Astăzi, în România au murit democraţia, sociologia,
speranţele românilor şi interesul naţional, în interesul machiavelic al altor
state, forţe străine şi trădători de neam, care au dorit ca PRM să nu intre, cu
nici un preţ, în Parlament. Toată lumea ştie că, pe scena naţionalismului
luminat românesc, PRM deţinea locul întîi. La alegerile parlamentare actuale,
PRM a dus lupta în mod demn, dar şi inegal. Astăzi, se pare că nu mai există
onoare! Deşi toată lumea este de acord că legea trebuie respectată, Serviciile
Secrete, magistraţii, politicienii, partidele, activiştii şi liderii politici
ai unor formaţiuni rivale au pus sub control Interesul Naţional şi au început
colonizarea României, prin sponsorizare ilegală.
Legea 334 din 2006 privind finanţarea partidelor
politice interzice, expres, ca partidele să primească donaţii de la alte
formaţiuni sau organizaţii internaţionale. Nici un organ de urmărire penală nu
s-a sesizat pînă în acest moment, deşi evenimentele organizate de USL, PDL,
PP-DD, UDMR pe banii unor fundaţii au fost prezentate pe larg, inclusiv cu
sursele de finanţare, de către mass-media. Legea 334 din 2006 prevede, la
articolul 11, alineatul 1: „Acceptarea donaţiilor din partea altor state ori a
organizaţiilor din străinătate, precum şi din partea persoanelor fizice sau
juridice străine este interzisă“. Alineatul 2 al acestui articol este cel de
care ar putea să se folosească liderii USL, PDL, PP-DD, UDMR, pentru a scăpa de
răspunderea penală: „Fac excepţie de la prevederile alin. 1 donaţiile constînd
în bunuri materiale necesare activităţii politice, dar care nu sînt materiale
de propagandă electorală, primite de la organizaţii politice internaţionale la
care partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide politice ori
formaţiuni politice aflate în relaţii de colaborare politică. Pot fi primite şi
materiale de propagandă care se folosesc numai în cadrul campaniei electorale
pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European“. Apărarea
acestora ar fi însă plină de goluri, pentru următoarele argumente: toate aceste
partide politice sau formaţiuni nu au primit bunuri materiale necesare
desfăşurării activităţii, ci sume imense de bani folosite pentru instruirea şi
recrutarea de viitori oameni politici. Acţiunile liderilor acestor partide
politice, reflectate în detaliu în presă, au constituit mijloace de propagandă
electorală, care le-au servit la strîngerea de voturi. Toată lumea trebuie să
ştie că legea trebuie respectată, dar Serviciile Secrete, magistraţii,
politicienii, partidele, activiştii şi liderii politicii ai unor formaţiuni
rivale au pus control pe interesul naţional au şi început colonizarea României.
Interesul american şi european, alimentat financiar prin fundaţii americane sau
germane, s-a extins la nivel de cangrenă în România, înrobind instituţiile
naţionale intereselor de partid, manipulînd opinia publică şi transformînd
contribuţiile europene în daruri roşii, verzi, mov sau portocalii, în funcţie
de destinatarii înregimentaţi politic. Cu toate că reprezintă o infracţiune la Legea partidelor politice,
organizaţiile străine au stimulat financiar puternic atît partidul lui Băsescu,
cît şi celelalte partide din Opoziţie, ca şi politica liberală în România,
iniţiind apoi scenarii pseudopolitice de luptă pentru apărarea democraţiei, în
scopul anihilării naţionaliştiilor aflaţi, în prezent, în aproape toată Europa,
pe un val de creştere, pe fondul nemulţumirii populaţiei. Numai PRM, prin vocea
liderului său, Corneliu Vadim Tudor, a atras atenţia tuturor instituţiilor
democratice din Europa - şi nu numai, pentru a stopa amestecul politicului în
instituţiile vitale ale statului de drept.
După aceste alegeri cu un număr indecis de votanţi,
România a rămas fără sistem imunitar şi, printr-o masivă fraudă electorală,
românii vor ajunge sclavii la ei în ţară! PRM
a deranjat! PRM fost singurul partid politic care şi-a exprimat public poziţia
critică faţă de îndoielnica şi nociva clasă politică şi de guvernanţii care
s-au succedat la Putere
în 23 de ani de capitalism nechibzuit, arătînd că povara crizei apasă asupra
naţiunii române pe nedrept, deşi România a dispus nu doar de o conjunctură
geo-strategică avantajoasă şi de un generos patrimoniu de resurse, dar mai ales
de inteligenţa şi capacitatea remarcabilă a românilor, obligaţi de către
conducătorii destinelor lor să îşi caute rost în lume - şi nu în propria ţară.
Iată, deci, care e şi mesajul meu către trădătorii de
neam şi de interes naţional: Să vă fie mare ruşine pentru nemernicia
anti-românească la care vă supuneţi, pentru cîţiva arginţi! La alegeri aţi
promis miere - şi veţi oferi doar ouă fierte, iar, datorită pepinierei voastre
de partide - PNG şi PP-DD, PRM a fost îngenuncheat astăzi de banii şi de votul
vostru nelegal, uninominal.
Dar nu-i nimic, PRM, datorită sămînţei sale
naţionaliste veşnice şi loiale Interesului Naţional, îngropată încă din negura
timpului în actualul Ardeal ungurizat, udat de sîngele eroilor, va renaşte la
chemarea românilor şi din propria cenuşă, indiferent de validarea voturilor.
În ciuda tuturor opiniilor contra PRM, România, în
aceste vremuri tulburi, are nevoie de coagulare şi manifestarea unui partid
naţionalist de centru-stînga, şi acest lucru s-a simţit în aceste ultime
alegeri parlamentare, din ce în ce mai pregnant, la baza actualei societăţii
minţite şi oropsite, peste care se sprijină tagma politicianistă şi mafiotardă
a unui sistem parazitar de stat, dăunător şi distrugător promovat şi întreţinut
de pseudo-stînga post-bolşevică şi de pseudo-dreapta neo-securistă, ambele
căpuşe anti-naţionale şi anti-naţionaliste. De aceea, mînios şi supărat, vin să
vă spun că o să regretaţi faptul că PRM nu vă va reprezenta interesele în
Parlament!
Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud Dumnezeirea,
căci m-am născut Român: iubirea pe care o am faţă de naţiunea mea neîncetat mă îmboldeşte
a stărui în faptă, că încă şi după moarte să erup de sub gliile mormîntului
spre a putea fi pururea în sînul naţiei mele“. - Emanuil Gojdu, 1862
„Române, nu mă trăda!“, strigă Gojdu, de acolo, din
groapă. Irumpe de sub gliile mormîntului spre a putea fi pururea în sînul
naţiei lui. Nu-l auziţi? Votează, române, votează pentru ţara ta! Votează, în
aşa fel încît să ajungă la gunoi definitiv toate lichelele!
La alegerile parlamentare, însă, românii se pare
că au trădat! Iar azi decid ungurii soarta României! Români, vi s-a cancerizat
conştiinţa naţională? Cei care suferiţi de această cumplită boală, căutaţi-vă
grabnic leac!
Urmaţi doctrina Partidului România Mare! PRM are o datorie
de onoare şi nu poate lăsa România orfană!
SILVIU CRĂESCU
Ziarul TRICOLORUL, nr 2636, 11.12.2012
pt domnul VADIM TUDOR: as avea o propunere daca vreti sa cistigati teren in afara de USL, sa va uniti cu celelalte partide iar USL va pierde, numai asa puteti ajunge la putere
RăspundețiȘtergere