luni, 11 aprilie 2011
Sataniştii de la Putere sînt puşi la zid de către iubitorii de animale
Bucureştenii au fost invitaţi sîmbătă, 9 aprilie 2011, la spectacolul cu tema „Spuneţi NU eutanasierii celui mai bun prieten al omului, cîinele!”. Manifestarea a fost onorată de prezenţa a numeroase personalităţi iubitoare de animale. Au participat europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, Marius Marinescu, iniţiatorul Legii nr.9/2008 de protecţie a animalelor şi al proiectului legislativ cu privire la gestionarea cîinilor fără stăpîn, interpreţii Irina Loghin, Gheorghe Turda, Ştefania Rareş, Valeria Arnăutu, Gheorghe Zamfir, duetul Aftimia Lateş - Aurel Negrău, Daniela Safta, Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer, sopranele Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Cosette Marinescu, actorii Nuami Dinescu, Andrei Duban, avocaţii Paula Iacob şi Daniel Ionaşcu, interpreţii de muzică lăutărească Lele şi Cristiana, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale. În cuvîntul său, dl. Corneliu Vadim Tudor a arătat: „S-a depăşit orice măsură a barbariei. Nicăieri în Europa nu se mai întîmplă aşa ceva. Cei de la Putere nu se gîndesc nici la oameni, nici la animale. Zilnic mor semeni de-ai noştri, se închid şcoli şi spitale. Cîinii sînt buni, sînt îngeri, ei au toate calităţile oamenilor, mai puţin defectele lor, cum spunea Lordul Byron. Cei de la Putere sînt nişte satanişti care au început sarabanda morţii“. Amintind că a vorbit de două ori în Parlamentul European în apărarea cîinilor fără stăpîn, fiind adoptată o Rezoluţie în acest sens, liderul PRM a atras atenţia asupra pasivităţii condamnabile a societăţii româneşti, care nu ştie să-şi apere drepturile, aşteptînd adevărate minuni, care nu vor veni niciodată. Şi ceilalţi vorbitori au subliniat necesitatea de a ne comporta cu animalele în mod civilizat, şi, în special, cu prietenul cel mai bun al omului, cîinele.
Marius Marinescu, iniţiatorul Legii pentru protecţia animalelor, a atras atenţia că introducerea eutanasierii ne va scoate în afara Uniunii Europene: „Organizaţiile neguvernamentale din străinătate vor boicota toate produsele noastre la export şi vor convinge investitorii străini să nu vină în România, unde vor vedea sînge pe străzi, cîini otrăviţi, cu capetele sparte”.
Sterilizarea „făbricuţelor de pui”, cum a numit căţeluşele artistul Gheorghe Zamfir, este în mod imperios necesară. „Este vina noastră că se întîmplă accidente între om şi cîine”, a mai subliniat artistul. „Politicienii sînt de fapt asemuiţi pescăruşilor. Cînd sînt jos, îţi mănîncă din palmă. Cînd ajung sus, acolo, fac în capul nostru”, a spus, la rîndul său, actorul Andrei Duban.
Fundaţia Internaţională „Vier Pfoten” a prezentat publicului demonstraţii cu cîini utilitari, cîini cu rol terapeutic, folosiţi în centre de copii, bolnavi şi persoane vîrstnice, instruiţi să amelioreze starea celor suferinzi. De asemenea, patrupedele însoţesc echipa Fundaţiei la orele pentru protecţia animalelor organizate în şcoli. Cîinii respectivi, luaţi de pe stradă sau adoptaţi din adăposturi, au demonstrat, încă o dată, inteligenţa lor şi au încîntat asistenţa cu exerciţii complexe şi acrobaţii.
La evenimentul de sîmbătă, Asociaţiile „Cuţu, Cuţu” şi „Robi” au propus căţei şi pisici spre adopţie, iar animalele adoptate au primit numele personalităţilor care le-au oferit noilor stăpîni. Astfel, Irinuca, Daniela, Ştefania, Liliana, Mirabela, Gheorghiţă, Marius, Turda, Mihai sau Dubi au ajuns în familii iubitoare.
Amplasarea unui info-cort în apropierea scenei a dat posibilitatea celor interesaţi să primească materiale şi informaţii despre cîinii fără stăpîn şi despre avantajele sterilizării de la reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de protecţie a animalelor. Organizatorii spectacolului au fost Marius Marinescu, Constantin Bebe Ivanovici, Mirabela Dauer, Mihai Constantinescu, Asociaţiile pentru protecţia animalelor „Cuţu, Cuţu” şi „Robi”, Fundaţia „Vier Pfoten”. La eveniment au mai fost prezenţi, din partea PRM, Ruxandra Lungu, Dumitru Avram, prof. Adrian Popescu.
Luni, 11 aprilie 2011, orele 15, şi marţi, 12 aprilie, orele 11, vor fi organizate Mitinguri de Protest faţă de intenţia parlamentarilor portocalii de a aproba prin vot, în plenul Camerei Deputaţilor, raportul Comisiei de Administraţie Publică asupra proiectului de Lege cu privire la gestionarea cîinilor fără stăpîn (cunoscut ca „Legea Marinescu II”), document care amendează forma iniţială a proiectului de Lege, prin introducerea eutanasierii. Acţiunile vor fi desfăşurate în Parcul Izvor, în faţa clădirii Parlamentului.
Protestele iubitorilor de animale atrag atenţia asupra faptului că eutanasierea nu a dus şi nu va duce la dispariţia cîinilor străzii, ci doar la dispariţia unor fonduri uriaşe în buzunarele celor care, cu atîta înverşunare, forţează modificarea legislaţiei în vigoare. De altfel, lipsa măsurilor legale din partea primăriilor şi a Consiliilor locale, care ar fi putut eradica pînă acum fenomenul cîinilor fără stăpîn, dovedeşte premeditarea crimei în massă, o mega-afacere marca PDL, de genul escrocheriei cu mult trîmbiţata gripă aviară.
În contextul dezbaterilor aprinse pe tema sorţii cîinilor fără stăpîn, sterilizare versus eutanasiere, oraşele au dat publicităţii cifrele cheltuite pentru eutanasierea unui cîine, în perioada premergătoare intrării in vigoare a Legii nr. 9/2008, act normativ care interzice eutanasierea cîinilor comunitari sănătoşi. Sumele diferă în funcţie, probabil, de interesele şi comisioanele ascunse „cuvenite” celor cu pixul în mînă: 218 euro (Slatina), 200 euro (Braşov), 103 euro (Arad), 75 euro (Constanţa), 62 de euro (Bucureşti). În prezent, Primăria Capitalei cheltuie cca. 20 de euro pentru o sterilizare. Rezultă că, şi din punct de vedere economic, sterilizarea este o soluţie mult mai eficientă.
La protestele anunţate pentru zilele de luni, 11aprilie 2011, şi marţi, 12 aprilie 2011, vor participa şi personalităţile care au evoluat pe scena spectacolului desfăşurat sîmbătă, 9 aprilie 2011, în Parcul Izvor. Va fi prezentă Prinţesa Maja de Hohenzollern (Spania).
LILIANA MARINESCU
http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/satanitii-de-la-putere-snt-pui-la-zid-de-ctre-iubitorii-de-animale.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
D-ule Vadim, puteti sa cereti tuturor simpatizantilor si membrilor si rudelor celor care sunt cu Romania si Romania mare, sa se intilneasca intr-o zi si ora pe un cimp liber,linga Bucuresti, pina se fac citeva sute de mii de oameni, si apoi sa se indrepte catre sediile guvernului si presedentiei si sa dea jos nemernicii satanisti si mafia dementa si pusi oameni ca dvs si cu suflet si calitati ca dvs si dezvaluite toate faradelegile si hotiile acestor satanisti. Multa Iubire si SAnatate!
RăspundețiȘtergere