Nu vom comenta dezbaterile din mass-media în urma morţii
tragice a copilului Ionuţ Anghel. Bineînţeles că opinia publică este împărţită,
iar instituţiile statului dau din colţ în colţ, aruncînd responsabilitatea
unele pe altele, în veşnica lor laşitate cînd trebuie să dea ochii cu alegătorul, mai ales în preajma
alegerilor. Pentru prima oară în România, s-a organizat un miting pentru
eutanasierea cîinilor comunitari. Un cetăţean propunea „să fie chemată armata“
(care, cea plecată în Afganistan?), să înconjoare fiecare Sector şi să
pornească „vînătoarea“. Cetăţeanul, aflat la o vîrstă respectabilă, trăia,
probabil, în trecut şi a uitat că România nu mai are de multă vreme armată în
adevăratul sens al cuvîntului, pentru că o ţară lipsită de apărare este mai
uşor de jefuit şi de transformat în colonie. Dar, să revenim la oile, pardon,
la cîinii noştri, consideraţi, dintotdeauna, cei mai buni prieteni ai omului.
Care om, orice nenorocire ar comite, este scutit de eutanasiere. Deşi, dacă
toţi căţeii maidanezi „trebuie“ eutanasiaţi, după unii, hai să extindem şi noi
cercul celor pentru care eutanasierea ar fi o moarte chiar blîndă. E greu să compari: oare ce fel de moarte
poate fi mai teribilă? - să mori mutilat de animale înfometate, să mori ars de
viu (precum bebeluşii de la Maternitatea Giuleşti), să mori de frig în
propria casă (cum s-a întîmplat cu atîtea persoane vîrstnice), să mori de
foame, sau să mori cu zile, plimbat printre spitale care îţi refuză internarea,
sau precum copiii bolnavi de cancer sau
de alte boli pentru care nu există medicamente sau bani pentru tratamente
scumpe. V-aţi uitat toţi în ochii lui Ionuţ, dar în ochii copilaşilor care agonizează
pe paturi insalubre de spital, la care se văd efectele chimioterapiei şi ai
căror părinţi nu au bani pentru tratamente sofisticate în Austria sau Italia,
s-a uitat cineva? A căutat cineva „responsabilii“, ca în cazul copilului care a
fost tratat pentru o mînă ruptă şi s-a stins din viaţă după ce a ajuns acasă? Vă mai aduceţi aminte de cazul
adolescentei decedate după o banală operaţie de apendicită? În ochii
părinţilor acestor victime inocente, ucise de mîna omului, s-a uitat cineva? A
fost cineva tras la răspundere? Dar de copiii care s-au spînzurat de dorul
părinţilor goniţi, practic, de sistemul nostru „democratic“ să muncească în
străinătate, răspunde cineva? Oare cine s-a uita în ochii părinţilor tinerei
spulberate de bolidul unei beizadele drogate? Propunem ca participanţii la
mitingul pro-eutanasiere, după ce şi-au expus punctul de vedere, să-şi
canalizeze energia şi pentru căutarea responsabililor pentru moartea prematură
a atîtor suflete la fel de nevinovate ca Ionuţ. Şi să propună eutanasierea
vinovaţilor. Dar, deh, cine ştie pe cine găsim printre vinovaţi: autorităţi
locale, primării, politicieni, parlamentari, personaje care sînt de neatins de
23 de ani, orice „crime“ ar comite, nu numai împotriva copiilor, ci şi
împotriva adulţilor, vîrstnicilor şi, în final, împotriva unei întregi naţiuni
ajunsă acum în pragul dezmembrării şi deznaţionalizării forţate. Aceştia de ce
scapă de „eutanasiere“ (în sens figurat, desigur)? Împotriva lor de ce nu se
organizează proteste? Vă spunem noi, de ce. Pentru că i-am cocoţat acolo şi
adevăraţii vinovaţi sîntem noi, adică cei care votează aceeaşi gaşcă mafiotă
din 1989 încoace. Eutanasiere plăcută!
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Postări
cat ma bucur ca s-a pus problema si in modul acesta.
RăspundețiȘtergere