sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Eveniment Editorial „EUROPA NAŢIUNILOR (I)”, de Corneliu Vadim Tudor



În aceste zile, a ieşit de sub tipar volumul I al lucrării „Europa Naţiunilor”, semnat de dr. Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, preşedintele Partidului România Mare. Este al 6-lea volum pe care cunoscutul om politic, scriitor şi istoric îl tipăreşte, în cei 2 ani şi jumătate de cînd este membru al celui mai înalt for al democraţiei parlamentare europene. Pe prima copertă este reprodusă o fotografie în care apar François Mitterand şi Helmut Kohl, o imagine sugestivă, care ilustrează reconcilierea istorică dintre Franţa şi Germania.
Pe coperta a IV-a apare autorul cărţii, la un Miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti, protestînd paşnic, cu o floare în mînă. Iată numai cîteva capitole, ce recomandă această carte ca un adevărat eveniment editorial: „La Mulţi Ani, America, oriunde te-ai afla!”, „Regimul Băsescu pune la cale o crimă împotriva Europei”, „Aceasta e cauza principală a crizei mondiale: pe Planetă trăiesc cca. 1.500 de miliardari în dolari!”, „Aşa a murit şi a înviat Isus”, „Îngerul cu o carte în mînă”.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2370 / 21.01.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu