* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Traian Băsescu se simte foarte rău. Din ce în ce mai rău. Medicamentele aduse din SUA, în fiecare lună, nu-şi mai fac efectul. Tumoarea de la creier a început s-o ia razna. E posibil ca nenorocita creatură să cadă în public, sau să paralizeze. Îi vom ţine la curent pe cititorii noştri.
* Reţineţi acest telefon: 0755/864.100. E numărul derbedeului Cezar Marin, fost şofer al Tribunului, dat afară de acesta pentru că era implicat în traficul de minori români din Italia. Întrucît preşedintele PRM a spus, luni după-amiază, la emisiunea lui Mădălin Ionescu, de la Kanal D, că şi din cauza unor astfel de gunoaie umane, acoperite de Justiţie şi Poliţie, fiindcă „ciripesc“ la DIICOT şi „Doi şi-un sfert“, n-a fost admisă România în Spaţiul Schengen, aurolacul Cezar Marin şi-a permis neruşinarea să-i dea fostului său binefăcător un SMS anonim, de om dement. El credea că numărul de telefon nu va fi identificat. A fost. Şi mai are un telefon golanul dracului: 0751/037.411. Sunaţi-l, ca să-i spuneţi ce mult apreciaţi un bulangiu şi un ţepar ca el, care vinde copii de români pe piaţa prostituţiei de peste hotare. Iar procurorul Donţu, de la DIICOT, şi mameluca aia de Kövesi muşamalizează pînă şi nelegiuirea asta. Ce jigodii! Poate ei cred că nu vor plăti aceste mîrşăvii? Oho, habar n-au ce îi aşteaptă cînd se va întoarce roata! * Duminică, preşedintele PRM i-a mai dat un SMS lui Sorin Oprescu. Iată conţinutul: „Dragă doctore, se apropie luna octombrie, dar PRM tot nu are sediu, adică nu se poate muta. În 9 luni, se naşte un copil – dar Primăria Capitalei nu-i în stare să repare o amărîtă de casă. De ce nu eşti capabil să finalizezi ce ai început? VADIM TUDOR“. * Aşa cum Anca Boagiu îi trage în jos pe aromâni, prin lăcomia, prostia şi imoralitatea ei – tot astfel Varujan Vosganian îi face de rîs pe armeni. Priviţi ce scrie blegul pe blogul său: „De dreapta nu te faci, de dreapta te naşti“. Ăsta fiind el, născut, iar nu făcut. Atunci cînd era contabil la o fabrică de bere din Capitală şi ciripitor la Miliţie, Sarsailă era musai de dreapta, dar ăia erau fraieri şi nu s-au prins. Iar cînd stătea la coadă, la uşa lui S.O. Vântu, pentru a primi pomană, tot cu dreapta lua banii, îşi freca bărbia (safteaua) şi pleca fericit. Bă, Varujane... De ce n-ai tu caracter, băiete? Au fost armeni, în ţara asta, care au făcut ani grei de puşcărie, pentru convingerile lor, dar tu eşti o ruşine, e numai gura de tine, fiind un oportunist penibil. * Mircea Coşea şi-a dat demisia şi din UNPR. Adică din neant, fiindcă micuţa gaşcă a ospătarului G. Oprea nu există. Fost ofiţer acoperit de Securitate, Coşea a trecut pe la foarte multe partide. La un moment dat, el a încercat să intre şi în PRM – din interes, desigur, pentru a-şi păstra fotoliul confortabil din Parlamentul European, dar Vadim nu l-a primit. * Exaltat, ca de obicei (deşi, repetăm, talentat) Răzvan Ioan Boanchiş scrie în „Naţional“ ceva total nedrept: „În nici 60 de ani, Regii ne-au făcut o ţară. N-aveam şosele, cale ferată, poduri, dar aveam turci. Ne-au scăpat de ei, au realizat Unirea, iar în 1925 eram printre naţiunile civilizate ale Europei“. Alo, Răzvane... Hooo, cu tata! Ce profesie ai tu, fireşte, în afară de aceea de băutor fruntaş, care încearcă să se bată pe burtă cu toată lumea? Ia-o mărunt, puştiule, fiindcă sentinţele la botul calului nu ţin loc de adevăr istoric. 1) Nu regii ne-au făcut o ţară – ea exista demult. Dacă te referi la întemeietorii României moderne, aceia au fost Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu. 2) Românii aveau poduri şi înainte de Hohenzollerni – ai auzit de bătălia de la Podul Înalt, din 10 ianuarie 1475, cînd Ştefan cel Mare i-a bătut măr pe turcaleţi? 3) Au realizat regii Unirea? Dacă te referi la cea din 1859, e clar că ei n-au avut nici o legătură. Dacă zici de cea din 1918, principalii făuritori au fost Soldatul Român (800.000 de morţi) şi Ionel I.C. Brătianu. 4) Ne-au scăpat regii de turci? Uite că turcii sînt, acum, peste tot în România, au ajuns să ne facă şi pîine, cît despre Liviu Turcu, Vasile Turcu, Raluca şi Valeriu Turcan, Robert Turcescu – ei sînt peste tot, ba puradelul ăsta, căruia îi cad bile albe şi negre din nas, s-a apucat, mai nou, şi de cîntat, deşi rage ca un măgar. 5) În 1925 eram printre naţiunile civilizate ale Europei nu din cauza Hohenzollernilor (viitorul Carol al II-lea chiar atunci îşi etala viaţa scandaloasă, în lumea largă) – ci datorită geniului creator al acestui popor, care îi dăduse lumii pe Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Petrache Poenaru (inventatorul stiloului), Gogu Constantinescu (inventatorul sonicităţii), Emil Racoviţă (creatorul biospeologiei), Henri Coandă (părintele avionului cu reacţie), George Enescu, B.P. Haşdeu, Nicolae Grigorescu, dr. Ioan Cantacuzino, Elena Văcărescu, fraţii Bibescu (prieteni cu Marcel Proust), Martha Bibescu ş.a. Pune mîna pe carte, Răzvane, fiindcă nu ţine la infinit cu mica şmechereală care, poate, o fi bună la un pahar, dar e descoperită repede. Întreaga Europă civilizată te-ar îmbrăţişa cu căldură, dacă ai scrie ceva şi de Radu Dudă, băga-l-am cu capul în budă... * În acelaşi număr de ziar, „Naţional“, o zuză (probabil Simona Bădulescu, sau Ana-Maria Ludatşer) dă cu mucii-n fasole, trîntind o minciună ridicolă: „Becali, Vadim, Diaconescu, gata să pună umărul la noua construcţie politică. Mişcarea lui Băsescu devine mult prea Populară!“ Ce idioată! Ce legătură are, fă, Vadim cu „ghiveciul marinăresc“ al lui Pazvante Chiorul? Asta ai priceput tu? Atunci nu ne mirăm că ziarul cu pricina trage să moară. * Tot prost ca noaptea, dar şi rău la suflet se dovedeşte a fi şi boul pitic Ion Cristoiu. Ce credeţi că vomită violatorul de găini în fostul organ al CC al PCR, „Scînteia“? Priviţi şi vă cruciţi: „La nici una dintre dezbaterile convocate de mine, în hotarele emisiunii «Ultimul cuvînt», de pe B1TV, n-am avut posibilitatea de a spune ce cred despre vopsirea de ultimă oră în monarhişti neîmblînziţi (?!) a unor duşmani de moarte ai Regelui Mihai, precum Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor (...). Fireşte, monarhismul de ultimă oră al lui Ion Iliescu, al lui Corneliu Vadim Tudor şi al altor politicieni şi jurnalişti, afirmaţi pînă nu demult tocmai prin jubilaţia cu care administrau ciomege zdravene Înaltei Spinări Regale, rămîne expresia deplină a unui nărav funciar, de care sînt lovite vedetele vieţii noastre publice: năpîrlirea conjuncturală“. Ca să vedeţi ce tare e damful pe care i l-a dat Băsescu lui Cristoiu, la B1TV: l-a tîmpit de tot, l-a năucit, l-a făcut să piardă direcţia. De unde şi pînă unde trage Ardei Umplut (fost membru CC al UTC, să nu uităm!) concluzia că Iliescu şi Vadim ar fi devenit... monarhişti? Nici pomeneală. Cel puţin liderul PRM a spus fără dubii, în mai multe emisiuni de Televiziune: 1) Am fost şi am rămas un adept al Republicii; 2) Am elogiat meritele reale pe care le-au avut Carol I, Ferdinand, ba chiar şi Carol al II-lea, iar aceste elogii le-am făcut înainte de decembrie1989 (Almanahurile Săptămîna, pe anii 1986, 1987, 1988, 1989), dar am mari rezerve faţă de Mihai de Hohenzollern, care l-a arestat prin vicleşug pe Mareşalul Antonescu şi a dat ţara pe mîna ruşilor, întorcînd armele la 23 august 1944, în absenţa unei Convenţii de Armistiţiu (semnată abia după 3 săptămîni, la 12 septembrie); 3) Ar fi fost bine dacă, în Parlament, ar fi fost şi Mareşalul Antonescu, trădat şi arestat de Mihai de Hohenzollern; 4) Mihai a primit de la Stalin Ordinul „Pobeda“ şi 2 avioane cadou; 5) Astăzi, pe fostul rege îl face de rîs ginerele lui, Radu Duda. Problema e alta: poţi să împiedici un om de 90 de ani, care a fost şef de Stat într-o perioadă cumplită, să rostească un Testament în Parlament? Nu, nu poţi. Tribunul e UMAN şi îl priveşte pe Mihai de Hohenzollern mai puţin ca pe un ex-rege şi mai mult ca pe un personaj în vîrstă de 90 de ani, care poate muri de azi pe mîine, dar care a traversat o epocă şi s-ar putea ca, măcar în ultimul ceas, să spună ADEVĂRUL. Asta e tot. Vorbesc atîţia handicapaţi în Parlament, cum e aurolaca „Ciocu’ mic“ şi tovarăşul Cotoi – dar nepotul marilor Regi Ferdinand şi Maria n-are voie, nici măcar la vîrsta matusalemică de 90 de ani? E prea mult, totuşi. Înmuiaţi-vă inima, băi, aceştia, fiindcă aici nu e vorba de nici o monarhie (care n-o să mai revină în România niciodată!), ci de civilizaţie şi de politeţe. Asta-i tot. Dar, n-ai cu cine vorbi: Cristoiu e un pigmeu complexat, care se dă cunoscător în ale Istoriei, dar habar n-are pe ce lume trăieşte. Are tupeul, parazitul ăsta, să-i acuze, pe alţii, de traseism? El, care în anii ’60 trimitea scrisori la postul de Radio „Vorbeşte Moscova“? El, care îi ducea servieta lui Nicu Ceauşescu, însoţindu-l pe acesta chiar la Moscova? El, care îi turna la Securitate pe Vadim, Eugen Barbu şi Paul Anghel? El, care, după decembrie 1989, a năpîrlit şi s-a gudurat pe lîngă Ion Iliescu, dar şi pe lîngă Virgil Asztaloş-Măgureanu, noul lui stăpîn şi... finanţator? Astăzi, caricatura umană Ion Cristoiu pupă-n cur o altă caricatură umană: Traian Băsescu. Zice tătarul nebun că Pămîntul e pătrat? Imediat sare şi sluga de serviciu din Găgeşti, încercînd să demonstreze că aşa e, a descoperit el la Biblioteca Academiei un papirus care confirmă cele spuse de Băsescu. Lichea pînă la moarte, acest Cristoiu. Tot timpul cu Puterea. Şi, deşi ratingurile sale se zbat pe la 0,5 puncte –fostul politruk şapcaliu se crede foarte important, un veritabil guru. * Tot din „Adevărul“ am aflat un miracol care îl face pe Darwin să se răsucească în mormînt: primul cotoi devenit măgar! Este vorba despre ţigănuşul cu buze unsuroase Sever Voinescu-Cotoi, care nu mai miorlăie, ci rage aşa: „Am rîs homeric (?!) cînd am auzit în presă (poate „citit în presă“ – nota red. RM) despre această posibilă colaborare. Este de neimaginat un dialog cu Becali, Vadim sau Diaconescu!“. Hai, să mori tu, cotoşmane? Ai rîs homeric, sau homosexualic? Chiar crezi orice tîmpenie care apare în presă? Desigur, Becali şi Diaconescu intră în calculele făcăturii lui Băsescu – dar Vadim nu dă 2 bani pe voi, abia aşteaptă să vă vadă la zdup. Alt dobitoc sinistru, care îşi dă o importanţă ceva de speriat, este Cristian Preda. Evident, şi Chiombălăul refuză o colaborare, pe care nu i-a propus-o nimeni. Bă, nenorociţilor, treziţi-vă, sînteţi oameni însuraţi, aşa că nu vă mai masturbaţi, fiindcă practica asta tîmpeşte. * Dar, să trecem la lucruri mai vesele. Cum ar fi, bunăoară, acest comentariu la meciul de fotbal Sportul Studenţesc – Steaua, transmis de Digi Sport: „Prepeliţă îl întinde pe Tîrnăcop“. Vă imaginaţi scena? Carevasăzică, jucătorul Prepeliţă îi dă o pasă jucătorului Tîrnăcop, dar ăsta nu ajunge la minge şi se întinde, se întinde, pînă devine ce? Aţi ghicit: excavator! * BBC s-a dat de gol, dovedind lumii întregi că e la cheremul evreilor: pur şi simplu, acest post de radio şi de televiziune a hotărît să nu mai folosească, în cronologie, expresiile „înainte de Christos“ şi „după Christos“, pentru a nu-i ofensa (?!) pe cei de alte religii. Nu credem că există musulmani care să se simtă jigniţi de numele lui Isus Christos. E clar că e vorba de unii evrei, pe care îi apucă damblaua cînd aud de numele lui Mesia – singurul şi adevăratul Mesia. Pentru necunoscători, vom spune că acest calcul e opera unui strămoş al Poporului Român, Dionisie Exiguul (sau Dionisie cel Mic), care a împărţit Istoria umanităţii în două: pînă la naşterea lui Isus şi după naşterea lui Isus (se pare că hotarul nu e chiar la Anul Zero, dar asta contează mai puţin). Sioniştii de la BBC vor folosi formulările astea: „Înaintea Erei Noastre“ şi „După Era Noastră“, ceea ce e o monstruozitate, pentru că noi trăim acum nu după, ci chiar în era noastră. Mascarada asta a fost impusă de stalinism, în ţările din Estul Europei. Atunci, numele lui Christos era interzis de evreii bolşevici. Acum, e interzis de evreii bibisişti. Nu e absolut nici o diferenţă între ei. * A încetat din viaţă marele flautist Virgil Frâncu. Foarte puţină lume ştie că, la sfîrşitul anilor ’50, acesta a cîntat şi la Moscova, unde a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu o rusoaică nobilă, din vechea familie Melik-Paşaev. Femeia a născut o fetiţă, venind ulterior, în anii ’60, în Bucureşti, după tatăl acesteia. Rusoaica mai avea o fată, dintr-o altă legătură, pe nume Larisa, care s-a stabilit, şi ea, în România, alături de mamă şi de sora ei vitregă. Flautistul le-a ajutat şi le-a găsit un apartament frumos, la parterul unui bloc din Cartierul Floreasca. Efectiv, nu ştim ce s-a mai întîmplat, dar se poate face un film artistic după povestea asta. Acum, Virgil Frâncu s-a dus. Era bătrîn şi bolnav. Dar el a lăsat o amintire frumoasă: cum cînta el Concertul pentru flaut şi orchestră, de Mozart, n-o mai făcea nimeni. Dumnezeu să-l ierte.
* Ziarul „Evenimentul zilei“ ne dă o veste zguduitoare: „Ultimele cercetări: fumatul prosteşte, orbeşte şi distruge oasele“. Aha, de-aia s-a prostit Băsescu! Dar el e chior nu de la ţigări, asta e sigur. * În acelaşi ziar am văzut un interviu cu titlul: „«Ieşim cu capul sus!». Dănuţ Dumbravă crede că «stejarii» nu vor fi zdrobiţi de Anglia“. Asta era vineri, 23 septembrie. Dar a venit meciul... Şi Anglia chiar că ne-a zdrobit – administrîndu-ne un umilitor 67-3. Nu merge treaba, copii ai durerii. Ne faceţi ţara de rîs. Involuţia e prea dramatică şi ruşinoasă: de la victorii împotriva Franţei şi Ţării Galilor, am ajuns ciuca bătăilor. * Un titlu incorect, în „Libertatea“: „Începe războiul pe averea lui Johnny Răducanu?“. Răspundem şi noi, tot cu o întrebare: care avere? Bietul Johnny nu era un om bogat. Am mai reţinut ceva, din „Libertatea“: s-a folosit cuvîntul „patriarh“. A zis prietenul lui, Vadim, la Realitatea TV, că „A murit ultimul patriarh al boemei bucureştene“, hop şi cei de la „Libertatea“: „Patriarhul jazzului românesc“. * Titlul săptămînii a văzut lumina tiparului în „Click!“: „SUA. Mama nebună: «Mîncaţi! N-aveţi decît 380 de kile!»“. Acest ordin e dat celor doi fii ai ei, fiecare dintre aceştia cîntărind cîte 190 kg. * Ne pare rău de Vlad Nistor, dar băiatul n-are nici o tangenţă cu analiza politică. Am înţeles că e istoric, ba chiar decan al Facultăţii de Istorie din Bucureşti. Nu s-a făcut remarcat prin nici o carte, prin nici o conferinţă publică. Doar prin participarea la nişte emisiuni televizate, unde, deşi adoptă o mină de „Gînditor de la Hamangia“, e foarte şters şi debitează nişte platitudini ceva de speriat. Moartea ratingului! Nu ne-am fi ocupat de acest cap pleşuv, dacă din el n-ar fi ţîşnit o porcărie, în „Evenimentul zilei“: „Dar cui îi foloseşte prezenţa domnului Dan Diaconescu în politica românească? Acest nou partid va aduna voturile restante după dezumflarea (?!) Partidului România Mare“... Ascultă, Nistore, tu eşti sănătos la cap? Cine ţi-a zis ţie că PRM s-a dezumflat? Tu chiar crezi minciunile care apar la OTV, de genul „Întreaga ţară intră în Partidul Poporului – Dan Diaconescu“ şi „Întreaga filială PRM Strehaia, de 450 de membri, a intrat în PP-DD“? Sau o altă bazaconie, difuzată duminică seara: „100.000 de oameni s-au adunat în curtea OTV“. Ne-am uitat şi noi, curioşi, dar am aflat şi de la unii participanţi: nu erau mai mult de 2.000. Aşa îşi umflă puradelul din Caracal şi scorul (30%), şi numărul de membri (aproape 800.000). Asta da, umflare! Din „dezumflarea“ PRM. Vai de studenţii ăia ai tăi, Vlad Nistore, cu un asemenea „profesor“ diletant. * Noi ştiam că spălătoreasa spălăcită Sabina Fati e o idioată congenitală – dar nu ştiam că e şi nebună de legat! Uitaţi-vă ce titlu dă vita asta încălţată (care cică e redactor-şef adjunct la „România liberă“) pe pagina I a penibilei fiţuici: „Rusia ne ameninţă. De ce nu ne pregătim de război“. Hai sictir! Ce război visezi fă, jarteaua dracului? Aţi turbat cu toţii? Sau poate vreţi să vă salvaţi de la faliment, prin alimentarea cu anunţuri a paginii mortuare? * Am rîs de ne-am prăpădit cînd am citit, în „Libertatea“, acest titlu: „Caz şocant de crimă între homosexuali în Rusia: Şi-a tocat iubitul şi l-a făcut chiftele“. Ştiţi ce-am reţinut noi din chestia asta? Că şi ruşii halesc chiftele! Cît despre faptul în sine, da, nu e o noutate că bulangiii sînt f.f. violenţi. * O fată pe care am înţeles că o cheamă Delia Matache (nu ştim ce meserie are) a zis la Antena 2 ceva stupid şi neadevărat: „Toţi facem sex oral!“. Care „toţi“, domnişoară? Toţi Matachii? Toţi Diliii? Nu se poate una ca asta, s-a depăşit orice măsură. * Ziarul „Tricolorul“ e tare ca piatra, iute ca săgeata. Ce n-ar da alte partide politice să aibă un cotidian ca acesta! Dar ele e proaste, ele n-are valoare, deşi e pline de bani. Am ales pentru nr. de azi al „României Mari“ un florilegiu de titluri. MIERCURI, 21 SEPTEMBRIE (Nr. 2.272): „Aflînd rezultatele ultimului sondaj de opinie, făcut la Palatul Cotroceni – Traian Băsescu a priceput şi el, cu tărtăcuţa aia mică şi proastă, că nici un viitor guvern nu poate exista fără PRM!“; „Matrozul Chior vrea să repete figura din 1999, cînd a fost debarcat Radu Vasile – Emil Boc va fi abandonat de mai mulţi miniştri“; „Ciocoiul“ (editorial de Dumitru Avram); „ULTIMA ORĂ. Culmea banditismului: România va cumpăra de la George Söröş uraniu românesc, de la Roşia Montană, cu peste 1 miliard de dolari!“; „Mogulul Dan Adamescu devine demnitar? SPP aşa crede“ (Iosif Buble); „Cianura vine de la Budapesta“ (S. R. Stănescu); „Consiliul Naţional Secuiesc cere autonomia Har-Cov, prin Tratatul de la Lisabona“; „Telegramă WikiLeaks dirijată de CIA“; „Ne invadează extratereştrii! Record de OZN-uri în această vară“; „Vestul Sălbatic în Bosanci – Suceava“ (text reprodus din ziarul „Obiectiv de Suceava“); „UNPR numeşte directori ca să facă bani de campanie“ (texte reproduse din ziarul „Impact de Gorj“); „Iredentistul Lokodi Emoke: «Să vă obişnuiţi să învăţaţi limba maghiară!»“ (prof. Maria Diaconescu); „Corabie de acum 4 secole, descoperită pe fundul Tamisei“; „Calendar – 21 septembrie“; „Cele mai ciudate animale pe cale de dispariţie“. JOI: „Tumoarea de la creier îşi face de cap... Marţi seară, Traian Băsescu era să leşine la Palatul Cotroceni!“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Matrozul Chior încearcă să o bage pe Albă ca Zăpada Carbonică (Ioana Băsescu) în PPE. Noi o băgăm în altă parte“; „Unde este Gaddafi?“ (editorial de Dumitru Avram); „Gorilele SPP care îl păzesc pe Băsescu cîştigă, fiecare, 160.000.000 de lei vechi pe lună“; „Lalele, lalele/ Bolnavele noastre lalele... Şantaj marca Băsescu“; „Un cineast din SUA îi cere lui Mark Gitenstein: Domnule ambasador al SUA, este cazul să-ţi dai demisia“ (Robert Horvath Deva, New York); „Elena Udrea i-a trasat sarcini lui Leonard Orban de parcă ar fi fost şefa Guvernului (?!)“;„Şi alte publicaţii ne dau dreptate. Haiducul oltenesc“ (Victor Ciutacu, „Jurnalul Naţional“); „Înmormîntarea marelui artist Johnny Răducanu“; „Destrăbălare şi minciuni la OTV – Dan Diaconescu în Direct“(avocat Nestor Călin); „Tuberculoza devorează România“ (Petre Niţeanu); „Dezvăluire: legendarul cîine Vasile, ucis din ordinul lui Băsescu“ (Bogdan Tiberiu Iacob); „Şvaiţer România“ (Grid Modorcea); REBUS (Paul Băgneanu); CARICATURI (Miron Dinulescu); HOROSCOP. SÎMBĂTĂ: „Aşa a luat fiinţă Partidul Poporului – Traian Băsescu (PP-TB): Etapele arestării, racolării şi finanţării lui Dan Diaconescu de către banda Iulian Fota – Dorin Cocoş“; „Criza este numai pentru cei săraci“ (editorial de Dumitru Avram); „O precizare necesară, faţă de tîmpeniile debitate de mincinosul Topală la OTV: N-a dat, nimeni, nici un ban la PRM!“ (Mihai Coandă, Eugenia Coandă); „Emil Boc şi Elena Udrea sînt diabolici. Sebastian Lăzăroiu, propus să candideze la Cluj, pentru a-şi rupe gîtul“; „Şi alte publicaţii ne dau dreptate. Miţa Biciclista, cu coşul gol“ (Dan Constantin, „Jurnalul Naţional“); „Lalele cu parfum de şantaj“ (Octavian Ştireanu, „Azi“); „Cine conduce lumea? Clasamentul celor 10 societăţi oculte secrete“; „Bişniţarul-şef al Europei vrea să cumpere o funcţie importantă în PPE, pentru fiica lui, EBA. Traian Băsescu i-a promis lui Wilfried Martens o donaţie de 5.000.000 de euro. Halal creştin-democraţi!“ „Studiu alarmant: Pămîntul va intra în «faliment ecologic»“; „Enciclopedia «Tricolorul». Transmisiunile de televiziune, în anul 1931, în SUA“. LUNI: „Un ghiveci... marinăresc: MIŞCAREA POPULARĂ“; „NEWS ALERT. În ciuda asigurărilor date de Joe Biden şi Leon Panetta, Dosarul Viktor Bout – Traian Băsescu îşi urmează calea“; „Legiferarea carnagiului în România“ (editorial de Liliana Marinescu); „Rating foarte mare făcut de preşedintele PRM, sîmbătă seara, la Realitatea TV: «Minutul de Aur» – 4,8 puncte“;„Pentru împrospătarea memoriei: Pentru încăpăţînarea diabolică de a se certa cu toată lumea din jurul ei şi pentru neruşinarea de a fi «calul troian» al SRI în interiorul PRM – Daniela Buruiană-Aprodu a fost exclusă din partid“ (Comunicat de Presă, 26 nov. 2007); „Cu ce bani o fi început Dan Diaconescu postul TV de la cucurigu?“ (Eduard Topală Zdrenghea); „Matrozul Chior iar a dat ochii peste cap...“; „Corneliu Vadim Tudor – un om providenţial. Zile fierbinţi din activitatea unui Bărbat de Stat“ (prof. Daniela Vasiloschi); „Arhiva «Tricolorul». În iulie 1945, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, Victor Eftmiu, îl anunţă pe Iuliu Maniu că îşi dă demisia din Partidul Naţional-Ţărănesc“; „Corespondenţă din New York. Ioana Băsescu, racolată de Serviciul Secret cubanez – o lovitură fatală pentru tatăl ei“ (Robert Horvath Deva); „Top 10: Cei mai proşti hoţi din lume“ (Alexandra Lia Grindean); „Declaraţii celebre, făcute de Vladimir Putin, fostul şi viitorul preşedinte al Rusiei“. MARŢI: „Luni dimineaţă, întîlnire secretă între doi ţigani cu faţa (in)umană – La Eurohotels, Dan Diaconescu a primit noi sarcini de la Dorin Cocoş: Să-i atace pe Vadim, Crin Antonescu şi Victor Ponta, apoi va încasa mangoţii...“; „ULTIMA ORĂ. Traian Băsescu se simte rău şi va merge, din nou, la clinica din Anvers“; „O slugă hoaţă: Remus Truică“; „Traian Băsescu, arme către Iran“ (corespondenţă din America de la Robert Horvath Deva); „Atac între liderii maghiari: Laszlo Tökeş îl face pe Marko Bela comunist“; „Al 50-lea Miting în apărarea cîinilor fără stăpîn. Război total împotriva hingherilor portocalii!“; „«Corectitudine politică» pînă la absurd: BBC îl scoate pe Isus din Istorie“; „Conflictul Băsescu – Rege: Misterul începe să se limpezească“; „Băsescu, l-ai stricat şi pe Obama!“; „Nicolae Ceauşescu, personajul zilei“ (editorial de Dumitru Avram); „Un şef de post salvează de la moarte un nou-născut îngropat de viu de mama sa“ (Traian Tandin); „Un fizician din Marea Britanie: «Dacă viteza luminii poate fi depăşită, eu îmi mănînc chiloţii»“. Poftă bună, dar mănîncă-i şi pe ai următorilor oameni politici de la noi: Traian Băsescu, Viorel Lis, Virgil Asztaloş-Măgureanu, Vasile Blaga, Minodora Ilie, Ioan Talpeş. * O nouă gogoaşă caracaleană la OTV, luni seara: cică un institut numit Exit Poll Data Research a făcut un sondaj, din care reiese că PP-DD ar avea 19%, iar PRM doar 3%. Mă, Diaconescule, te bate Dumnezeu. Teribilă frică de puşcărie mai zgîlţîie scheletul ăla ambulant al tău. Cine te crede? Poate doar nişte repetenţi cu foamea-n gît, ca Voicu Zdrenghea, Ovidiu Topală şi Eduard Dumitraşcu.
* LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Luni seară, Vadim a fost invitatul lui Mihai Gâdea la Antena 3. Tema? Obrăznicia ungurească. Boanghenii erau la pămînt. L-au lăsat doar pe un kamikadze, Szasz Jenö, dar băiatul şi-a făcut, şi el, harakiri. Nici o autonomie teritorială, decît, cel mult, 2 metri de pămînt, la cimitir...
ALCIBIADE
http://www.romare.ro/sptmna-pe-scurt/sptmna-pe-scurt--nici-un-bleg-fr-blog--un-ghiveci-marinresc-micarea-popular--trei-doamne-i-toi-trei-imbecili-ion-cristoiu-sever-voinescu-cotoi-cristian-preda-chiomblul--prepeli-l-ntinde-pe-trncop--npdit-de-evrei-bbc-se-leapd-de-christos.html
miercuri, 28 septembrie 2011
Săptămîna pe scurt * Nici un bleg fără blog! * Un ghiveci... marinăresc: Mişcarea Populară * Trei, Doamne, şi toţi trei imbecili: Ion Cristoiu, Sever Voinescu-Cotoi, Cristian Preda-Chiombălăul * Prepeliţă îl întinde pe Tîrnăcop * Năpădit de evrei, BBC se leapădă de Christos...
Etichete:
2011,
Alcibiade,
antena 3,
CORNELIU VADIM TUDOR,
emisiune tv,
kanal d,
Presă,
prm,
realitatea tv,
Revista România Mare,
Romania,
saptamana pe scurt,
septembrie,
sms,
Ziarul Tricolorul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu