„Cîştigi, păgubeşti - negustor te
numeşti!“. Este un fenomen natural, atunci cînd te ocupi cu negustoria. Aceasta
este economia de piaţă, acesta este „capitalismul“. De aceea nu ne-am prea
bătut capul cu operaţiunile aşa-zisului broker Cristian Sima, care, pe şleau
vorbind, a dat ţeapă unor fraieri. Pentru că, în România anului 2012, după
experimentele Caritas şi FNI, după falimentarea unor bănci care păreau infailibile,
după prăbuşirea unor fonduri care promiteau marea cu sarea, trebuie să fii
extrem de fraier (şi aici folosim un eufemism) ca să dai banii unui individ,
să-i joace cum doreşte el, aproape ca la ruletă. Mai ales în ţara în care, dacă
chiar prisosesc, banii ar putea fi folosiţi în scopuri caritabile, la salvarea
unui copil bolnav de cancer, a unui bătrîn de la îngheţ sau, de ce nu, să
ajungă într-o şcoală din mediul rural, într-un spital uitat de lume sau chiar
într-o mică afacere care să creeze locuri de muncă. Nu cunoaştem în întregime
lista celor 60 de păgubiţi de Cristian Sima şi nici sursa veniturilor acestora.
Dar, un lucru putem să bănuim. Ori au fost bani
cîştigaţi foarte de uşor, poate chiar nemeritat, ori au fost bani de furat.
Bani ce au ajuns la indivizi care nu au ştiut ce să facă, practic, cu ei. Aşa
cum şi ţara întreagă a ajuns pe mîna unor politicieni care nu ştiu sau nu vor,
de 23 de ani, să gestioneze şi să administreze eficient un buget naţional. Bani
picaţi din cer în poala unor personaje lacome, care au vrut să-i înmulţească
peste noapte, fără să pună osul la muncă, fără emoţii, fără frisoane şi,
eventual, fără plata impozitelor aferente. Însă, dintre toate personajele
ieşite la rampă, cea mai jalnică apariţie a fost cea a unui finanţist apreciat,
se pare, în această lume a ingineriilor financiare sau a escrocheriilor de
proporţii, depinde de noi cum dorim s-o denumim. Fost ministru, fost consilier,
fost europarlamentar, fost bancher, care n-a dus-o deloc rău nici în Regimul
Ceauşescu, omul a încercat să explice că, lucrînd în străinătate, a obţinut
venituri serioase conform competenţelor sale şi a ales să le investească aşa
cum l-a dus capul. Un fel de Theodor Stolojan, dar mult mai pretenţios. Acum,
părerea noastră despre aceste posturi este cumva umbrită de prejudecăţi.
Uneori, anumiţi cetăţeni, aleşi pe sprînceană, sînt trimişi în străinătate ca
să fie „şcoliţi“, îndopaţi cu diplome, doctorate, masterate, ca, mai apoi, să
servească anumite interese la întoarcerea în ţară.
Căci, cum este posibil să fii competent
şi plătit pe măsură „afară“, iar în ţara ta să
te dovedeşti deplorabil de incapabil? Mai ales cînd deţii posturi din care poţi
lua decizii cruciale pentru întreaga naţiune? Mai ales cînd faci parte din
Guverne sau eşti consilierul unor oameni ce deţin Puterea? Pentru că nu vorbim
aici de inginerii, medicii, muncitorii în construcţii, căpşunarii şi mulţi
alţii care, negăsind un loc de muncă decent în România, au luat calea exilului.
Vorbim de persoane care au deţinut anumite pîrghii în conducerea ţării şi care,
iată, sînt pîrlite de unul de care 99% din populaţie nici nu auzise pînă
ieri-alaltăieri. Acum, poate văd şi românii pe mîna cui a fost dată ţara noastră în tot acest timp. Pentru că domnul în cauză
a fost votat, ales şi numit în multe funcţii importante. El este şi profesor
universitar, vai de studenţii dumnealui! Vedeţi pe mîna cui au fost, într-un
timp, finanţele ţării? Şi nu este singurul. Este doar un exemplu dintre cei
mulţi ce-şi spun penelişti, pesedişti, pedelişti sau independenţi şi care, în
viitorul foarte apropiat, vor să revină, sub o formă sau alta, la „butoane“. Cu
ajutorul celor naivi şi uşor de manipulat. Cu ajutorul celor care nu se
prezintă la vot. Cu ajutorul celor care nu au înţeles, încă, faptul că Forţele
Naţionale sînt singurele care mai pot salva România!
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu