Televiziunile, între „moartea ratingului" şi „ratingul morţii"

Televiziunea, ca fenomen social, ar necesita o ştiinţă aparte, separată de toate celelalte. Îmi vine în minte acum chiar un termen, creat ad-hoc: Televizologie. A nu se confunda cu Teologia. E atît de copleşitoare influenţa micului ecran în viaţa întregii Planete, încît, uneori, chiar se substituie acestei vieţi. Dacă nu apari la televizor - nu exişti. Dacă apari, doar ca exemplu negativ, pus la stîlpul infamiei, sau dat în urmărire - e şi mai rău, exişti, dar eşti un om mort. În ultimii ani s-a impus în spaţiul public un termen ciudat: rating. Nu-mi pot da seama din ce provine. De la rata audienţei? De la o particularitate a măsurătorii de piaţă? Am priceput, destul de repede, ce vrea lumea să vadă. Cum am reuşit? Comparînd ratingurile pe care le-am făcut, eu însumi, la diferite posturi TV. Ele depind şi de ora de transmisie, şi de tematică, dar şi de ceilalţi invitaţi. Atunci cînd am avut neşansa să apar alături de blonda certăreaţă, care se pricepe la toate şi la nimic (poate doar la jocul din buric) pe nume Monica Tatoiu a fost, vorba aia, „moartea ratingului“: maximum 2 puncte. Atunci cînd am avut norocul să fiu încadrat, hărţuit şi, fireşte, posedat, precum Hercule (în a 13-a muncă), de 50 de blonde, la cea mai recentă emisiune de la Antena 1, realizată de „argintul viu“ Dan Negru - ratingul a fost uriaş, 19 puncte. Nu ştiu cît la sută a fost meritul meu şi cît le aparţine celorlalţi parteneri de emisiune, mai ales voluptuoaselor concurente. Dar ştiu că lumea exact asta vrea: puţin divertisment… ceva cultură în doze mici… charismă... umor. Un fel de salată de boeuf, ca la mama acasă. Pe măsură ce timpul trece, am mai înţeles ceva: există „moartea ratingului", dar şi „ratingul morţii“. Da, da, moartea - care nu face nimic în rest, de-aia e moarte - face, totuşi, ceva: rating. Lumea se uită cu un fel de plăcere secretă la nenorociri, accidente, catastrofe. „Ce bine că n-am fost şi eu acolo“ - îşi spun unii. La rîndul lor, posturile de televiziune întind pelteaua cît se poate de mult, speculînd la maximum un eveniment tragic şi bombardînd publicul cu „News Alert“ şi „Breaking News“, sau „Imediat“, „În exclusivitate“ etc. Fireşte, e dreptul lor să-şi vîndă marfa cum cred de cuviinţă. Anunţurile astea reprezintă, în definitiv, un ambalaj poleit, menit să capteze atenţia. „Televiziunea e chewing-gum pentru ochi“ - spunea un scriitor american. Iar un altul zicea: „Televiziunea e făcută să apari la ea, nu să te uiţi la ea“. Eu, unul, am început să apar mai des decît mă uit. Am ajuns să refuz destule posturi, pe care le simt necinstite. Atîta timp cît în lume se moare, televiziunile nu vor muri de foame. Ele se pricep, de minune, să fardeze mortul, să-l învie, să-l arunce în sus ca pe-o minge, să-l recupereze cu antena parabolică, să-i mănînce coliva, să i-o descompună în boabe de grîu, să împace familii, să le dezbine, să caute averea defunctului şi în gaură de şarpe, să-i inventeze moştenitori, să ştie, ele, mai bine decît rudele care au fost ultimele sale cuvinte etc. Atunci cînd decesul se produce departe de ţară, intervin bîlbîielile. Confuziile. Informaţiile contradictorii. E cazul nefericitului Florin Cioabă. Ce se făceau televiziunile dacă nu survenea, pe vremea asta de vacanţă, moartea lui? Cu ce umpleau 24 de ore din 24? Numai cu parangheliile stupide, de pe Litoral? Cu primaru-conservă Radu Mazăre, care se deghizează, ca mîine, şi în Rîmaru? Numai cu cearta permanentă a celor două personaje conflictuale, Băsescu şi Ponta? Prea subţire. Lor le trebuie flamuri negre, cu cap de mort. Care mort nu mai respiră, nu mai clipeşte, dar face rating. Creşte ratingul din cadavru cum cresc unghiile şi părul. (Apropo, şi chelioşilor le-o creşte părul în pămînt? Ar fi o soluţie pentru calviţie!) După ce fezandează bine un cadavru, „părerologii“ se ocupă şi de cei vii: dacă se duc la înmormîntare, de ce se duc, vînează voturi?; dacă nu se duc, de ce nu se duc, era bun cel decedat cît fusese viu, acum nu-l mai bagă nimeni în seamă? Oricum o dai, oricum o suceşti şi-o învîrteşti - nu e bine. Ai mulţumi din plin aceste posturi dacă, Doamne fereşte, ai fi tu pe locul mortului. Atunci da, patria recunoscătoare? Mărturisesc că, vreme de cîteva secunde, am ezitat să-i dau un răspuns fiului mai mare al lui Florin Cioabă, care, atunci cînd i-am telefonat să-i prezint condoleanţe, m-a invitat la funeralii. Dar, vorba cronicarului, „Biruit-am gîndul!“. Am acceptat. Particip. Nu ca şef de partid, nici ca parlamentar european, ci ca frate mai mare şi creştin. În fond, am fost alături de Florin Cioabă la bine, în aprilie 2013, cînd el a fost ales într-o importantă funcţie internaţională - e moral şi uman să fiu şi la rău, cînd e petrecut pe ultimul său drum. Tare sînt curios ce vor mai inventa posturile de Televiziune. Toată lumea ştie că eu nu pot fi acuzat că vînez voturi. Eu gîndesc altfel, nu în termenii profitului. Nu-i nimic, am replică şi nu rămîn dator. Problema de fond, însă, rămîne: a murit un om încă tînăr, care a făcut multe lucruri bune pentru ţiganii lui amărîţi. Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul nobil în Împărăţia Cerului.

CORNELIU VADIM TUDOR

20 august 2013

(Aproape de Castelul Bran)

ZIARUL TRICOLORUL , Anul X, nr. 2801, MIERCURI 21 AUGUST 2013