Arpad Andraş” (Dan Tănasă, Madrid); ,,Pentru că au transformat Filiala PRM a Judeţului Brăila într-o feudă personală şi o afacere de familie, Niculina şi George Moisescu au fost excluşi din partid” (Comunicat de Presă, semnat de Corneliu Vadim Tudor); ,,Tovarăşul Gîgă şi «vedetele tranziţiei»”; ,,Noi dezvăluiri WikiLeaks: Democraţii americani au măsluit alegerile prezidenţiale din 2008, cîşigate de Barack Obama”; ,,Fără precedent: într-o Scrisoare Deschisă, fosta adjunctă a procurorului general al României, Gabriela Ghiţă, inculpată în Dosarul «Examen la INM», face dezvăluiri ample despre Justiţia murdară din spatele uşilor închise. Aceasta acuză DNA de pseudo-anchete, abuzuri şi atrocităţi, iar pe magistraţii din ÎCCJ, de servilism!” (,,Lumea Justiţiei”); CARICATURI (Miron Dinulescu); REBUS (Paul Băgneanu); HOROSCOP.

* Radu Călin Cristea nu mai e doar ridicol – e sinistru. Sîmbătă seară, la Realitatea TV, scheletul ambulant a vorbit, cu un aer ,,studiat doctoral” şi cu braţele încrucişate pe piept, despre echipa Rapid Bucureşti. Care, fiind anti-comunistă (?!), era retrogradată, în timp ce, eheee, Steaua şi Dinamo profitau din plin. Ce dobitoc! De unde ai mai scos şi tîmpenia asta mă, imbecilule? Prin ce s-o fi manifestat anticomunismul lui Greavu Cauciuc, Bebică Năsturescu, Nicu Gheară ş.a.? E trist că Stelian Tănase – realizatorul acelui reportaj despre Podul Grant – i-a permis acestui psihopat ratat să fabuleze atît de jenant. Ăsta încă se crede la ,,Europa liberă”, filtrînd totul prin prisma unui permanent ,,război rece”, care a atins, şi încă atinge, pînă şi cornetele de seminţe ale ţigăncilor. * Un titlu captivant în ,,Evenimentul zilei”: ,,Beat mort, la numai 2 ani”. Precis că e vorba de Băsescu! * ,,Literatura de sertar/ O copită de măgar!” – un nou distih al lui Vadim. Aproape tot ceea ce se numeşte literatură de sertar (mai ales Jurnale şi Memorii) reprezintă o maculatură de cea mai proastă factură, ulcerată de invidii şi poliţe de plătit. Iată cîteva nume de autori jalnici: Mircea Horia Simionescu, I.D. Sîrbu, Eugen Negrici, Adrian Marino şi alţi rataţi (rahaţi). Marile opere ale literaturii române au apărut la lumină, n-au prins mucegaiul sertarelor. Deşi cenzura era brutală, adevăraţii scriitori s-au luptat, eroic, şi şi-au tipărit capodoperele în timpul vieţii: ,,Cronică de familie” (Petru Dumitriu); ,,Bietul Ioanide” şi ,,Scrinul Negru” (George Călinescu); ,,Sfîrşit de veac în Bucureşti” (Ion Marin Sadoveanu); ,,Baltagul” (Mihail Sadoveanu); „Un om între oameni“ (Camil Petrescu); ,,Groapa”, ,,Principele”, ,,Săptămîna Nebunilor” (Eugen Barbu); ,,Moromeţii”, ,,Delirul”, ,,Cel mai iubit dintre pămînteni” (Marin Preda); ,,Îngerul a strigat” (Fănuş Neagu); ,,Nişte ţărani” (Dinu Săraru). Comparaţi, şi dvs., aceste titluri cu pîrţurile trase de aşa-zişii ,,dizidenţi” (cei mai mulţi dintre ei fiind şi turnători la Securitate). Un astfel de zgomot ca de păcănele a ieşit, din mormînt, zilele trecute: ,,Jurnal întîrziat. Simţiri din afara sistemului”, de un oarecare Samuil Rosei. N-am auzit de el. A şi murit, între timp (Dumnezeu să-l ierte). Dar, aţi auzit de filmul ,,Dead Evil” (,,Mortul Rău”)? Ăsta-i Samuil Rosei: un mort rău. Complet lipsit de valoare, individul a fost un grafoman incurabil. Uitaţi-vă ce porcării poate scrie în ,,jurnalul” său acest neica-nimeni, în ziua de joi, 9 septembrie 1993: ,,Cu fiecare zi încep să simt adevărul din acel Toate sînt deşertăciuni. Vestea morţii lui Eugen Barbu e o dovadă în plus. El (,) care s-a răfuit cu mai toată scriitorimea, talentat, infatuat peste poate, fără scrupule pînă la cinism, polemist defăimător şi mahalagiu. Cine să-i poată nega darurile scriitoriceşti şi locul lui E.B. ca mafiot cultural al regimului ceauşist?” (pg. 253). Aţi văzut ce javră? El, Samuil şi nu mai ştim cum (poate Rosen, devenit Rosei) se răfuia cu Eugen Barbu cînd marele scriitor încă era pe catafalc, făcîndu-l ,,mafiot cultural”. Individul era şi un incult incurabil, de vreme ce a putut scrie asemenea minciuni şi intoxicări: ,,Invoca (rabinul Moses Rosen – nota red.) printre altele pogromul de la Iaşi, cu mii de victime din luna iulie ‘41, cînd Garda de Fier era lichidată” (pg. 131). Ce mii de victime tot visează evreii ăştia? Şi cum o fi fost lichidată Garda de Fier, în iulie 1941, la 7 luni de la rebeliunea legionară şi desfiinţarea ei? Nenorocitul loveşte şi în copiii scriitorilor: Andrei Păunescu, Ruxandra Săraru (despre care scrie că e ,,Antipatică, domesticită faţă de agresivele emisiuni politice, fiica lui Dinu Săraru nu-şi dezminte obîrşia. Lălismului Ruxandrei prefer superioara preţiozitate a Sandei Vişan”). Pentru el, poetul Adrian Păunescu e ,,bivolul de Păunescu”. Incultura acestui chibiţ al artelor plastice ţîşneşte la tot pasul: el scrie Tchaikovsky (în loc de Ceaikovski). Ce şi cît pricepea cretinul ăsta din societatea românească reiese şi din însemnarea de marţi, 21 martie 2000: ,,Vadim şi Funar nu mai au căutare”. Oho! După cîteva luni, Vadim intra în finala alegerilor prezidenţiale! Pentru analfabetul Samuil, Petre Pandrea e un ,,spurcat” (?!). Obsesia individului faţă de Vadim reiese şi din notiţele puerile, din ziua de 10 octombrie 1999: ,,Vadim T. dispare de la sine”. Uite că a dispărut el, Samuil cel Debil – iar Vadim e mai puternic decît oricînd. Şi încă ceva: ,,cărămida” viermănoasă a acestui zero barat, Samuil Rosei (în 2 volume!) a apărut la Fundaţia Anstasia, condusă de pictorul amator şi bîlbîit profesionist Sorin Dumitrescu...

* Alt nemernic care face jocul Mafiei de la Gold Corporation, şi tot în ruşinea presei româneşti, ,,Evenimentul zilei”: Vlad Macovei. Ce credeţi că scrie acest Cacavei? ,,Aurul proştilor”. Poftim o mostră din voma acestui derbedeu: ,,Nici un lider politic nu-şi poate asuma în acest moment, şi nici după alegeri, un refuz tranşant adresat companiei Roşia Montană Gold Corporation”. Hai sictir! Dar Vadim ce e mă, şpăgar nenorocit? Dar Funar? Dar ceilalţi fruntaşi ai PRM, care se opun, categoric, acestui jaf, ce sînt, mă, porcule? Nu sînt ,,lideri politici”? Fir-aţi ai dracului cu neruşinarea şi lăcomia voastră! * Pînă şi ,,România liberă” s-a prins de şmecheria de ţigan manţocar a Puradelului din Caracal: ,,CASA MORGANA. Promisiunile patronului OTV ar putea reprezenta infracţiuni la Legea electorală – Dan Diaconescu dă case imaginare contra voturi”. Ce ticălos! Ce jeg! Cum de se mai suportă ţiganul ăsta pe sine? Ar trebui călcat în picioare, nu alta. * LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Mincinoasă, pe faţă, fiţuica „Adevărul“! Deşi toată lumea a înţeles că preşedintele PRM nu are nici un amestec în tipărirea unor calendare-iconiţe, cu îndemnul inofensiv „Te aştept la vot!“, Tribunul ordonînd retragerea, imediată, a acestora – un evreu fără Dumnezeu publică, în foaia păduchioasă „Adevărul“, un denunţ de o abjecţie fără margini: „Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a făcut din Isus agent electoral (...) El a distribuit marţi, la Braşov, cu ocazia lansării unui volum de aforisme, un calendar cu imaginea lui Christos, sub care era (corect – erau) sigla PRM şi îndemnul «Te aştept la vot». «Ha, ha, ha, asta m-a distrat cel mai tare, în loc de să scrie » a comentat Vadim Tudor“. Hai, să moară mă-ta, Zachmanne? Aşa a zis Vadim, la postul România TV? Nici pomeneală – el a spus că l-a criticat sever pe cel care a făcut aşa ceva, întrucît Isus cheamă lumea la biserică, nu la vot. Şi încă ceva: atîţia ani de viaţă să aveţi voi, păduchii de la fosta „Scînteie“ (organ al CC al PCR) cîte calendare din astea a „distribuit“ Vadim. Praful şi pulberea să se aleagă de voi şi de familiile voastre!

ALCIBIADE

Polemici « Controverse

O carte profundă, cu multiple

rezonanţe în Istoria muzicii româneşti şi universale: ,,Aspecte privind construcţia interpretării muzicale în arhitectura operei”, de prof. univ. dr. Mariana Popescu

Prin eseurile, studiile şi volumele sale, Mariana Popescu, distinsa exponentă a muzicologiei noastre, şi-a asigurat, deja, un loc binemeritat, într-un capitol de temelie din istoria, fascinantă, a lumii Euterpei. Mariana Popescu a realizat multe lucruri pentru muzica din Constanţa. În tot ceea ce a întreprins, ea s-a ghidat după sensul unui aforism al genialului sculptor Constantin Brâncuşi, potrivit căruia ,,Dacă Arta e creată spre a stăpîni,/ Dacă e născută pentru a lăcrima/ Şi pentru a te ruga -/ Noi o vom face pentru a (o) trăi!…/ Nici o energie morală nu se pierde, în zadar, în Univers”.

În prefaţa cărţii, apărute, în excelente condiţii grafice, la Editura Ex Ponto, din Constanţa, Mariana Popescu a consemnat următoarele:

,,Opera este un gen muzical complex, cu o vechime de mai bine de 400 de ani, care s-a dezvoltat fără întrerupere, în funcţie de evoluţia culturii din perioada în care a fost creată. Ce poate fi mai frumos decît vocea umană, acest dar «divin», cu posibilităţi de exprimare ce trec dincolo de cuvînt? În timp, operele de valoare s-au impus. Multe opere s-au pierdut în uitare. Dar au fost şi cazuri în care, prin trecerea timpului, operele şi-au recăpătat adevărata valoare. «Măria-sa - publicul» a fost cel care a dat întotdeauna măsura valorii. Cîte opere nu au căzut la premieră sau cîte din ele au fost aclamate şi bisate! Opera reprezintă oglinda perioadei în care a fost creată, sub toate aspectele: pornind de la latura muzicală, calitatea libretului, tehnica vocală abordată, calitatea interpreţilor, viziunea regizorală şi scenică. În lucrarea de faţă, am încercat să realizez o sinteză a componentelor operei în evoluţia ei, de la începuturi şi pînă în perioada contemporană. Aspecte privind construcţia interpretării în arhitectura operei – acesta a fost şi obiectivul cursului pe care l-am predat pe o durată de 2 ani, la Masterat – specializarea Canto, Interpretare muzicală. Un cîntăreţ adevărat nu se poate perfecţiona dacă nu are aplecare şi înspre cercetare. Condiţiile moderne de informare şi audiere îi pot permite o permanentă lărgire a orizontului muzical. Nu trebuie uitat faptul că plafonarea şi rutina sînt cele mai mari piedici din cariera unui interpret. E foarte important ca interpretul să-şi aleagă modele pe care să le cerceteze, încercînd să-şi găsească un drum propriu în interpretare. Doresc ca această lucrare să constituie un «îndrumar» şi, totodată, o punte de cercetare atît pentru cei care se dăruiesc carierei de interpret de operă, cît şi iubitorilor acestui gen. Ars longa vita brevis! – acest dicton, aparţinînd lui Hippocrate, rămîne la fel de prezent şi pentru artiştii zilelor noastre”.

Cu o legitimă mîndrie şi satisfacţie, pot spune că acest amplu volum se înscrie printre puţinele opere care tratează genul teatrului liric – românesc şi universal – de la începuturi pînă în zilele noastre. Autoarea a scris, convingător, despre Era acelui răscolitor ,,Rinascimento” şi a continuat cu epocile barocului, clasicismului, romantismului, ajungînd la compoziţiile create în tragicele Secole XX şi XXI. Nu pot să nu pun într-o lumină torenţială capitolele referitoare la operele compozitorilor din ,,Dacia Felix”, din toate generaţiile, avînd ca punct de plecare semnificaţia aforismelor aparţinînd sculptorului-poet Pavel Mercescu, pe care le citez cu o christică smerenie: ,,Înţeleptul este o lampă, poetul o candelă”; ,,Poezia este ecoul dumnezeirii din noi, ce ademeneşte/ Veşnicia să poposească pe pragul casei noastre”; ,,Cel ce arde ca o flacără/ Călăuzeşte şi pe ceilalţi prin întuneric”.

Ca şi în studiile despre muzica destinată corului ,,a cappella”, Mariana Popescu ne-a dovedit că a aprofundat melosul creatorilor, apoi, armonia, polifonia, formele şi raportul dintre text şi discursul sonor. Prin aceasta, ea se deosebeşte, în mod categoric, de mulţimea de gazetari muzicali inculţi şi lipsiţi de morală. În acest context, maestra din străvechea Cetate a Tomisului l-a înţeles pe deplin pe fostul meu profesor, Mihail Jora, cel care a pledat pentru omagierea acelor muzicologi care sînt conştienţi că, dacă nu au realizat opere valoroase, nu au nici un drept să dea lecţii altora, cu atît mai mult acelora care s-au afirmat prin opusuri cu ample rezonanţe peste timp.

Din nefericire, în epoca noastră plină de tragism – Epoca incultului preşedinte Traian Băsescu – critica muzicală relevă o întristătoare involuţie, fiindcă, pe lîngă acei puţini critici autentici, de un admirabil profesionalism, există prea mulţi diletanţi care îşi exprimă opiniile în scris.

Nemaivorbind că, tot în epoca în care trăim, teatrele lirice au ajuns să fie conduse de directori fără studii muzicale! Acestora le-aş recomanda să studieze cu atenţie volumul semnat de Mariana Popescu. Poate că, atunci, îşi vor da seama că au trecut pe lîngă atîtea capodopere, cu indiferenţa cu care ploile udă statuile… Subliniez: repertoriul teatrelor noastre lirice – în ,,Era Traian Băsescu”- este sărac şi, aşa după cum remarca regretatul academician Ştefan Niculescu, ,,România muzicală nu se înscrie într-o ţară europeană!”. Mă întristează profund faptul că operele concepute de compozitorii români sînt total şi pe nedrept ignorate. Dar de ce mă mir, cînd tot felul de neica-nimeni, fără nici o jenă, îi desfiinţează pe Eminescu şi pe Enescu, făcîndu-şi din aceasta un titlu de mîndrie?

Revenind la excelentul volum al Marianei Popescu - colega mea de suferinţă – mă simt îndreptăţit să afirm că, pentru această nobilă fiică a Dobrogei, ,,Arta este o plecăciune în faţa frumosului etern, şi nu o linguşire pe lîngă urîtul, aflat, vremelnic, la putere”.

DORU POPOVICI

P.S. – Semnificativ îmi apare faptul că preşedintele Traian Băsescu nu a pomenit niciodată, în discursurile sale, cuvîntul ,,CULTURĂ”. Ce bine ar fi dacă, măcar acum, în al 11-lea ceas, el ar medita asupra sensului adînc al acestui aforism: ,,Chiar dacă viaţa e un suspin, noi să o facem CÎNTEC”.

Microsioane istorice

Palate de Cleştar

Iarna de la începutul acestui an a pus într-o lumină aparte, revărsată parcă de un soare de zăpadă, strălucirea hotelurilor de gheaţă de pe întreaga Planetă, destinaţii de odihnă neluate în seamă pînă atunci. Tot mai mulţi oameni, fie ei bogătaşi, fie cercetători pasionaţi, colindă globul pămîntesc, aşteptînd să-şi petreacă nopţile în palatele de cleştar ale lumii. Acolo, în acea atmosferă de basm, ei se cufundă într-un somn binefăcător, pînă ce primii zori ai dimineţilor reci îi trezesc la realitate. Fiindcă oricît de încîntător ar fi un palat de gheaţă, tot cel clasic, îmbrăcat în ghirlande de trandafiri şi cu ferestre deschise larg spre soare, este preferat, dată fiind dragostea oamenilor pentru frumosul cald.

Căci frumosul nu se poate închipui în ger ori

în viscol; frumosul conţine în însăşi esenţa lui, în primul rînd, căldura binefăcătoare şi binevenită a Naturii. Cu toate acestea, grădinile îngheţate,

îngrijite de arhitecţii gerului, revarsă în inimile turiştilor raze de soare la care aceştia se încălzesc

şi pe care le primesc ca pe un dar al Mamei Natură.

Mi-a căzut în mînă o hartă a localităţilor de pe Terra, în care există hoteluri de gheaţă, îngrijite

de oameni, pentru oameni. Voi descrie, în cele ce urmează, fără a avea în vedere o ordine anume, Palatele de Cleştar din întreaga lume, a căror

strălucire este aidoma celei născute dintr-un soare de primăvară timpurie: ,,Palatul Cercului Polar”,

din Laponia finlandeză; ,,Hotelul de Gheaţă”, din Sorrisniva (Norvegia), unde sînt folosite numai

tacîmuri făcute din gheaţă; şi în Quebec (Canada) există un astfel de hotel, unde paturile sînt învelite în piele de căprioară şi saci umpluţi cu lînă de berbec; ,,Hotelul de Cleştar din Satul cu Stînci”, din Suedia, şi, în sfîrşit, prea puţin cunoscutul ,,Hotel de Gheaţă” de la Bâlea Lac, din Munţii Făgăraş, rezervat special pentru ,,Ziua îndrăgostiţilor”. Atunci e momentul cînd se aud fluierăturile umoristice ale Dragobetelui, pasărea care, în fiecare primăvară, e nelipsită din aceste locuri mirifice, cîntul ei fiind însoţit, mereu, de trilul mierlelor şi al graurilor.

VASILE BĂRAN

Atitudini « Polemici

Explicaţia unui cuvînt vechi

Trocar

N-aş vrea să supăr pe nimenea. Ba din contră, aş vrea să schimbăm „porecla în renume”. Românii din Şchei nu se numesc şi nu cred să se fi numit vreodată, ei înşişi, „trocari”. Numirea aceasta le-au dat-o alţii; e, deci, o poreclă, o batjocură. 

Cum unii români din Şchei sînt hamali, stau „cu funia în tîrg”, cum zic ei, cuvîntul „trocar” a luat, prin extensiune, înţelesul de „hamal” şi „şolodar”, după cum îl dau şi unele dicţionare, despre care va fi vorba mai la vale*. Pentru unii români din vechiul regat „trocar” este egal cu braşovean, sau a devenit chiar sinonim cu „ardelean”, sau „ungurean”, păstrîndu-şi nuanţa batjocoritoare. Mi-aduc aminte că cineva, care era supărat pe bietul Ilarie Chendi, care se născuse departe de Braşov, în inima Ardealului, şi doar în treacăt vizitase Braşovul, l-a numit  „trocar”. După ce am văzut care sînt înţelesurile care se dau cuvîntului „trocar”, să vedem de cînd e atestată această poreclă şi cum a luat naştere. Cea mai veche atestare o găsim în Dicţionarul german-român redactat de Bariţ-Munteanu, la Braşov, acum aproape 80 de ani, la 1853. Acolo găsim între alte traduceri ale cuvîntului german „Träger” şi pe următoarea: „trocar (la Braşov)”. În dicţionarul lui Polizu, „înavuţit şi cores de G. Bariţ”, apărut tot la Braşov, cu 4 ani mai tîrziu, găsim cuvîntul „trocar” redat prin „der Schröter“, deci „şolodar”. Se pare că, după Bariţ, a dat şi Borcia acest înţeles în glosarul de cuvinte româneşti împrumutate din germană, în Jahresberichtul lui Weigand, X, p. 215. Alexi, în dicţionarul său, apărut la 1905, traduce pe „trocar” cu „Lastträger“.

Acum ne punem întrebarea: cum s-a ajuns la această poreclă? Evident, cuvîntul „trocar” e un derivat din „troacă”. Cei care nu cunosc trecutul Şcheilor din Braşov şi ocupaţiunile lor, spun că acestora li se zice „trocari” pentru că fac sau făceau troace, albii. Despre o astfel de îndeletnicire a românilor din Şchei nu se ştie nimic. Această meserie o practică şi au practicat-o totdeauna ţiganii, lingurarii, cum se numesc de obicei, iar „trocarii” mai rar. Mult timp am crezut, ca şi prietenul meu, dr. Sterie Stinghe, că porecla de „trocar” li s-a dat românilor din Şchei de la troaca cu ciocănele, cu care harnicele femei din Şchei confecţionau frumoasele găitane, un rentabil articol de comerţ braşovenesc**. Această îndeletnicire nu se mai practică de mult în Şchei.

De la această troacă şi de la onomatopeea „troca, troca!”, ce imită sunetul produs de ciocănelele care izbeau troaca, ar fi luat naştere porecla. Se înţelege că, la început, numai femeilor care lucrau la găitane li s-a zis „trocăriţe”, iar apoi, prin extensiune, bărbaţilor lor, „trocari”***.

Dar, reflectînd asupra faptului că lucrarea găitanelor se făcea în casele din Şchei sau prin „slonuri”, nu la vederea străinilor, de la un timp, am început să mă îndoiesc despre aceea că aceste troace i-ar fi făcut pe străini să le numească pe femeile din Şchei „trocăriţe”, şi m-am gîndit că porecla aceasta îşi găseşte explicaţia mai degrabă într-o altă întrebuinţare a troacelor, foarte răspîndită, de altfel, la femeile din Şchei. Anume, ajungînd în Piaţa Braşovului, şirurile de precupeţe de poame îţi atrag atenţia de la început. Aceste precupeţe, toate românce din Şchei, îşi expun marfa – mere, pere, cireşe ş. a., în troace sau troci de lemn. Ele fac un comerţ foarte rentabil cu poame. Multe din ele îşi susţin familiile din acest comerţ, fie că bărbaţii lor nu sînt în stare să cîştige nimic sau prea puţin, ori sînt băutori, fie că sînt văduve, unele, cu copii mulţi. Străinii, văzînd aceste troace, au numit, foarte natural, pe precupeţe „trocăriţe”, iar pe bărbaţii lor „trocari”.

Poate că n-aş fi publicat această explicaţie a poreclei acesteia – pe care, de altfel, o comunicasem oral unor cunoscuţi –, dacă, din întîmplare, n-aş fi dat de o notă a lui Bibicescu, care, petrecînd acum 50 de ani cîteva veri de-a rîndul la Băile de la Vâlcele, a adunat folclor din Transilvania****. La versurile „Săraci Trocăraşi din Şchei” (p. 210) dă următoarea explicare: „Trocăraşi, diminutiv de la trocar, numire ce se dă neguţătorilor de fructe care, cumpărînd fructele de la ţărani, le pun în vase ce se numesc troace, de unde: trocar” (p. 463). Observ că Bibicescu greşeşte, cînd spune că acest comerţ îl exercitau bărbaţii. E adevărat că, mai demult, bărbaţii se duceau cu căruţele după poame prin satele de primprejurul Braşovului, aşa numiţii „merari”, dar de vîndut, le vindeau femeile.

Comerţul acesta de poame a fost, în Braşov, totdeauna în mîinile româncelor. Ele, dimineaţa, îşi scot marfa şi o aşează în troace, iar seara o depun în „cămări”. Cămările sînt prin curţile caselor din cetate. Se spune că astfel de cămări, care aduceau o bună chirie, erau, înainte vreme, şi pe lîngă zidurile Bisericii Negre.

În baza acestora, susţinem că porecla „trocar” nu are nimic de-a face cu confecţionarea de troace, ci îşi are explicaţia într-o îndeletnicire rentabilă şi cinstită a femeilor din Şchei, fie a celor care făceau găitane, fie, mai degrabă, a precupeţelor de pe Piaţa Braşovului.

* Şolodar e un împrumut din limba germană, din cuvîntul „Schröter“, desemnînd pe acela care, împreună cu alţii, sloboade butoaie cu băutură în pivniţă şi le aşează acolo. Şolodarii români din Braşov se serveau, la munca lor grea şi împreunată cu multă responsabilitate, de o scară, pe care o ungeau cu săpun, pentru ca butoiul să alunece mai uşor, de funii şi de un cîrlig, pe care-l purtau la brîu. Fostul meu profesor şi mai apoi coleg, Pandeli Dima, ne istorisea cum, odată, un poliţai vroia să ducă la Poliţie pe un şolodar, care făcuse un mic scandal, dar şolodarul, un om extraordinar de voinic, nu se lăsă. Văzînd că nu poate scăpa de poliţai, i-a înfipt cîrligul în gulerul rocului, l-a luat în spinare şi s-a dus cu el la Poliţie, lăsîndu-l să se zbată tot drumul, spre batjocura celor dimprejur.

** După cît sînt informat, în Braşov se mai găseşte o singură troacă de acestea cu ciocănele, în posesia domnului Stinghe, iar alt exemplar la Muzeul Asociaţiunii din Sibiu, unde l-am trimis eu acum vreo 25 de ani.

*** Cf. articolului meu: „Limba noastră şi viaţa economică a braşovenilor”, în Anuarul liceului ort. rom. „Andrei Şaguna”, din Braşov, Anul jubiliar 1924-1925, Braşov, 1925, pg. 58.

**** I.G. Bibicescu: „Poezii populare din Transilvania, culese şi adnotate de...”, Bucureşti, 1898. În introducere, Bibicescu are pagini scrise cu multă căldură despre românii din Transilvania.

Constantin Lacea („Ţara Bârsei”, 1931)

Toate privilegiile neruşinate pe care le-au obţinut şovinii unguri în ultimii 22 de ani vor fi anulate de PRM în 22 de secunde!

Traian Băsescu îi ajută pe duşmanii României

În ziua de 28 martie a.c. antiromânul preşedinte, Traian Băsescu, a semnat Decretul nr. 336 pentru promulgarea Legii privind înfiinţarea Universităţii Sapienţia – Erdelyi Magyar Tudomanyeg Etem cu predare numai în limba ungurească. Legea a trecut prin Parlament cu acordul trădătorilor din PDL şi UNPR, în acest timp grupurile PSD şi PNL aflîndu-se în aşa-zisa grevă parlamentară de ochii lumii. Universitatea Sapienţia îşi avea sediul în Municipiul Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita. Prin semnarea Decretului, aceasta va funcţiona în Municipiul Cluj cu următoarea componenţă: Facultatea de Ştiinţe şi Arte, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Umaniste, Facultatea de Ştiinţe (sociologie, comunicare şi relaţii publice), Ingineria produselor alimentare, Ingineria şi protecţia mediului în industrie şi Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste din Tg. Mureş ş.a. Unele facultăţi vor funcţiona şi în Municipiul Tg. Mureş, alături de Universitatea de Medicină şi Farmacie, recent separată. Noua Universitate, unde se va studia numai în ungureşte, va fi subvenţionată de Statul Român, iar Ungaria va dona cîte 2 miliarde forinţi pe an, cum a făcut-o şi pînă acum. Un grup de antiromâni, conduşi de Lászlo Tökeş şi Toro Tibor, a creat o aşa-zisă echipă de specialişti de la unele universităţi din ţară şi din Ungaria, încă din anul 2010, care să pună în aplicare „Planul Miko Imre“ pentru autodeterminarea economică a Transilvaniei. Ei au declarat, la începutul lunii ianuarie a.c., că au reuşit să elaboreze un program – cadru, după care, în viitorul cel mai apropiat, aceasta va deveni autonomă. Miko Imre (1850-1918), denumirea planului de mai sus, a fost un economist ungur care avea ca scop autodeterminarea economică a Transilvaniei. Statul ungar alocă 2 miliarde de forinţi prin Fundaţia Bethlen Gabor.

Deci, preşedintele Traian Băsescu a complotat şi complotează împotriva statului naţional unitar român. Acesta este motivul pentru care doreşte desfiinţarea judeţelor prin aşa-zisa regionalizare şi modernizare a României? La fel şi în ce priveşte modificarea Constituţiei?

Conform Constituţiei actuale, ar trebui urgent suspendat şi trimis la Jilava pentru înaltă trădare.

Sperăm ca, după alegerile parlamentare, România să scape de acest „vis urît“ – Traian Băsescu.

Jurist Gică Agrigoroaie

Ungurii şantajează din nou: 20 de milioane de lei noi pentru primarii UDMR, ca să nu fie susţinută Moţiunea de Cenzură

Primăriile UDMR vor primi de la Mihai Răzvan Ungureanu încă 20 de milioane de lei noi, bani de la fondul de rezervă al premierului, condiţia fiind aceea de a nu susţine Moţiunea de Cenzură iniţiată de USL. Situaţie paradoxală şi fără precedent, care demonstrează că ungurii joacă ceardaşul în actuala coaliţie guvernamentală. După ce Mihai Răzvan Ungureanu a semnat HG-ul privind înfiinţarea liniei de predare în limba maghiară la UMF Tg. Mureş, ceea ce a atras Moţiunea de Cenzură din partea USL, acum ungurii forţează nota, dorind bani pentru investiţii la primăriile conduse de udemerişti, pentru a nu vota Moţiunea.

Surse din anturajul prezidenţial ne-au informat că Ungureanu va semna o nouă Ordonanţă de Urgenţă, prin care va umfla bugetele anumitor localităţi conduse de primari unguri cu încă 20 de milioane de lei noi. Conform informaţiilor noastre, Traian Băsescu i-a cerut să nu cedeze, convins fiind că UDMR nu va avea tupeul să susţină Moţiunea Opoziţiei. Cap de Cactus şi Pazvante Chiorul, aflat încă la vila lui Ceauşescu de la Neptun, au discutat această problemă, telefonic, luni seara, 16 aprilie, în jurul  orelor 21, timp de mai bine de 10 minute. Totuşi, în pofida cererii lui Băsescu, Ungureanu se pare că are şi alte interese, deşi nu se ştie în mod concret care sînt acestea,  în a le face pe plac ungurilor, dîndu-le banii.

Inscripţia „Budapesta”, de pe arcada

Arcului de Triumf, modifică Istoria românilor (2)

După cucerirea capitalei Ungariei, Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vînători. Şeful gărzii de la intrarea principală era un anume sergent Iordan, oltean de prin Craiova. După ce acesta a văzut, deasupra clădirii, steagul unguresc, nu multă vreme i-a trebuit pentru a decide înlocuirea stindardului roşu-alb-verde, în aşa fel „ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată. Zis şi făcut. Chemînd pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborît steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului, şi, luînd apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsîndu-i nojiţele să atîrne-n vînt. Şi aşa a fîlfîit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui”.

La Cluj-Napoca, maghiarii au cerut îndepărtarea notei explicative de pe statuia lui Baba Novac. Pe 16 martie 2012, conducerea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), condus de maghiarul Csaba Ferenc Asztalos, în legătură cu o plăcuţă aflată pe statuia lui Baba Novac, din Municipiul Cluj-Napoca, solicitînd îndepărtarea acesteia, pe motiv că are „un mesaj ofensator la adresa maghiarilor”, precizează napocanews.ro.

Textul „Baba Novac, căpitan al lui Mihai Viteazul, ucis în chinuri groaznice de către unguri în data de 5 februarie 1601” a fost amplasat pe statuia lui Baba Novac, de lîngă Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca, în septembrie 1998, în perioada în care Gheorghe Funar era primar al Municipiului Cluj-Napoca.

ZIUAnews a obţinut informaţii de la instituţia care urmează să stabilească în ce măsură textul trebuie îndepărtat, sau nu. Cei de la CNCD ne-au precizat că sesizarea a fost făcută, de fapt, de către Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania.

Aceasta a fost dezbătută în şedinţă, pe data de 26 martie, dar pronunţarea s-a amînat, întrucît CNCD a solicitat ca un reprezentant al Primăriei Cluj-Napoca să fie, de asemenea, prezent. Cei de la CNCD nu ne-au precizat, însă, data la care va avea loc o nouă analizare a cererii de îndepărtare a textului explicativ.

Cerna, Jiu-Olt, Dragoslavele, Neajlov, Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti, Răzoare, Vrancea, Muncelu, Coşna, Budapesta. Dovada faptului că numele şters este „Budapesta” se regăseşte în Enciclopedia Armatei României, Editura C.T.E.A., Bucureşti, 2009, lucrare editată sub coordonarea prof. univ. dr. Gheorghe Marin, aflată la Biblioteca Muzeului Militar Naţional. La pagina 1070, regăsim lista localităţilor unde Armata Română a obţinut victorii memorabile în primul război mondial şi în campaniile care au urmat. În lucrare se menţionează că respectivele toponime au fost inscripţionate, în 1936, pe interiorul arcadei Arcului de Triumf. Cele 12 localităţi sînt Cerna, Jiu-Olt, Dragoslavele, Neajlov, Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti, Răzoare, Vrancea, Muncelu, Coşna şi Budapesta.

Inscripţia „Budapesta” a mai fost îndepărtată de pe interiorul arcadei Arcului de Triumf în vremea dictaturii staliniste. După 1953, anul morţii lui Stalin, aceasta a fost restaurată. Dacă pe comunişti i-am putea înţelege că au îndepărtat o pagină din istoria bolşevismului, deloc favorabilă lor, nu putem acorda aceeaşi clemenţă unei măsuri similare, luată în mod samavolnic o jumătate de secol mai tîrziu, într-un stat european, liber şi democrat.

Sfîrşit

Alex Puiu

Basarabia şi Bucovina – două lacrimi pe obrazul Europei

Învierea Domnului în lagărul de la Iavas (3)

Problema vinului s-a dovedit a fi mai dificilă, pentru că nici vinul de struguri nu se găsea prin magazinele din jur. Părintele Ţepordei a atras atenţia asupra faptului că vinul pentru Sfînta Împărtăşanie trebuie să fie unul curat, făcut numai din struguri. Tot el, însă, a sugerat că asemenea vin se poate prepara şi din stafide. Acestea au fost procurate de către deţinutul Fritz Meisel, german de origine. Cozonacul a fost făcut de preotul Valeriu Ciobanu şi de doi călugări originari din Basarabia şi Bucovina. Căpitanului Leon Ostrovschi i-a revenit sarcina de a procura şi fierbe ouăle, iar T. Leonte, chimistul, s-a angajat să le vopsească. Se luase hotărîrea ca pe fiecare ou să fie scris: „Christos a Înviat - IAVAS 1955“. Această treabă i-a revenit lui Dumitru Crihan. Două probleme s-au dovedit a fi şi mai dificile: procurarea banilor şi introducerea în lagăr a cîtorva sute de ouă. În cele din urmă, pentru a obţine sprijin financiar, s-a apelat la ajutorul deţinutului Pupţik, fratele generalului polonez Wisinewski, fost comandant al forţelor aeriene poloneze din Anglia şi căpitan în Intelligence Service. Acesta a adus contribuţia bănească a polonezilor, precum şi a cîtorva ucrainieni aflaţi în lagăr. La ajutorul financiar au contribuit şi deţinuţii maghiari, prin Ferry Baci (Barasicz Ferenz), fost maior în armata ungară. Pentru reuşita introducerii ouălor în lagăr s-a recurs la o strategie bine pusă la punct. Cînd s-a format coloana de deţinuţi, ce urmau a fi percheziţionaţi, înainte de a intra în incinta lagărului, unul dintre ei, doctorul dentist Nemeth Şandor, din grupul maghiarilor, şi-a băgat pe sub pufoaica vărgată un şarpe. În momentul controlului corporal, apariţia reptilei a provocat panică. A urmat o agitaţie de nedescris, dezordine, ţipete şi strigăte. Suficient ca, în doar cîteva clipe, cîţiva deţinuţi să se strecoare prin punctul de control cu cîte o pernă în braţe. S-a declarat că erau pline cu cartofi. De fapt, nu au fost cartofi, ci ... ouă.

Toate pregătirile au decurs conform planului stabilit. S-au ţinut mici slujbe religioase, în grupuri restrînse, în cadrul cărora oamenii s-au spovedit şi împărtăşit, ca orice creştini obişnuiţi. Mulţi dintre aceşti deţinuţi au mărturisit că au fost momente în care s-au simţit ca acasă, înainte să fie închişi. Părintele Ţepordei i-a încurajat, îndemnîndu-i să nu-şi piardă speranţa şi credinţa în Dumnezeu. La miezul nopţii s-a cîntat „Christos a Înviat“. La început doar cîţiva deţinuţi au cutezat să facă acest lucru, în şoaptă. Apoi, treptat-treptat, li s-au alăturat şi alţii, pînă cînd toată suflarea din lagăr s-a transformat într-un imens cor, anunţînd Învierea Domnului. De remarcat spiritul de solidaritate, care i-a animat pe toţi deţinuţii: români, germani, ucrainieni, maghiari, ruşi. Acesta şi credinţa în Dumnezeu le-a asigurat succesul în pregătirea şi desfăşurarea Marii Sărbători a Învierii.

N-a trecut mult timp de la cîntarea Prohodului şi a urării tradiţionale de „Christor a Înviat“, că s-a şi declanşat alarma în lagăr. Toate punctele de pază şi control au fost mobilizate. Se auzeau ţăcănitul puştilor şi pistoalelor, strigăte şi ţipete, blesteme şi înjurături dintre cele mai urîte. O atmosferă plină de vacarm şi nesiguranţă se crease instantaneu. Lagărul de la Iavas părea de nestăpînit. A sosit şi comandantul, însoţit de adjuncţii săi, toţi furioşi peste măsură, cu o falcă în cer şi cu una în pămînt. Dar era mult prea tîrziu. Slujba de Înviere se încheiase, iar oamenii se felicitau între ei, îşi adresau unii altora tradiţionala urare „Christos a Înviat - Adevărat a Înviat“ şi cîntau. Fiecare pe limba lui, dar era vorba despre acelaşi „imn“ de slavă închinat lui Dumnezeu şi Fiului ...

Şi acum, aşa cum am promis, voi prezenta cîteva date cu privire la Dumitru Crihan. Acesta a fost fiul lui Anton Crihan (1893-1993), cunoscutul om politic basarabean, militant de seamă pentru ideea de unitate a românilor de pretutindeni. Crihan fiul, (n. 1924) a avut o viaţă zbuciumată, fiind urmărit, arestat şi condamnat de NKVD datorită convingerilor sale politice, ce au avut la bază un adevăr care merită orice luptă, orice sacrificiu: reunirea Basarabiei cu România. În aprilie 1949 a fost arestat de către NKVD-işti şi condamnat la 25 de ani de detenţie în lagăre. În 1956, după ce a fost eliberat, s-a întors la Chişinău, iar 3 ani mai tîrziu şi-a obţinut licenţa de inginer chimist. A avut două invenţii, care au fost brevetate de forurile competente. În 1969 a devenit redactor superior la Redacţia principală a Enciclopediei Moldoveneşti, însă nu a rezistat foarte mult timp în acest post, deoarece forţele politice pro-ruse l-au acuzat de „naţionalism“, de faptul că a încercat să „românizeze limba moldovenească“. A ajuns, din nou, să lucreze într-o fabrică de mobilă, ca în perioada anilor în care a fost închis în lagărul de la Iavas. A muncit acolo pînă în 1984, cînd s-a pensionat.

Fiind un spirit întreprinzător, încă din anul 1990, Dumitru Crihan a început să scrie în presa de la Chişinău. Articolele semnate de el reflectă trecutul său concentraţionar. „Invitaţie în iad“, material din care am extras cîteva idei incluse în acest articol, s-a bucurat de succes şi a fost apreciată de toţi cei care îşi doresc să cunoască momente inedite din istoria Basarabiei. Sînt fapte petrecute în perioada în care mii şi mii de români basarabeni, oameni simpli, fără nici o vină, au fost arestaţi şi trimişi în lagărele de concentrare din zona siberiană a fostei Uniuni Sovietice.

Cartea sa, ca multe altele din domeniul memorialisticii, constituie un bogat şi autentic izvor de documentare cu privire la tragedia basarabenilor, dar şi un veritabil semnal de alarmă, care să ne facă să nu uităm nimic din chinurile îndurate de fraţii noştri de dincolo de Prut, cauzate de politica promovată de puterea bolşevică faţă de ţara noastră.

Sfîrşit

Vasile Ion Dumitru

„România Mare“ pe meridianele lumii

Churchill, Hitler şi Antisemitismul

Acesta este titlul cărţii apărute sub semnătura dr. Ştefan Scheil, la Editura Duncker & Humboldt, Berlin 2008, 335 p., în care se analizează competent “dictatura germană, inamicii ei şi criza europeană 1938/39”.

Om simplu, din popor, Adolf Hitler preia puterea, în 1933, în Germania şi pune în practică Programul din 24 februarie 1920, de 25 de puncte, pe 2 p., al Partidului Naţional Socialist al Muncitorilor Germani/NSDAP.

Un deziderat era realizarea unei societăţi naţional-socialiste fără drept roman şi fără evrei, care urmau să emigreze, cu avere cu tot, în mod paşnic. Antisemitismul a fost răspîndit ca urmare a foametei şi umilinţelor impuse de învingători după război. În cazul foametei, acelaşi destin l-ar fi avut toţi străinii. Alertate, organizaţiile evreieşti din lumea anglo-saxonă încep boicotarea economiei germane. Reacţia naziştilor: “Nu cumpăraţi de la evrei!”. Un evreu ucide un diplomat, naziştii dau foc la sinagogi etc.

Proiectul antisemit de realizare a unui stat fără evrei trebuia combătut cu toate mijloacele – pe viaţă şi pe moarte. Dacă Germania rămînea fără evrei în mod civilizat, ar fi devenit un precedent periculos.

Polonia, cu 10% din populaţie evrei, care vorbeau idiş, o altă limbă decît cea oficială, ar fi cerut acelaşi lucru. Pe de altă parte, emigrarea evreilor în SUA ar fi dat apă la moară antisemitismului local. Aşa că, organizaţiile evreieşti s-au opus emigrării evreilor din Germania, luînd în calcul victime din rîndul conaţionalilor. Pe de altă parte, au susţinut, cu toate mijloacele, pe Churchill şi “Partidul războinicilor” din Marea Britanie, cu organizaţia Focus, pentru a înlătura nazismul.

Cei care încercau o soluţie paşnică pe continent au fost încet, dar sigur, marginalizaţi.  Stalin, un conducător mult mai radical şi mai clarvăzător decît Hitler, s-a folosit de “contradicţiile din lagărul capitalist” pentru a “arunca în aer Europa”. Atît Vladimir Ilici Lenin, cît şi urmaşul său erau convinşi că, după un al II-lea război mondial, clasa muncitoare “va rupe lanţurile”, va prelua puterea, ca în Rusia, după primul război mondial şi va realiza idealurile panslaviste, panortodoxe şi, mai mult decît atîta, dictatura proletariatului va înlătura exploatarea omului de către om în toată lumea!

Polonia şi România erau folosite, în această criză, ca pioni de sacrificiu, atît de imperialiştii occidentali, cît şi de kominterniştii de la Moscova. Polonezii erau folosiţi, ca atacatori în război, de către Churchill.

Viorel Tilea, ambasador la Londra, se plîngea de un dictat german fantomă, o dezinformare. Un discurs al generalului Halder, fabricat în laboratorul de dezinformare Focus, cu scopul de a agrava criza, este considerat, şi azi, ca autentic, chiar de către germani. Aşa că nu-i de mirare că pe internet, la Secţia “Istorie: minciuni şi falsuri” a Ministerului Apărării Rusiei, Sergei Kovalijev arăta, recent, că vina izbucnirii războiului în 1939 este a Poloniei, care a refuzat “cu încăpăţînare” cererile moderate germane.

În acest context, este firesc ca antisemitismul, punerea la îndoială a Holocaustului, să fie sancţionate în mai multe ţări de lege. Aceeaşi politică se va practica şi în Rusia lui Putin, care nu mai vrea să accepte “minciuni şi falsuri”. De aceea, vinovaţii vor fi pedepsiţi - aşa prevede un proiect de lege - cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Prof. dr. Viorel Roman,

Consilier academic

la Universitatea din Bremen

Limitele resurselor

naturale de materii prime minerale şi energetice

primare – una din problemele mari ale lumii contemporane (7)

Concomitent, pe baza şi ca urmare a aplicării noii strategii, de către forţele politice care au guvernat succesiv ţara după 1989, în contextul perturbărilor tot mai accentuate din economia mondială, materializate în crize economice din ce în ce mai numeroase, mai prelungite şi mai profunde, în economia românească s-au produs schimbări de orientare dintre cele mai anormale şi mai păgubitoare pentru dezvoltarea generală şi independenţa economică – politică a României:

1) În numele concurenţei libere, au fost abandonate şi ruinate, programat, toate marile platforme şi unităţi economice reprezentative din structurile economiei, cu deosebire cele ale producţiei industriale, începînd  cu domeniile de avangardă, mari purtătoare ale progresului tehnic contemporan, cu productivitate înaltă. Între acestea, locul central l-au ocupat, ca priorităţi pe planul ruinării şi falimentării, sectoarele cu rol primordial în dezvoltarea şi modernizarea economiei, din construcţiile de maşini, şi utilajelor complexe, chimie şi petrochimie, energetică nucleară, electronică, electrotehnică, mecanică fină, optică şi din altele de interes strategic, tehnic şi economic naţional.

2) Pentru pedepsirea aspră a „megalomaniei“ în ştiinţă, tehnică şi economie, din cutezanţa de „nepermis“ a Poporului Român, în viziunea forţelor aflate la putere, în întreaga ţară, au fost sistate, din primele momente ale tranziţiei, toate marile investiţii din sfera producţiei, multe dintre acestea fiind în stadii finale de realizare, încorporînd imense valori materiale, tehnico - ştiinţifice şi financiare, care, dacă ar fi fost continuate, pe bază de studii fundamentate, ar fi putut să asigure utilizarea întregii forţe de muncă a ţării şi să potenţeze, considerabil, creşterea producţiei şi venitului naţional al României. Cît priveşte fondurile alocate după 1989, pentru acumulare şi dezvoltare, din venitul naţional, acestea au devenit pur simbolice, fără a se mai lua în considerare nevoile României, reclamate de reparaţiile curente şi capitale ale sistemului tehnic din ramurile producţiei materiale şi din celelalte domenii de activitate economico – socială: cercetare, învăţămînt, gospodărie comunală.

3) Deşi ştiinţa şi tehnologia în epoca contemporană reprezintă factorii determinanţi ai progresului economic şi social al fiecărei ţări şi ai succesului în competiţia tehnico - economică dintre statele lumii, chiar în anul 1990, au fost desfiinţate toate institutele centrale de cercetare, care orientau şi asigurau, la nivel de ramuri şi domenii, îmbinarea eforturilor de creaţie tehnico - ştiinţifică originală, românească, cu necesităţile înnoirii şi modernizării tehnologice ale întregii economii româneşti. În acelaşi timp, contrar nevoilor stringente de progres tehnic şi economic ale ţării, s-au redus, în ritm îngrijorător, reţeaua şi activitatea unităţilor de cercetare ştiinţifică, ingineria tehnologică şi proiectarea de investiţii în favoarea importului de aşa-zisa inteligenţă ştiinţifică şi tehnică străină, dovedită a fi, cu mici excepţii, nu numai extrem de costisitoare pentru ţară, dar şi mult inferioară celei de care a dispus, pînă în 1989, România. Drept urmare, zeci de mii de cercetători şi specialişti români de valoare, care concurau cu succes oamenii de ştiinţă, din domeniile de specialitate, din afară, au îngroşat, continuu, rîndurile detaşamentelor de şomeri, efortul bănesc pentru finanţarea cercetării şi introducerii progresului tehnic în practica economică şi socială a Patriei coborînd la nivelul existent în cele mai sărace şi mai înapoiate state de pe glob.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

STATELE UNITE ALE EUROPEI –

„ACEEAŞI MĂRIE CU ALTĂ PĂLĂRIE” (3)

Cum însă „Tratatul de Constituţie” a căzut, în urma neratificării lui de către două State (Franţa şi Olanda), liderii U.E. au trecut la modificarea textului. La nivelul omului de rînd, dar nu numai, nu se ştia ce anume s-a modificat şi ce nu, dar în 2006 a apărut, în loc, „Agenda Lisabona”, ca nouă „Constituţie”. În prealabil, în ianuarie 2006, U.E. a lansat o „Recomandare” (aşa se poartă azi, la Case mari, recomandări şi sugestii, nu poruncă, aşa cum era odinioară ...). „Recomandarea otrăvită” – cum titra un cotidian din Bucureşti – preciza că naţiunile etnice – principala permanenţă a istoriei –, intrînd în U.E., urmau să se transforme, cît mai curînd, în aşa-numite „naţiuni civice” – un concept nou, inventat, şi el, ad-hoc –, împreună cu Statele naţionale respective, pentru a căror „aderare” liderii acestora acceptaseră, sub semnătură, să se „topească” în Suprastatul „civic şi multicultural”, numit „Uniunea Europeană”. Deci, i se punea istoriei nu frînă, ci stop, de aci înainte urmînd a se pune bazele unei alte „istorii“! Gîndeşti şi te minunezi cît de departe s-a ajuns prin acea mare amăgire, denunţată de autorii cărţii citate! Cînd popoarele Statelor componente s-au mai lămurit, s-au mai dezemeticit, sub presiunea acquis-ului comunitar suveran, şi au început să apară nemulţumiri şi „pusee naţionaliste”, cum le numesc liderii U.E., s-a produs nelinişte „la vîrf”. Preventiv, să nu se ajungă la mai rău! – dar şi pentru a grăbi „topirea” naţiunilor şi a Statelor prin „integrare” şi „globalizare”, „superliderii” din anturajul „Marelui Arhitect” au pus de o nouă criză şi, accelerînd lucrurile, au provocat o megacriză, aşa cum moşteniseră „iluminaţii” cuvîntul testamentar lăsat de părintele lor, Adam Weisshaupt, transmis şi prin alte căi şi documente importante, o megacriză care, se considera, îi va satisface pe cei nemulţumiţi, cum am spus-o şi în alt material. Şi tot acolo (aici, repetăm), am afirmat că megacriza, pe lîngă suferinţele provocate celor mulţi, a avut şi un efect de bumerang: nemulţumirile amplificîndu-se, s-a pus sub semnul întrebării însăşi existenţa  Suprastatului numit „Uniunea Europeană”. Această perspectivă i-a speriat grozav pe lideri, iar cuvîntul explozie, vizînd întregul continent, a ajuns la ordinea zilei, prin aceasta confirmîndu-se avertismentul dat în 2003 de autorii cărţii menţionate.

În materialul anterior („A sunat ceasul? – Uniunea Europeană – marea amăgire“), preluînd şi o concluzie a cărţii noastre din 2010, am reamintit soluţia unică de ieşire a Europei din această situaţie: revenirea la o Europă a naţiunilor suverane şi a Statelor naţionale independente. Nu ar fi uşor, căci multe lucruri s-au degradat între timp, dar aceasta este unica soluţie. State naţionale care, cum am spus, pot încheia între ele, pe principiul avantajului reciproc, relaţii complexe – Tratate, convenţii etc. –, prin care să rezolve, rapid şi eficient, problemele şi provocările prezentului şi ale viitorului.

(va urma)

Conf. univ. dr. G.D. ISCRU

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Socrate şi simţul umorului (2)

Într-o dimineaţă, după ce Xantipa a tunat şi a fulgerat împotriva lui Socrate, acesta a ieşit tiptil din casă spre a nu-i mai auzi injuriile. Observînd că soţul ei ajunsese deja în stradă, ea i-a aruncat în cap o găleată cu apă. Calm, ca întotdeauna, acesta a exclamat:

- După atîtea tunete şi fulgere, era de aşteptat să urmeze şi o ploaie zdravănă!

Cînd Socrate a fost condamnat la moarte, nevasta lui a venit să-l viziteze la închisoare. Văzîndu-şi soţul după gratii, aceasta a început să plîngă în hohote.

- Nu mai plînge, Xantipa – i-a spus el. Ei m-au condamnat pe mine la moarte, dar pe ei i-a condamnat natura: sînt vîrstnici, vor muri şi ei, în curînd.

- Dar mie-mi pare rău că te-au condamnat pe nedrept!

- Ai fi mai mulţumită, dacă aş muri condamnat pe drept?, o întrebă filozoful.

În urma unei discuţii mai aprinse care a avut loc între cei doi, Xantipa l-a îmbrîncit pe Socrate, iar acesta, pierzîndu-şi echilibrul, s-a rostogolit pe treptele templului, pînă jos.

- Ce s-a întîmplat, ai căzut? – îl întrebă un trecător.

- Da, din fericire – îi răspunse Socrate – fiindcă tot voiam eu să cobor.

Deşi Xantipa era o femeie rea şi pusă mereu pe gîlceavă, ori de cîte ori Socrate pleca din cetate, la mari distanţe sau pe durate mai lungi, el îşi lua soţia cu el. Un individ l-a întrebat pe filozof de ce procedează aşa.

- Păi, în felul acesta, spuse el, nu trebuie s-o îmbrăţişez nici cînd plec, nici cînd mă întorc.

În tinereţe, Socrate s-a ocupat de sculptură, operele sale bucurîndu-se de un succes deosebit la Atena. După un timp, însă, el a încetat să mai sculpteze, deoarece, spunea el, ,,E o mare prostie ca un om să piardă timp spre a da un aspect uman pietrei, cînd, în marea lor majoritate, oamenii fac imposibilul pentru a părea o bucată inertă de piatră!”.

Odată, mama unui copil rău crescut, care îi aducea numai necazuri bietei femei, a venit la Socrate cu odrasla ei de mînă, cerîndu-i acestuia sfatul:

- Înţeleptule! Cum aş putea să-l readuc pe acest copil la raţiune?

Fără să spună un cuvînt, Socrate a luat toiagul şi i-a ars femeii cîteva lovituri zdravene. Apoi, s-a aşezat pe jos, zicîndu-i acesteia:

- Ai priceput? Sau vrei să repet?

Cînd un discipol cu care se plimba s-a înfuriat că un oarecare nu răspunsese salutului pe care i-l adresase filozoful, Socrate îi spuse:

- De ce să te înfurii, cînd constaţi că maestrul tău e mai bine educat decît acel individ lipsit de bună-creştere?

Unui cunoscut care i-a cerut bani cu împrumut, Socrate i-a replicat:

- Împrumută de la tine însuţi, făcînd economii din cheltuielile viitoare. În felul acesta, vei fi mai mulţumit de tine şi mai stimat de ceilalţi.

Aflat în mijlocul unor prieteni, Socrate a făcut următoarea afirmaţie:

- În viaţă am avut de luptat cu două nenorociri: gramatica şi mizeria. Studiul m-a sustras de la prima şi norocul, de la a doua.

În timpul unei discuţii pe care Socrate o purta cu discipolii săi, şi-a făcut apariţia Platon. Acesta i se adresă filozofului cu următoarea observaţie:

- Maestre, ieri ţi-ai certat slujitorul în faţa tuturor. Nu l-ai fi jignit, dacă-l certai cînd aţi fi fost prezenţi doar voi doi.

- Fără îndoială. Întocmai cum ar fi trebuit să faci tu, astăzi, cu mine, îi răspunse Socrate.

Într-o zi, Socrate se opri în faţa unui plante şi, admirînd-o, începu să vorbească de unul singur:

- O, plantă, ce exprimi tu oare, cu formele tale bizare? Ce voinţă se manifestă prin florile tale colorate?

Auzindu-l, un străin aflat în trecere socoti că are de-a face cu un nebun şi, apropiindu-se de el, îl întrebă:

- Cine eşti tu?

La care Socrate, solemn, se întoarse spre acesta şi-i spuse:

- O, fiule, dacă ai şti tu răspunsul la această întrebare, te-aş considera cel mai mare filozof!

Într-o zi, marele gînditor s-a întîlnit, întîmplător, cu o cunoştinţă. Omul alerga spre el şi, extrem de agitat, îi spuse:

- Socrate, ştii ce-am aflat, chiar acum, despre unul dintre studenţii tăi?

- Stai o clipă, îl întrerupse Socrate. Înainte să-mi spui ce ai de spus, aş vrea să te supun unui mic test. Se numeşte ,,Testul celor trei probe”.

- Trei?

- Întocmai, preciză Socrate. Pînă să-mi vorbeşti despre studentul meu, să încercăm să aflăm ce ai de gînd să-mi spui. Prima probă este cea a ,,adevărului”. Eşti absolut sigur că tot ceea ce vrei să-mi relatezi este adevărat?

- Nu, răspunse omul. De fapt, ştiu doar din auzite.

- E-n regulă, spuse Socrate. Aşadar, în realitate, tu nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm a doua probă, aceea a ,,binelui”. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

- Nu, dimpotrivă…

- Deci, concluzionă filozoful, vrei să-mi relatezi ceva rău despre el, deşi nu eşti sigur că acest lucru este adevărat.

Omul a ridicat din umeri, puţin stînjenit. Socrate continuă:

- Totuşi, mai poţi trece testul, pentru că există şi o a treia probă, aceea a ,,utilităţii”. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?

- Nu, nu chiar…

- Ei bine, a conchis Socrate, ceea ce vrei să-mi spui nu este nici ,,adevărat”, nici ,,de bine”, nici măcar ceva ,,de folos” – atunci, la ce bun să-mi mai spui?

Iată o pildă de care ar trebui să ţină seama toţi lansatorii de zvonuri din mass-media!

Sfîrşit

Gheorghe BraŞoveanu

Încă o blasfemie săvîrşită de evrei

Numele Isus Christos –

eliminat din Biblie

 „Vocea” (The Voice) este o variantă rescrisă a Bibliei, autorul acestui proiect controversat afirmînd că noua carte va fi mai pe înţelesul tinerilor. David Capes este coordonatorul noii ediţii a Bibliei, care a fost scoasă la vînzare, luna aceasta, în Statele Unite. Editura care a acceptat proiectul inedit este „Thomas Nelson“. Autorul declară că oamenii nu mai au cunoştinţe biblice minime, chiar dacă merg deseori la biserică şi se consideră credincioşi. Mulţi nu-şi dau seama că „Isus Christos” nu este un nume, ci o titulatură. „Ei cred că Isus este numele de botez, iar Christos, numele de familie”, afirmă David Capes. El predă religia la Universitatea Baptistă Houston din Texas. „Vocea” este o variantă simplificată a Bibliei, conţine numai dialoguri, iar unele nume şi titulaturi sînt schimbate. Astfel, numele „Isus Christos” nu apare deloc, fiind folosit doar „Isus”. Îngerii nu sînt, nici ei, prezenţi în carte. Apar în schimb „mesagerii”, iar apostolii sînt „emisari”. Christos mai este prezentat sub titlul de „Cel Uns”, sau „Regele eliberator”. Iată un fragment din această variantă a Bibliei, citat de „Washington Post”. Scena în care Christos merge pe apă este prezentată astfel: „Discipol: Este o fantomă! Alt discipol: O fantomă? Ce ne facem? Isus: Staţi liniştiţi. Eu sînt. Nu aveţi de ce să vă temeţi”.

„Sper ca oamenii să nu mai considere Biblia un text vechi, depăşit, ci unul actual, iar poveştile să facă parte din viaţa lor”, declară David. Cartea începe cu descrierea Genezei, termenul „cuvînt” fiind înlocuit cu „vocea”: „Înainte ca timpul să fie măsurat, Vocea vorbea. Şi Vocea exista şi ea era Dumnezeu”. Biserica Baptistă Americană nu acceptă însă această variantă a cărţii. Credincioşii acestui cult folosesc Biblia Regelui James, pe care o consideră cea mai corectă traducere în engleză a Sfintei Scripturi.

Tovarăşul Gîgă şi „vedetele” tranziţiei

* Mi-e rău la cap, mă doare mintea. (RADU PARASCHIVESCU)

* Sînt atît de nervos şi de supărat, că nu vorbesc decît administrativ. (MARIAN VANGHELIE)

* Ar fi ideal să ajungem la nivelul de buton. (VIRGIL RAMBA)

* Atunci cînd ne-am gîndit să privatizăm SIDEX-ul, L-am întrebat pe Dumnezeu şi El a spus că facem bine. (I.P.S. CASSIAN CRĂCIUN)

*Anul trecut sînt mai mulţi bani decît anul viitor. (MIHAIL HĂRDĂU)

* Şi eu m-am mirat de declaraţia mea de avere. (VALERIU STERIU)

* Dacă n-ai bani, miroşi a prost. (GIGI BECALI)

* Aveam prevăzute, pentru anul 2003, 3 miliarde pentru deszăpezire. Dar a nins de 10 miliarde. (MARIAN OPRIŞAN)

* La nivelul ARBAT-ului sînt constatate, de către ARBAT, anumite neconformităţi, care nu sînt duse pînă la capăt. (ADRIEAN VIDEANU)

* Nu este relevante controalele pe GRIRO cu numerele mele de telefon. (DAN VOICULESCU)

* Audi-ul cumpărat de minister este o achiziţie, la fel ca mătura, la fel ca făraşul. (MIHAIL HĂRDĂU)

* Bunicii mei au venit în această ţară prin anii 1920, aşa că eu sînt o investiţie străină în România.  (VARUJAN VOSGANIAN)

* Restul de bani pentru minister vor veni de la Dumnezeu, cred, sau de la bugetul naţional, în tranşe. (ION CARAMITRU)

* Sînteţi un primar al Bucureştiului care vă obligă planul urbanistic general să ţineţi cont de el. (MARIAN VANGHELIE)

* Încă nu am stabilit care va fi contribuţia fiecărui cetăţean la diminuarea contribuţiilor. (VARUJAN VOSGANIAN)

* Ăsta-i visul vieţii mele, să cumpăr şi să vînd bani. M-aţi înţeles? Ăsta-i visul vieţii mele. (GIGI BECALI)

* Toată averea mea va fi folosită pentru a face un gard cultural şi spiritual în jurul României.  (GIGI BECALI)

* N-aş refuza, în ultimă instanţă, nici funcţia de ministru al Culturii. (OANA ZĂVORANU)

* După cum parfumul presupune volatilizare şi consumpţie, gustul presupune trituraţia substanţei. (ION PÂNZARU)

* După ce am citit din Eliade, mi-am zis: băi, ăsta e prea genial, iar eu sînt prea proastă, dacă a putut să scrie aşa. (LAURA ANDREŞAN)

* Kipling, Eminescu sau Sadoveanu sînt mici copii pe lîngă ce am scris eu. (CONSTANTIN SIMIRAD)

* Vă rog, nu mai încercaţi să vă dovediţi erudiţi cu texte din Burebista. (VALER DORNEANU)

Arhiva „Tricolorul”

DISCURSURILE UNIRII

Nici nu ştiu, fraţilor, cum să-mi aleg cuvintele astăzi, cînd vreau să vă vorbesc vouă, care acum, pentru întîia oară, călcaţi pe pămîntul ţării româneşti. Nu ştiu cum să-mi aleg cuvintele, fiindcă vă vorbesc de la picioarele Statuii lui Vodă Cuza, care a înfăptuit aici întîia unire a jumătăţii neamului, şi fiindcă simt cum umbre mari din trecut plutesc peste capetele noastre în aceste clipe, cînd se săvîrşeşte a doua unire, Unirea Ardealului cu România, la al cărei botez aţi venit voi ca să-i aduceţi cel mai scump dar: sîngele vostru. Îmi dau bine seama ce zbuciumat trebuie să vă fie sufletul astăzi, cînd trăiţi cea dintîi zi de dezrobire morală. Aţi petrecut o viaţă întreagă sub asupririle ungureşti, aţi înfruntat moartea sub străin, pentru ca mai tîrziu, într-un lung exil departe de vatra voastră, să doriţi ceasul răzbunării. Voi aţi fost oaste fără noroc, fără rădăcini în tabăra nemţească, voi, cătane pribege, voi aţi fost batalioanele morţii îndoite, numai trupul vă murea în Galiţia, iar sufletul vostru călătorea departe, se ducea să moară la Bucureşti.

Aşa aţi gîndit voi, fiindcă aşa au gîndit părinţii voştri, aşa a gîndit Ardealul cu toată istoria lui şi cu întreagă credinţa lui politică. De aceea, toată vremea războiului, cît aţi fost carne de tun pentru nemţi şi pentru unguri, acolo, în tranşee, în nopţile de veghe ori în ploaia de obuze, voi aţi visat căciulile dorobanţilor pe crestele munţilor noştri. Iată de ce din ziua cea dintîi, de cînd România a tras sabia pentru voi, voi aţi fost soldaţii ei, voi v-aţi socotit mobilizaţi la 14 august şi-aţi aşteptat clipa ca să veniţi la datorie. Sufletul Ardealului, risipit în mii de părticele pe tot întinsul pămîntului moscovit, se zbate de-atunci şi se cere aici, în tabăra sîngelui românesc.

Rusia revoluţionară, Rusia conştiinţei libere, v-a înţeles şi-a deschis drum slobod năzuinţei voastre. Astfel, ea ne-a dat prilejul, - şi-i sîntem recunoscători pentru aceasta - ca să ne sărbătorim unirea. Venirea voastră, însă, nu e numai un praznic de înfrăţire familială. Nu! Ea vorbeşte mai departe, vorbeşte lumii întregi! Voi, voluntarii ardeleni ai Armatei Române, voi puneţi în faţa sentimentului de dreptate al umanităţii, puneţi actul de spovedanie politică al unui popor. Prieteni şi duşmani îl pot vedea limpede şi el e menit să tragă greu în cumpăna morală a conştiinţei universale.

De aceea, cu înţelesuri adînci am privit astăzi jurămîntul vostru, care leagă pentru totdeauna sufletul Ardealului de flamura României. Acest jurămînt rămîne o piatră fundamentală, pe care se zideşte de-acum istoria noastră. Îl vor fi simţit ca pe-un cutremur sub soarele de vară, îl vor fi simţit toţi străbunii noştri, care l-au visat veacuri de-a rîndul şi ni l-au plămădit în sînge; îl vor fi simţit toate oasele româneşti semănate atîta vreme pe toate cîmpurile Europei de către pajura austriacă - şi-l vor fi simţit ca un fior de izbîndă apropiată cei vii de-acasă, părinţii, copiii şi nevestele voastre.

Prin acest jurămînt, viaţa Ardealului primeşte altă temelie. El înseamnă că a murit pe veci în inima şi mintea Poporului Românesc, a murit împăratul Austriei şi că, pe ruinele tronului putred de la Viena, scaun nou de domnie s-a ridicat, pentru Regele Ferdinand al României. Noi, ardelenii, vom sluji cu credinţă dinastiei lui, care, în suferinţe grele unindu-se cu noi, şi-a topit sufletul în tainele mari ale existenţei noastre naţionale. Viitorul va arăta şi veţi arăta-o, şi voi, cum poporul nostru drept şi milostiv ştie să răsplătească strălucirea curată a unei coroane regale.

Prin acest jurămînt voi sînteţi cetăţenii liberi ai României. Ea e patria voastră, ea e patria Ardealului întreg. Iubiţi, fraţilor, iubiţi cu toată căldura ce poate da libertatea, iubiţi această ţară care, de-un an aproape, însîngerează la pragul porţilor voastre. Siliţi-vă s-o cunoaşteţi cît mai bine, să-i pătrundeţi durerile şi nădejdile, cinstiţi-o cu blîndeţe pentru lipsurile ei, cu îndîrjire pentru drepturile ce i se cuvin, iar dacă s-ar întîmpla vreodată ca cineva să vă greşească, nu-l confundaţi cu ţara, gîndiţi-vă că fraţii voştri sînt milioanele neamului, fraţii voştri sînt soldaţii morţi la Făgăraş şi la Braşov şi soldaţii vii cu care alături va trebui să sfărîmaţi pe duşmanul de la hotare.

Cu aceste dorinţe, vă urez bun sosit şi, crezînd în vitejia voastră şi în biruinţa steagului nostru, vă zic: - La revedere la noi acasă, la revedere în Ardeal!

OCTAVIAN GOGA

Miercuri, 2 august 1917, Piaţa Unirii, Iaşi

Cartea „Cele mai frumoase aforisme”, semnată de liderul PRM,

a fost lansată şi la Braşov

COMUNICAT DE PRESĂ

După Municipiul Făgăraş, a venit rîndul Braşovului să găzduiască lansarea cărţii „Cele mai frumoase aforisme“, semnată de Corneliu Vadim Tudor.

Evenimentul a fost găzduit de Librăria „Şt. O. Iosif“, un loc emblematic pentru viaţa culturală a oraşului de sub Tîmpa.

Au fost prezenţi numeroşi admiratori ai Tribunului, care au ţinut să aibă în bibliotecile lor ultima carte a acestuia. Au luat cuvîntul Doru Munteanu, preşedintele Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor, prof. dr. preot Vasile Oltean, criticul de artă şi pictorul Gabriel Stan.

Vorbitorii au scos în evidenţă bogata activitate literară şi politică a liderului PRM, subliniind că sînt deosebit de onoraţi să participe la acest moment festiv, dedicat unuia dintre cei mai mari cărturari români, dar şi om al Cetăţii, care nu încetează să lupte pentru o viaţă mai bună, demnă de civilizaţia europeană, a poporului său. În acelaşi timp, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor şi-a făcut auzită vocea lui fermă în înaltul forum de la Bruxelles şi Strasbourg, aducînd la cunoştinţa lumii întregi marile şi gravele probleme cu care se confruntă România.

În cuvîntul său, domnul Corneliu Vadim Tudor a mulţumit pentru primirea călduroasă ce i s-a făcut în oraşul Braşov, de care îl leagă sentimente deosebite, întrucît iubita sa mamă era nepoata marelui poet Şt. O. Iosif. El a promis că, atunci cînd va ajunge preşedintele ţării, va muta Capitala de la Bucureşti în acest oraş din inima României. Felicitîndu-i pe cei prezenţi, pe toţi cititorii şi susţinătorii săi în plan politic cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte, autorul a oferit cartea sa cu autograf. La manifestare au mai fost prezenţi: avocatul Titus Spânu, Luminiţa Olteanu, Paltin Sturdza, Cristian Stănescu, consilier europarlamentar. 

Biroul de PresĂ al Partidului România Mare

17 aprilie 2012

Prezentarea candidaţilor PRM

la alegerile locale din judeţul Braşov

COMUNICAT DE PRESĂ

La Sala de Conferinţe a Hotelului Aro Palace din Braşov, a avut loc, marţi, 17 aprilie a.c., prezentarea candidaţilor PRM la primăriile din această parte a ţării. A fost prezent dl. Corneliu Vadim Tudor, liderul partidului, membru al Parlamentului European. Preşedintele Filialei PRM Braşov, Cristian Stănescu, i-a anunţat pe cei care vor intra în bătălia pentru cîştigarea alegerilor locale: Radu Miron, om de afaceri, la Primăria Braşov; Georgeta Toma, la Primăria Predeal; Anca Jiga, la Primăria Beclean; Mircea Şerban, la Primăria Voila; Constantin Gânju, la Primăria Prejmer; Bucur Dragu, la Primăria Codlea. Media de vîrstă a candidaţilor Partidului România Mare, între care se numără 4 femei, este de 40 de ani. Organizaţia PRM Braşov depune liste de consilieri în cele 59 de localităţi ale judeţului. Pentru postul de primar, reprezentanţii PRM vor candida în 47 de localităţi.

În cadrul unei Conferinţe de Presă, dl. Corneliu Vadim Tudor le-a urat succes tuturor celor înscrişi pe listele electorale ale Partidului România Mare, subliniind că prioritare pentru partid sînt în această perioadă candidaturile la alegerile locale, dar şi situaţia economică şi socială, deosebit de grea, prin care trece România, actuala criză fiind una fără precedent în întreaga istorie modernă a ţării.

Biroul de PresĂ al Partidului România Mare

17 aprilie

Postul România TV vede paiul din ochiul PRM, dar se face

că nu vede bîrna din ochii lui Traian Băsescu şi ai Sfîntului Sinod...

Fără încuviinţarea preşedintelui PRM, într-un judeţ s-au făcut nişte calendare pe anul 2012, sub formă de iconiţe. Nici pe departe nu se îndemna să fie votat PRM, ele constituindu-se, de fapt, într-un apel împotriva absenteismului îngrijorător la vot. Iconiţele poartă vigneta PRM, singurul partid care are ca simbol Crucea Creştină. Precizăm că, din ordinul Tribunului, calendarele respective au fost retrase. Dar de aici şi pînă la adevăratul tărăboi pe care l-a făcut postul România TV e o cale lungă. De ce n-or fi făcut ei scandal în alte ocazii, în care, cu adevărat, Biserica s-a transformat într-un agent electoral, aşa cum s-a întîmplat, în octombrie anul trecut, la canonizarea Mitropolitului Ardealului, Andrei Şaguna? Sau atunci cînd credincioşii au văzut, cu stupoare, cum Patriarhul Daniel i-a dat microfonul lui Traian Băsescu, care a vorbit în lăcaşul sfînt de parcă s-ar fi aflat la o reuniune de partid. Evident că lumea a huiduit un asemenea gest, şi pe bună dreptate. A făcut, de asemenea, înconjurul Planetei poza în care, la ieşirea din Catedrala Mitropolitană, înalţii prelaţi făcuseră zid, ca nişte adevăraţi bodyguarzi, în jurul Chiriaşului de la Cotroceni, care rîdea ca prostul şi privea aiurea în sus. N-am auzit nici ca Patriarhul sau membrii Sfîntului Sinod să sară în apărarea oamenilor, atunci cînd regimul criminal condus de Traian Băsescu le-a tăiat românilor pensiile şi salariile, sau a desfiinţat spitale şi şcoli, lăsîndu-i pe drumuri. De ce nu se sesizează Patriarhia şi în legătură cu soarta celor 9 biserici ameninţate de lăcomia celor care vor să pună mîna pe imensele bogăţii de la Roşia Montană, scoase la tarabă de trădătorii care conduc astăzi România? Bine că a avut grijă Patriarhia să-i oblige pe credincioşi să cumpere candele standardizate, produse de ea, în locul lumînărilor tradiţionale. Adevărul este că aceşti capi ai Bisericii noastre străbune, în loc să-i apere pe români, se comportă ca şi cum ar fi subordonaţi celor de la Putere...

PRM - A DOUA FORŢĂ POLITICĂ A ŢĂRII!

Site-ul newsroom.ucoz.ro a realizat un sondaj pe un eşantion de 1355 de persoane, în perioada 8.04-14.04.2012! Iată ce a ieşit…

Potrivit acestei cercetări sociologice, procentele ar sta în felul următor:

1) USL - 46,6%;

2) PRM+PNG - 22,3%;

3) PP-DD - 11,7%;

4) PDL - 9%;

5) UDMR - 4,3%;

6) UNPR - 1,6%.

Ce crede Propolitica? 

Este foarte clar că USL e pe val şi, probabil, în Moldova sau în Oltenia, Muntenia sau Dobrogea, social-liberalii ar putea trece peste 55%, ceea ce le va da dreptul să facă Guvernul. Dar mai e pînă acolo. Deocamdată, avem de trecut examenul de la locale, test care ne va spune exact cum stă fiecare formaţiune politică.

Tot cei de la newsrom spun că UDMR ar fi sub procentele parlamentare. Sondajul nu are foarte mare impact asupra Transilvaniei, acolo unde există populaţie maghiară. Cei de la Bucureşti ar trebui să înveţe un lucru: niciodată, dar niciodată, maghiarul neaoş nu va pune ştampila pe un român, ţigan sau altă etnie. Că nu va vota cu vreun lider UDMR şi va merge pe mîna oamenilor lui Tökéş, asta e o altă poveste, mai greu de înţeles în Sud. Sensibile sînt şi cele 20% cu care sociologii de la newsrom ornamentează PRM-ul. Par multe aceste 20%, mai ales că există mari probleme de infrastructură şi la această oră se fac presiuni uriaşe asupra unor peremişti de-a nu candida pe listele acestui partid. Unii chiar au renunţat.

USL cîştigă pe toată linia

Aşa cum era de aşteptat, USL creşte constant, toate sondajele confirmînd acest lucru. Cu siguranţă, aceste cifre trebuiesc confirmate şi de rezultatele din seara de 10 iunie. Totuşi, cu un procent de 46,6% nu ar reuşi să se impună cu o majoritate stabilă în viitorul legislativ. Dar dacă se păstrează pe trendul ascendent pe care se află, pînă la alegerile din toamnă va depăşi, cu siguranţă, pragul de 50%. Cu toate acestea, rămîne de văzut cum vor evolua lucrurile în lunile următoare.

Alianţa PRM+PNG,

a doua forţă politică

Alianţa destrămată dintre PRM şi PNG a obţinut în sondajul newsroom un procent de 22,3%. Cu toate acestea, PNG singur nu va obţine mai mult de 2%, dat fiind faptul că în sondajul din luna martie PNG obţinea un procent de 1,9%. Creşterea PRM este spectaculoasă şi impresionantă, dat fiind că în ultimele luni tot mai mulţi membri ai celorlalte partide s-au înscris în acest partid. După criza în care a fost aruncat în 2008, după evacuarea ilegală din sediu şi după prigonirea cu dosare fabricate împotriva preşedintelui PRM, iată că partidul condus de Corneliu Vadim Tudor are cea mai spectaculoasă creştere din ultimii ani.

P.S: În sondaj, PRM a fost trecut alături de PNG din cauză că alianţa încă nu se destrămase cînd a fost demarat sondajul. Cu toate acestea, PRM se află undeva la 20%, iar PNG la 1,9%, conform cifrelor din luna martie.

PDL, sub 10%

PDL se prăbuşeşte tot mai tare, pe zi ce trece. Plecările liderilor PDL din teritoriu către celelalte formaţiuni politice favorizează dezintegrarea partidului şi prăbuşirea acestuia. Schimbarea premierului nu a reuşit să îi păcălească pe români, astfel că, în luna aprilie, PDL a obţinut în sondajul newsroom un procent de 9%. După 4 ani de guvernare dezastruoasă, PDL pare să se apropie tot mai tare de dispariţie. Partidul condus de Emil Boc are toate şansele să piardă intrarea în Parlament, dat fiind faptul că românii trăiesc din ce în ce mai greu şi s-au săturat să fie minţiţi de clica portocalie care i-a adus în pragul disperării. Mii de români se luptă să pună ceva pe masă în fiecare zi, şi asta din cauza ciumei portocalii şi a partenerilor lor de guvernare.

UDMR şi UNPR, sub pragul electoral

După 20 de ani de guvernare, nelipsind din vreo coaliţie de la Putere, UDMR se pare că nu ar mai reuşi să treacă pragul electoral şi să intre în Parlament, obţinînd în sondajul newsroom din luna aprilie un procent de 4,3%. Cît despre UNPR, nu putem spune mai nimic, dat fiind faptul că este inexistent din punct de vedere politic, nereuşind să atingă un procent mai mare de 2,1%. Astfel încît, în luna aprilie, UNPR a obţinut un procent de 1,6%, demonstrînd că, după alegerile din toamnă, partidul va dispărea, probabil, de pe scena politică românească.

Alte partide, precum PNŢCD şi PER, ar obţine un procent de 2%, respectiv 0,9%.

Pentru că au transformat Filiala PRM a Judeţului Brăila într-o feudă personală şi o afacere de familie, Niculina şi George Moisescu au fost excluşi din partid

Comunicat de Presă

Avînd în vedere abaterile grave şi repetate de la Statutul formaţiunii noastre, care i-au făcut să transforme Filiala Judeţeană Brăila a PRM într-o feudă personală şi o afacere de familie - numiţii Niculina şi George Moisescu au fost excluşi din partid.

În repetate rînduri i s-a pus în vedere acestei familii să nu confunde filiala partidului cu o anexă a gospodăriei proprii, închisă ermetic, unde tăia şi spînzura după bunul său plac. L-am chemat, personal, pe G. Moisescu la sediul central, în luna martie a acestui an, sfătuindu-l să permită împrospătarea cadrelor cu oameni tineri şi dornici de muncă şi de afirmare. Dar personajul nu a înţeles de vorbă bună şi a continuat să sfideze politica ,,uşilor deschise“ practicată de conducerea formaţiunii, mai ales în acest an electoral. Mai mult decît atît, dar familia Moisescu pusese Filiala Brăila a PRM la picioarele PSD şi ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, de care asculta orbeşte, fără ruşine, fără demnitate.

În consecinţă, am decis să propun Biroului Permanent al PRM excluderea din partid a perechii Niculina şi George Moisescu. N-au decît să se înscrie, pe faţă, în PSD şi să nu se mai prefacă atît. Şi răbdarea mea are o limită! PRM nu e sluga nimănui!

În funcţia de preşedinte interimar al Filialei a fost desemnat ing. Romeo Crişmariu.

Dr. Corneliu Vadim Tudor

Preşedintele Partidului România Mare,

Membru al Parlamentului European

20 aprilie 2012

Nicolae Onţanu deschide, la Butimanu,

un nou adăpost pentru cîinii comunitari

Primăria Sectorului 2 continuă programul de sterilizare gratuită a cîinilor cu proprietari şi comunitari din zona centrală a Sectorului, respectiv pe Străzile Spătarului, Cercului, Franzelarilor, Corbeni şi Latină.

Pentru ca acţiunea să fie cît mai eficientă, locuitorii sînt rugaţi să semnaleze zonele unde se găsesc cîini comunitari la numerele de telefon 021.255.22.17 sau 021.255.22.07, urmînd ca echipele mobile de medici veterinari să realizeze operaţiile de sterilizare şi vaccinare în mod gratuit.

Administraţia condusă de Neculai Onţanu este una dintre cele mai active în ceea ce priveşte soluţionarea problemei cîinilor maidanezi. Astfel, alături de programul de sterilizare gratuită, prin care în ultimii ani au fost cuprinşi peste 12.000 de cîini şi care se desfăşoară în parteneriat cu Vier Pfotten, Fundaţia Speranţa şi Fundaţia Colţ Alb, Primăria Sectorului 2 a organizat numeroase acţiuni menite să-i încurajeze pe bucureşteni să adopte animalele fără stăpîn. Neculai Onţanu s-a pronunţat împotriva eutanasierii cîinilor. Edilul adaugă însă că „trebuie rezolvată şi problema generată de creşterea numărului cîinilor comunitari din Capitală”, ceea ce se poate face numai printr-o politică activă de castrare şi vaccinare a acestor animale. De asemenea, primarul Sectorului 2 a anunţat că din luna mai se va deschide la Butimanu un nou adăpost pentru cîinii comunitari, cu o capacitate de aproximativ 500 de locuri, după cel deja existent în satul Tanganu, în care pot fi cazaţi pînă la 650 de cîini. Primăria Sectorului 2 va deveni astfel singura primărie de sector din Bucureşti care dispune de două asemenea adăposturi, cu un număr de locuri de 9 ori mai mare decît al celorlalte primării de sector din Capitală. După cum se ştie, o femelă naşte de două ori pe an, în medie cîte 4 pui o dată, adică 8 pui pe an. Primăria Sectorului 2 castrează în medie 3.000 de animale pe an, adică mai puţin de 24.000 de exemplare se nasc astfel pe an în Sectorul 2. Dacă fiecare din cele 7 primării din Bucureşti ar respecta acest program, ar însemna că anual nu ar mai apărea pe străzile Capitalei aproximativ 168.000 de animale.

MESAJE DE PAŞTI

* Costel Avram – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara: Lumina Învierii Domnului să vă călăuzească pe drumul vieţii, să aveţi linişte şi pace, seninătate în suflet şi căldură în casă! Christos a Înviat!

* Ing. Margareta Premciu-Lascu: Domnule dr. Corneliu Vadim Tudor, vă doresc un Paşte cu sănătate, cu linişte şi pace în suflet, alături de întreaga familie. Christos a Înviat!

* Fam. Gheorghe şi Niculina Trişcă, com. Grindu, judeţul Tulcea: Fie ca sfintele Sărbători Pascale să vă aducă lumină în suflet, multă sănătate şi numai bucurii. Christos a Înviat! Vă respectăm şi vă iubim.

Război corupţiei

Lăsaţi transfugii să vină la mine!

Este din ce în ce mai clar că USL începe să devină un colector – un aspirator! – de transfugi din PDL. Personaje controversate, care şi-au făcut veacul în partidul prezidenţial, acumulînd capital (nu numai politic!), au ajuns la concluzia că a sosit momentul să părăsească nava care se scufundă şi să sară în barca virtualilor învingători. Domnii Frunzăverde, Banias şi alţii ca ei au servit, ani la rînd, cauza şi „doctrina“ PDL, făcînd, în acelaşi timp, obiectul unor anchete de presă, care au developat serioase puncte nevralgice ale activităţii lor. Dintr-odată, apartenenţa lor la formaţiunea politică portocalie s-a dovedit incomodă, în condiţiile în care a devenit evident că partidul-stat a început să se înscrie, vertiginos, pe o curbă descendentă în opţiunile populaţiei. Şi atunci, care a fost soluţia salvatoare (noi am numi-o imorală)? Bineînţeles, trecerea în rîndurile PNL sau ale PSD, unde li s-au promis, mai mult ca sigur, imunitate şi un loc călduţ pe listele USL. Nu a mai contat că Victor Ponta şi Crin Antonescu au făcut risipă de declaraţii înflăcărate, pătrunse de fiorul sacru al moralităţii, în sensul că USL nu va lua „la bord“ transfugi din partidul lui Traian Băsescu (Radu Mazăre, franc, ca de obicei, îi numeşte trădători!). Tot ceea ce contează, în noua strategie antonesciano-pontistă, se pare că este „blindarea“ efectivului USL cu noi membri şi discreditarea, prin această operaţiune de „recuperare“, a formaţiunii rivale.

Numai că, procedînd în felul acesta, cei doi imaturi „copreşedinţi“ ai hibridului stîngisto-dreptaci uită că, de fapt, se autodiscreditează, pe termen lung şi fără drept de apel!

Geo Galetaru

Băsescu este tare „iubit“...

Se pare că noi, românii, nu ştim să apreciem calităţile – bunătatea, cinstea etc. – unui om. Îl denigraţi mereu pe preşedintele României. Atîta timp cît nu prea mai avem intelectuali autentici, ci numai hoţi şi parveniţi, credeţi că ar mai exista o reţetă de succes pentru Poporul Român? Puteţi numi măcar o singură persoană pe care o consideraţi capabilă să devină un preşedinte onorabil al României? Ei bine, nu, nu puteţi, pentru că ne-au invadat neamurile proaste şi hoţii cu mulţi bani. Acum se spune că nu este incult cel care n-are carte, ci acela care n-are bani. Nu prea se mai găsesc tineri studioşi, în schimb, avem tot mai mulţi golani, criminali, drogaţi; în concluzie, ţara nu mai are viitor. Românii vor fi un popor fără valori umane. La începutul mandatului său, Traian Băsescu li s-a părut multora că ar fi cel mai bun preşedinte al ţării de pînă atunci; mai apoi, însă, s-a stricat şandramaua. Curios lucru, însă, Traian Băsescu este ,,iubit şi apreciat” de cetăţenii multor ţări, şi nu oricare ţări. Ministrul de Externe al Serbiei, Vuk Jeremic, a declarat că, dacă Băsescu ar candida la preşedinţia ţării lor, în mod sigur, el ar fi votat de toţi sîrbii... De altfel, dovada simpatiei de care Traian Băsescu s-ar bucura în ţara vecină o reprezintă ,,succesul” întîlnirii dintre şefului diplomaţiei sîrbe şi preşedintele Diaspora, al PDL, William Brânză. Surpriza cea mai mare, însă, vine din partea ţărilor nordice! Acolo, se pare că Traian Băsescu este ,,extrem de agreat”, Regina Beatrix, însăşi, îl apreciază foarte mult... Culmea, el este foarte respectat chiar şi de Marina Militară Americană, iar Barack Obama îl priveşte - de la (mare) distanţă - cu ochi buni... Chiar şi Vladimir Putin îl simpatizează atît de mult, încît i-a trecut cu vederea toate gafele de pomină pe care le-a făcut la adresa Rusiei. Astăzi, sîntem în situaţia în care, în afaceri, nu avem prieteni, ci doar parteneri, dar, la urma urmei, ce afaceri mai facem noi?! Toţi avem datorii morale faţă de viitorul ţării, însă evoluţia pe termen lung a României nu pare să ne preocupe deloc.

Adevărul este acela care rezistă testului experienţei, dar de unde adevăr, de unde experienţă? Albert Einstein spunea: „Un intelectual rezolvă problemele, un geniu le evită“. Din păcate, nu e cazul nostru. Aşadar, concluzia e următoarea: nimic nu poate avea un gust mai amar decît otrava prieteniei false. De mici, copiii sînt parşivi, elevii nu îşi mai dau interesul pentru şcoală, deci, cum spuneam, fără tineri educaţi, viitorul acestei ţări pare să fie compromis. Cînd Statul nu plăteşte salariile profesorilor, interesul acestora pentru educarea şi formarea elevilor piere. Din nefericire, singurii care vor plăti pentru toate acestea vor fi copiii, iar ţara întreagă va avea de suferit.

Sofia BrânduŞ-Ittescu

România nu mai este a norodului, ci a tagmei jefuitorilor! (9)

Este extrem de dubioasă aversiunea preşedintelui faţă de ceea ce înseamnă Stat, aversiune pe care nu se sfieşte s-o arate ori de cîte ori are ocazia. Traian Băsescu consideră că Statul este cel mai prost gestionar al bunurilor naţionale. Ei bine, într-un fel, eu îi dau dreptate. Numai că acest lucru se întîmplă deoarece nici dumnealui, nici adunătura pe care o are în subordine, numită Guvern, nu fac absolut nimic pentru a proteja toate aceste bunuri de cohortele de hoţi cu ,,gulere albe”, de acei indivizi puşi în funcţii de răspundere doar pe criterii politice şi interese de gaşcă, respectivii neavînd nici un fel de pregătire în domeniul pe care au fost puşi să-l gestioneze. Este normal ca Statul să fie un prost administrator cîtă vreme, de pildă, unii prefecţi, prin afacerile derulate de firmele pe care le deţin, aduc mari prejudicii bugetului public, deşi, după cum se ştie, rolul instituţiei prefectului este tocmai acela de a apăra averea şi interesele Statului. Să mai dau şi alte exemple? Ei bine, nu: îmi e prea lehamite şi, în plus, mă încearcă o puternică senzaţie de silă.

Avînd în vedere ce se întîmplă acum în România şi, mai ales, ţinînd cont de starea jalnică în care a fost adusă marea massă a populaţiei, în ultimii 2 ani, de aşa-zisa guvernare Băsescu-Boc, se poate concluziona că ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă. De aceea, dacă cineva mai are fie şi o mică doză de optimism cu privire la ceea ce se întîmplă în această ţară, acela ori este total inconştient, ori este un mincinos, aflat în slujba găştii guvernamentale. Mai mult, aşa-zisa politică dusă de Băsescu şi Boc reprezintă un atac direct la Siguranţa Naţională, românii rămînînd, din păcate, fără reacţie, precum animalele la abatoare, înainte de a fi sacrificate. Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu propovăduiesc, nici pe departe, violenţa! Dar, dacă românii ar ieşi paşnic în stradă, atunci poate că am avea şanse reale de a îndepărta de la conducerea ţării această gaşcă şi am putea spera că mai putem salva ceva. Este jenant pentru Poporul Român faptul că acceptă, impasibil, ca întreaga sa existenţă să fie decisă de nişte indivizi, care nu au, nici pe departe, calificarea şi calitatea morală de a hotărî singuri absolut totul, fără a da socoteală cuiva.

Noi, românii, sîntem singurii vinovaţi de faptul că nu formăm o Opoziţie unită cu adevărat, o Opoziţie puternică, pentru a putea contracara eficient, într-o manieră paşnică, toate acţiunile întreprinse de aceşti impostori! Aşteptăm cumva să fim salvaţi de către Puterea Divină? Consider că este cel mai inutil lucru pe care îl putem face.

Faptul că au minţit, într-un mod ordinar, este cunoscut, în momentul actual, chiar şi de către cele mai naive persoane, care au avut încredere în promisiunile lor. Iată că, deşi au trecut mai bine de 2 ani de cînd Băsescu şi-a adjudecat, din nou, funcţia de preşedinte, situaţia s-a agravat dramatic, în loc să se îmbunătăţească, sau măcar să se ridice la nivelul de atunci. Evident că se dă vina pe criză. Însă, situaţia nu se prezintă chiar aşa. Da, este criză, dar pentru ce clasă socială s-a accentuat deteriorarea nivelului de trai, precum în republicile bananiere? S-a ajuns în această situaţie deoarece Băsescu, Boc şi gaşca lor de incompetenţi fac tot posibilul să îşi apere averile, obţinute în mod ilicit. De aceea au trecut pe spatele poporului suveran întreaga povară a crizei, povară care mai are puţin şi ne va doborî definitiv. Şi pentru a ne menţine într-o stare de abureală tîmpă, mint în continuare, disperaţi, dorind să ne convingă de faptul că tot ceea ce fac este numai şi numai pentru fericirea noastră. Din cînd în cînd, mai apare cîte unul dintre ei şi, fără să-şi de-a seama, face o radiografie corectă a sărăciei crunte generalizate în care ne aflăm, declarînd că nu trebuie să ne plîngem, deoarece în ţară bogăţia şi prosperitatea sînt resimţite de toţi românii, chiar şi de cei care au 8 milioane de lei vechi pe lună!... Mai este ceva de zis, în afară de faptul că le dorim lor, tuturor celor care pretind că ne conduc, să trăiască ei, în bogăţie şi prosperitate, cu 8 milioane de lei vechi pe lună?!

Dacă judecăm bine, observăm că, de cînd s-a instalat la Putere, această coaliţie a promovat, permanent, o politică de secătuire fizică, morală şi materială împotriva celor mai defavorizate categorii sociale. În acest timp, sărăcia s-a acutizat în mod galopant, ajungînd acum la un nivel de nesuportat. Nimic, dar absolut nimic nu s-a întreprins în favoarea omului simplu, ci din contră. După cum se ştie, s-a făcut un mare tam-tam cu privire la aşa-zisul Nou Cod al Muncii, în fapt un document care consfinţeşte, prin conţinutul său, adevărata sclavie modernă şi care dă frîu liber muncii la negru.

(va urma)

Niculae Ghiţă

Priorităţile guvernării

în preajma alegerilor (2)

c) Cum stă cu timpul fiecare ales? În afară de a bate pe la uşi, pentru a se menţine la Putere şi a se lupta cu „umbra” lui, sau cu „Opoziţia”, ce a mai făcut, concret?

Exemple: ... a scris o carte, un articol, a sădit un pom, în folosul obştei, a propus o lege benefică pentru societate, a luat o hotărîre eficientă, a ajutat, dezinteresat, un om aflat în nevoie ş.a.m.d. Unde ne sînt altruiştii, în politică? Unde sînt politicienii de altădată, cei care, fiind de bună credinţă, îşi legau numele de un obiectiv de interes public? Exemple: o cişmea, un parc, un liceu, o piaţă etc. Aşa înţelegeau ei să-şi facă datoria de „om responsabil, trecător prin Agora“. Străbătînd comunele doljene, la Poiana Mare am întîlnit un obicei specific locului, acela de a sfinţi, în fiecare vară, cîte o fîntînă aflată la o încrucişare de drumuri comunale. În sudul judeţului Dolj există un alt obicei, şi anume, acela de a face „pomeni în viu“. Fapte frumoase, cutume ce s-au transmis din generaţie în generaţie. Cinste acelora care au avut grijă ca ele să se păstreze nealterate: primari, consilieri comunali şi alţi oameni ai obştei.

d) În ce măsură a fost înţeles şi receptat de urbe politicianul nostru? Alegătorii sînt ei mîndri de alesul (aleşii) lor? Iată de ce este necesar recursul la memorie.

e) Pentru a fi mai concret, aş propune primului-ministru în funcţie următorul experiment: să repartizeze fiecărui ministru din Cabinet cîte un obiectiv lăsat de izbelişte din vremea răposatului şi, lunar, să-l întrebe, pe lîngă problemele curente, „cum au evoluat lucrurile la obiectivul de care răspunde“? Ar fi un criteriu de bază în aprecierea activităţii respectivului ministru. Vorba lui Goethe: „La început voi pune fapta“. Desigur, acelaşi lucru e valabil pentru toţi aleşii noştri. Ne referim la fapte bune, că de aceea i-a ales poporul, şi nu tembelizorul.

f) Se cuvine să fie primenită clasa politică actuală cu tinere talente autentice, care să se implice în acţiuni folositoare oamenilor. Ei trebuie să dea dovadă de un profesionalism adevărat, recunoscut de colectivităţile în care au lucrat. În felul acesta s-ar evita arbitrariul în politică şi prezenţa unor neaveniţi în treburile ţării, cu consecinţe păgubitoare pentru populaţie. Mare curaj au partidele care promovează oameni din afara sistemelor, tot soiul de necunoscuţi, parveniţi ş.a.m.d. De aceea mulţi „se pierd în ceaţă“, cu mulţumirile de rigoare.

g) A se realiza cercetări exacte în ceea ce priveşte istoricul fiecărui candidat în momentul în care se întocmesc listele de candidaţi pentru partide. Ar fi un lucru util, evitîndu-se astfel, pe viitor, producerea unor surprize neplăcute, dar şi descoperirea unor indivizi cu reale abilităţi de conducere.

h) Originea unui candidat poate reprezenta un lucru de bun augur pentru persoana în cauză, fie că îşi doreşte să devină: primar, consilier, deputat, senator.

i) Cunoaşterea temperamentului şi caracterului, deci a personalităţii fiecărui candidat în parte.

j) Cunoaşterea psihologiei, modul în care omul se raportează la religie şi colectivitate, factori folositori în aprecierea şi autoaprecierea oamenilor.

k) Raportul cu alcoolul şi alimentaţia. Foamea şi beţia îl transformă pe om într-un individ aspru, îndărătnic la rugăciune, cultură, sfaturi şi nu numai.

1) Partidele politice trebuie să vină cu o nouă abordare în ceea ce priveşte promovarea femeilor în viaţa politică. Putem face următoarea constatare în ceea ce le priveşte: „Mîinile de femeie sînt balsam ceresc pentru toate rănile“, iar cele mai multe sînt bune, blînde, făcătoare de pace şi milostive.

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, Amin! Promovaţi-le.

m) Pregătiţi din timp o strategie care să vă ajute să evitaţi şi să depistaţi la timp fraudarea voturilor. Există obiceiul unor primari, din mediul rural, să-şi condiţioneze alegătorii sau să-i momească cu diverse bunuri şi servicii pentru a-i obliga în schimb să voteze în favoarea lor. Unii dintre aceştia obişnuiesc să însoţească în cabina de vot oamenii bătrîni, bolnavi, nevăzători, folosindu-se de pretextul că îi ajută să voteze, însă pun ştampila pe buletinul de vor în dreptul candidatului preferat de ei, nu de alegători. Deci atenţie! Aici se poate fura grosolan! STOP RUŞINII!

(va urma)

Vasile Bobonete, socio-psiholog

Craiova, judeţul Dolj

CĂLĂII PENSIONARILOR (2)

V. HOŢIILE ŞI RISIPA SECOLULUI ÎN ROMÂNIA

În nici una din ţările din Uniunea Europeană nu au avut loc hoţii şi risipă de asemenea proporţii ca în ţara noastră. Fără nici o reţinere, le putem numi hoţiile şi risipa secolului în România.

Cei 5,4 milioane de pensionari le reamintesc domnului Băsescu şi acoliţilor săi că au creat avuţia naţională, care a fost înstrăinată – în valoare de peste 1.500 miliarde euro (după calculele unor economişti şi ale unor magnaţi autohtoni) – pe preţuri derizorii, către capitalurile străine şi către unele firme româneşti, un adevărat furt al secolului. Pensionarii desproprietăriţi de drepturile lor legitime resping categoric eticheta de „asistaţi sociali“, pe care le-au atribuit-o guvernanţii iresponsabili Băsescu, Isărescu şi Boc. Nici nu există o batjocură mai mare la adresa acestor dezmoşteniţi de drepturile lor legitime de proprietate şi de dreptul la o pensie decentă, conform contribuţiilor plătite cu anticipaţie timp de 25-30-40 şi 45 de ani.

Guvernanţii iresponsabili, jefuitori de bani publici şi prăduitori de avuţie naţională, împreună cu clientela lor politică, şi-au făcut de cap şi au adus ţara într-o stare de mizerie şi sărăcie absolută, iar victimele principale sînt milioanele de pensionari – pătura socială cea mai lipsită de apărare în regimul dictatorial Băsescu.

Nu există nici o justificare pentru atacurile monstruoase ale guvernanţilor asupra pensionarilor, cu tot felul de minciuni şi teorii aberante, potrivit cărora aceştia ar crea „deficite structurale“ şi „datorii de stat“, cum a afirmat, în mod repetat, în discursurile sale iresponsabilul Băsescu.

Cei 5,4 milioane de pensionari trebuie să ştie că, în perioada în care li s-au tăiat pensiile, zeci şi zeci de miliarde de euro au fost jefuite şi risipite de la bugetul ţării, prin politicile nesăbuite ale regimului dictatorial Băsescu. Aceste zeci de miliarde de euro ar fi acoperit nevoile ţării, ar fi făcut deficitele mai mici şi nu s-ar fi ajuns la datorii ale ţării în sume enorme, fără precedent în Istoria ţării.

  Guvernanţii nu mai pot ascunde jaful naţional la care a fost supusă ţara în ultimii 8 ani. Ca şi alţi economişti, noi am elaborat şi publicat mai multe studii şi analize, în care am dovedit dimensiunile extraordinare ale acestui jaf, de zeci şi zeci de miliarde de euro.

Trebuie să se constate faptul fundamental că deficitele bugetare şi datoria ţării în România au o situaţie specifică: domnii Băsescu, Isărescu şi Boc nu au dat încă socoteală în faţa Poporului Român pentru zecile şi zecile de miliarde de euro jefuite şi risipite din bugetul ţării, atît la partea de venituri, cît şi la partea de cheltuieli, în fiecare an, după cum relatăm în continuare.

A. Zecile de miliarde de euro pierdute din cauza hoţiilor, prin evaziune fiscală şi contrabandă, tolerate de guvernanţi. Este vorba de pierderi de 15-20 de miliarde de euro la nivelul unui an (conform studiilor autohtone şi străine). Aceasta înseamnă pierderi de resurse bugetare de 60-80 miliarde de euro în cei 4 ani ai Guvernării Băsescu-Boc (2009-2012) şi de 100-130 miliarde de euro în cei 8 ani de regim dictatorial Băsescu.

B. Zecile de miliarde de euro pierdute prin „cota unică” de impozitare pe profit şi pe venit, introdusă de regimul Băsescu în ianuarie 2005. Aceasta înseamnă pierderi de fonduri de la bugetul ţării de 3-4 miliarde de euro la nivelul unui an; în cei 4 ani de criză în timpul Guvernării Băsescu-Boc (2009-2012) s-au produs pierderi de 12-16 miliarde de euro; iar în cei 8 ani de regim dictatorial Băsescu pierderile se ridică la 24-32 miliarde de euro. Aceste fonduri au umplut seifurile monopolurilor şi companiilor transnaţionale şi buzunarele oligarhiei politico-financiare, ale celor cu venituri mari şi foarte mari.

C. Zecile de miliarde de euro pierdute, timp de 5 ani (2007-2011), prin neutilizarea fondurilor europene gratuite, în mod exclusiv din neglijenţa în serviciu şi incompetenţa guvernanţilor Băsescu, Isărescu şi Boc.

Absorbţia efectivă din aceste fonduri europene gratuite a fost nesemnificativă (cîteva procente) şi a fost criticată sever de misiunea FMI şi de preşedintele Comisiei Europene, J. M. Barroso, în documentele oficiale.

Este vorba de neabsorbţia unor fonduri europene de peste 20 de miliarde de euro, programate pentru perioada 2007-2011, din totalul de 34,8 miliarde de euro alocate României pe 7 ani (2007-2013).

Iar acum, domnul ministru Leonard Orban încearcă să scuze, în mod total nejustificat, neabsorbţia prin lipsa de experienţă şi prin birocraţie. Mai mult, în ultimele luni s-a trecut la jefuirea de la bugetul ţării a unor sume importante pentru plăţi către beneficiari, în loc să se ocupe de absorbţia efectivă a fondurilor de la Uniunea Europeană. Trimestrul I este pierdut şi ne întrebăm cum vor fi absorbite cele 6 miliarde de euro fonduri europene (prevăzute în bugetul ţării) în cele 3 trimestre care au mai rămas; suma de 6 miliarde de euro este mult mai mare decît absorbţia în cei 5 ani anteriori (2007-2011). Iresponsabilitatea şi neglijenţa în serviciu a guvernanţilor nu au limite.

D. Zecile de miliarde de euro pierdute şi risipite din bugetul ţării de Guvernarea Băsescu-Boc în cei 4 ani de criză economică, prin risipa şi jaful făcut împreună cu clientela politică la cheltuielile speciale, la bunuri şi servicii, la investiţii neproductive, la drumuri şi asfaltări, la deszăpeziri etc.

Din cauzele de mai sus s-au produs deficitele bugetare şi datoria ţării, şi nu din cauza pensionarilor, cum în mod criminal afirmă domnii Băsescu, Isărescu şi Boc.

VI. BĂSESCU NU ARE REMUŞCĂRI PENTRU TĂIEREA PENSIILOR

La televizor, timp de 2 ore (în ziua de 18 martie), domnul Băsescu a făcut mărturisiri ziaristului Ion Cristoiu că are pe conştiinţă „tăierile de salarii“ decise de domnia-sa la 6 mai 2010 (în noaptea aceea, cînd s-a dus acasă, nu a vorbit nici cu soţia sa, nici cu fiica mai mare, aşa de tare se supărase), iar ziaristul a înghiţit aceste gogoşi răsuflate. Dar nu a avut nici un fel de remuşcări pentru tăierile extraordinare şi criminale de pensii. Nu şi-a adus aminte de cei 5,4 milioane de pensionari pe care i-a lovit în mod monstruos, timp de 4 ani.

Nu şi-a amintit nici atunci, nici altă dată, că a promis pentru 2012 o pensie medie de 405 euro, sau 1.336 lei. Are memoria scurtă ori de cîte ori doreşte. A uitat că a promis mărirea pensiilor de 2,4 ori în perioada 2009-2012 (în Programul „Gîndim altfel“).

Iar noi, cei 5,4 milioane de pensionari, trebuie să ne lăsăm înşelaţi şi  să le dăm din nou voturile noastre călăilor–guvernanţi, ca să ne aplice măsuri  barbare şi criminale şi  în cei 4 ani următori (2013-2016).

VII. GALERIA CĂLĂILOR-GUVERNANŢI

Nu putem să ne referim numai la călăul-şef, Traian Băsescu. Loviturile criminale împotriva pensionarilor le-a săvîrşit cu ajutorul acoliţilor săi, participanţi, cu votul lor în Parlament, la uneltirile împotriva pensionarilor şi în calitate de susţinători ai deciziilor monstruoase de tăiere a pensiilor, astfel:

- Călăii-guvernanţi de la PDL, în frunte cu Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Mircea Toader, Roberta Anastase şi alţii;

- Călăii-guvernanţi de la UNPR, în frunte cu dezertorii şi traseiştii politici Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu, Marian Sîrbu şi alţii, care şi-au vîndut conştiinţa pentru un pumn de arginţi;

- Călăii-guvernanţi de la UDMR, în frunte cu Marko Bela, Kelemen Hunor şi alţii, pe care chiar maghiarii votanţi trebuie să-i pedepsească;

- Călăii-guvernanţi din Grupul Minorităţilor, în frunte cu Varujan Pambuccian.

Aceştia se fac vinovaţi şi de zecile şi zecile de miliarde de euro pierdute din bugetul ţării, cum s-a demonstrat mai sus.

VIII. ALUNGAREA CĂLĂILOR

Cei 5,4 milioane de pensionari se pot ajuta singuri, alungînd de la guvernare, prin votul lor, pe călăii din PDL, UNPR, UDMR şi din Grupul minorităţilor naţionale, la alegerile care vor avea loc în acest an. În caz contrar, viaţa lor va fi batjocorită în continuare, în următorii 4 ani, după modelul Băsescu din 2009-2012.

Sfîrşit

Grupul de iniţiativă „Reînnoirea”

Florea Dumitrescu

Gheorghe Stroe

Cristian Apostol

6 aprilie 2012

Mică enciclopedie

Mistere de nepătruns (6)

Misticii

Gîndirea şi mentalitatea moderne resping cu vehemenţă ideea existenţei misticilor, dar chiar această respingere implică deja, după cum ţine să sublinieze Aimé Michel, o anume cunoaştere a acestui fenomen. Existenţa miracolelor, a prodigiului, care ne dezvăluie realitatea unei alte lumi, posibil generatoare a unor astfel de fenomene, este pusă la îndoială, aşa cum bine ştim, de către majoritatea oamenilor de ştiinţă. Aflăm, din dicţionarul lui Littré, următoarele: „În ciuda tuturor cercetărilor făcute, niciodată un miracol nu s-a produs acolo unde el putea fi observat şi constatat”. Din această frază, aflăm, totodată, că miracolul, dacă se produce, poate fi observat şi constatat. Deşi existenţa misticilor este consemnată încă din cele mai vechi timpuri – fără a fi în mod obligatoriu legată de religie - cele mai cunoscute cazuri sînt cele ale misticilor catolici. Dincolo de latura inefabilă a extazului mistic, întîlnit atît de des la preoţi şi călugări catolici, fenomenul ni se revelează printr-o serie întreagă de manifestări care-l însoţesc, lăsîndu-se observate sau chiar studiate: telepatie, bilocaţie, levitaţie etc. Extazul misticilor catolici reprezintă cel mai cunoscut caz particular de fapt mistic. Spre deosebire de ortodocşi, care cultivă mai degrabă asceza şi rugăciunea inimii, şi de protestanţi, care nu încurajează deloc contemplaţia, căutîndu-şi mîntuirea în credinţă şi acţiune, cei mai mulţi dintre sfinţii menţionaţi în Martiriologul roman – numărul lor depăşeşte 16.000 – au cunoscut stări mistice mai mult sau mai puţin profunde. Mărturiile referitoare la ei sînt nenumărate şi ele există în toate limbile. Primul aspect, pe care-l putem constata citindu-le, este diversitatea fenomenului. Johann Tauler, călugăr dominican german, decedat în anul 1361, a devenit celebru datorită predicilor în care încearcă să explice unirea mistică dintre om şi Dumnezeu. „Atunci, ne spune el într-una din predicile sale, spiritul este înălţat mai presus de toate puterile, într-un fel de singurătate imensă, în privinţa căreia nimeni nu poate spune nimic adecvat. Este misteriosul întuneric în care se ascunde Binele cel fără de hotare. Într-atîta eşti prins şi absorbit în ceva atît de simplu şi de dumnezeiesc, de nelimitat, încît ţi se pare că eşti una cu el. În această unitate, sentimentul multiplicităţii dispare. Cînd, mai apoi, îţi revii în fire, descoperi a avea o cunoaştere diferită a lucrurilor, mai luminoasă şi mai desăvîrşită. Numesc această stare întunecime indicibilă şi, totuşi, ea este adevărata lumină divină în esenţialitatea ei“.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

Navele extraterestre s-ar putea

să fie... intraterestre! (9)

OZN-urile subterane

Fitch e de acord cu Palmer asupra faptului că farfuriile zburătoare nu sînt nave interstelare pilotate de către extratereştri. Mai degrabă sînt vehicule de deplasare în atmosfera Pămîntului, ce vin din interiorul acestuia. În 1950, relatările întîlnirilor de gradul I descriau, deseori, ocupanţii OZN-urilor ca fiind mici de statură, cu păr şi piele de culoare închisă. Fitch credea că acele fiinţe aparţineau aceleiaşi rase subterane, cele din care descind eschimoşii. În perfect acord cu Wiliam Reed şi Marshall B. Gardner, Fitch susţine că strămoşii eschimoşilor au venit din interiorul Pămîntului, ieşind prin deschiderile polare.

Descriindu-i pe ocupanţii OZN-urilor, acesta spune: „Cu toate că sînt mai mici decît noi, ei sînt mai puternici. Forţa cu care strîng în mînă ceva este asemănătoare unei menghine. Ar putea să anihileze orice om puternic. Corpurile lor sînt perfect construite. Cu toate că nu sînt frumoşi, au o fizionomie armonioasă. Nici unul nu pare să aibă mai mult de 30 de ani. Ba mai mult, ei spun că nu cunosc moartea. Ar trebui să se scrie o carte care să conţină conversaţiile cu bărbaţii şi femeile care ocupă aceste OZN-uri. Discursul lor este rapid, ascuţit şi foarte la obiect. Ei par a fi foarte, foarte inteligenţi. Discută liber şi răspund la orice întrebare. Dar ascund lucrurile pe care nu vor ca noi să le cunoaştem (refuză să arate adevărata lor origine subterană, pretinzînd că vin de pe alte planete, precum Marte şi Venus).

Iată cîteva declaraţii scurte făcute de oamenii care trăiesc în interiorul Pămîntului. Ei spun că sînt mult înaintea noastră din punct de vedere al mentalităţii, cunoaşterii şi ştiinţei. Mai pretind că aparatele lor de zbor folosesc «energie liberă» (înţelegînd prin aceasta energia electromagnetică a spaţiului, care este disponibilă peste tot, spre deosebire de carburanţii ce trebuie să alimenteze aparatele noastre de zbor). Această energie ei o obţin, prin explozia unor atomi, cu ajutorul energiei electromagnetice, chiar în timpul zborului. Sînt înaintea noastră, cu mii de ani, în toate artele, pictură, sculptură şi arhitectură. În agricultură şi în ştiinţele sociale. Spun că trăiesc în lux şi cu toate acestea nu au diferenţe de clasă între săraci şi bogaţi, că nu au nevoie de poliţie şi că vorbesc fiecare limbă de pe Pămînt“.

Fitch îi descrie pe aceşti oameni ca trăind în interiorul unui sistem economic unde toate bunurile materiale aparţin tuturor. Au un sistem echitabil de distribuţie şi de exploatare a bunurilor. Nu există sărăcie printre ei, din moment ce sistemul are la bază egalitatea fiecărui individ. Nu au proprietate privată şi trăiesc împreună pentru binele lor.

Fitch mai scrie: „Aceşti oameni cunosc toate secretele fiecărui guvern, fiindcă au o inteligenţă şi autoritate superioare. Din moment ce sînt superiorii noştri, înseamnă că au autoritate asupra noastră. Pretind că sînt experţi în telepatie şi că se trag din rasa antediluviană a Lemuriei şi Atlantidei. Mai spun că nu ştiu nimic despre Isus şi că Biblia noastră a fost prost tradusă, prost interpretată şi prost construită. Că nu sînt o rasă care a decăzut precum cea a noastră şi că ar trebui să ne debarasăm de bombele şi armamentul nuclear“.

(va urma)

TIM R. SWARZ

POZE => https://www.facebook.com/media/set/?set=a.394498220581455.94543.242817732416172&type=3

REVISTA ROMANIA MARE - NR. 1135 - ANUL XXIII - VINERI 27 APRILIE 2012