Adresată domnilor prof. univ. dr. ing. GHEORGHE VUŞCAN,
prefect al judeţului Cluj, conf. univ. dr. EMIL BOC, primar al Municipiului
Cluj-Napoca, şi
ing. HOREA UIOREANU, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj
Adevărul a ieşit la suprafaţă şi dvs. aveţi şansa şi
obligaţia să-l valorificaţi rapid şi cu fermitate în interesul Poporului Român
şi al României. Cîţiva patrioţi români, sprijiniţi de mass-media locală şi
centrală, au demonstrat următoarele:
1) După
Tratatul de la Trianon,
din 4 iunie 1920, Ungaria şi cei 367 de optanţi unguri au pretins României
uriaşe despăgubiri pentru bunurile imobile şi mobile pe care le-au avut în
Ardeal, pînă la 1 Decembrie 1918.
În urma „Procesului optanţilor“, desfăşurat în
perioada 1923-1930, Tribunalul Arbitral de la Paris a obligat Statul Român să plătească
despăgubiri în aur Ungariei şi optanţilor unguri. Poporul Român şi România au
plătit, prin Fondul Agrar deschis la o bancă din Elveţia (la Basel), echivalentul a peste
100 tone de aur pur, de 24 carate. Pe cale de consecinţă, toate revendicările
şi retrocedările pentru persoanele juridice şi persoanele fizice ungare, care
se referă la imobilele pe care le-au avut în proprietate în Ardeal, pînă în
anul 1918, sînt ilegale, deoarece foştii proprietari au fost despăgubiţi de
Statul Român. Există documente oficiale referitoare la clădirile, terenurile
agricole şi pădurile expropriate, după Tratatul de la Trianon.
2) Folosindu-se de omisiunile, dar mai ales de
falsurile din cărţile funciare din Ardeal, inclusiv de cele declarate nule de
drept prin Legea nr. 260/1945, Ungaria, împreună cu U.D.M.R., cu alte numeroase
persoane juridice (mai ales bisericile maghiare) şi persoane fizice ungare
(urmaşi ai foştilor grofi, conţi, baroni ş.a.) au pus la cale şi au desfăşurat
pe teritoriul României cea mai mare şi mai periculoasă escrocherie imobiliară
din Europa, cu scopul dezmembrării teritoriale a ţării noastre şi anexării
Ardealului. Cei care au săvîrşit faptele penale au uzat, mai ales, de cărţile
funciare, dar acestea nu au valoare de înscrisuri constitutive de drepturi
reale, ele fiind, de fapt, o evidenţă a imobilelor. Se ştie că drepturile reale
trebuie dovedite cu documentele originale care atestă titlul de proprietate.
3) După ce Statul Român i-a despăgubit pe toţi foştii
proprietari unguri din Ardealul revenit la România Mare urmaşii
lor au organizat o acţiune foarte bine dirijată de la Budapesta pentru ca pe
calea retrocedărilor în natură, să dobîndească ilegal (inclusiv prin instanţele
judecătoreşti româneşti), să fie împroprietăriţi cu mii de clădiri şi milioane
de hectare de păduri şi terenuri agricole. Făptuitorii şi descrierea faptelor
penale se regăsesc în fiecare dosar de „retrocedare“ a imobilelor pentru care
Ungaria şi optanţii unguri au fost despăgubiţi cu peste 100 tone de aur de
către România, începînd cu anul 1931. De reţinut că solicitanţii unguri şi cei
împroprietăriţi ilegal, după anul 1990, cu imobile ale Statului Român ştiau că
pentru acele clădiri, terenuri agricole şi păduri s-au plătit despăgubiri de
către Poporul Român. Cu toate acestea, ei s-au asociat şi au săvîrşit numeroase
infracţiuni, crezînd că se pot ascunde după paravanul retrocedărilor şi că nu
vor fi descoperiţi şi traşi la răspundere pînă la Diktatul de la Bruxelles, pregătit
pentru anul 2014, în urma căruia Ardealul să devină autonom şi, ulterior, să
fie alipit Ungariei.
Avînd în vedere că în judeţul Cluj au avut loc, sau
sînt pe cale de a fi înfăptuite numeroase împroprietăriri ilegale, ascunse sub
denumirea de retrocedări, vă solicităm să acţionaţi pentru:
1) Recuperarea tuturor clădirilor, terenurilor
agricole şi pădurilor cu care au fost împroprietărite ilegal numeroase persoane
juridice maghiare şi persoane fizice ungare.
2) Sistarea plăţii chiriilor pentru toate imobilele
retrocedate ilegal şi recuperarea sumelor plătite nelegal din banii
contribuabililor români către hoţii de imobile, inclusiv pentru bisericile
maghiare care au recurs la „furtul pios“.
3) Sesizarea organelor de urmărire penală pentru
identificarea persoanelor care s-au asociat în vederea săvîrşirii de
infracţiuni, pentru fiecare caz de împroprietărire ilegală cu clădiri, terenuri
agricole şi păduri pentru care foştii proprietari au fost despăgubiţi de Statul
Român, în urma „Procesului optanţilor“.
4) Obligarea membrilor Comisiilor de retrocedare la
verificarea (pentru fiecare dosar de revendicare) a despăgubirilor de care au
beneficiat foştii proprietari, precum şi dacă au fost respectate prevederile
Legii nr. 260/1945, prin care au fost declarate nule de drept înscrierile în
cărţile funciare făcute în Ardealul ocupat de Ungaria, după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940.
Vă mulţumesc pentru colaborare şi, împreună cu
locuitorii judeţului Cluj, aştept să comunicaţi în mass-media rezultatul
acţiunilor întreprinse de dvs.
Dr. GHEORGHE FUNAR
Secretar general al P.R.M
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj
Cluj-Napoca, 18
iulie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu