Deşi tînără, democraţia noastră „originală“ trebuia, la
vîrsta de 23 de ani, să înceteze joaca „de-a hoţii şi vardiştii“, mai ales cînd
unii dintre vardişti se dovedesc a fi ei hoţii. Chiar nu înţelegem acest
ridicol conflict dintre Dan Voiculescu şi Traian Băsescu. I-auzi: acum
marinarul va întîlni un pirat, cităm din memorie afirmaţia lui Dan Voiculescu
de pe treptele DNA. Şi noi, naivii, credeam că piraţi sînt amîndoi, fiecare în
felul său. Provin din „structuri“ asemănătoare, au profitat din plin de vechiul
regim, dar mai din plin de actualul regim. Dan Voiculescu se face că uită că
între cele două palate există o coabitare şi că PC este parte a USL-ului?
Obsesia suspendării preşedintelui să fie doar o manipulare de presă menită să
le menţină în bazinul electoral al USL pe cele 7 milioane de persoane (unele -
decedate, altele - plecate din ţară) care au
votat la Referendum
suspendarea?
Dar, surpriză, la alegerile parlamentare din 2012 nu
s-au mai prezentat la vot în număr mare, astfel încît ne-am trezit pe cap cu un
colos, cu un partid-stat, ca PSD-ul anilor 2000-2004. Cei doi au satisfacţii de
la viaţă cum miliarde de cetăţeni ai Planetei nici nu visează. Putere, bani,
familii reuşite. De ce nu-şi văd dumnealor de nepoţi şi mimează conflicte
devenite războaie, care nouă, românilor de rînd, nu ne folosesc la nimic. Nici
la eradicarea şomajului, nici la creşterea nivelului de trai, nici la calitatea
învăţămîntului şi a actului medical pentru care plătim taxe şi impozite
halucinante, căci de siguranţa cetăţeanului nici nu poate fi vorba. Se discută
despre închiderea postului de Televiziune Antena 3, singurul post „anti-băsist“
din România, după cum se laudă unii. Personal, nu credem în această gogoriţă,
în primul rînd pentru că, totuşi, facem parte din UE şi, de bine, de rău, cu
presa nu te joci. A, dacă postul vizat, oricare ar fi el, nu-şi plăteşte taxele
şi impozitele la stat, e altă poveste. Un IMM care ar îndrăzni să procedeze
astfel ar fi băgat în insolvenţă imediat, fără prea multe proceduri. Dacă se
încalcă grav deontologia profesională şi echidistanţa politică, există şi alte
metode, legale, prin care, pe viitor, să se evite astfel de situaţii. Dacă
anumiţi manageri ai postului în cauză se dovedesc a fi comis infracţiuni vizate
de legea penală, e, din nou, altă poveste. Directorul zboară, postul TV sau
ziarul rămîn pe loc. Care e problema? Asta, în caz că legile se şi respectă în
România. Preşedintele PRM nu a mai fost invitat pe postul naţional de
Televiziune de foarte mulţi ani, iar la Antena 3, de asemenea. Din ordinul cui, am
întreba noi? Dar nu are sens să aducem subiectul în ograda noastră, nu acesta
este scopul acestei succinte analize. De sus, din avion, conflictul Dan
Voiculescu-Traian Băsescu pare „aranjat“ şi dobîndeşte, pe zi ce trece, nuanţe
de penibil extrem. Este foarte posibil ca tot aranjamentul să fie praf în ochii
cetăţeanului, praf în ochii UE, menit să inducă românilor ideea că, în ţara
noastră, democraţia şi statul de drept s-au instalat şi funcţionează, că
Opoziţia chiar există, că presa este liberă şi că totul nu este o uriaşă
conspiraţie a unei găşti postdecembriste care alternează la Putere şi ne-a condus spre
dezastru.
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu