Dragă domnule Vadim Tudor,
Îmi face plăcere să vă trimit adresa paginii web care
are drept subiect Raportul General privind Activităţile Uniunii Europene pentru
2012, adoptat de către Comisia Europeană în conformitate cu articolul 249, alineatul
(2) din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene.
Raportul evidenţiază activităţile desfăşurate anul
trecut, activităţi legate de priorităţile-cheie ale Uniunii Europene. Acesta
este distribuit şefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, membrilor
Parlamentului European şi altor instituţii şi organisme europene, precum şi
preşedinţilor comisiilor însărcinate cu afaceri europene ale Parlamentelor
naţionale.
Raportul, care poate fi, de asemenea, accesat online,
ca un e-book, este disponibil în 22 de limbi, prin intermediul link-ului:
http://europa.eu/generalreport/index_ro.htm
Deşi în anul care a trecut ne-am confruntat cu atît de
multe provocări, sper că Raportul ne va încuraja să ne gîndim la viitorul
Uniunii Europene şi ne va ajuta să analizăm activitatea noastră comună pentru a
o consolida şi pentru a o susţine.
VĂ DORESC LECTURĂ PLĂCUTĂ. CU STIMĂ,
VIVIANE REDING
Comisar European pentru Justiţie – Bruxelles
* * *
Dragă Corneliu,
Deoarece John Kerry şi-a început vizita în Europa, la începutul acestei
săptămîni, am scris un articol privind
neaşteptata „Europenizare a Americii“. Subiectele aflate pe agenda
noului secretar de Stat vor include o dezbatere pe teme de politică externă,
care se concentrează pe evitarea războaielor terestre, pe reducerea bugetului
de apărare şi pe activitatea comună cu toţi aliaţii, precum şi un discurs pe
teme economice, privind reindustrializarea Americii. Tonul discursului pare mai
degrabă european decît american. Iar propunerea referitoare la comerţul transatlantic
pare să îmbine caracteristicile noii
viziuni a lui Obama.
Se pare că în
timp ce valorile (armele, Dumnezeu şi Organismele modificate genetic) şi
interesele (Irak, Israel-Palestina) i-au făcut pe europeni şi americani să
gîndească diferit, austeritatea şi perspectiva declinului îi aduc din nou
împreună. Există încă destule întrebări
despre cît de puternică va fi unitatea aceasta, dar se pare că europenii şi americanii nu mai vin de pe planete
diferite. Iată link-ul:
http://blogs.reuters.com/mark-leonard/2013/02/25/the-europeanization-of-america/
Aceasta este o
parte din articolul meu pentru Reuters.com pe teme europene şi globale, care va
apărea, de asemenea, pe www.ecfr.eu şi poate fi citit de mai multă lume. Te rog
să mă contactezi dacă ai comentarii sau idei şi soluţii pentru temele viitoare.
Cu cele mai bune urări.
* * *
Europenizarea
Americii
De Mark Leonard
25 februarie
2013
Pentru prima sa
vizită în străinătate în calitate de secretar de Stat, Hillary Clinton a ales
Asia. Pentru prima sa vizită, John Kerry a ales Europa. Alegerea sa este, pe de
o parte, rezultatul legăturilor strînse pe care le are dincolo de Ocean, iar pe
de altă parte, este o mişcare împotriva frustrărilor cărora diplomaţii
americani au trebuit să le facă faţă în locuri cum ar fi Beijing. De asemenea,
opţiunea lui Kerry se referă la o îngustare remarcabilă a Atlanticului, care a
culminat cu lansarea, de către Obama, a acordului transatlantic, privind
comerţul liber prezentat în discurul referitor la starea naţiunii. Nu mai
departe de acum 10 ani, Europa şi Statele Unite erau menite să fie atît de
diferite, încît nu numai că aveau puncte de vedere diferite, dar aceste două
continente se considerau ca fiind de pe alte Planete. Robert Kagan susţinea că,
din punct de vedere politic şi militar, americanii veneau de pe Marte, iar europenii de pe Venus. Comentatorii americani
spuneau, ca un laitmotiv, că economiile europene erau închise, rămase în urmă
şi că le lipsea viziunea de perspectivă. Germania era considerată ca „bolnavul“
Europei şi era obiectul glumelor pentru modul în care era devotată economiei
industriale într-o epocă post-industrială. Dar ce diferenţe se pot observa pe
parcursul a 10 ani? În ultimele cîteva săptămîni, eu, un european la Washington, am ascultat
ceea ce au spus personajele-cheie din
politica externă şi din domeniul economiei americane. Sînt şocat de cît de
multe dintre dezbaterile care au loc zilele acestea în Statele Unite le
oglindesc pe acelea din Europa. Aceşti doi giganţi economici nu mai sînt atît
de diferiţi cum erau odată. În politica externă şi în domeniile securităţii, se
pare că nimeni nu mai vine de pe Marte. Statele Unite dezbat modul în care să
evite războiul şi cum să economisească bani. Toată lumea este de acord că - fie că este vorba sau nu de un sechestru -
vor exista reduceri drastice ale bugetului Pentagonului, cu zeci de mii de
soldaţi şi puşcaşi marini care se vor confrunta cu trecerea în rezervă. Vineri,
a avut loc un seminar la Brookings Institution, la care au participat militari, senatori şi
cadre universitare. Toţi păreau să fie de acord că administraţiile viitoare nu
ar trebui să apeleze la forţele armate ca să intervină în mod direct în
războaie civile din alte ţări, să construiască democraţia sau să se angajeze în
operaţiuni de lungă durată de menţinere a păcii. Aşa cum spunea Michelle
Flornoy, un fost oficial de la
Pentagon, pe care
mulţi o văd ca pe un om de bază al secretarului
Apărării, Chuch Hegel: „Noi nu dorim să fim oamenii de ordine ai lumii“.
În locul războaielor majore la sol, participanţii spuneau că doresc să se
bazeze pe drone, alianţe şi intervenţii rapide extrateritoriale. Dacă
administraţiile Clinton şi Bush au
reprezentat apostolii unei lumi plate a globalizării financiare şi tehnologice,
adminsitraţia Obama are o poziţie mai nuanţată. Deşi Obama nu pledează în favoarea protecţionismului, el
se teme că comerţul cu China a dezindustrializat economia americană, a redus
numărul locurilor de muncă ale
clasei de mijloc şi a micşorat salariile. (Acest articol despre „Sindromul
China“ pare să trebuiască să fie citit
în cercurile economice ale lui Obama).
Drept rezultat, oficialii administraţiei
vorbesc despre independenţa
energetică, reindustrializare, crearea unor
locuri de muncă bine plătite şi un comerţ echitabil. Dacă înainte
Statele Unite vedeau Germania ca fiind
acaparată de industria pieselor auto într-o perioadă în care serviciile
high-tech reprezentau viitorul, populaţia din DC vorbeşte acum cu respect
despre economia Germaniei. J. Robinson West, care este consultantul majorităţii
companiilor energetice ca şef al PFC Energy, susţine că, în următorii 20 de
ani, Statele Unite vor produce mai multă energie decît Arabia Saudită şi Rusia.
Dar Administraţia Obama pare mai puţin interesată de exporturile de energie
decît de promisiunea că gazul ieftin ar putea duce la o revenire a industriei.
Administraţia pare receptivă la argumentele prezentate de preşedintele
companiei Dow Chemical, Andrew Liveris, care spune că dacă sîntem prudenţi
atunci cînd se acordă licenţe pentru export, acest lucru poate ajuta la crearea
de locuri de muncă. Obama crede că revigorarea industriei este elementul-cheie
pentru îmbunătăţirea capacităţii Americii de a inova - fie că există şansa de a
scoate brevete, de a face inovaţii în producţie sau de a crea locuri de muncă bine plătite în domeniul
tehnic. Mai presus de orice, Obama, influenţat de exemplul german, crede că o
industrie avansată poate duce la o creştere puternică a exportului. Comerţul transatlantic
îmbină noile caracteristici ale viziunii lui Obama. Ideea de a semna un acord
referitor la comerţul liber cu cei mai de încredere aliaţi ai Americii ar
trebui să ofere o platformă economică mai solidă pentru încercările
Occidentului de sprijinire a unei ordini geopolitice liberale. Semnarea unui
acord cu ţările bogate ale Uniunii
Europene care au salarii mari şi
standarde de mediu şi mai mari este în concordanţă cu noua filozofie
americană privind globalizare. Un asemenea acord transatlantic - în special dacă are conexiuni
cu speranţa unor afaceri comerciale în Asia (cum ar fi Parteneriatul
TransPacific) - va ajuta lumea bogată
să impună acte normative puterilor în
ascensiune, dînd acces acestei noi megapieţe care este dependentă de
îndeplinirea acestor standarde. Oamenii obişnuiesc să întrebe: ce ar aduce împreună cele două maluri ale Atlanticului -
reamintindu-şi de interesele lor comune sau de ţesătura compactă
a valorilor pe care aceştia o au în comun? Adevărul este că în timp ce
valorile (armele, Dumnezeu şi Organismele Modificate genetic) şi interesele
(Irak-ul, Israelul-Palestina) i-au divizat pe europeni şi pe americani,
austeritatea şi perspectiva declinului i-a adus din nou împreună. Acest lucru a fost evident într-unul din ultimele
discursuri ale secretarului de Stat Hillary Clinton, în care ea explica faptul
că Statele Unite nu intenţionează să se
desprindă de Europa şi Asia, ci mai degrabă să rămînă
alături de Europa şi Asia. De asemenea, discursul său ilustra
diferenţele continue dintre strategiile
europene şi americane în
încercarea de a administra declinul (relativ). Cînd este vorba de ordinea
globală, mulţi europeni fac diferenţa
între stabilirea unei ordini bazate pe regulamente şi menţinerea supremaţiei perpetue a
Americii. Ei se tem că strategia multi-partenerială
a Washingtonului ar putea argumenta
importanţa celui de-al doilea partener pe socoteala primului.
Un exemplu este acordul nuclear al Washingtonului cu India,
care permitea ca o mare putere care
se află în termeni prietenoşi cu Washington să încalce regulile. În ciuda noii dezbateri a Washingtonului
despre austeritate, există încă diferenţe în ceea ce priveşte modul cum se vor
administra dezechilibrele economice
globale. Oscar Wilde a făcut o
glumă spunînd că Anglia şi America sînt împărţite printr-o
limbă comună. Dar astăzi, deşi vorbirea americanilor sună mai mult a germană,
Washingtonul şi Berlinul par să fie împărţite datorită conceptelor lor comune
(ceea ce explică de ce Kerrz şi-a început
turneul la Londra şi nu la Berlin). În ciuda acestor diferenţe, se pare că există o convergenţă remarcabilă a
punctelor de vedere pe cele două maluri ale Atlanticului, şi că există o şansă
reală de a se ajunge la o strategie comună în cazul unor probleme legate de Libia şi Siria. Este, desigur, mai bine să
fii despărţit printr-o limbă comună decît să trăieşti pe Planete diferite.
MARK LEONARD
Director pentru
Europa al Council on Foreign Relations – Londra
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu