Românii sînt pe jumătate poporul lui Eminescu, pe jumătate poporul lui Caragiale

Alocuţiune rostită la Librăria "Mihail Sadoveanu", din Bucureşti, vineri, 12 nov. 2010, cu prilejul lansării cărţilor "Europa Creştină" şi "Artificii"

Vreau să vă mulţumesc că aţi venit în număr semnificativ la această lansare de carte. Nu e un număr foarte mare; dacă vroiam să fie foarte mare, aduceam o filială a partidului aici şi ocupam bulevardul. E mai bine aşa. E dimineaţă, e o oră nefirească pentru lansări de cărţi, dar ne-am adaptat programul în funcţie de programul domnului profesor Gh. Buzatu. Şi de al meu, ca să fiu sincer, pentru că la ora 13 am tradiţionala Conferinţă de Presă de vineri, unde mă aşteaptă mulţi ziarişti.


În mod sigur, o altă categorie de ziarişti, nu cei care se ocupă îndeobşte de cultură, ci aceia care vor să afle noutăţi din politică, direct de la sursă, ce avem noi de gînd în următoarea perioadă. Aveţi aici 3 cărţi cu titlul "Europa Creştină". Vreau să vă anunţ, din capul locului, că ele nu sînt la vînzare, pentru că au apărut sub egida Parlamentului European şi nu avem voie să le comercializăm.

Ele sînt destinate propagandei Uniunii Europene şi beneficiază şi de o mică sponsorizare pentru tipărire. Aşa că ele sînt destinate bibliotecilor şcolare şi universitare, ale altor instituţii, însă mi-am zis că este bine să se vadă ce am muncit eu anul acesta. Poate că nu le-aş fi adus aici, în vitrină, dacă nu s-ar insista, cu minciuna asta politizată excesiv, că unii muncesc pe brînci în Parlamentul European, iar alţii nu muncesc. Este o ruşine! Nu vreau să fac polemici acum. Este o zi prea frumoasă şi pentru mine, şi pentru colaboratorii mei., pentru că, iată, prezint roadele muncii mele. Alţii fac palinkă, fac cîrnaţi de Pleşcoi, fac chiloţii lui Botezatu. Eu fac cărţi. Aşa cum Geo Saizescu face filme. Acesta e produsul muncii noastre. Aici, în asistenţă, se află şi regizorul Dan Puican, care a montat piese de teatru memorabile, în special la Radio România. Fireşte că, într-o vreme barbară, cărţile şi filmele nu mai sînt aşa gustate, pentru că lumea nu are bani, nu se cumpără presa scrisă, nici volumele. Este foarte greu. S-ar cumpăra ele, dar s-a prăbuşit difuzarea. Însă noi mergem înainte, aşa cum merg caii în Orient. Îşi pierd călăreţul din şa, dar ei aleargă mereu înainte, cu coama în vînt. E destinul lor. Aşa ne împlinim noi destinul. Zicea Geta Munteanu că sînt la a 30-a carte. Vă rog să mă credeţi că nici eu nu mai ştiu a cîta carte e. Nu ştiu cum să le mai socotesc. Cartea de discursuri a apărut în 2 volume masive, dar mai am vreo 5 sub tipar, în pregătire. Cartea asta a apărut în 3 volume. La începutul anului viitor mai tipăresc sub egida Parlamentului European încă două volume. Însă numărul contează mai puţin. Mateiu Caragiale a tipărit, în definitiv, o singură carte semnificativă: "Craii de Curtea Veche". Dar ce capodoperă! Excepţională! şi nu întîmplător el dă ca motto al cărţii o frază pe care a rostit-o Poincaré - , nu matematicianul, ci fratele său, viitorul preşedinte al Franţei, în timpul primului război mondial. Venise la un proces aici, să apere nişte interese ca avocet, şi a zis la un moment dat: "Ce vreţi? Sîntem aici la porţile Orientului, unde nimic nu este prea grav". În Ţara Românească băşcălia e regină.. Dacă s-ar da un Premiu Nobel pentru băşcălie, românii l-ar lua în fiecare an. Mereu bagatelizăm, mereu luăm în derîdere, nu ştiu ce drojdie fanariotă s-a depus pe fundul paharului nostru sufletesc. Românii sînt pe jumătate poporul lui Eminescu, pe jumătate poporul lui Caragiale. Aşadar, pe jumătate poporul "Sărmanului Dionis" şi al lui "Toma Nour", din "Geniu Pustiu", şi pe jumătate poporul lui Mitică, sau al lui "Conu Leonida faţă cu Reacţiunea". Asta e realitatea. Să fim realişti şi să selectăm ce e mai bun în zestrea noastră, pentru a ne salva ca ţară. Rînd pe rînd, se prăbuşesc toate redutele de rezistenţă, nu numai ale poporului nostru, ci ale popoarelor în general. Religia e batjocorită. În America, de pildă, nu se mai spune Merry Christmas, care înseamnă o Liturghie pentru Christos: Christ Mass ( Mesă pentru Christos) - era "Missa Solemnis" a lui Beethoven, din 1823. Nu se mai spune, ca să nu se folosească numele lui Christos, pentru a nu se insulta, chipurile, alte religii. Noi ştim care sînt acelea. Dar religiile alea ne insultă pe noi. Difuzează pe canalul Discovery tot felul de mizerii, cum că Mîntuitorul Nostru Isus Christos nu a murit pe Cruce, că S-a pierdut în lumea largă, eventual în India, sau în Egipt, cu Maria Magdalena, au făcut şi un copil ş.a.m.d. Nu se poate atîta blasfemie! După ce L-au crucificat pe Isus, acum Îl batjocoresc şi în posteritate. N-au loc de El în viaţă, n-au loc de El nici în moarte. Iată de ce am considerat necesar să dau acest titlu, direct, "Europa Creştină", pentru că la fundamentele Europei Unite stă Crucea Creştină. Acesta e liantul nostru. Eu am moştenit de la iubiţii mei părinţi această dimensiune religioasă. Cu orice preţ am să mă lupt pentru un Creştinism militant. Am fost aseară, pînă tîrziu, la sediul partidului, am avut de rezolvat mai multe probleme. Apoi am condus pe cineva la o biserică, unde erau Moaştele Sf. Mina. Am crezut că acolo sînt cîteva zeci, sau sute de persoane la coadă. Însă erau mii! Poate peste 10.000 de persoane, la orele 11 noaptea! Coadă care şerpuia şi ocolea cartiere, parcuri, străzi. M-am uitat şi am zis: Iată puterea credinţei! Iată ce forţă de iradiere are Creştinismul! Pe undeva, am inima strînsă, pentru că în loc să ne batem pentru drepturile noastre ca familie, ca ţară şi ca popor, ne ducem să pupăm Sfintele Moaşte, să atingem veşmintele vlădicilor. Dar s-ar putea ca asta să fie voinţa lui Dumnezeu. S-ar putea ca tocmai această smerenie să fie salvarea noastră. Pentru că celelalte formule nu au rezistat. Încet, încet am fost daţi înapoi, pînă aproape de Evul Mediu. Neîndoielnic, cunoaştem un regres istoric formidabil. Ar fi multe de spus în legătură cu această carte. Repet: nu vreau să se nască speculaţia că e la vînzare. Nici nu are preţ, de altfel. Dar e rodul muncii mele. Ne aflăm aici, la gazda noastră, care ne oferă ospitalitate de 31 de ani, Geta Munteanu. În decembrie 1979, eu am lansat prima carte aici. De debutat, o făcusem cu 2 ani înainte, în 1977, cu cartea "Poezii", prefaţată de Eugen Barbu, a cărei primă cronică a făcut-o Nichita Stănescu. Acesta era din altă generaţie, dar era prietenul meu din 1974. Mă simt dator să spun asta, întrucît există un scurt istoric al litigiului cu privire la sediul acestei librării. Mafia imobiliară a pus ochii şi pe acest spaţiu generos. Acum vreo 7-8 ani, Geta Munteanu a venit la mine,la partid. Trebuie să spun asta, pentru că noi ne luptăm şi cu această mafie îngrozitoare, care face victime. Prima victimă este un actor care a jucat într-una din piesele mele la Radio România , iar Dan Puican ştie, fiindcă eu am debutat la Radio în 1968, cînd eram ceea ce se cheamă un copil prodigios, sau minune. La 18 ani, să fii jucat la Radio de actori celebrii e o mare performanţă! Ulterior am avut o piesă "ştefan cel Mare", o piesă "Tudor Vladimirescu" şi o piesă contemporană în care a jucat şi prima soţie a lui Dan Puican, Stela Popescu. Prin urmare, am avut 4 piese jucate la Radio şi 1 la Teatrul Tănase, în decembrie 1989, o comedie socială, un musical, pe muzica unui alt amic regretat al nostru, Ion Cristinoiu. Ei bine, în piesa aceea, alături de Stela Popescu a jucat şi George Constantin. Ce voce de aur! Un om remarcabil! L-am văzut în ultimul spectacol "Tartuffe", al lui Moliere, la Teatrul Bulandra. În 1994, generoasa lui inimă a făcut explozie, pentru că l-a evacuat din casă Mafia imobiliară. La scurt timp, face explozie şi creierul unei soprane extraordinare, de talia Mariei Callas - Magda Ianculescu. Au evacuat-o şi pe ea. A murit şi generalul de aviaţie Gheorghe Catană, după ce a făcut greva foamei, în frig şi ploaie. Ce ţară mai face aşa cu valorile sale? Hoţii au vrut să evacueze şi Librăria "Mihail Sadoveanu", cu acte false. Aşa cum se încearcă acum să fie scos partidul nostru din sediul său, tot cu acte false. Nepotul de aproape 90 de ani, al unui fost criminal de război, nepot care locuieşte în SUA, revendică imobilul pe care ni l-a dat Guvernul Tăriceanu, în 2006. Îţi stă mintea-n loc! Tu vii, şi produci dovezi, şi le spui că e vorba de o altă adresă, dar bandiţii nu vor să ţină seama. Aşa că nici eu n-am să ţin seama de ei şi am să-i calc în picioare. Ei nu mă cunosc pe mine. Ajunge o bîtă la un car de oale. O să vedeţi ce le fac eu în următoarele zile acestor nemernici. Dacă ei, unui om ca mine, cu un partid puternic în spatele lui, îndrăznesc să-i facă o asemenea samavolnicie, pe oamenii de rînd îi omoară cu zile, cum i-au şi omorît, de altfel. Revin la problema librăriei: ne-am luptat atunci şi am salvat Librăria "Mihail Sadoveanu", care e Kilometrul 0 al literaturii naţionale, încă dinainte să îmi lansez eu cărţi aici. Îi vedeam pe Zaharia Stancu, pe Marin Preda, pe Nichita Stănescu, pe Eugen Barbu; de Adrian Păunescu nu mai vorbesc, de Dinu Săraru, Ioan Alexandru ş.a. Atîţia oameni şi-au lansat cărţile aici, nu în altă parte. De ce? Poate şi pentru amplasarea ultracentrală, dar şi pentru o serie de vecinătăţi deosebite. De exemplu, la cîţiva paşi e Cinematograful Scala. Geo Saizescu poate nu ştie că eu aici i-am văzut bijuteria de film "Un surîs în plină vară". Eram elev la Liceul Sf. Sava. Tot el a făcut şi "Dragoste la zero grade". Ce filme minunate! Cu cîtă bucurie ne uităm acum, la acele filme, mai ales prin prisma faptului că cei mai mulţi actori au trecut în lumea umbrelor. Ce filme se mai fac acum? Se plimbă impostori, vorba unui amic al nostru, Sergiu Nicolaescu, cu o cameră pe umăr şi se bagă prin closete publice, pe la Gara Filantropia, mai înjură unu, mai urinează în public altul şi gata, am făcut filmul! Asta este o ruşine pentru ţara care a dat mari regizori. Nu numai aici, dar chiar şi la Hollywood. Într-o ţară care a dat actori senzaţionali. De aceea am ţinut să vină şi Geo Saizescu aici. Nu numai pentru că a făcut lucruri extraordinare pentru cinematografia română. Îmi place să cred că şi eu sînt un cineast, present în dicţionarele cinematografiei româneşti prin scenariul la "Triunghiul morţii", pe care l-a regizat Sergiu Nicolaescu. Este un film despre primul război mondial. Iar acum, tot la rugămintea lui Sergiu, am scris "Candele de zăpadă", despre al II-lea război mondial. L-am invitat pe Geo Saizscu şi pentru faptul că el întreţine cu bani puţini, sau mai degrabă cu bani deloc, o revistă de umor cu totul remarcabilă. El face o revistă foarte bună pe seceta asta teribilă, cînd românii aproape au uitat să mai zîmbească.

Ar fi multe de spus. Mulţumesc gazdei noastre că ne primeşte aici. Mulţumesc şi profesorului Gheorghe Buzatu, care a fost conducătorul Tezei mele de doctorat în Istorie. Mă întreba Prinţul Sturdza acum aproape două luni la Baden-Baden (ne-am dus la biserica pe care a ctitorit-o străbunicul său, Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza): "Cine îţi poate da ţie note? Cine te poate examina, Cornel, la cunoştinţele tale?" şi am răspuns: "Dragă Tinu, am dat un doctorat şi m-a examinat, m-a notat şi m-a dat şi înapoi cînd am greşit, profesorul Gh. Buzatu, din Iaşii tăi. ţin minte că în proiectul Tezei de doctorat, care e dificilă, are aproape 800 de pagini şi acoperă o epocă din Istoria făuririi României Mari, am comis, prin forţa lucrurilor, nişte erori de documentare, dar profesorul, cu tactul şi blîndeţea lui, mi-a atras atenţia unde am greşit. Eu vă mulţumesc că aţi venit în număr suficient de mare la acest eveniment din cariera mea literară. După cum vedeţi, azi nu am făcut politică, dar, în definitiv, tot ce facem noi e politică, într-o ţară aflată în ruine.

CORNELIU VADIM TUDOR


http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=9855&format=html