PÎNĂ ŞI COPIII SE SINUCID...

Claudiu din Botoşani, Răzvan din Iaşi, Ştefan din Argeş, Sebastian din Hunedoara, Nelu-Florin şi Măriuca din Satu Mare. Cine sînt ei? Subiecte de „Ştiri”, la orele 5. Pentru o zi şi atît. Ce au făcut ei? S-au sinucis! Nu de teama puşcăriei, nu pentru că i-a părăsit prietenul (prietena), nu din pricina datoriilor la bănci, nu din cauza falimentului propriei afaceri cinstite. „Doar” de dorul părinţilor, aflaţi la muncă în străinătate. Aceşti mici îngeri nevinovaţi, cu vîrste aflate între 11 şi 14 ani, s-au spînzurat. După cum mulţi alţi copii au ales diferite metode să-şi curme viaţa, întrucît nu mai suportau despărţirea pe termen nelimitat de proprii părinţi. În ţara noastră, conform datelor furnizate de UNICEF, se află aproape 350.000 de copii lăsaţi în grija rudelor sau a statului de către părinţii forţaţi să plece la muncă în străinătate, în speranţa unui viitor mai bun, în speranţa că familiile lor vor avea parte, vreodată, de un trai civilizat. Cazurile numeroase ale copiilor care se sinucid de dorul părinţilor ne îndreptăţesc să afirmăm că acestea au devenit un fenomen care se poate transforma într-unul de proporţii. Credeţi că aceste cazuri au atras atenţia presei noastre ticăloşite mai mult de o zi? Credeţi că au devenit teme de dezbatere naţională, aşa cum s-ar fi cuvenit? Nu că am fi dorit acum să ni se explice cu lux de amănunte cum s-au sinucis bieţii micuţi, de unde au luat scaunul şi funia, cînd au ochit grinda, creanga sau cuiul, în ce poziţie au fost găsiţi, de către cine sau care au fost persoanele cu care au vorbit ultima oară şi ce anume. Nu am putea profana, astfel, memoria lor, dar nici nu trebuie să-i dăm uitării, ca şi cum n-ar fi fost. După cum nu trebuie să-i dăm uitării pe cei care au provocat această stare de lucruri. În primul rînd, pe cei care au avut grijă ca din România să dispară cel puţin 4 milioane de locuri de muncă. De bine, de rău, „repartizarea forţelor de producţie pe tot teritoriul ţării”, care făcea parte din politica regimului trecut, reuşise ca în fiecare orăşel, comună, sătuc să existe întreprinderi mai mari sau mai mici, unităţi meşteşugăreşti sau cooperatiste, care să asigure tuturor un loc de muncă. Nu discutăm acum despre nivelul de trai al românilor şi despre sacrificiile îndurate pentru dezvoltarea ţării şi achitarea datoriei externe. Ne preocupă, însă, lipsa locurilor de muncă după 22 de ani în care ni s-a explicat că sistemul capitalist este eficient şi cel mai bun dintre mai multe rele. Că nu este aşa, o simţim cu toţii. Mai puţin bugetarii cu salarii nesimţite. Mai mult, românii nu au fost lăsaţi nici măcar să-şi întemeieze mici afaceri de familie, să-şi asigure un loc de muncă prin forţe proprii, fără să aştepte totul de la Statul Român. Împovărate de impozite halucinante, de hîrţogărae inutilă şi supuse unei concurenţe neloiale din partea firmelor străine, micile întreprinderi româneşti şi-au cam dat duhul. Acţiunile incompetentului şi efemerului ministru Pogea (îl mai ţineţi minte?) nu au făcut decît să dea lovitura de graţie capitalului autohton clădit pe baze sănătoase. Căci, nu-i aşa, trebuia să facem loc dezvoltării capitalului străin şi a afacerilor de „succes”, rezultate în urma unor furturi inimaginabile din banul public şi a jafului naţional care se practică de 22 de ani încoace, fără să fie nimeni pedepsit de Justiţie. Am mai spus-o şi o repetăm: salariile magistraţilor, ale procurorilor şi ale judecătorilor sînt îndestulătoare. Dacă ar sufla contra vîntului şi ar rămîne pe drumuri, mulţi ar muri de foame. Pentru că nici în avocatură viaţa nu e uşoară şi nici la cules de castraveţi sau căpşuni nu s-ar duce. Aşa că Justiţia este aservită politic şi cea mai simplă explicaţie este aceasta: spaima tuturor că-şi pierd locul de muncă mai mult decît călduţ. Aşa se face că nimeni nu plăteşte pentru guvernările dezastruoase, pentru privatizările frauduloase, pentru înstrăinarea resurselor naturale ale ţării sau pentru periclitarea siguranţei alimentare şi energetice a românilor. Care aleg să voteze cu aceiaşi bandiţi notorii sau aleg să plece în străinătate. Cu preţul vieţii propriilor copii nevinovaţi. Am vrea, tare mult, să-i arătam cu degetul pe cei responsabili şi le-am dori ani grei de puşcărie, dacă nu mai rău. Dar în urma unor procese răsunătoare, cu probe zdrobitoare, după care să dea socoteală toţi cei vinovaţi de situaţia actuală a României. Fără iz de răfuială politică şi fără să ne preocupe, mai apoi, dacă şi cum vor suporta respectivii anii de detenţie...

RUXANDRA LUNGU,

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2496 / 23.06.2012