Siguranţa Naţională nu poate fi lăsată, la nesfîrşit, pe mîna unui bolnav psihic

În emisiunea „De luni pînă luni", difuzată cu o suspectă generozitate de Postul Naţional de Televiziune, dl. Virgil Asztaloş-Măgureanu mi-a adus, pe parcursul unei jumătăţi de oră, o suită de acuzaţii, pe cît de iresponsabile, pe atît de mincinoase.
Dacă aceste insulte ridicole, care au creat tuturor senzaţia de oroare a demascărilor de tip stalinist din anii '50, ar fi venit din partea unui cetăţean oarecare, evadat dintr-un Pavilion de Sănătate Mintală, nu le-aş fi dat nici o atenţie, dar, în cazul de faţă, avem de-a face cu acuzaţiile exprimate de directorul principalului Serviciu Secret al României împotriva secretarului Senatului României. Pe parcursul a numai 10 minute, cît mi-a acordat cu foarte mare zgîrcenie aceeaşi Televiziune Română, după îndelungate tratative şi apeluri la respectarea Legii Audiovizualului, voi demonta, punct cu punct, aberaţiile debitate de acest personaj. În treacăt fie spus, cel puţin săptămîna trecută oamenii au avut senzaţia că Postul Naţional de Televiziune s-a transformat în Televiziune cu circuit închis a S.R.I.-ului. Prezint, cu smerenie, scuze milioanelor de telespectatori, pentru că sînt nevoiţi să asiste la această dezbatere indirectă, pe care nu eu am dorit-o, dar poate că astfel vor avea şi ei ocazia să vadă cum începe să devină S.R.I.-ul, sub comanda bezmetică a acestui om fără Dumnezeu, o primejdioasă „poliţie politică". Iar ţara are atîtea probleme grave de rezolvat! Fiindcă în loc să se ocupe de primejdiile cu adevărat alarmante care pîndesc graniţele şi integritatea României, în loc să pună umărul la smulgerea din rădăcini a fenomenelor jafului şi anarhiei, în loc să facă ceva ca această ţară atît de rănită să nu mai fie poligonul de confruntare al unor Servicii străine de spionaj şi placa turnantă a traficului de arme şi de droguri, a prostituţiei, criminalităţii, spălării banilor murdari şi afacerilor bancare scandaloase - iată că S.R.I.-ul, sub cîrmuirea diletantă şi abuzivă a lui Virgil Asztalos-Măgureanu, se ocupă de răfuieli politice şi literare. Am tot respectul faţă de activitatea cinstită şi patriotică a majorităţii cadrelor din această importantă instituţie a ţării, dar, după cum spune un proverb românesc, „peştele de la cap se-mpute" şi a venit vremea să ne întrebăm: care e rodul muncii Serviciului Român de Informaţii pentru siguranţa naţională, pentru liniştea cetăţenilor şi triumful Adevărului şi Dreptăţii, de-a lungul a 6 ani în care a consumat de la buget sute de miliarde de lei? În jenanta lui apariţie televizată, pe parcursul căreia nu s-a uitat nici măcar o dată în ochii cetăţenilor, purtîndu-se trufaş ca un grof pe moşia lui, Virgil Asztalos-Măgureanu, practic, n-a răspuns la nici una dintre acuzaţiile pe care i le-a adus un larg spectru politic şi publicistic. În veşnica lui agitaţie de a scăpa de răspunderea în faţa legii şi de a azvîrli cu fumigene în ochii tuturor, considerîndu-ne, probabil, o societate de troglodiţi, el a în-cercat o diversiune de cea mai proastă factură - şi anume a deplasat accentul discuţiei de la el, la mine, încercînd să mă tragă şi pe mine în mocirla asta. Pentru orice om cu ju-decată sănătoasă, lucrurile sînt cît se poate de clare: dl. Virgil Asztalos-Măgureanu se face vinovat de încălcarea sistematică a Legii de funcţionare a S.R.I.-ului, prin faptul că a fost informator, şef de reţea şi căpitan al ve-chii Securităţi, încă de la începutul anilor '60, activităţi pe care le-a negat de mai multe ori în faţa Parlamentului, ceea ce înseamnă că a minţit şi supremul for legislativ al ţării şi a intrat sub incidenţa Codului Penal, articolul 292. Pentru cine elaborăm şi votăm legi noi, senatorii şi deputaţii, dacă însuşi şeful prin-cipalului Serviciu Secret le calcă în picioare, iar pe temerarul care îl trage de mînecă şi îi atrage atenţia că lumea vede şi judecă, acelaşi individ abuziv îl ştampilează imediat, în public, ca informator, extremist, xenofob, paramilitar, ba chiar şi criminal?! Aşa ceva este fără precedent în istoria vieţii politice mondiale şi cazul va fi, cu siguranţă, studiat ca o curiozitate a naturii. Fiindcă este, într-ade-văr, de rîsul lumii ca un căpitan activ de Securitate să îl acuze că ar fi colaborat cu Securitatea - adică, cu el însuşi! - pe un scriitor care poate proba, cu mai multe volume masive de interceptări telefonice la domiciliul său, că, de fapt, a fost urmărit siste-matic de Securitate. Să nu ştie dl. Virgil Asztalos-Măgureanu aceste trei dosare, două ale mele şi unul al regretatului Eugen Barbu, de vreme ce, în vara anului 1992, chiar el le-a scos ilegal de la Arhivă şi ni le-a vîndut? Am, de asemenea, aici, la îndemînă, mărturiile scrise ale generalilor Ion Coman, Iulian Vlad şi Aron Bordea, care atestă că n-am fost sub nici o formă colaborator al Securităţii - dimpotrivă, în februarie 1969, pe cînd eram student, am fost anchetat la domiciliu de 2 ofiţeri de Securitate şi în repetate rînduri am intrat în conflict cu amintita instituţie, aşa cum de altfel intru şi acum, tocmai datorită spiritului meu justiţiar. Nefiind încă hotărît dacă vrea să fie agent secret, politician sau critic şi istoric literar, dl. Virgil Asztalos-Măgurea-nu mă atacă pe motiv că l-aş fi hăituit (?!) pe scriitorul Ion Caraion, care din pricina asta a şi murit de cancer, aşa după cum am provocat un cancer generalizat şi unei „alte mari personalităţi", dar nu spune care, persoană însemnată, dar, probabil, becher. Aici ne aflăm în plin scenariu de ficţiune, gen „Planeta Maimuţelor“, sau „Twin Peaks". În viaţa mea n-am scris vreun articol despre Ion Caraion. Personajul respectiv era un om com-plexat, fără talent literar şi fără caracter, fu-sese legionar mînuitor de pistol şi îşi chinuia colegii de la un liceu din Buzău, între timp a devenit şi informator al Securităţii, după cum mărturisea colonelul Ilie Merce, pe urmă a fugit la „Europa Liberă", dar revista „Săptămîna" i-a făcut un pustiu de bine, publicîndu-i „Jurnalul" intim, unde el jignea cuplul comic-fantezist Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, iar aceştia l-au dat afară. Asta e tot. Eu n-am fost niciodată angajat al revistei „Săptămîna", ci al Agerpres-ulul. Este pentru prima oară cînd aud de „ordinele rezolutive" pe care le aruncă, la derută, calomniatorul meu. Aşa-zisa prigoană şi „hăituire canibalică" pe care ar fi dezlănţuit-o revista „Săptămîna" reprezintă rodul fanteziei maladive a acestui critic improvizat. Cititorii de bună-credinţă îşi amintesc că la „Săptămîna" era criticată lipsa de talent şi de patriotism, unul din caii noştri de bătaie fiind oficina de spioni păguboşi „Europa Liberă", care a fost trădătoare de ţară şi înainte de decembrie 1989, şi după, ca dovadă că în 22 martie 1990 îi acuza pe români de incidentele sîngeroase de la Tg. Mureş, iar ulterior i-a bălăcărit tot timpul pe luptătorii unionişti din Basarabia. Pe vremea cînd acest Virgil Asztalos-Măgureanu era căpitan activ de Securitate şi lector propagandist al CC. al U.T.C., după cum rezultă chiar din autobiografia sa, eu mă luptam efectiv cu Securitatea şi cu Cenzura, pentru a publica în glorioasa revistă „Săptămîna" şi în Almanahurile ei studii despre Transilvania, Basarabia şi Bucovina, propunînd, încă din 1980, tipărirea cuvîntărilor şi operelor integrale ale lui Nicolae lorga, Ion şi Ionel I.C. Brătianu, Take lonescu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Octavian Goga, Al. Vaida-Voevod, ceea ce mi-a atras nu mai puţin de 4 suspendări şi interdicţii totale în presă, la Radio şi Televiziune, precum şi un volum de versuri dat la topit. Las la latitudinea marelui public să aprecieze jignirile aduse memoriei genialului scriitor patriot Eugen Barbu, tradus în 25 de limbi ale lumii. Nu întîmplător, primul act aşa-zis cultural al noii Puteri instaurate în urmă cu 6 ani a fost desfiinţarea sălbatică, printr-o De-cizie semnată de Silviu Brucan, la 4 ianuarie 1990 - iată că acesta ştie să şi semneze - a revistei „Săptămîna". În ceea ce priveşte moartea de cancer a unor oameni, cred că Virgil Asztalos-Măgureanu n-are pretenţia să-l ia cineva în serios. În ultimul timp, au murit de cancer şi Manfred Woerner, şi Francois Mitterrand, dar nimeni n-a căzut în ten-taţia ridicolă de a găsi ţapi ispăşitori. Sau, cine ştie, poate că fostul propagandist de la „Ştefan Gheorghiu“ o fi găsit atît cauza, cît şi leacul cancerului, care constau în prezenţa sau în absenţa pamfletelor mele, ceea ce îl va duce cu siguranţă, dacă nu la Premiul Nobel, atunci măcar la Premiul Cooperativei Ochiul şi Timpanul. Ar fi fost de aşteptat ca denigratorul meu să ne spună ceva despre moartea suspectă, tot de cancer, a unor personaje care ştiau foarte multe despre tenebroasele evenimente din decembrie 1989, cum ar fi colonelul Gheorghe Ardelean, şeful trupelor USLA, şi bravul general Ştefan Guşe, cel care s-a opus apelului de a intra trupe sovietice în România. În aceeaşi manieră iresponsabilă, dl. director mă mai acuză că am în jurul meu structuri paramilitare, ceea ce sună ridicol în gura cuiva care a participat la mascarada de proces şi la asasinarea lui Nicolae Ceauşescu în sfînta zi de Crăciun, iar de 6 ani are la dispoziţie un întreg arsenal de arme ultrasofisticate. Şi la fel de ridicol sună şi acuzaţia că eu aş practica „terapia fricii" prin tot felul de dosare, numai că munţii de dosare sînt în posesia directorului S.R.I., nicidecum a mea. Despre aşa-zisele jigniri pe care eu le-aş aduce popoarelor învecinate, aşa ceva nici nu merită a fi comentat, eu nu jignesc pe nimeni, stimez orice naţie lăsată de Dumnezeu pe pămînt, dar, să fie foarte clar, nu-mi place să-mi dicteze nimeni la mine în ţară. În fine, calomniatorul mă acuză că aş fi îmbuibat, ceea ce este o mare ticăloşie - nu este nici timpul, nici locul să amintesc cîte zeci de biserici am ajutat şi cîte mii de copii şi bâtrîni nevoiaşi beneficiază de omenia mea modestă şi creştină, eu fiind singurul politician din ţară care, de mai bine de 3 ani, donează toate salariile de senator la oamenii săraci, indiferent de naţionalitatea sau de religia lor. În vremea asta, directorul S.R.I. şi-a construit o vilă gigantică la Poiana Ţapului, a obţinut o altă vilă, cît un transatlantic, la Bucureşti, pretîndu-se la un scandalos fals în acte publice, e implicat în nişte afaceri foarte complicate şi are 2 copii care vieţuiesc în S.U.A., dar nu se ştie pe dolarii cui - iar aici sînt numai două posibilităţi: ori stau pe banii lui (ceea ce atestă că e infractor, fiindcă nimeni n-are, prin muncă cinstită, sute de mii de dolari pe an), ori stau pe banii străinilor (ceea ce atestă că e dator, fiindcă nimeni nu dă asemenea burse în mod dezinteresat). Amestecul brutal, în politică, al directorului S.R.I. a devenit de-a dreptul enervant. Locul acestui personaj nu este în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, ci la „Europa Liberă“, a cărei politică o practică pe faţă. Fiecare zi în plus, în care este păstrat în fruntea principalului Serviciu Secret, reprezintă un pericol real pentru Siguranţa Naţională.

CORNELIU VADIM TUDOR

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/sigurana-naional-nu-poate-fi-lsat-la-nesfrit-pe-mna-unui-bolnav-psihic.html