DISCURSUL FULMINANT AL PREŞEDINTELUI P.R.M. LA CONGRESUL U.G.S.R. - 17 noiembrie 2012

Doamnelor şi domnilor,

Vă rog să-mi permiteţi să vă prezint un mesaj scris, pentru că e un moment prea important ca să improvizez şi pentru că nu pot să vă ascund că am dormit doar 3 ore, azi-noapte. Dacă vrei să nenoroceşti un scriitor, forţează-l să se trezească în zori de zi - noi avem un alt bioritm, lucrăm noaptea. Trebuia să vin la manifestarea dvs., avînd în vedere că nu aţi avut niciodată un prieten mai sincer, mai puternic şi mai dezinteresat decît Vadim Tudor. Vorbea un distins antevorbitor despre Florin Piersic. Eu m-am întîlnit aseară cu amicul meu de o viaţă, Florin Piersic. El vine rar în Bucureşti, fiindcă locuieşte la Cluj. M-am simţit dator să-l invit la masă, după o filmare prelungită la emisiunea lui Dan Negru, de la Antena 1, care se va difuza pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, iar pe 25 decembrie o să apară amicul meu, Florin Piersic. Emisiunea se numeşte ,,Te pui cu blondele“. Nevastă-mea e blondă, însă eu nu mă pot pune cu ea, fiindcă, aşa masiv cum mă vedeţi, sînt pus la respect, şi de ea, şi de cele două fetiţe ale noastre. Eu am lucrat, întotdeauna, mai bine cu femeile. Cei mai mulţi trădători au fost bărbaţii, din păcate, în echipa mea. I-am spus lui Florin că vin aici, la dvs., la Congres, şi vă salută şi el. El nu face politică, aşa cum, astăzi, nici eu nu fac politică. De altfel, eu nu candidez la alegerile parlamentare, pentru că mai am aproape 2 ani de mandat la Parlamentul European. Ar fi o prostie să încurc alegerile, să ocup un culoar, după care să renunţ, imediat, la el.
Permiteţi-mi să vă adresez un călduros salut, din partea mea şi a Partidului România Mare. Mă aflu pentru prima oară în această clădire, pe care o ştiu, despre care am scris multe pagini, mai ales în teza mea de Doctorat în Istorie. Aceasta este clădirea fostului Senat al României, unde a avut loc atentatul cu bombă, din anii ’20. Dacă nu mă înşel, au murit 8 oameni atunci: preşedintele Senatului, un Mitropolit şi mai mulţi senatori. E o clădire, într-adevăr, istorică şi, dacă este adevărat ceea ce am auzit, că a intrat în posesia dvs., e un start excepţional pe care l-aţi luat. Nu găsiţi în România două clădiri ca aceasta, cu o încărcătură, repet, cu adevărat istorică; sînt convins că o să vă poarte noroc. Acum, cînd nimeni nu se mai aştepta la o minune, cînd aripile minciunii şi ale jafului veştejesc tot ce ating, iată că un grup de oameni inimoşi a luat decizia să reorganizeze o forţă care a însemnat ceva în societatea românească şi care, de bună-seamă, nu şi-a spus încă ultimul cuvînt, Uniunea Generală a Sindicatelor din România - e vorba de o fuziune. Închideţi o acoladă şi le faceţi dreptate înaintaşilor voştri. Puţin mai înainte s-a vorbit despre patrimoniul sindical - înainte de a fi membru de partid,  pentru că trebuia, lucram la Agerpres şi nu puteam să rămîn în afara sistemului, am fost, şi eu, membru al sindicatelor. Prima mea legitimaţie, prima insignă erau de sindicalist. Am lucrat la ,,România Liberă“, mai întîi, după care la Agerpres, şi vreau să vă spun că aceste două instituţii de presă au făcut treabă bună, în condiţiile vitrege ale cenzurii, ale restricţiilor, ale restrîngerii iniţiativei private. Am simţit, totuşi, că facem parte dintr-o familie. Marile idei sînt simple, şi nevoia te învaţă, în aceste vremuri bezmetice, de paragină - acesta este cuvîntul la ordinea zilei. Am văzut şi pe ecranul improvizat de pe perete, şi am aflat şi la distinşii dvs. colegi despre bazele care au fost prăduite, despre fel de fel de astfel de mizerii. Pe lîngă Bucureşti, există o bază a sindicatelor, de care s-a ales, de asemenea, praful şi pulberea. Au pus mîna rapace pe ea nişte infractori, însă nu au putut să facă nimic, întrucît sînt nişte nevolnici, dar nici nu au lăsat pe alţii, pe proprietarii de drept, pentru care au fost construite, cu sudoarea frunţii şi braţelor dvs. Aici, în sală, văd mai mulţi oameni cu părul alb decît oameni tineri. Toţi au strîns cureaua. Pentru ce? Pentru un patrimoniu naţional, pentru a le lăsa copiilor lor şi copiilor copiilor lor o ţară înfloritoare şi fără datorii. De unde am plecat, şi unde am ajuns? Cine este de vină? A venit momentul să nu ne mai idealizăm calităţile, ca popor genial, născut creştin. Dar prea avem, şi noi, uneori, lipsurile şi păcatele noastre. Sîntem excesivi în pasivitate şi excesivi în violenţă. Mă întreba, acum vreo 10 ani, fosta directoare a Bibliotecii Ambasadei Americane, Kiki Munshi, o prietenă a Poporului Român, care şi-a luat Doctoratul aici, în cultura română, în limba română: ,,Domnule senator, noi am calculat, la Departamentul de Stat care a fost frecvenţa revoltelor populare la români. În Secolul XX, a fost această ciclicitate: 1907 şi 1989. E prea pasiv acest popor“. I-am spus: ,,Dragă Kiki, voi să nu absolutizaţi, pentru că acesta, fiind popor latin, cu o zestre genetică şi istorică excepţională, e imprevizibil. S-au comprimat spaţiile şi timpii în ultima perioadă, şi s-ar putea, dacă se forţează nota şi mai e batjocorit mult neamul românesc, să fie revolte mai dese!“ Fac apel la ce spunea cineva,  că nu aveţi voie să faceţi grevă. Acum un an, nişte şmecheri de profesie au închiriat trotuarul din faţă Palatului Cotroceni, la Statuia Leul, să nu mai vină nimeni acolo, nici să picheteze, nici studenţi, nici profesori, nici şomeri - şi avem o rată a şomajului mai mare decît se minte acum, avem peste 10%. Nu avem ca Spania, aproape 25%, dar ce ajutor de şomaj primesc spaniolii sau germanii - şi ce batjocură este la noi?! Vă spune asta un om care a avut în familie grevişti, la Griviţa Roşie. Tata-mare, tatăl mamei mele, cum se zice în Ardeal, s-a stabilit cu familia în Bucureşti şi, în '33, s-a luptat cu jandarmii lui Armand Călinescu, cel care era subsecretar de Stat la Ministerul de Interne. Fratele mai mare al mamei mele s-a luptat, şi el, acolo, unde a curs mult sînge. Un grevist împuşcat de acei jandarmi a traversat strada. Casa bunicilor mei, unde locuia mama, în vîrstă de 19 ani, se afla peste drum. Era în februarie '33. Plin de sînge, acel rănit a murit cu capul în poala aceleia care avea să fie mama mea. Repet, era o tînără de 19 ani. Sînt fiu de muncitor, şi ştiu ce înseamnă sărăcia cruntă. Parafrazîndu-l pe Ion Creangă, mai săraci decît sîntem acum, n-am fost niciodată în Istorie. Avem şi un termen de comparaţie, aţi văzut şi pe acel ecran - fraţilor, cum pot să facă unii averile astea colosale, cum pot să aibă palate din marmură, de milioane de euro, în ţară, dar şi vile, în locuri exotice?! Am văzut un lider sindical mustăcios, n-am să-i dau numele, care nu are nici un Dumnezeu, dar care posedă o vilă splendidă în Alpii austrieci, care costă enorm. Dacă te uiţi la el, cum vorbeşte despre dreptate, despre echitate, te apucă sila. Aţi văzut pavoazarea în Capitală şi în restul ţării. Domnilor, dar de ce n-aţi făcut nimic pînă acum, cine v-a împiedicat, că eu nu v-am împiedicat? Eu n-am promis nimic. Eu cînd am zis că-l scot pe Ilie Ilaşcu din puşcăria unui regim ilegal, pe care nu-l recunoaşte nimeni în lume, am gîndit ca la şah, ca Bobby Fischer sau Garry Kasparov, care a venit să dea simultane la Strasbourg; l-a văzut acolo, acum cîteva luni, în Parlamentul European. De ce vă spun asta? Ca să vedeţi care e calea pragmatică. Aşa cum aţi procedat i voi, cu UGSR-ul. Pas cu pas, s-au pus bazele acestui nou drum, acestui nou început. Acum, se deschid perspective extraordinare, şi vă asigur eu că veţi fi ajutaţi atît pe plan intern, cît şi pe plan internaţional. Pe Ilie Ilaşcu l-am făcut cetăţean al României, am vorbit cu nu ştiu cîţi miniştri, atunci, în 2000, cînd veneau alegerile, aşa că el nu a aşteptat ani de zile la rînd, imediat i s-au dat actele. L-am făcut membru în formaţiunea pe care am creat-o, l-am pus pe listă la Senat, într-un judeţ aproape de Basarabia lui natală. A fost ales senator. L-am făcut şi membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, alături de mine, dar eu nu-l văzusem la faţă, decît după gratii, la televizor, el fiind condamnat la moarte. Atunci, i-am scris lui Vladimir Putin, proaspăt preşedinte al Federaţiei Ruse: ,,Stimate d-le preşedinte, îşi poate permite Rusia, aflată în curs de democratizare, să ţină în temniţa unui regim criminal un parlamentar european, şi senator român, bolnav  (pentru că avea pancreatită), cu două fetiţe, cum am şi eu?“. Ştiţi care e focul fetiţelor după taţii lor, după cum spunea Petre Pandrea, cînd a fost închis, a nu ştiu cîta oară? Nimeni nu poate explica dragostea mistuitoare a unei fetiţe pentru tatăl ei şi a unui băieţel pentru mama sa, după cum mi-am divinizat, şi eu, mama, şi asta m-a şi apropiat de amicul meu Florin Piersic. Atunci cînd am promis că îl scot pe Gigi Becali din închisoare, am gîndit aproape la fel. Acolo, în acel caz, el era nevinovat. Ecuaţia era simplă: el era în puşccărie, arestat de faţă cu cele trei fetiţe ale sale, la 6 dimineaţa, dar hoţii reau în libertate. Ei bine, nu merge aşa! Un stat se conduce după legi, altminteri, trăim ca în junglă... Vorbeam despre tabla de valori din România, din această perioadă, care nu a fost doar răsturnată, ci şi spartă, cuvîntul la ordinea zilei fiind blatul, adică trocul şi muşamalizarea. Acum, cînd vorbim, se întîlnesc nişte lideri de partide, undeva, la o vilă, şi fac blat, sacrificîndu-şi nişte oameni. Şi eu ştiu asta. Un şef de partid ştie mai multe decît un şef de Servicii Secrete, dacă ştie să întrebe şi, mai ales, dacă ştie să asculte. Eu am generali în familie, şi am şi vreo 20 de generali în jurul meu. Vrînd, nevrînd, afli. Nu e bine, e o lipsă de moralitate îngrozitoare. Toţi fac un joc dublu, au învăţat vreo 10 - 20 de clişee, şi-au asociat şi lideri de sindicat, care au trădat Mişcarea Sindicală. Iată de ce sînteţi voi aici - pentru că ştiţi bine ce averi colosale au făcut, manipulînd un simplu salariat, care, poate, nu are mîine ce să le pună copiilor pe masă...
Aţi devenit o forţă, astăzi. Trebuie să le spuneţi tuturor parveniţilor şi impostorilor care au distrus România ceea ce le spunea Poetul şi Doctrinarul Naţional Mihai Eminescu ticăloşilor din epoca sa. Citez din memorie: ,,Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei/Ca să nu se-arate odată ce sînteţi, nişte mişei“. Acei mişei tîlhăresc România de 23 d ani. Ca mine, în decembrie, se vor face 23 de ani, o viaţă de om tînăr. Şi nenorocirea este că totul merge din rău în mai rău. Cine e de vină? Eu? Ce am făcut eu? Eu, cît am putut, împreună cu Gh. Funar, cu marele istoric Gh. Buzatu, cu Anca Petrescu şi cu alţi oameni de valoare, am oprit desăvîrşirea jafului. Datorită nouă  nu s-au dat pe daiboji Fabrica de Antibiotice de la Iaşi, Spitalul Fundeni -, nu pentru unitatea spitalicească, de sănătate, că o culcau la pămînt, ci pentru cele 32 de hectare din zonă) - nu s-a dat CEC-ul, nu s-au exploatat aurul, dar, mai ales, uraniul de la Roşia Montană, nu s-au dat zăcămintele uriaşe de la Buciumeni - nu se pot estima, ca-n Siberia rusească - noi nu ştim cîte sute de tone de aur sînt acolo... În orice caz, la Roşia Montană sînt cam 300 de tone de aur, antamate de dl. George Sörös, personal, de fapt, este vorba Gold Corporation, cu centrale atomo-electrice din Canada. El a luat banii, dar nu are uraniul, pentru că nu i-am dat voie noi, în Parlamentul European.
M-am bătut ca un leu, în 2010, am ţinut şi un discurs, care s-a dat pe Internet, în toată lumea, şi am determinat votul Rezoluţiei împotriva cianurilor, la exploatările de aur şi de alte metale rare. Ca să ştiţi direct de la sursă - adică de la un om care se luptă acolo, că aici au vrut să mă ţină în lanţuri, dar m-au scăpat în străinătate, şi acolo nu mă cenzurează nimeni, pentru că e dreptul meu, cîştigat prin vot - s-ar fi folosit cca. 200 de milioane de kilograme de cianuri, s-ar fi făcut un iaz de acumulare, în Lacul Vidraru, de 800 de hectare. Nu mai creştea nimic, pe 200 km de jur-împrejur, şi în 200 de ani. Era peisaj selenar. Avea nevoie România de aşa ceva? Da, trebuie locuri de muncă. Sînt oricînd dispus, la orice fel de dialog, să le dăm locuri de muncă şi salarii cîte trebuie, pentru munca foarte riscantă pe care o fac, dar să nu iasă un gram de aur din România, un gram de uraniu. Nu vă mai spun ce fel de comori sînt acolo. Revenind la domeniul vostru de activitate sindicală, în 5 mai 2010, noi am votat, cu o majoritate zdrobitoare, la Bruxelles, şi în 6 mai ce s-a întîmplat? Traian Băsescu şi-a convocat o Conferinţă de Presă, la Palatul Cotroceni, şi a anunţat amputarea salariilor şi pensiilor, pentru că nu mai avea bani. El conta pe banii de pe aur, argint, uraniu, crom ş.a.m.d., şi a trebuit să se supună, pentru că i-am luat noi jucăria. Sörös a mai venit - vine, de multe ori, în secret - şi-a spus: ,,Dă-mi, dom'le, uraniul, că mă forţează ăia, le-am luat banii!“. Şi nu a avut încotro. Aici e bună această mare familie europeană; cînd adoptă rezoluţii pozitive pentru popoare, nimeni nu mai suflă în faţa ei. Cu această Mafie animalică din România, eu mă lupt de 23 de ani. Ştiţi care e proba verităţii, care demonstrează că, în imensa lor majoritate, ăştia sînt nişte bandiţi? Ăsta e cuvîntul. Luaţi-le averile la control! Prin muncă cinstită, nimeni nu poate strînge sute de milioane de lei. Deschid o paranteză: luaţi reviste precum ,,Top 300“, ,,Top 500“ - băi, frate, foste lipitori, foşti lucrători la Miliţie, foşti şmenari pe Lipscani să ajungă să aibă cît a strîns familia Kennedy în 100 de ani! Acest clan a strîns, în 100 de ani, 400 de milioane de dolari. Păi, sînt unii mult mai bogaţi. Dar, ce fel de ţară e asta? Ce reţetă au descoperit ei? Să ne spună şi nouă.
Toţi cei din această sală, vorba regretatului meu amic Adrian Păunescu, ştiu dureros ce este suta de lei. Banii se topesc, precum fulgii de zăpadă, în palmă. Şi, de parcă nenorocirile astea nu ar fi de-ajuns, se anunţă vremuri şi mai grele. Aveţi copii şi nepoţi, alţii au părinţi bătrîni. Cum îi apăraţi de aceste pericole? Prima măsură este unitatea de care s-a vorbit, dar unitatea reală, şi-n cuget, şi-n simţiri, dar, mai ales, în fapte. Învăţaţi din greşelile celorlalţi, nu le repetaţi păcatele. Şi veţi fi imbatabili. Nici o forţă nu vă va putea reduce la tăcere. A doua măsură este un plan de luptă sindicală, realist şi pragmatic. A treia este sprijinul intern şi internaţional. Am să vă ajut, şi eu, pe plan extern, dar aveţi, şi voi, atîtea pîrghii să fiţi recunoscuţi ca adevărata voce a Mişcării Sindicale autentice. Eu ştiu cum lucrează ăştia - sînt unşi cu toate alifiile. Acum, sînteţi atacaţi în ţară, pentru că sînteţi la început, dar, ca mîine, vor cumpăra spaţii în presa britanică, germană, franceză, italiană - şi vă veţi pomeni, din senin, cu cine ştie ce aberaţii. Aşa fac ăştia. Nu se uită la bani pentru a-şi elimina adversarii. A patra măsură este vigilenţa de a nu permite să se strecoare în rîndurile voastre trădători ai Mişcării Sindicale, specie care a făcut atît de mult rău oamenilor muncii din această ţară. În ultima mea carte, ,,Cele mai frumoase aforisme“, scriu că, din păcate, noi, românii, dăm cel mai mare procent de cozi de topor pe cap de locuitor. Nicăieri, nici măcar în fostul lagăr socialist, nu s-a întîmplat ce se întîmplă la noi. Nicăieri nu s-au făcut retrocedări în natură - unităţi spitaliceşti, şcoli, chiar biserici, în aşa-zisa secuime. De ce la noi se permite asta? Ce slăbiciune a fibrei noastre biologice permite să ne obişnuim cu neobişnuitul? În sfîrşit, a cincea măsură, care e mai mult decît atît, e o necesitate vitală, mă refer la credinţa în Dumnezeu, pentru că, dacă Dumnezeu e cu noi, cine poate fi împotrivă? Eu, unul, vă stau la dispoziţie. Numai pe voi vă recunosc, din toată Mişcarea Sindicală a României!
Am rămas drept, ca un brad în furtună. Nu a reuşit nimeni, nici să mă doboare, nici să-mi închidă gura. Am să vă ajut, cu toate puterile mele, atît în ţară, cît şi de la înalta Tribună a Parlamentului European. Văd aici, în sală, atîţia prieteni. Domnii Călinescu, Iancu şi mulţi alţii ştiu că, de cîte ori au dorit să mă vadă, am lăsat totul deoparte, i-am primit, le-am ascultat păsurile şi le-am găzduit, în publicaţiile mele, toate textele, apelurile, informaţiile. De altfel, invitaţia la Congres, care mi-a fost adresată, a fost tipărită şi publicată în ziarul meu, ,,Tricolorul“, iar marţi, cînd eu voi fi deja la Parlamentul European, va apărea şi în revista ,,România Mare“. De altfel, apare şi Raportul pe care Iancu vi l-a prezentat şi pe care îl rog să mi-l dea, pentru că vreau să îl public integral. Voi duceţi lipsă de presă adevărată, de publicitate, care v-ar costa mii, poate chiar zeci de mii de euro. Eu vă pun la dispoziţie spaţiile ,,României Mari“, pe care o înjură mulţi, dar pe care toţi o citesc, pe ascuns. Ceilalţi invitaţi de ce nu au venit, de ce nu au onorat o manifestare importantă? Un Congres e un Congres, nu e o Conferinţă de Presă, nu e o şuetă la o cafea. Răspunsul e simplu, pentru că eu îi cunosc bine: Congresul vostru le strică toate socotelile, şi lor, şi celor pe care îi ocrotesc ei, şi pe care îi bagă la înaintare, să fure pentru ei. Îi auzi pe unii: ,,Eu sînt cinstit, eu n-am furat!“, dar, eu ştiu cum lucrează - bagă o interfaţă, îl bagă pe ăla, ia mai stoarce tu de la Băile Herculane... Acum, e un proces pe rol - cu Uzinele 23 August, perla industriei româneşti, pe care au luat-o fraţii Cristescu, de la Timişoara. Au tocat-o mărunt, pe bucăţi, au subînchiriat spaţiile. Erau nişte cămine de nefamilişti, sute de garsoniere, au vrut să-i dea pe muncitori afară de acolo, dar, în baza unei Legi din 1992, ei au drept de preempţiune, au cîştigat în instanţă de cîteva ori şi, ca să-i scoată, mafioţii ăştia le închid apa, în pragul iernii, căldura şi lumina. Am fost la ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, acum o săptămînă, că nu-mi cade rangul, şi am întrebat-o: ,,Doamna ministru, sînteţi căsătorită?“. Aceasta mi-a răspuns: ,,Nu mă ia nimeni, d-le preşedinte!“. I-am răspuns: ,,Dacă eram mai tînăr cu 20 de ani, vă luam eu!“. I-am vorbit despre acest caz, spunîndu-i: ,,Doamnă, de ce Justiţia nu aplică Legea? De ce unui infractor, care se asociază cu un alt infractor, i s-a dat, pe daiboji, o perlă a economiei naţionale?“.  Poate că nu se mai căutau produsele acelea, dar există şi reconversie, sînt atîtea alte posibilităţi. Toată ţara a strîns cureaua pentru asemenea unităţi. Ce mai funcţionează în economia românească? Daţi-mi un singur domeniu. Nimic. Sau, dacă mai funcţionează, se vinde afară -, şi nu se repatriază capitalul. Dar, nimeni nu-i ia la întrebări. Marii jefuitori ai acestei ţări nu sînt la puşcărie, sînt nişte găinari, nişte amărîţi, de-aia e România oaia neagră a Europei - este vorba, mai ales, de Capitolul Justiţie. Sîntem ca o maşină, cu frînele puse.
Dvs., UGSR, nu faceţi politică sau, dacă faceţi, aceea este politica pîinii, a medicamentelor, a căldurii. Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, fost electrician polonez, are o frază genial de simplă, care face cît un întreg Tratat de Politologie: ,,Dacă democraţia nu dă pîine, înseamnă că nu e bună“. Se poate spune ceva peste asta? Nu se poate spune, aşa că să nu ne mai împuie ăştia capul cu o democraţie strîmbă, fals înţeleasă, cu excomunicarea sau punerea la zid a oamenilor ca mine şi ca alţii, chiar din această sală, pentru că spunem adevărul. România e singura ţară din lume unde adevărul umblă cu capul spart.
În încheiere, vă mulţumesc, încă o dată, pentru invitaţie. Eu sînt precum o baterie care se reîncarcă. Am venit obosit, dar plec odihnit. Urez succes deplin lucrărilor Congresului dvs.! Cu Dumnezeu înainte! Să fie într-un ceas bun! (Aplauze, urale)

CORNELIU VADIM TUDOR

ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2620,19.11.2012