BUGETUL DE STAT NU SERVEŞTE INTERESELE ROMÂNILOR

Dacă efectuăm un sondaj-fulger pe o străduţă din Bucureşti sau din alte oraşe, puţini ştiu ce înseamnă, de fapt, Raportul MCV pentru România. Unii nici măcar nu ştiu de unde provin iniţialele. Au aflat doar din presă că e ceva de rău. şi că cei care l-au efectuat, din Comisia Europeană (cu „scrisul mic“, aşa cum se văita Crin Antonescu), sînt fie proşti, fie dezinformaţi, fie de rea-credinţă. Aşa rezultă din comentariile mass-media, nu am inventat noi aceşti termeni. Pe de altă parte, aici, în ţară, cîteva voci răzleţe şi vreo două televiziuni necăzute sub cizma USL protestează împotriva taxelor şi impozitelor menite, parcă, să facă praf tot ce a rămas din economia privată românească. Problema este că, dacă pe membrii Comisiei Europene care au redactat „nedreptul“ Raport nu i-au votat românii (decît indirect), pe cei care acum ne spoliază fără ruşine i-au votat vreo 4 milioane, care decid acum soarta altor aproape 19 milioane de cetăţeni ai României.

Protestele sînt, deocamdată, palide, pentru că încă nu au sosit în casele oamenilor facturile, somaţiile de plată şi ordinele de executare silită pentru taxe neachitate. Aspect valabil pentru persoanele fizice, dar şi pentru cele juridice, care nu beneficiază de protecţia Statului Mafiot. De ce ni se întîmplă toate acestea? Pentru că actualul Guvern trebuie să producă mulţi bani la Buget. Pentru clientela politică, pentru paraziţii din ministere şi agenţii guvernamentale, cu salarii mai mari decît cel al preşedintelui României, pentru un aparat de stat supradimensionat şi flamînd peste poate. Se măresc accizele la bere şi benzină. Credeţi că pentru binele românilor? Credeţi că pentru a-i salva de „vicii“? Teoretic, explicaţia nu sună rău. Practic, însă, studiile au demonstrat că berea şi ţigările sînt consumate, poate, în exces în această parte a Europei, iar baza de impozitare ar fi uriaşă. O văcuţă bună de muls. Cîţi români îşi permit o carte bună, o băutură fină, o alimentaţie sănătoasă, bilete la teatru, muzeu, operă sau film, un tratament medical mai scump, sau practicarea unui sport, lucruri care au ajuns deja un lux? Îşi îneacă amarul cu bere şi tutun. Numai bune de supraimpozitat. Cît despre sumele alocate învăţămîntului, sănătăţii, armatei, poliţiei, SRI şi, nu în ultimul rînd, investiţiilor, nu avem spaţiul necesar să ne exprimăm indignarea. Doamna grevistă a foamei, care tuna şi fulgera împotriva Regimului Băsescu-Boc, îndată ce s-a văzut senatoare a României (oare pe ce criterii de competenţă?), a lăsat ciocul mic şi se mulţumeşte cu sumele alocate învăţămîntului, fără să scoată o vorbuliţă despre decalajele imense de salarii dintre învăţători, profesori stagiari şi profesorii universitari făcuţi în grabă şi pe relaţii, cu doctorate de mîntuială, unii dintre ei foşti şi actuali deputaţi şi senatori, figuranţi cu numele, mai puţin cu prezenţa, la mai multe universităţi producătoare de  diplome şi şomeri pe bandă rulantă, din diverse colţuri ale ţării. Despre abuzurile din sistemul sanitar ce să mai spunem? Trăim în ţara în care se moare după o banală apendicită, o mînă ruptă sau o operaţie estetică. Unde managerii unor spitale şi echipele lor, specializate în achiziţii peste preţul pieţei, nu sînt in stare să pună la punct un sistem sigur pentru aerul condiţionat din încăperea nou-născuţilor, iar bolnavii (cei care îşi permit) vin cu propriile medicamente, pansamente şi dezinfectante, pentru a se asigura că, dacă se internează cu o afecţiune, nu pleacă acasă cu alte 2-3, eventual mai grave. Unde criza citostaticelor şi a altor medicamente pentru boli incurabile a atins cote fără precedent. În altă ordine de idei, ce ne supără cel mai tare este faptul că de impozitul progresiv s-a uitat definitiv. Palid şi cu privirea aruncată pieziş, ca să nu fie urecheat de aliaţii liberali şi de prietenii din cercul de oameni bogaţi şi influenţi în care se învîrte, Victor Ponta a bîiguit ceva despre supraimpozitarea salariilor nesimţite, fără să explice  românilor ce înseamnă exact acest lucru. Ca să-i dăm o mînă de ajutor, noi considerăm că salariu nesimţit este acela care depăşeşte salariul şefului Statului. Cît despre anomaliile din ministere, ce să mai povestim? Secretarii de Stat au venituri mai mari decît minştrii! Acum, că doar nu ne-am născut după prima ploaie, presupunem că ei cotizează masiv la şefi şi la partidele care i-au propulsat. Că acele venituri nu sînt toţi banii cu care pleacă acasă la sfîrşit de lună. Taxa de protecţie pentru o slujbă la stat, lipsită de grija zilei de mîine, ne recomandă ca un Stat de tip mafiot, aşa cum am mai spus-o şi o vom repeta cu fiecare ocazie. Despre taxarea microintreprinderilor, am mai scris. Despre taxarea micilor fermieri, am discutat pe larg. Culmea tupeului o au însă analiştii economici şi politici, aşa cum se autodenumesc, de fapt, ei fiind niste propagandişti de duzină, care explică populaţiei cum se va reduce, în acest mod, evaziunea fiscală. Cine stă să asculte aşa ceva, sau aprobă o asemenea grozăvie - nu e zdravăn. Marea evaziune fiscală în agricultură se produce la „marii“ fermieri, aflaţi în grupurile de influenţă economică şi politică din această ţară, nu la amărîţii care deţin 2 hectare de teren. Marea evaziune o găsim în cazul legumelor, fructelor şi al florilor din import, îmbibate cu chimicale nocive pentru organism, însă, dau frumos pe raft. Dar, din motive lesne de înţeles, acest tip de evaziune, ca şi în cazul ţigărilor şi, în curînd, şi al altor produse suprataxate, nu va fi stîrpită fără vrerea politicienilor. Cărora le este mai simplu să taxeze un mic fermier (care nu va pleca în spate cu hectarul de pămînt, grădina de legume sau livada moştenită de la bunici mai înstăriţi), decît să umble după firmele-fantomă care aduc, la preţ de dumping, alimente de tot felul şi, Doamne-fereşte, să declanşeze investigaţii, cu riscul de a „da" peste vreun coleg de partid sau, mai rău, peste vreun mare şef. Ca să nu lungim subiectul, sîntem convinşi că acest buget nu este construit în beneficiul românilor, ci al unor grupuri de afacerişti, aflaţi mînă în mînă cu Puterea. Nu este construit nici măcar pentru cei 4 milioane de votanţi ai USL. Care încep să se trezească şi să dea explicaţii de genul: „Nu aveam cu cine sa votăm“. Ba aveaţi, dar de asta ne vom ocupa altă dată.

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2669,  06.02.2013