vineri, 1 februarie 2013

PAMFLET VOODOO - Lui Dan Capatos



Motto:
„Doamne, Doamne şi iar Doamne
Dumnezeu pare că doarme
Cu capul pe-o mînăstire
Şi de noi nu are ştire“ (Folclor)


În Ţara lui Habar N-am
Paraziţii fac bairam.

Aruncă la chef cu banii
Petrec ca americanii
(N-au ruşine, mitocanii!)

Ţara se manelizează
Bunul-simţ parcă şomează.

Fetele se umilesc
Ca-ntr-un imens TIR turcesc.

Şcoala nu mai este şcoală
Spitalele dau în boală.

Nu sînt bani de-nvăţătură
Nu sînt fonduri la cultură.

Şi paragina-i regină -
Mai sîntem ţară creştină?

În loc să dăm acatiste
Cresc sectele sataniste.

Preţurile explodează
Mioriţa dă-n gălbează.

Sînt vremuri de şoc şi groază
Poliţia violează.

Justiţia hibernează
Ţara face metastază.

În ţara lui Ce Se Bagă?
Peste tot se cere şpagă.

Miliardari de carton
Turna-le-am în fund beton
Şi-n gură odicolon
Băga-i-am în tomberon...

Au dat ţeapă după ţeapă
Iar românul simplu crapă
N-are după ce bea apă.

De aproape-un sfert de veac
Poporul parcă-i buimac.

Se ia după toţi bandiţii
Inculţii şi parveniţii.

Nu-l credeam aşa de fraier
Să dea cu ştampila-n aer.

Să aştepte 4 ani
Ca să-l fure alţi golani.

Asta nu-i democraţie
E teroare şi urgie.
Ţara-i tranşată de vie
Parcă-i la măcelărie.

Am ajuns slugi la străini
Cerşetori pe la vecini
Şi desculţi prin mărăcini.

Astăzi sîntem „oaia neagră“
Pentru Europa-ntreagă.

Pe capul nostru-a căzut
Un blestem necunoscut -
Şi totuşi: ce-i de făcut?

Fraţilor, e o salvare:
Eu şi România Mare!

Şi acest Show Păcătos
Palpitant şi bîzdîcos.

Vino, Daniela Crudu
Şi mai fă o vrajă voodoo.

Fă o fentă din buric
Să-l urci pe Gigi pe dric.

Ah, românii e deştepţi
Chiar şi-n lumea celor drepţi.

Ei face mişto de toate -
Hai noroc cu sănătate!
Aşa-i că v-am dat pe spate?

CORNELIU VADIM TUDOR
(Pamflet citit de autor în seara zilei de miercuri, 30 ianuarie 2013, la Antena 1)



ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2666,  01.02.2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu