Motto: "Nici inima nu mi-o mai simt, cedează, E-un gol în ea de parcă urlă greieri..." (A. P., 1976) Această Conferinţă de Presă este dedicată în exclusivitate memoriei bunului şi vechiului meu prieten Adrian Păunescu, pe care efectiv îl cunosc şi îl preţuiesc de 46 de ani, din 1964. Nu am să povestesc aici istoria relaţiilor noastre. Este un necrolog neconvenţional, nu am un text scris. Fireşte, vom comunica şi un text scris, în numele Biroului Permanent al Partidului România Mare. Dar cîteva lucruri mai puţin cunoscute vreau să vi le spun vouă, ziariştilor mai tineri, şi prin mijlocirea voastră populaţiei României. O parte din ele le-am spus dimineaţă, cînd după numai o oră de somn, m-am trezit că m-a sunat postul realitatea TV. Am muncit toată noaptea, aşa cum muncea şi bunul meu amic Adrian Păunescu. La ora 8 dimineaţa m-am culcat, tot gîndindu-mă la el, tot în speranţa că a trecut cu bine şi această noapte.
La 9 dimineaţă a venit soţia în dormitorul meu şi m-a rugat să intru în direct cu acel post de Televiziune fiindcă a murit Adrian Păunescu. Vorbisem, în două rînduri, cu profesorul Şerban Brădişteanu, fostul nostru coleg de Senat. Alaltăieri l-am sunat de aici, din biroul meu, era şi domnul Marius Marinescu de faţă, şi i-am zis: "Profesore, care este starea fratelui meu, Adrian Păunescu, pentru că el nu mai răspunde la telefon?!" Eu l-am sunat pe telefonul lui, întrucît văzusem că a mai scris, a mai intrat pe un post de radio în direct. Doctorul Brădişteanu mi-a răspuns: "Domnule preşedinte, situaţia e disperată, iar noi eram pe punctul să abandonăm lupta pentru resuscitare". Atunci am insistat: "Te rog, nu abandona. Te conjur. Poate că mai e o şansă". Profesorul a adăugat: "Facem tot posibilul". Şi mi-a explicat care e problema decompensării aproape totale. Nu intru în amănunte medicale, dar le ştiu, pentru că am trecut prin asta cu părinţii mei şi cu fratele meu mijlociu, care s-a prăpădit tot pe un pat de spital. În paranteză fie spus, Adrian Păunescu s-a stins din viaţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a murit şi tatăl meu, în 1993. Eu ştiu ce e cu acea uzină de sănătate, care poate deveni, uneori, şi o uzină a morţii. Dar medicii nu sînt Dumnezei, au făcut şi ei ce au putut. Aseară am vorbit din nou cu doctorul Brădişteanu, care mi-a spus că sînt depăşiţi din punctul de vedere al aparaturii medicale. L-am întrebat de ce nu s-au luat măsuri să-l ducă în altă parte, la altă clinică. El mi-a răspuns că au tot ce trebuie, la cele mai înalte standarde, dar inima pacientului e pulbere. Nu numai din cauza diabetului. Diabet am şi eu şi ştiţi foarte bine că, de multe ori, vorbeam în direct cu Adrian Păunescu pe nişte posturi de Televiziune; el la telefon, eu în studio, sau invers. Ultima oară am fost împreună la Realitatea TV, în cursul acestei veri, şi am schimbat tot felul de reţete naturiste, chinezeşti. Noi n-am avut aşa ceva, diabet, înainte de 1990. Noi am fost oameni născuţi pentru sport, oameni de peste 1,85 înălţime, oameni puternici. După 1990, nenorocita asta de politică ne-a ruinat sănătatea. N-o să vedeţi niciodată un ciocănar, sau un tăbăcar care va face această boală a sensibilităţii nervoase. Numai oamenii foarte sensibili, care iau în plin talazurile vieţii, fac diabet. Am vorbit, alaltăieri, de asemenea, cu Mitropolitul Ardealului, un amic bun de-al meu, de familie, dar şi amic cu Adrian Păunescu. Cum ne-am împrietenit? Eu îl ştiam mai demult pe Laurenţiu Streza. În 2006, dacă vă aduceţi aminte, a fost nefericita schismă din Mitropolia Ardealului, cînd se încerca să se creeze o altă Mitropolie, care s-a şi creat, dar noi nu am fost de acord cu aşa ceva. Atunci a venit la Senat Vlădica a 6 milioane de români ortodocşi din Ardeal. Unde să-şi spună durerea? Unde să spună că e o aberaţie să se scindeze moştenirea marelui Mitropolit Andrei Şaguna? El a mai vrut să vorbească şi despre moştenirea Fundaţiei Emanoil Gojdu. Dar nu l-au lăsat să ia cuvîntul. Nu e momentul polemicilor şi nu sînt genul de om care să apeleze la răfuială în astfel de clipe. Tratez de la o anumită altitudine aceste probleme. Dar va veni un moment al adevărului, cînd lumea va trebui să afle cine ne tot omoară poeţii şi marile valori ale acestei ţări. De ce sînt vînaţi oamenii importanţi din această ţară? Bine că trăiesc toţi ticăloşii şi toate lichelele, şi unii depăşesc 85-90 de ani! Şi iată oameni în floarea vîrstei, cum a fost Adrian Păunescu, care mai putea să dea acestei ţări opere majore, se duc de timpuriu. Şi atunci l-am apărat pe Mitropolitul Ardealului, eu, Adrian Păunescu şi venerabilul Radu Cîmpeanu. Noi i-am dat cuvîntul la microfon. Cu Laurenţiu Streza am vorbit alaltăieri şi i-am zis: "Ştiu că voi, ierarhii Bisericii Ortodoxe din Ardeal, care a pătimit cel mai mult în Istoria României şi poate şi a Creştinismului, aveţi o forţă miraculoasă a rugăciunii. Te implor, Înalt Prea Sfinţia Ta, roagă-te pentru sănătatea fratelui meu, Adrian Păunescu. Roagă-te şi pentru un alt frate bun al meu, Fănuş Neagu, şi el bolnav pe un pat de spital, dar şi pentru un bun amic de-al meu, Radu Vasile." Mulţumită lui Dumnezeu, ultimii doi trăiesc. Au biruit boala, deocamdată. Dar la Adrian Păunescu a fost, din păcate, prea tîrziu. Haideţi să deschidem Raportul Procesului Comunismului, în care e făcut albie de porci Adrian Păunescu. Trei scriitori în viaţă erau bălăcăriţi acolo de urmaşii călăilor kominternişti, stalinişti, care au adus trupele sovietice pe tancuri în România. Noi n-am avut nici un amestec. Eu nici nu eram născut pe atunci. Adrian era un copil de ţîţă şi Mihai Ungheanu un copil de-o şchioapă. Ne-au pus la zid. Ei n-au putut să se lupte atunci cu barbarii ăştia. M-am luptat eu şi ştiţi despre ce a fost vorba. Dar pe el l-a durut, ca şi pe Mihai Ungheanu. Era nedrept să fie stigmatizaţi oameni care au apărat Direcţia Naţională a Culturii Române. A doua lovitură pe care a primit-o Adrian Păunescu a fost eliminarea, printr-o fraudă neruşinată, din Parlament. Ce Dumnezeu, nu mai avem proprietatea termenilor? Cîştigă un om, ca la Olimpiadă, Medalia de Aur, dar nu i se dă lui -i se dă celui de - al patrulea clasat. Fiindcă aşa a fost. El şi-a cîştigat detaşat locul I în Colegiul Senatorial, dar s-a dat funcţia celui de pe locul IV. Vă amintesc ce am spus încă de atunci: s-a lucrat cu o "listă neagră" . Pe noi ne-au scos ca partid, cu totul, din Parlament, iar pe alţii, neputînd să-i scoată cu partid cu tot, i-au scos nominal. Adrian Păunescu, Şerban Nicolae, Norica Nicolai, Marius Marinescu, Paul Păcuraru ş.a.m.d. Pe Adrian Păunescu asta l-a durut, pentru că nu a înţeles. El a avut un strălucit cult al valorilor, ca dovadă ce a promovat. Pentru că asta e o pierdere gravă nu numai pentru literatura română, este o pierdere uriaşă pentru civilizaţia românească, întrucît el a fost un ferment în toate domeniile. A promovat valori în inventică, în ştiinţă, în medicină, în sport, în presă, în pictură, în muzică, mai ales muzica tînără. A avut un cult al valorilor. Şi, deodată, nu înţelegea cum poate fi respins um om care a cîştigat laurii locului I. Cum era posibil?
Am să istorisesc cum ne-am cunoscut. Asta a fost în anul 1964. Eu eram elev la Sf. Sava, el era student în anul I sau II la Filologie. Eram o altă generaţie, între noi era o diferenţă de aproape 7 ani, dar mergeam la Cenaclul Nicolae Labiş, pe Calea Victoriei, la Casa Monteoru. Cenaclu înfiinţat şi condus de mentorul nostru literar, Eugen Barbu. Pe urmă, drumurile vieţii ne-au despărţit. În 1973, eu eram reporter la "România liberă", el preluase conducerea revistei "Flacăra", din care a făcut o tribună de luptă. Pe urmă iar ne-am despărţit. Eu am plecat la Viena, am urmat Istoria acolo, şi ne-am regăsit după 1990, pentru că talazurile acelor evenimente inimaginabile aveau să ne arunce de aceeaşi parte a baricadei. Vă reamintesc că în 1992 noi am înfiinţat Partida Naţională, un grup senatorial, care a adunat forţele din Camera Superioară a Parlamentului sub aceeaşi cupolă. A rezistat 4 ani această Partidă Naţională. Aşa am devenit eu secretatul Senatului şi el a devenit lider de grup. A intrat şi în delegaţia României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, misiune de care s-a achitat cu cinste. A fost un om de o demnitate deosebită, de o verticalitate remarcabilă şi mai presus de orice de o mare generozitate. Pleacă în lumea umbrelor astfel de oameni şi îmi e aşa de ciudă că eu sînt cel care le supravieţuieşte! Eu îi duc pe ultimul drum, poate şi pentru faptul că am debutat timpuriu în literatură. Eu am debutat la 15 ani şi aşa i-am cunoscut pe toţi. Pe Nichita Stănescu tot eu l-am condus pe ultimul drum, în decembrie 1983, după care s-a prăpădit Ion Lăncrănjan, s-a prăpădit Marin Sorescu, s-a prăpădit Sabin Bălaşa. M-au rugat posturile de Televiziune să aduc fotografii, cărţi, dedicaţii, am şi multe volume cu autograf de la Adrian Păunescu. El a făcut şi multe cronici la cărţile mele. Am aici o poză rarissimă, cu Grigore Vieru, un alt mare poet, plecat de timpuriu, bombardat şi el pe nedrept de toţi neica-nimeni. Ştiţi cine este alături de el? Văduva marelui scriitor George Călinescu, Alice Vera Călinescu, în decembrie 1991, la a II-a ediţie a Premiilor Fundaţiei România Mare.
Resimt ca pe o pierdere personală, de familie, trecerea la cele veşnice a acestui munte de om, pe care l-am asemuit întotdeauna, chiar şi fizic, cu Hemingway şi Walt Whitman. Nu pot să vă spun ce e în sufletul meu. Nu mai am cuvinte cînd văd neputinţa noastră în faţa morţii. Cîte mai putea face Adrian Păunescu! Dar a ales să se ducă într-o lume mai bună. A rămas un copil după el - , cel puţin un copil, care are nevoie mai mult ca oricînd de tatăl său. Copilul e de vîrsta copilului meu mai mare. Au 20 de ani fetele acum, Ana - Maria şi Lidia. Nimeni nu poate să explice dragostea mistuitoare a unei fetiţe faţă de tatăl ei şi a unui băiat faţă de mama lui. Aşa ceva e de domeniul paranormalului. Trăim prea festiv uneori, şi aflăm, iată, că se mai şi moare pe această lume. A plecat cel mai bun dintre noi, Adrian Păunescu. Cine va urma? Să ne rugăm la Dumnezeu să ne cruţe şi o perioadă un lustru de ani, măcar 5 ani, să nu mai avem doliu în cultura naţională. Dumnezeu să-l ierte.
CORNELIU VADIM TUDOR
(Alocuţiune rostită la Conferinţa de Presă a PRM, vineri, 5 noiembrie 2010)
http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=9696&format=html
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu